Termenul de incontinență urinară sau altfel numit, vezică urinară slabită, se referă la scurgeri de urină aparute între urinari. În mod normal, urina se acumulează în vezica urinară și este eliminată la toaletă în mod controlat, voluntar. Capacitatea de a controla evacuarea urinei este denumita continență. Se dezvoltă în timpul copilăriei – copii mici nu reușesc să o controleze la început.
Incontinența urinară se poate dezvolta la orice vârstă, dar persoanele în vârstă sunt mai des afectate de incontinența urinară. Majoritatea persoanelor afectate nu vorbesc deschis despre incontinența urinară, deși poate fi tratată foarte bine în majoritatea cazurilor. Chiar dacă tulburările cauzate de incontinența urinară nu pot fi eliminate complet, acesta poate fi atenuată considerabil prin intermediul unui tratament adecvat.
Care sunt cauzele incontinenței urinare?
Funcționarea vezicii urinare este foarte complexă: la ea contribuie sistemul nervos, mușchii peretelui, musculatura de la nivelul gâtului vezicii urinare și de-a lungul uretrei, uretra în sine, precum și mușchii, nervii și tesutul conjunctiv ai planșeului pelvin. Cand aceasta interacțiune este afectată, poate avea drept rezultat incontinența urinară. Există o varietate de cauze pentru aceasta:
- Slăbiciunea mușchilor care contribuie la funcția vezicii urinare
- Afectarea sistemului nervos sau boli neurologice
- Slăbiciunea țesutului conjunctiv
- Deficiențe mecanice și funcționale de descărcare a vezicii
- Tulburări și malformații ale tractului urinar
- Modificări sau tulburări hormonale, cum ar fi deficiența estrogenului în timpul menopauzei
- Răni, daune provocate de intervenții chirurgicale sau alte intervenții medicale.
Tipuri de incontinență urinară
Există mai multe tipuri de incontinență urinară, fiecare cu alte simptome și care apar cu frecvențe diferite la persoane de diferite vârste. Cele mai frecvente tipuri de incontinență urinară sunt:
Incontinența de stres
În incontinența de stres, o creștere bruscă a presiunii în abdomen – de exemplu cand râdeti, tușiti , strănutați sau atunci când este ridicată o greutate – duce la incontinența urinară.
Vezica hiperactivă / incontinența imperioasă (de urgență)
Vezica hiperactivă (denumită și vezica urinară iritabilă) se manifestă printr-o nevoie repetată, apărută brusc, de a goli vezica urinară, nevoie care este greu de stăpânit, apare în timpul zilei sau în timpul nopții, cu sau fără eliminare de urină (vezica hiperactivă umedă sau uscată). Există o varietate de cauze posibile pentru incontinența imperioasă.
Incontinența de stres și incontinența imperioasă pot fi concomitente.
Incontinența urinară din prea plin
Incontinența urinară din prea plin se caracterizează prin faptul că volumele mici de urină sunt evacuate în mod incontrolabil continuu din o vezică supraplină care nu poate fi golită complet.
Remedii împotriva incontinenței urinare
Condiția fizică și psihică bună contracarează dezvoltarea incontinenței urinare. Consultă un medic de îndată ce observi primele semne. Exercițiile preventive pentru întărirea mușchilor pelvieni sunt, de asemenea, utile. Următoarele reprezintă sfaturi suplimentare pentru prevenirea incontinenței urinare:
- bea multe lichide, în special băuturi puțin iritante, cum ar fi ceaiul din plante sau sucul de fructe;
- evită să consumi un volum mare de lichide înainte de a merge la culcare. Acesta creste riscul de a te uda involuntar in timpul noptii;
- acordă-ți timp cand mergi la toaletă și incearcă să golești complet vezica urinară. Astfel, nevoia de a goli vezica este simțită mai rar, iar bacteriile se pot multiplica mai greu;
- exercitiile de relaxare, cum ar fi antrenamentul autogen, terapia respiratorie sau masajele, te pot ajuta sa reduci tensiunea emotională
În Romania nu există statistici clare cu privire la persoanele afectate de incontinența urinară. Există câteva studii care arată că aproximativ 18% dintre româncele cu vârsta de peste 40 de ani suferă de incontinență urinară. Desi 98% dintre femeile care pierd urină constant sunt îngrijorate de acest fapt, doar un sfert dintre ele se adresază medicului pentru tratament.
Incontinența urinara poate fi tratată.
Consultă medicul specialist urolog atunci când ai simptome specifice.