Ce este candidoza vaginală?

Candidoza vaginală reprezintă o infecție fungică frecventă cauzată de înmulțirea excesivă a ciupercii ce se numeste Candida Albicans.
Candida Albicans este cea mai des întâlnită specie de candida dintre speciile care pot cauza infecții.
Aceasta afectează echilibrul florei vaginale și poate provoca simptome neplăcute, precum mâncărimi, arsuri și secreții anormale. Majoritatea femeilor se confruntă cu cel puțin un episod de candidoză vaginală pe parcursul vieții, iar unele experimentează infecții recurente.

De ce apare candidoza vaginală?

Candida Albicans este prezentă în mod normal în flora vaginală, dar anumite condiții pot favoriza dezvoltarea excesivă a acesteia și duc astfel la infecție. Printre cele mai frecvente cauze se numără:

• Utilizarea antibioticelor – acestea pot distruge bacteriile benefice care mențin echilibrul florei vaginale și permit dezvoltarea excesivă a Candida.
• Sistem imunitar slăbit – persoanele cu un sistem imunitar compromis, cum ar fi cele cu diabet necontrolat sau afecțiuni autoimune, sunt mai predispuse la infecții fungice.
• Dezechilibre hormonale – fluctuațiile hormonale din timpul sarcinii, menstruației sau utilizarea contraceptivelor orale pot favoriza apariția candidozei.
• Diabet zaharat – nivelurile ridicate de zahăr din sânge creează un mediu propice pentru dezvoltarea fungilor.
• Igienă necorespunzătoare – folosirea excesivă a săpunurilor parfumate, dușurile vaginale sau lenjeria sintetică pot irita zona vaginală și favoriza apariția infecției.
• Stresul și oboseala – aceste factori pot afecta imunitatea și favoriza dezechilibrul florei vaginale.

Simptomele candidozei vaginale

Semnele și simptomele candidozei vaginale pot varia ca intensitate, însă cele mai comune includ:

• Mâncărimi intense în zona vaginală și vulvară
• Senzație de arsură, mai ales în timpul urinării sau contactului sexual
• Secreții vaginale albicioase, cu aspect brânzos
• Roșeață și umflare în zona vaginală
• Disconfort sau durere în timpul actului sexual

Diagnosticarea candidozei vaginale

Diagnosticul se bazează pe simptomele raportate de pacientă și pe un examen clinic efectuat de medicul ginecolog. În unele cazuri, medicul poate recomanda recoltarea unei probe de secreție vaginală pentru analiză de laborator, mai ales dacă infecțiile sunt recurente sau simptomele nu sunt clare.

Tratamentul candidozei vaginale

Tratamentul candidozei vaginale depinde de severitatea infecției și de frecvența episoadelor de recurență:

• Antifungice locale – majoritatea cazurilor ușoare până la moderate pot fi tratate cu creme, ovule sau comprimate vaginale antifungice, precum clotrimazol, miconazol sau econazol.
• Medicamente antifungice orale – în cazurile mai severe sau recurente, medicul poate recomanda administrarea de fluconazol (o doză unică sau tratament pe mai multe zile).
• Măsuri de prevenție – adoptarea unor obiceiuri sănătoase, cum ar fi evitarea lenjeriei strâmte din materiale sintetice și menținerea unei igiene intime corespunzătoare, poate contribui la prevenirea recurenței infecțiilor.

Candidoza vaginală recurentă: ce trebuie să știi?

Dacă ai patru sau mai multe episoade de candidoză vaginală pe an, este posibil să suferi de candidoză recurentă. În acest caz, medicul poate recomanda un tratament antifungic de lungă durată și identificarea factorilor predispozanți, cum ar fi diabetul sau utilizarea antibioticelor frecvente.

Poate fi prevenită candidoza vaginală?

Deși nu există o metodă sigură de prevenire, câteva măsuri pot reduce riscul apariției acesteia:

• Evitarea produselor de igienă intimă agresive
• Schimbarea frecventă a lenjeriei intime și utilizarea materialelor naturale
• Evitarea dușurilor vaginale
• Adoptarea unei diete echilibrate, cu un consum redus de zahăr
• Gestionarea stresului și menținerea unui sistem imunitar sănătos

Candidoza vaginală este o afecțiune comună, dar tratabilă, care poate fi prevenită prin menținerea unui stil de viață echilibrat și a unei igiene intime corespunzătoare. Dacă simptomele persistă sau infecțiile reapar frecvent, este recomandat să consulți un medic ginecolog pentru un diagnostic și tratament adecvat.

Data publicării: 30.04.2025

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 30.04.2025

Diabetul zaharat este cauzat atunci când pancreasul produce o cantitate insuficientă de insulină (hormon produs de pancreas pentru a controla glicemia) sau corpul are rezistență la insulină (nu poate utiliza eficient insulina produsă).

Diabetul zaharat dezechilibrat determină în timp complicații, cum ar fi leziuni ale nervilor picioarelor.

Despre piciorul diabetic

Piciorul diabetic include una sau mai multe dintre următoarele afecţiuni ale piciorului la o persoană cu diabet zaharat recent sau anterior diagnosticat:

• neuropatie periferică
• boală arterială periferică
• infecţie
• ulcer(e)
• neuro-osteoartropatie
• gangrenă
• amputaţie

Ulceraţia piciorului se numără printre cele mai grave complicaţii ale diabetului, se asociază cu reducerea calităţii vieţii persoanelor afectate și constituie o sursă importantă pentru costurile financiare ale acestor persoane.

Din ce cauze apare ulcerația piciorului?

Circulație slabă. Nivelul ridicat al glicemiei poate afecta vasele de sânge,  cu scăderea fluxului sanguin la nivelul piciorului. Această circulație deficitară poate afecta pielea, contribuind la formarea ulcerelor, împiedicând în același timp vindecarea rănilor.

Unele bacterii și fungi se dezvoltă foarte ușor atunci când sunt valorile glicemiilor crescute. Infectille bacteriene și fungice mențin un mediu septic și complică ulcerele.

Gangrena este o complicație foarte gravă, care poate duce la necesitatea amputării piciorului pentru a salva viața persoanei.

Leziunile nervilor (neuropatie)

Nivelul crescut al glicemiei poate deteriora, în timp, nervii piciorului, prin diminuarea capacității unei persoane de a percepe durerea și presiunea.

Astfel, este ușor să se dezvolte calusuri din cauza presiunii, și să rănească accidental pielea, țesutul moale, oasele și articulațiile. De-a lungul timpului, deteriorarea oaselor și a articulaților poate modifica dramatic forma piciorului.
Leziunile nervilor, respectiv neuropatia, pot slăbi, de asemenea, anumiți mușchi ai piciorului, contribuind și mai mult la deformarea acestuia.

Ulcere apar de obicei la o persoană cu diabet zaharat care prezintă simultan unul sau mai mulţi factori de risc, cum ar fi neuropatia diabetică periferică și/sau boala arterială periferică  în asociere cu un eveniment/factor precipitant.

Simptome

Pe măsură ce pacientul pierde capacitatea de a sesiza durerea, senzația de cald sau rece, riscul de rănire a picioarelor crește. Leziuni care ar cauza în mod normal durere (de exemplu, pășind pe o așchie, purtând pantofi care provoacă bășici, dezvoltând o unghie încarnată) pot să nu fie simțite de care persoanele cu neuropatie, astfel încât o rană mică are potențialul de a se dezvolta într-un ulcer mare.

Se observă de obicei mai întâi la degete, dar pe măsură ce boala progresează, simptomele pot urca, treptat, spre gambe. Pe parcurs, se poate pierde capacitatea de a simți durerea, ceea ce crește foarte mult riscul de rănire.

Deteriorarea vaselor de sânge de la nivelul picioarelor poate provoca leziuni tisulare, cum ar fi ulcerațiile sau rănile.

Unele dintre cele mai grave complicații sunt ulcerele piciorului care pot progresa pana la nevoia de amputare a unui deget, în cazuri extreme talpa sau întregul picior pentru a salva viata pacientului.

Diagnostic

Medicul stabilește diagnosticul de neuropatie diabetică pe baza simptomelor și a unui examen fizic, în timpul căruia poate observa leziuni, ulcere și răni la nivelul piciorului.

Se recomandă ca toate persoanele cu diabet să beneficieze de un consult amănunțit al picioarelor cel puțin o dată pe an.

Cu ocazia controalelor periodice, medicul verifică picioarele pentru a depista eventualele inflamații, piele crăpată, bășici și probleme osteo-articulare.

Testele diagnostic pentru neuropatia diabetica sunt:

• Testul cu filamentul

Medicul va trece un fir moale de nailon (monofilament) peste anumite zone ale corpului pentru a îți verifica sensibilitatea la atingere.

• Testul cu diapazonul

Medicul plasează un diapazon pe picioarele pacientului, în tip ce acesta vibrează, pentru a verifica percepţia vibratorie.

• Testarea sensibilităţii termice

Cu ajutorul unui dispozitiv care prezintă două capete de temperaturi diferite medicul verifică percepţia termică de la nivelul picioarelor.

• Testarea sensibilităţii dureroase

În cadrul acestei testări medicul va verifica percepţia dureroasă cu ajutorul unui obiect ascuţit.

• Teste de conducere nervoasă

Acest test măsoară viteza cu care nervii din brațe și picioare conduc semnale electrice, fiind folosit frecvent pentru diagnosticarea sindromului de tunel carpian.

• Electromiografie (EMG)

Realizat frecvent împreună cu testele de conducere nervoasă, EMG măsoară descărcările electrice produse în mușchii tăi.

• Teste neurovegetative

Dacă prezinți simptome de neuropatie vegetativă, se pot efectua teste speciale pentru a determina modul în care se schimbă tensiunea arterială în diferite poziții ale corpului și dacă transpiri normal.

Tratament pentru piciorul diabetic

Tratamentul piciorului diabetic se adresează atât factorilor de risc, cât și leziunii propriu zise:

• Optimizează controlul glicemic, utilizând insulinoterapia, dacă este necesar
• Tratează edemul sau malnutriţia, dacă sunt prezente
• Tratează factorii de risc cardiovascular
• Tratează depresia sau alte afecţiuni psiho-sociale

Tratamentul ulcerelor superficiale (care implică doar straturile superioare ale pielii) include curățarea ulcerului realizată de un cadru medical.

Dacă piciorul este infectat, sunt prescrise antibiotice iar zona ulcerată este curățată și tratată local, de două ori pe zi.

La nivelul zonei afectate nu este recomandată presiune mecanică, de aceea este indicat repausul la pat sau în caz de necesitate, utilizarea unor talonete personalizate în zona ulcerată a piciorului.

Ulcerele care se extind în straturile profunde ale piciorului, care implică mușchi și oase necesită, de obicei, spitalizare.

Chirurgia poate fi necesară pentru a elimina osul infectat sau pentru a stabiliza zona afectată si a prelua din presiunea exercitată pe ulcer.

În cazul în care o parte a degetelor, sau chiar piciorul, devin grav deteriorate, cu zone de țesut mort (gangrenă), poate fi necesară amputarea parțială sau totală.
Amputarea este indicată pacienților care nu se vindecă în ciuda tratamentului adecvat sau a căror sănătate este amenințat de gangrenă. Gangrenă netratată poate pune viața în pericol.

Piciorul diabetic – Prevenție

În scopul evitării complicațiilor piciorului diabetic recomandăm:

• Evită să umbli desculţ, doar în șosete și fără încălţăminte sau în papuci cu talpă subţire, fie acasă, fie afară
• Nu purta pantofi prea strâmţi, cu margini aspre sau cusături neuniforme
• Inspectează vizual și pipăie manual interiorul tuturor pantofilor înainte de a-i încălţa
• Poartă șosete/ ciorapi fără cusături (sau cu cusăturile pe dos); nu purta șosete strâmte sau până la genunchi (ciorapii compresivi ar trebui să fie prescrisi numai în colaborare cu echipa de îngrijire a picioarelor) și schimbă șosetele zilnic
• Spălă picioarele zilnic (cu o temperatură a apei întotdeauna sub 37°C) și usucă-le cu grijă, în special zona dintre degetele de la picioare
• Verifică întreaga suprafață a ambelor picioare. Verifică dacă sunt crăpături, bășici, umflături sau roseată, inclusiv între și sub degetele de la picioare, unde se pot ascunde rani. Utilizează o oglindă în cazul în care este dificil sa vezi toate părțile de la picioare sau cere ajutorul unui membru al familiei sau al unui îngrijitor
• Nu folosi nici un fel de încălzitor sau sticle cu apă fierbinte pentru a-ți încălzi picioarele
• Nu folosi agenţi chimici sau plasturi pentru a îndepărta bătăturile și calusurile; consultă un cadru medical adecvat pentru rezolvarea acestor probleme
• Folosește emolienţi pentru a hidrata pielea uscată, dar nu între degetele de la picioare
• Tăie unghiile de la picioare în linie dreaptă
• Folosește incălțăminte ortopedică – fabricată pentru a se adapta la deformări și pentru a ușura presiunea pe locurile cu risc de pe suprafeţele plantară și dorsală ale piciorului.

Consultă regulat un cadru medical specializat pentru examinarea picioarelor.

Data publicării: 29.04.2025

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 29.04.2025

Boala inflamatorie pelvină reprezintă o infecție a organelor genitale feminine superioare (uter, trompe uterine și ovare). Aceasta este cauzată, în principal, de bacterii care ajung din vagin și col uterin la nivelul organelor reproductive interne.
Netratată la timp poate duce la complicații grave, inclusiv infertilitate și dureri pelvine cronice.

Din ce cauze apare boala inflamatorie pelvină?

Principala cauză a bolii inflamatorii pelvine este infecția cu bacterii cu transmitere sexuală, cum ar fi Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae.
Alte bacterii care trăiesc în mod natural în vagin pot, de asemenea, să contribuie la apariția infecției.

Alți factori de risc din cauza cărora poate să apară boala inflamatorie pelvină sunt:

• Contactul sexual neprotejat cu parteneri multipli
• Utilizarea dispozitivelor intrauterine (DIU), cu risc mai mare în primele săptămâni după inserare
• Istoricul de boli cu transmitere sexuală sau contact sexual cu un partener care are o boală cu transmitere sexuală (BTS)
• Dușurile vaginale frecvente, care pot perturba echilibrul bacterian
• Stresul
• Expunerea la temperaturi foarte scăzute
• Manevrele invazive (chiuretajul uterin, sonohisterografia, histerosalpingografia, histeroscopia, fertilizarea în vitro)

Incidenţa maximă a bolii inflamatorii pelvine se regăsește la femeia tânără, activă sexual, astfel:

-anual, 1,5% dintre femeile aparţinând decadei a treia de vârstă prezintă un episod  de boală inflamatorie pelvină;
-10 – 15% dintre femeile aflate în perioada reproductivă prezintă în antecedente un episod de boala inflamatorie pelvină;
-în cazul femeilor de peste 35 de ani, 3.5% prezintă sterilitate sau au avut o sarcină extrauterină în antecedente, consecutiv unui episod de boală inflamatorie pelvină

Ce simptome are boala inflamatorie pelvină?

Simptomele bolii inflamatorii pelvine pot varia de la ușoare la severe, iar unele femei pot fi complet asimptomatice.
Printre cele mai frecvente simptome se numără:

• Durere sau disconfort în timpul actului sexual
• Dureri pelvine sau abdominale inferioare
• Sângerări între perioadele menstruale sau după actul sexual
• Secreții vaginale anormale, cu miros neplăcut
• Febră, frisoane și stare generală de rău
• Urinări frecvente și dureroase

Diagnosticul bolii inflamatorii pelvine

Pentru a stabili un diagnostic, medicul specialist ginecolog efectuează un examen clinic și va recomanda, în funcție de starea de sănătate a pacientei, investigații suplimentare precum:

• Analize de secreție vaginală și cervicală, pentru identificarea bacteriilor;
• Analize de sânge si urină pentru a depista modificări cauzate de infecție;
• Ecografie transvaginală pentru vizualizarea organelor reproducătoare și a eventualelor modificări structurale care pot să apară.

Complicațiile bolii inflamatorii pelvine

Nediagnosticată la timp si netratată corespunzător, boala inflamatorie pelvină poate duce la complicații serioase, printre care se numără:

• Infertilitate: prin afectarea trompelor uterine (organe situate între ovare și uter, reprezentând canale pentru transportul și fecundarea ovocitelor)
• Sarcină extrauterină: Trompele uterine afectate pot crește riscul de sarcină ectopică și astfel viața poate fi pusă în pericol
• Durere pelvină cronică: Inflamația prelungită poate duce la dureri persistente și afectează astfel calitatea vieții
• Abces tubo-ovarian: O infecție severă poate duce la formarea unui abces ce necesită tratament medical urgent

Medicul specialist ginecolog este cel care indică tratamentul adecvat pentru această problemă de sănătate.

Prevenirea bolii inflamatorii pelvine

Pentru a reduce riscul ca boala inflamatorie pelvină să apară se recomandă:

• Utilizarea prezervativului la fiecare contact sexual
• Evitarea partenerilor multipli
• Testarea regulată pentru boli cu transmitere sexuală
• Evitarea dușurilor vaginale, care pot crește riscul de infecții, prin dezechilibru creat la nivelul florei vaginale
• Respectarea regulilor de igienă și consultul medical periodic

Când să consulți un medic?

Trebuie să consulți un medic imediat dacă ai oricare dintre simptomele specifice pentru boala inflamatorie pelvină. Consultarea unui medic la primele simptome poate face diferența între o recuperare completă și probleme de sănătate pe termen lung. Detectarea timpurie și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Boala inflamatorie pelvină este o afecțiune gravă care poate avea consecințe serioase asupra sănătății reproductive.

Sursă text:

SOGR – https://sogr.ro/

Data publicării: 01.04.2025

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 22.04.2025

Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune digestivă frecventă, caracterizată prin refluxul acidului gastric în esofag.
Practic, sfincterul gastric nu se mai închide corespunzător, iar conținutul stomacului se întoarce către esofag.

Boala de reflux gastroesofagian are simptome ce sunt relativ ușor de recunoscut de către pacient și este foarte important ca aceasta să fie tratată din timp.

Dacă este lăsată netratată, boala de reflux gastroesofagian poate duce la complicații grave, precum: esofag Barrett, ulcerații, stenoze și chiar cancer esofagian.

În articolul de mai jos găsești informații detaliate despre cauzele și simptomele acestei afecțiuni.

Din ce cauze apare boala de reflux gastroesofagian?

Boala de reflux gastroesofagian apare atunci când sfincterul esofagian inferior (SEI) nu funcționează adecvat și permite conținutului gastric să se intoarcă în esofag. Printre cauzele principale se numără:

• Relaxarea anormală a sfincterului esofagian inferior  și modificari în “traseul alimentar” – Poate fi cauzată de anumite alimente, fumat, alcool sau anumite medicamente.
• Hernia hiatală – Proeminența unei porțiuni a stomacului prin diafragmă poate slăbi sfincterul esofagian inferior.
• Obezitatea – Presiunea crescută în abdomen poate favoriza refluxul gastroesofagian
• Alimente și băuturi iritante – Ciocolata, cafeaua, alimentele prăjite, citricele și băuturile carbogazoase pot declanșa refluxul gastroesofagian.
• Sarcina – Schimbările hormonale și presiunea exercitată de făt pot agrava simptomele.

Modificări în „traseul alimentar”

În timp ce mâncăm, după ce alimentele sunt mestecate si înghițite, acestea trec printr-un tub care se numește esofag și care are rolul de a face legătura între gură și stomac.

Alimentele solide sau lichide trec în stomac, fără a le mai fi permis să se întoarcă pe traseul pe care l-au parcurs deja, prin sfincterul esofagian inferior care este un inel muscular și care functioneaza ca o valvă.

Sfincterul esofagian inferior se află la trecerea dintre esofag și stomac.

Ca și completare a traseului alimentar, alimentele pleacă din stomac printr-un alt sfincter care se numește pilor și care reprezintă limita dintre stomac și duoden.

Atunci când acest circuit al alimentelor este perturbat din varii motive, poate să apară boala de reflux gastroesofagian.

Astfel, sunt implicate:

• Peristaltica esofagiană slabă – înseamnă că esofagul nu mai impinge corespunzător alimentele către stomac.
• Sfincterul esofagian inferior ineficient – care functioneaza ca o valvă și care nu se închide bine sau se relaxează des și permite asfel întorcerea conținutului gastric în esofag.
• Evacuarea gastrică slabă – ceea ce înseamnă că stomacul nu se golește de conținut.

Hernia hiatală

O alta cauză care favorizează ca boala de reflux gastroesofagian sa apară este prezența herniei hiatale.

Hernia hiatală reprezintă o afecțiune în care partea superioară a stomacului trece în torace din cauza lărgirii orificiului diafragmatic care face legătură dintre esofag și stomac și se mai numește și hernie gastrică transhiatală.

Hernia hiatală este frecvent întâlnită mai ales la pacientii supraponderali sau cu obezitate. Pana la 50% dintre pacienții care suferă de obezitate suferă de hernie hiatală!

Ce simptome are boala de reflux gastroesofagian?

Simptomele bolii de reflux gastroesofagian variază ca intensitate și frecvență. Cele mai comune simptome includ:

• Pirozis (arsuri retrosternale) – Senzație de arsură în piept, mai ales după mese sau noaptea.
• Regurgitație acidă – Reflux de conținut gastric în gură, însoțit de un gust acru sau amar.
• Dificultăți la înghițire (disfagie) – Poate indica o complicație precum esofagita.
• Durere toracică (în piept) – Uneori confundată cu durerea de inimă.
• Tuse cronică și răgușeală – Iritarea esofagului și a corzilor vocale de către acidul gastric.
• Senzație de nod în gât – Disconfort persistent la înghițire.

Boala de reflux gastroesofagian are și cateva simptome mai putin cunoscute. Dintre acestea amintim:

• Voce răgușită – vocea care sună mai profund după ce servești masa poate însemna că suferi de boala de reflux gastroesofagian.
• Dureri în gât – acest simptom este cauzat de cantitatea anormală de acid gastric care se întoarce către esofag.
• Astm – tusea și respirația șuierătoare pot fi cauzate de acidul din stomac care ajunge la plămâni.
• Saliva în exces – saliva suplimentara este produsă de glandele salivare pentru a “spăla” acidul din esofag.

Complicații ale bolii de reflux gastroesofagian

Netratată sau nediagnosticată la timp boala de reflux gastroesofian poate cauza:

• Esofagita erozivă – Inflamația și eroziunea mucoasei esofagiene.
• Stricturi esofagiene – Îngustarea esofagului din cauza cicatrizării.
• Esofagul Barrett – O afecțiune precanceroasă care poate crește riscul de cancer esofagian.

Anumite modificări ale stilului de viață ajută atunci când te confrunți cu aceasta afecțiune.

Specialistul gastroenterolog recomandă:

• Redu consumul de grăsimi
• Evită mesele copioase și consumul de alimente cu 3 ore înainte de culcare
• Evită consumul de ciocolată, cafea în exces sau consumul de iritanţi cunoscuţi, spre exemplu: alcool, mentă, băuturi carbogazoase, sucuri de citrice şi produse pe bază de roşii
• Evită clinostatismul (poziția culcat) în timpul şi după masă. De asemenea este recomandată o plimbare după o masa copioasă deoarece poate să diminueze cantitatea de suc gastric şi să grăbească procesul digestiei
• Renunţă la fumat
• Evită purtarea hainelor strâmte în regiunea abdominală
• Redu stresul pe cât de mult posibil

Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune comună care poate afecta calitatea vieții pacienților.

Recunoașterea simptomelor și adoptarea unui stil de viață adecvat, împreună cu tratamentul corespunzător, recomandat de către medicul gastroenterolog, sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Pentru diagnosticarea bolii de reflux gastroesofagian la Novus Medical efectuezi consultatie gastroenterologie și endoscopie digestivă superioară (care permite vizualizarea esofagului și depistarea inflamațiilor sau leziunilor).

Data publicării: 11.04.2025

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 15.04.2025

Prin dureri abdominale înțelegem durerile care apar oriunde în regiunea cuprinsă între marginea inferioară a toracelui și marginea superioară a pelvisului. Acestea reprezintă o problemă frecventă de sănătate.

Durerile abdominale pot avea diverse cauze gastrointestinale și variază de la afecțiuni inflamatorii la infecții și tulburări funcționale.
Deși uneori pot fi rezultatul unor factori minori, cum ar fi o indigestie temporară, durerile abdominale persistente sau severe pot indica afecțiuni gastroenterologice serioase care impun vizita la medicul specialist.

Regăsești în acest articol principalele cauze ale durerilor abdominale, simptomele asociate și modalitatea prin care te ajută medicul specialist gastroenterolog de la Novus Medical în rezolvarea acestora.

Cauze gastroenterologice pentru dureri abdominale

1. Gastrita

Gastrita reprezintă inflamația mucoasei stomacului și poate fi cauzată de infecția cu Helicobacter pylori, stresul, utilizarea prelungită a antiinflamatoarelor non-steroidiene sau consumul excesiv de alcool.

Simptomele gastritei includ:

• Durere în partea superioară a abdomenului
• Balonare
• Greață și vărsături
• Pierderea apetitului

2. Ulcerul peptic

Ulcerul peptic este o leziune care se dezvoltă în urma distrugerii mucoasei gastrice (ulcer gastric) sau duodenale (ulcer duodenal) de către acidul gastric sau sucurile digestive.

Cele mai frecvente cauze pentru ulcerul peptic sunt infecția cu Helicobacter pylori sau utilizarea excesivă a antiinflamatoarelor nonsteroidiene.

Principalul simptom al ulcerului peptic este durerea de stomac („în capul pieptului”).

Durerea de stomac poate fi percepută ca o arsură de cele mai multe ori, ca o senzație de apăsare sau ca una de „roadere”, ori de „gol în stomac”.

Ulcerul peptic se manifestă prin:

• Durere epigastrică, accentuată pe stomacul gol
• Disconfort epigastric
• Grețuri și vărsături
• Scaune de culoare neagră (melena) în cazurile severe

3. Boala de reflux gastroesofagian (BRGE)

Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune cronică ce apare atunci când acidul gastric refluează în esofag (tubul care leagă faringele de stomac) cauzand iritație și inflamație.

Boala de reflux gastroesofagian apare datorita: consumului de alimente grase, consumului de băuturi acidulate sau care conțin cofeină, alcoolului, fumatului, administrarii unor medicamente,.

Simptomele bolii de reflux gastroesofagian includ:

• Arsuri retrosternale (pirozis), cu sau fără regurgitarea conținutului gastric
• Regurgitații acide,
• Dificultăți la înghițire
• Senzație de nod în gât
• Tuse seacă
• Răgușeală, dureri de gât

4. Sindromul de colon iritabil (SCI)

Sindromul de colon iritabil este o tulburare funcțională a intestinului, caracterizată prin dureri abdominale recurente, asociate cu modificări ale tranzitului intestinal (constipație, diaree sau alternanța acestora).

Sindromul de colonul iritabil afectează adultii, cu o frecventa mai mare in cazul persoanelor de sex feminin.

Simptomele specifice pentru sindromul de colon iritabil sunt:

• Dureri sau crampe abdominale
• Balonare
• Diaree sau constipație
• Senzație de golire incompletă a intestinelor

Pe lângă acestea exista o serie de simptome care pot indica prezența sindromului și care afectează starea generală a pacientului în aceeași măsură cu cele specifice tractului gastrointestinal:

• Anxietate sau depresie
• Tulburări de somn
• Oboseală cronică
• Cefalee (durere de cap)

5. Boala Crohn și colita ulcerativă

Aceste boli inflamatorii intestinale afectează tractul digestiv și pot cauza dureri abdominale severe, alături de alte simptome:

• Diaree cronică
• Sânge în scaun
• Pierdere în greutate
• Oboseală accentuată

6. Infecții gastrointestinale

Infecțiile cauzate de bacterii, virusuri sau paraziți pot provoca dureri abdominale intense, însoțite de prezenta altor simptome precum:

• Febră
• Greață și vărsături
• Diaree apoasă sau cu sânge
• Deshidratare

7. Calculi biliari și colecistită

Pietrele la vezica biliară pot bloca fluxul bilei și astfel cauzează inflamație și dureri abdominale severe, mai ales după mese bogate în grăsimi.

Simptomele includ:

• Durere intensă în partea dreaptă superioară a abdomenului
• Greață și vărsături
• Icter în cazurile severe

8. Pancreatita

Pancreatita este o afecțiune caracterizată prin inflamarea pancreasului.

Pancreatita nu se tratează şi nu se vindecă, dar evoluează în timp şi poate afecta iremediabil pancreasul, în cazurile avansate de boală. In acel moment organismul pacientului nu va mai putea digera alimentele sau produce hormoni specifici.

În funcție de modul de instalare al bolii exista două tipuri de pancreatită:

• Acută
• Cronică

Pancreatita acută reprezintă inflamația bruscă a pancreasului și este caracterizată prin durere abdominală și creșterea nivelului enzimelor pancreatice în ser.

Cele mai frecvente cauze responsabile de apariția acesteia sunt consumul de alcool și  litiaza veziculară biliară (popular numită „pietre la fiere”).

Pancreatita cronică  reprezintă afectarea pancreasului prin expunerea organismului la factori de risc (genetici sau de mediu). Este afectată funcția pancreatică (digestivă sau de secreție de insulină) și se remarcă prin modificări structurale ale glandei.
Aceste modificari pot fi evidențiate prin metode imagistice.

Pancreatita cronică poate rezulta și după episoade repetate de pancreatită acută de orice cauză.

Simptomele pancreatitei sunt:

• Dureri abdominale severe, ce iradiază spre spate
• Durere severă în capul pieptului sau în partea stângă superioară a abdomenului, mai rar în partea dreaptă.
• Greață și vărsături
• Dispnee (dificultăți de respirație)
• Febră
• Scăderea tensiunii arteriale

9. Intoleranțele alimentare

Intoleranța la lactoză sau la gluten poate provoca dureri abdominale asociate cu balonare, diaree sau constipație.

Eliminarea alimentelor problematice poate ameliora simptomele.

10. Obstrucția intestinală

Blocajele intestinale pot cauza dureri abdominale severe, balonare și absența tranzitului intestinal. Această afecțiune necesită asistență medicală de urgență.

Când să mergi la medicul gastroenterolog?

Este recomandat să consulți un medic gastroenterolog dacă experimentezi următoarele simptome ce însoțesc sau nu durerea abdominală severă și persistentă:

• Febră asociată durerilor abdominale
• Pierdere inexplicabilă în greutate
• Sânge în scaun sau scaune negre
• Greață și vărsături persistente
• Dificultăți la înghițire

Identificarea cauzei corecte atunci când te confrunți cu dureri abdominale și un tratament adecvat sunt esențiale pentru ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor.

Data publicării: 28.03.2025

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 28.03.2025

Constipația este o problemă digestivă frecventă caracterizată prin dificultăți la eliminarea scaunului sau prin scaune rare, de obicei mai puțin de trei ori pe săptămână. Aceasta poate afecta persoane de toate vârstele și poate fi ocazională sau cronică.

Desi constipația ocazională este foarte frecvent întâlnită, unele persoane experimentează constipația cronică care influențează activitatea cotidiană.

Pentru ca afecțiunea să fie considerată cronică, constipația trebuie să fie prezentă în ultimele 3 luni, cu debut cu cel puțin 6 luni înaintea diagnosticului (conform criteriilor Comitetului Internațional ROMA IV).

Diferentierea tipurilor, ințelegerea cauzelor si simptomelor este esențială pentru a gestiona eficient această problemă de sănătate.

Ce cauze are constipația

Există numeroase cauze care determină apariția constipației, inclusiv:

• Dietă săracă în fibre: Lipsa de fructe, legume și cereale integrale poate afecta tranzitul intestinal.
• Hidratare insuficientă: Apa ajută la menținerea scaunului moale și ușor de eliminat.
• Lipsa de activitate fizică: Un stil de viață sedentar poate influența motilitatea intestinală.
• Ignorarea senzației de defecație: Amânarea mersului la toaletă poate duce la acumularea scaunului și la dificultăți de eliminare.
• Medicamente: Anumite medicamente, cum ar fi analgezicele opioide, antihistaminicele și antidepresivele, pot cauza constipație.
• Afecțiuni medicale: Probleme precum hipotiroidismul, diabetul și afecțiunile neurologice pot afecta digestia.
• Schimbări de rutină: Călătoriile, schimbările de dietă sau stresul pot influența tranzitul intestinal.

Constipația cronică are de asemenea drept posibile cauze următoarele:

• Blocaje la nivelul colonului sau rectului. Acestea pot fi cauzate de catre: blocaj la nivelul intestinelor (obstrucție intestinală), îngustarea colonului (strictuă intestinală), traumatisme minore ale pielii din jurul anusului (fisură anală), cancer de colon,rectal sau alte tipuri de cancer abdominal care apasă pe colon

• Probleme ale nervilor de la nivelul colonului si rectului. Problemele neurologice care afectează nervii responsabili de contractarea mușchilor colonului și rectului pentru a mișca fecalele in intestin pot fi: boala Parkinson, scleroza multiplă, accident vascular cerebral, deteriorarea nervilor care controlează funcțiile corpului (neuropatie autonomă)
• Afecțiuni care afectează activitatea hormonală din organism. Printre bolile si afecțiunile care perturbă echilibrul hormonal și pot determina constipația sunt: diabetul, glanda paratiroidă hiperactivă (hiperparatiroidism), tiroida hipoactivă (hipotiroidism)

Factorii care pot crește riscul de constipație cronică sunt:

• O afecțiune mentală precum depresia sau o tulburare alimentară
• Anumite medicamente: antidepresive sau antihipertensive, sedative, medicamente opioide pentru durere
• Lipsa mișcării sau sedentarismul
• Alimentație scăzută în fibre
• Deshidratarea
• Vârsta

Ce simptomele are constipația

Constipația poate fi recunoscută prin următoarele simptome:

• Scaune rare sau dificile – sub 3 scaune pe săptămână
• Scaune tari și uscate
• Dureri abdominale sau crampe
• Senzația de evacuare incompletă de la nivelul rectului
• Balonare
• Gaze intestinale

Complicațiile constipației

Nediagnosticată și netratată constipația poate duce la complicații precum:

• Hemoroizi: Din cauza împingerii excesive la defecație.
• Fisuri anale: Leziuni ale mucoasei anale cauzate de scaune tari.
• Impactare fecală: Acumularea scaunului în rect, necesitând intervenție medicală.
• Sindrom de colon iritabil: Constipația cronică poate contribui la apariția acestui sindrom.

Modalități de prevenire a constipației

Pentru a preveni sau ameliora constipația, este important să urmezi câteva reguli esențiale:

1. Adoptă o dietă bogată în fibre.
   Fibrele sunt esențiale pentru un tranzit intestinal regulat. Include în alimentație:
2. Evită consumul excesiv de alimente procesate
   Fast-food-ul, dulciurile și produsele bogate în grăsimi saturate pot agrava constipația.
3. Hidratează-te corespunzător.
   Consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi ajută la menținerea unui scaun moale și la prevenirea constipației.
4. Fă mișcare regulat
   Exercițiile fizice stimulează digestia și reduc timpul de tranzit intestinal. Plimbările zilnice, yoga sau alte forme de mișcare sunt recomandate.
5. Stabilește o rutină intestinală
   Mergi la toaletă la aceeași oră în fiecare zi pentru a obișnui organismul cu un program regulat.
6. Utilizează laxative doar la nevoie
   Laxativele pot fi utile pe termen scurt, dar utilizarea frecventă poate duce la dependență.ț

Consultă mai multe sfaturi legate de alimentația recomandată în articolul dedicat din site-ul Novus Medical.

Când să consulți un medic?

Dacă simptomele persistă mai mult de trei săptămâni sau dacă apar semne precum sângerări rectale, dureri severe sau pierdere inexplicabilă în greutate, este esențial să consulți un medic specialist pentru a exclude afecțiuni mai grave.

Un diagnostic corect este stabilit în cadrul consultului gastroenterologic și prin alte investigatii disponibile in clinică ce pot fi recomandate de către medicul gastroenterolog, precum colonoscopia. https://novusmedical.ro/investigatii-medicale/colonoscopia/

Simptomele vor persista în lipsa unei acțiuni din partea ta!

Surse de informatie: www.mayoclinic.org

Durerea de ureche, cunoscută și sub denumirea medicală de otalgie, este un simptom frecvent întâlnit atât la copii, cât și la adulți. Aceasta poate fi rezultatul unei afecțiuni localizate la nivelul urechii sau poate avea o cauză referită, adică durerea să provină din alte structuri ale capului și gâtului. În acest articol, vom explora cauzele posibile ale otalgiei, tipurile de durere și afecțiunile ORL pe care le poate semnala, precum și metodele de diagnostic utilizate.

Cauze posibile ale durerii de ureche

Otalgia poate avea multiple cauze, iar acestea se împart în două mari categorii: cauze primare și cauze secundare.

• Cauze primare (afecțiuni direct legate de ureche):
  • Otita externă (infecția conductului auditiv extern)
  • Otita medie acută sau cronică
  • Acumularea excesivă de cerumen
• Cauze secundare (afecțiuni din afara urechii care pot provoca otalgie):
  • Afecțiuni dentare (carii, abcese, probleme ale articulației temporomandibulare)
  • Faringita sau amigdalita
  • Tumori ale faringelui sau zonei cervicale
  • Infecții virale, cum ar fi herpesul zoster otic
  • Afecțiuni ale coloanei cervicale, care pot influența nervii responsabili de inervația urechii

Tipuri de durere de ureche

Durerea de ureche poate varia în funcție de intensitate, localizare și durata simptomelor. Principalele tipuri de durere includ:

• Durere acută – Apare brusc și este intensă, fiind adesea cauzată de infecții bacteriene sau virale.
• Durere cronică – Persistă timp îndelungat și poate indica o afecțiune mai gravă, precum otita medie cronică supurată.
• Durere pulsatilă – Poate indica o infecție activă sau o problemă vasculară.
• Durere referită – Resimțită în ureche, dar având originea în altă parte a capului sau gâtului.
• Durere ascuțită, înțepătoare – Poate fi cauzată de leziuni ale nervilor sau inflamații acute.

Ce afecțiuni ORL poate semnala durerea de ureche?

Datorită interconectării structurilor ORL, durerea de ureche poate fi un simptom al unor afecțiuni precum:

• Otita externă – Inflamație sau infecție a conductului auditiv extern, frecvent cauzată de bacterii sau fungi.
• Otita medie – Infecție a urechii medii, mai des întâlnită la copii, care poate duce la acumularea de lichid în spatele timpanului.
• Nevralgia de trigemen – Durere severă care poate iradia spre ureche și alte părți ale feței.
• Herpes zoster otic (Sindromul Ramsay Hunt) – O infecție virală care poate provoca dureri severe de ureche și afectarea nervilor faciali.
• Disfuncția articulației temporomandibulare (ATM) – Poate determina durere referită către ureche și senzația de presiune auriculară.
• Afecțiuni ale coloanei cervicale – Aceste afecțiuni pot genera nevralgie Arnold.

Cum diagnosticăm durerea de ureche

Pentru a determina cauza exactă a durerii de ureche (otalgiei), medicul ORL va efectua un consult detaliat, care poate include:

• Anamneza medicală – Identificarea simptomelor asociate, durata și intensitatea durerii, istoricul pacientului.
• Examen clinic ORL – Inspectarea conductului auditiv extern și a timpanului cu ajutorul unui otoscop.
• Audiogramă și timpanogramă (impendasmetrie) – Evaluarea auzului pentru a detecta eventualele deficiențe.
• Endoscopia nazala și endoscopia faringiană– Pentru a investiga afecțiuni din zona nazofaringelui care ar putea provoca durere referită.
• Analize de laborator – Dacă există suspiciuni de infecție bacteriană sau virală.

Dacă se suspectează o problemă structurală sau tumorală medicul poate recomanda metode de investigație imagistică de înaltă precizie,precum CT sau RMN.

Când să mergi la medic?

Deși multe cauze ale durerii de ureche sunt benigne și pot trece de la sine, există situații în care este absolut necesar un consult medical:

• Durerea este intensă și nu cedează la analgezice obișnuite
• Se observă scurgeri de lichid sau sânge din ureche
• Se asociază cu febră mare și stare generală alterată
• Apar simptome neurologice precum amorțeală facială sau dificultăți de vorbire
• Există o pierdere bruscă sau progresivă a auzului
• Apar tumefacții în zona auriculară sau cervicală

Durerea de ureche poate avea numeroase cauze, de la infecții minore la afecțiuni mai serioase ale urechii sau altor structuri ORL.
Diagnosticul corect este esențial pentru a identifica sursa problemei și a preveni eventualele complicații.
Dacă te confrunți cu durere de ureche (otalgie) persistentă sau severă, este recomandat să consulți un specialist ORL pentru investigații amănunțite.
Ignorarea simptomelor sau administrarea de tratamente necorespunzătoare poate duce la complicații serioase, inclusiv pierderea ireversibilă a auzului.

La Novus Medical efectuezi o gamă variată de servicii ORL, prin aparatură medicală modernă și performantă, medici empatici și un ambient modern.

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 11.03.2025

Despre otita medie cronică seroasă

Otita medie cronică seroasă, o afecțiune subtilă și care poate fi trecută cu vederea uneori, influențează negativ dezvoltarea unui copil dacă nu este tratată corespunzător și la timp!
Dr. Mihai Condrat, medic specialist ORL pediatrie, competență în endoscopie bronșică, explică simptomele acestei afecțiuni, importanța diagnosticării corecte și rolul unui specialist dedicat copiilor.

Ce este otita medie cronică seroasă?

În sezonul rece, afecțiunile respiratorii sunt foarte frecvente. Copiii merg în colectivitate și sunt expuși la o multitudine de bacterii și virusuri. Sistemul lor imunitar, aflat încă în dezvoltare, este vulnerabil la contactul cu acești agenți patogeni. Frigul și schimbările bruște de temperatură accentuează acest aspect.
Otita medie cronică seroasă este o afecțiune care poate afecta un copil mic, care nu are capacitatea de a-și exprima clar disconfortul. Netratată la timp, această afecțiune îi poate influența dezvoltarea pe termen lung.

Cunoscută și sub denumirea de “glue ear”, otita medie cronica seroasă implică acumularea unui lichid vâscos în spatele timpanului, pe termen lung, fără să fie prezentă o infecție activă.
Cauza acesteia este, de multe ori, reprezentată de ventilația defectuoasă a urechii medii prin trompa lui Eustachio, dată de obstrucția nazală persistentă (ex: hipertrofia adenoidă, rinita alergică).

Ce simptome are otita medie cronică seroasă?

Cum pot identifica părinții simptomele?

Această afecțiune poate fi mai greu de identificat la copiii mici, care nu pot exprima clar ceea ce simt. De multe ori, simptomele nu sunt cele clasice ale unei otite acute: durere de ureche, febră. Astfel, părinții observă uneori o scădere temporară a acuității auditive asociată cu tendința copilului de a vorbi mai tare.
Aceste aspecte pot fi însoțite de o serie de efecte secundare date de respirația nazală dificilă pe termen lung:

• somn agitat
• stertor nocturn (respirație zgomotoasă, uneori cu apnee)
• modificări ale comportamentului
• întarziere în dezvoltarea limbajului
• dificultăți în concentrare

Aceste semne pot fi ușor confundate cu alte probleme legate de sănătatea copilului.

Din păcate, părinții nu recunosc întotdeauna legătura dintre aceste simptome și o problemă ORL.

Ce complicații poate avea otita medie cronică seroasă?

Deseori, deoarece micuții nu se pot concentra la activitățile zilnice, fie că este vorba de activități educaționale, fie de jocuri, care sunt esențiale pentru învățarea timpurie, copiii ajung sa fie trimiși la terapeut, fără a primi un diagnostic corect.

Fără un diagnostic și tratament adecvat, această afecțiune poate avea repercusiuni pe termen lung, astfel încat acesti copii se pot confrunta cu problemele de fonetică și articulare a vorbirii, precum și dificultăți în înțelegerea textului citit.

Otita medie cronică seroasă poate afecta dezvoltarea limbajului dacă nu este tratată din timp.

Care sunt pașii pe care ar trebui să îi urmeze părinții dacă suspectează că micuțul lor ar putea suferi de otită medie cronică seroasă?

Primul pas este observarea atentă a comportamentului copilului.

Reprezintă indicii importante semne precum:

• lipsa reacțiilor la anumite sunete
• vorbirea mai tare decât de obicei
• modificări comportamentale
• dificultăți de concentrare
• respirație nazală dificilă cronică
• sforăitul
• somnul neodihnitor

Dacă părinții remarcă astfel de simptome se recomandă consultul la un medic specialist ORL pediatru cât mai curând.

Diagnosticarea acestei afecțiuni implică un consult asociat deseori cu o serie de investigații complementare, precum fibroscopia nazală si timpanograma (un test care evaluează funcția urechii medii).

După diagnostic, tratamentul variază în funcție de severitatea afecțiunii:

• În cazurile ușoare, de obicei, se recomandă tratamente medicamentoase pentru reducerea inflamației și ameliorarea drenajului lichidului din urechea medie.
• În situațiile mai complicate sau cronice, poate fi necesară intervenția chirurgicală, care implica drenajul lichidului din urechea medie si plasarea unui tub de ventilație la nivelul timpanului, pentru a facilita aerisirea urechii medii.

De multe ori însă, aceste intervenții la nivelul urechii se asociază, în aceeași etapă, cu o serie de intervenții la nivel oro-nazal: îndepărtarea țesutului adenoidian, ablația / reducerea amigdalelor palatine.

Aceste intervenții sunt menite să amelioreze respirația dificilă și să reducă frecvența și durata episoadelor infecțioase din această sferă.

Cel mai important este ca părinții să nu ignore aceste simptome și să nu încerce tratamente fără supraveghere medicală. Diagnosticarea și tratamentul precoce pot preveni complicațiile și îi pot oferi copilului șansa unei dezvoltări armonioase.

Importanța unui medic ORL pediatru

Medicul ORL pediatru are experiența necesară pentru a recunoaște această afecțiune și dispune de echipamente de investigație adecvate acestei vârste. De exemplu, utilizarea unui fibroscop pediatric subțire permite examinarea cavității nazale inclusiv a copiilor mai mici de un an.

Această abordare completă, de la diagnostic la tratament medicamentos și/sau chirurgical, precum și recuperarea ulterioară, asigură copilului șansa de a se dezvolta armonios, de aceea alegerea medicului este esențială.

Sursă text: Dr. Condrat Mihai, Medic specialist ORL și Chirurgie Cervico-facială, Competență endoscopie bronșică

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 04.03.2025

Un somn sănătos și odihnitor reprezintă unul dintre cei 3 piloni ai sănătății de fier, alături de alimentația echilibrată și mișcarea fizică.

Prioritatea acordată somnului se va reflecta în starea generală de sănătate a ta și a familiei tale.

Organismul uman este guvernat de ritmuri circadiene care se repetă în cicluri de 24 de ore (zi/noapte, somn/veghe).

Majoritatea proceselor fiziologice ale organismului se raportează la ritmul circadian.

Somnul este unul dintre factorii care pot perturba acest ritm și poate face ca funcționarea fizică și comportamentală să nu se mai realizeze în parametrii normali.

Există trei elemente care fac ca un somn să fie considerat somn sănătos:

• Durata: ar trebui să fie suficient pentru ca tu să fii odihnit/ă și alert/ă în ziua următoare;
• Continuitatea: perioada de somn trebuie să fie lină, fără fragmentări;
• Profunzimea: somnul să fie suficient de adânc pentru ca tu să fii în formă maximă după ce te trezești.

Numărul necesar de ore de somn

Un somn sănătos și bun pe timp de noapte ajută la refacerea și reactivarea memoriei, a vigilenței mentale, dar și la creșterea calității vieții, a stabilității emoționale și la menținerea sănătății fizice și mentale.

Obiceiurile sănătoase de somn sunt asociate cu încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii, dar și cu reducerea riscului de obezitate și hipertensiune arterială, cu scăderea ratei de depresie sau cu scăderea șanselor de a suferi de afecțiuni degenerative progresive ale creierului.

Numărul necesar de ore de somn într-o perioadă de 24 ore, pentru fiecare categorie de vârstă este:

• nou-născut – 4 luni: 12-18 ore de somn
• 4-12 luni: 12-16 ore de somn
• 1-2 ani: 11-14 ore de somn
• 3-5 ani: 10-13 ore de somn
• 6-12 ani: 9-12 ore de somn
• 3-18 ani: 8-10 ore de somn
• 8+ ani: 7+ ore de somn

Numărul necesar de ore de somn poate varia și în funcție de factori genetici, comportamentali, medicali sau de mediu.

Neglijarea necesarului de ore de somn este asociată cu probleme de concentrare, comportament și memorie.

Somnul insuficient crește riscul accidentelor, leziunilor, hipertensiunii, obezității, diabetului și depresiei iar la adolescenți este asociat cu un risc crescut de autovătămare, gânduri suicidale și tentative de suicid.

Chiar şi depășirea numărului de ore recomandate de somn poate fi asociată cu efecte negative asupra sănătății, cum ar fi hipertensiunea, diabetul, obezitatea și problemele de sănătate mintală.

Adulții au nevoie de somn sănătos pentru a-și recupera forțele și a ține pasul cu ritmul alert al activităților de zi cu zi.

Recomandări pentru un somn sănătos la adulți:

• Stabilirea unei rutine de somn și de relaxare;
• Temperatură confortabilă pentru a dormi (18-24°C) și cameră bine aerisită;
• Evitarea alimentelor grele, picante sau zaharoase cu 4 ore înainte de culcare;
• Mișcare zilnică, de preferat dimineața;
• Blocarea zgomotului care distrage atenția și eliminarea surselor de lumină.

Calitatea somnului

Sunt două tipuri alternative de stări de somn:

• Somnul fără mișcări oculare rapide (NREM) sau somnul fără vise. În timpul stărilor profunde de somn NREM, crește cantitatea de sânge transmisă către mușchi, se refac rezervele de energie, se produce repararea și creșterea țesuturilor și sunt secretați hormoni importanți pentru creștere și dezvoltare.
• Somnul cu mișcări oculare rapide (REM) sau somnul cu vise. În timpul somnului REM, creierul este activ și apar visele. Corpul devine imobil, respirația și bătăile inimii sunt neregulate.

Alternarea regulată a acestor faze de somn formează un ciclu de somn.
De exemplu un ciclu de somn la copii este mult mai scurt decât la adulți, în primele două luni de viață durata lui fiind de aproximativ 50 de minute.

Situații de evitat înainte de somn

• Păstrarea tuturor aparatelor electronice: TV, computer, telefoane mobile în dormitor;
• Mesele consistente, alimentele și băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai și multe sucuri, precum și ciocolată), produsele carbogazoase, ceaiul negru seara;
• Practicarea de exerciții fizice intense înainte de culcare;
• Utilizarea alcoolului pe post de somnifer;
• Să mergi la culcare prea nervos sau stresat;
• Să dormi mai mult de 45 de minute peste zi;
• Să utilizezi pastile de somn fără recomandare medicală.

Când te adresezi medicului specialist în somnologie?

Dacă întâmpini dificultăți în a găsi soluții pentru o problemă de somn adresează-te medicului specialist în somnologie.

Prin poligrafia ventilatorie nocturnă,  testul simplu și nedureros care se efectuează în confortul propriului cămin, se va stabili semnificația clinică a interpretărilor efectuate și dacă este necesar un tratament.

La Novus Medical afli prin medicul specialist în somnologie  cauzele problemelor tale legate de somn!

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 14.02.2025

Obezitatea are un impact semnificativ asupra calității vieții și asupra sistemelor de sănătate.

O scădere ponderală de minimum 5% și până la 25% este asociată cu ameliorarea semnificativă a complicațiilor asociate acestei boli.

Cu toate acestea, provocarea majoră o reprezintă menținerea greutății obținute, întrucât până la 80% din greutatea pierdută este recâștigată într-un interval de 5 ani.

Factorii determinanți ai obezității

De-a lungul timpului, obezitatea a fost percepută ca o consecință a lipsei de disciplină sau voință în respectarea modificărilor stilului de viață.

Totuși, cercetările recente au demonstrat că această boală cronică este rezultatul unei interacțiuni complexe între factorii genetici și cei de mediu.

Aceștia influențează funcționarea sistemului nervos central (SNC), care controlează aportul alimentar și homeostazia energetică.

Printre factorii genetici, anumite gene asociate cu reglarea apetitului și a metabolismului pot crește susceptibilitatea la obezitate.

De asemenea, factorii de mediu, cum ar fi accesul facil la alimente hipercalorice, sedentarismul și stresul cronic, contribuie semnificativ la creșterea în greutate.

Această combinație de factori face ca tratamentul obezității să fie extrem de complex și individualizat.

Legătura dintre IMC și speranța de viață

Creșterea indicelui de masă corporală (IMC) peste valorile normale (18,5-24,9) este direct corelată cu un risc crescut de complicații și o reducere a speranței de viață.

Persoanele cu un IMC de 35-40 au o scădere semnificativă a speranței de viață, iar cele cu un IMC peste 40 au risc exponențial crescut al problemelor de sănătate.

Aproximativ 80% dintre persoanele cu obezitate severă se confruntă cu comorbidități care contribuie la acest efect, cum ar fi diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare și diferite tipuri de cancer.

Impactul și nevoia de înțelegere

Multitudinea factorilor ce duc la obezitate subliniază necesitatea unei înțelegeri mai aprofundate a cauzelor care stau la baza acestei boli. Doar prin abordarea factorilor genetici, de mediu și comportamentali putem dezvolta strategii eficiente de prevenție și tratament.

Obezitatea este mai mult decât o simplă problemă de voință sau disciplină; este o afecțiune cronică, determinată de factori genetici și de mediu care afectează procesele biologice fundamentale.

Medicii noștri specialiști în nutriție și boli metabolice adoptă o perspectivă holistică asupra obezității iar în cadrul unei consultații personalizate, obezitatea este tratată printr-o abordare multi-factorială.

Note:
Adulții – persoane cu vârsta de 18 ani sau mai mult
IMC – indice de masă corporală
SNC – sistemul nervos central.

Sursă:
1. Loos RJF, Yeo GSH. Nat Rev Genet. 2022;23(2):120–33.
2. Wharton S, et al. CMAJ. 2020;192(31):E875–E91.
3. World Health Organization. 2024 [cited 2024 24 May]. Available from URL: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/obesity-and-overweight.
4. World Obesity Federation. 2023 [cited 2024 24 May]. Available from URL: https://www.worldobesity.org/resources/resource-library/world-obesity-atlas-2023.

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 07.02.2025