Glicemie serică

Glicemia serică ajută la diagnosticul şi managementul diabetului zaharat şi a altor tulburări ale metabolismului carbohidraţilor.

20.00lei

Descriere

Termen executie

Glicemia serică este o analiză care ajută la diagnosticul şi managementul diabetului zaharat şi a altor tulburări ale metabolismului carbohidraţilor (diabetul gestațional, hipoglicemia neonatală, hipoglicemia idiopatică), precum și la diagnosticul carcinomului pancreatic al celulelor insulare. Glucoza reprezinta principala formă sub care sunt absorbiţi, depozitați și utilizaţi carbohidrații în organismele vii. Un nivel crescut al glucozei sanguine determină apariția diabetului zaharat, un grup de tulburări metabolice. Pentru pacienții cu diabet zaharat, scopul principal este menținerea nivelurilor glicemiei în control metabolic pentru a evita complicațiile și a asigura o calitate optimă a vieții. Realizăm acest scop prin următoarele valori: -glicemie înainte de masa: între 80 și 130 mg/dL (4.4 - 7.2 mmol/L) -glicemie după masă (la 2h ): între 100- 180 mg/dl (5.5 - 10 mmol/L) Valorile țintă pot fi ajustate de medicul curant în funcție de statusul medical al pacienților. Monitorizarea regulată a glicemiei, respectarea unui regim alimentar adecvat și administrarea corectă a medicamentelor sau a insulinei sunt cheia pentru menținerea controlului glicemiei și prevenirea complicațiilor asociate diabetului.  Pentru pacienții non-diabetici, nivelurile glicemiei înainte și după masă au următoarele valori: -glicemie înainte de masa: între 70 și 100 mg/dL (3.9 - 5.6 mmol/L) -glicemie după masă la 2 ore după masă: sub 140 mg/dL (7.8 mmol/L)
1 zi lucrătoare