Ecografia mamară

Ecografia mamară sau ecografia de sân reprezintă o investigație non-invazivă, realizată cu ajutorul ultrasunetelor. Rolul ei este de a depista afecțiunile mamare în stadiu incipient și de a monitoriza anumite afecțiuni la nivelul sânului. Procedura nu este dureroasă și reprezintă prima metodă de examinare a sânilor pentru femeile sub 40 de ani, femeile gravide sau pentru cele care alăptează.

După vârsta de 40 ani, ecografia mamară devine o investigație complementară mamografiei. În acest moment, examenul mamografic este esențial pentru depistarea focarelor de microcalcificari suspecte.

Investigațiile medicale anuale reprezintă cea mai bună metodă de screening a unor boli grave, cum este cancerul. De aceea, este indicat ca femeile să facă regulat, pe lângă consultația ginecologică, o ecografie mamară. În acest fel, cancerul de sân sau alte afecțiuni ale glandei mamare vor fi descoperite și tratate din timp, înainte să apară complicații.

 

Când este recomandată ecografia mamară?

Examenul ecografic al sânului este metoda recomandată pentru investigarea inflamațiilor și infecțiilor mamare acute (mastite, abcese mamare) și a traumatismelor mamare.

Ecografia mamară este indicată în următoarele cazuri:

  • Pentru investigarea inflamațiilor/infecțiilor mamare acute (mastite, abcese mamare) sau posttraumatic;
  • Pentru diferențierea formațiunilor mamare benigne (necanceroase) de cele maligne (canceroase);
  • În ghidarea biopsiilor/puncțiilor mamare;
  • Când sânii examinați au structură densă și de aceea țesutul se vede mai bine la examenul ecografic decât la cel mamografic;
  • Pacienta are implant mamar;
  • Există contraindicații pentru radiografie mamară (de exemplu, în timpul sarcinii);
  • Prezintă modificări ale mărimii sau formei sânului observate prin autopalpare, modificări de consistență ale sânului necunoscute anterior sau noduli;
  • Sunt identificate modificări de culoare sau de textură ale pielii la nivelul unui sân (ulcerații, roșeață, îngroșare localizată);
  • În cazul scurgerilor din mamelon;
  • Când apar modificări la nivelul mamelonului (cruste, retracție sau inversie de mamelon);
  • Noduli la axile (adenopatii);
  • În cazul unui risc crescut pentru cancer de sân (istoric familial, istoric personal de cancer mamar, rezultat biopsic incert);
  • Patologie benignă a sânului, care trebuie monitorizata în timp (displazie mamară etc.);
  • Evaluarea răspunsului la chimioterapie;
  • Ca metodă de screening pentru detectarea și diagnosticul afecțiunilor sânului la femeile sub 40 ani sau la femeile gravide și cele care alăptează;
  • Investigație complementară pentru mamografie la femeile care au peste 40 ani.
 În ce constă ecografia mamară?

Investigația standard presupune o ecografie mamară bilaterală, la ambii sâni, plus examinarea axilelor. Se poate efectua și ecografie mamară unilaterală, dacă se realizează un control asupra unei modificări unilaterale deja cunoscute sau dacă pacienta are un sân extirpat.

Pentru efectuarea unei ecografii mamare, se aplică pe piept o substanță de consistența unui gel. Ultrasunetele captate de transductor sunt prelucrate sub forma unor imagini care redau structura țesutului mamar, iar aceste imagini pot fi observate pe un monitor special. Rezultatul acestor investigații este disponibil pe loc, fără să fie nevoie de o perioadă de așteptare.

Dacă la analizarea imaginilor se observă leziuni ale sânului, medicul senolog poate recomanda efectuarea unor investigații suplimentare (sonoelastografie, mamografie digitală, mamografie cu tomosinteză).

Pentru un diagnostic sigur, care să stabilească dacă formațiunea este benignă sau malignă, este necesar un examen histopatologic, prin puncție biopsie sau biopsia excizională a leziunii suspecte. După stabilirea unui diagnostic clar, medicul va recomanda pașii necesari pentru tratament: mastectomie (extirparea completă a sânului afectat) sau lumpectomie (îndepărtarea tumorii, cu păstrarea sânului).

Ecografia mamară poate completa parcursul diagnostic în:
  • Completarea mamografiei, în cazul unui diagnostic neclar;
  • Ecografia poate fi folosită pentru a investiga în detaliu o anomalie suspectă, identificată în timpul mamografiei;
  • Diferențierea unui chist de o masă solidă. Chistul este o formațiune benignă în formă de sac, umplut cu lichid. Undele sonore trec mai ușor prin lichid decât printr-o masă solidă, așadar prin intermediul ecografiei se poate determina dacă formațiunea este un chist sau o masă solidă, care poate fi de origine malignă;
  • Evaluarea țesutului mamar dens;
  • La femeile tinere, în special la cele cu vârsta sub 30 de ani, țesutul mamar este mai dens, iar această densitate crescută a sânului poate ascunde formațiuni suspecte, care nu pot fi observate pe o mamografie. În asemenea cazuri, ecografia poate oferi o imagine mai detaliată și mai clară;
  • Evaluarea sânilor cu implanturi;
  • Ecografiile pot distinge între materialele folosite pentru implanturi și țesutul mamar, iar acest lucru le face utile în evaluarea femeilor care au implanturi mamare. În cazul lor, ecografia este cea mai sigură metodă de investigație pentru screeningul de cancer mamar, dar și pentru alte probleme care pot să apară, cum ar fi spargerea sau fisurarea unui implant.

 

Ecografie mamară cu sonoelastrografie (Elastografie)

Elastografia este o metodă ecografică modernă, cu ajutorul căreia se pot diagnostica în mod diferențiat tumorile maligne față de cele benigne, fără efectuarea prealabilă a unei biopsii. Investigația se bazează pe faptul că tumorile maligne sunt mai dure și mai puțin elastice, comparativ cu cele benigne și cu țesutul sănătos. Spre exemplu, o tumoră canceroasă poate fi de până la 28 de ori mai rigidă, comparativ cu țesutul din vecinătate. Astfel, când se aplică o compresiune sau o vibrație, tumora se deformează mai puțin față de țesutul din jur. Astfel, examenul ecografic, completat de o elastografie, contribuie la un diagnostic corect și precoce al cancerului mamar.

 

Mamografie sau ecografie mamară?

Ecografia mamară se realizează cu ajutorul ultrasunetelor, care nu iradiază corpul, în timp ce mamografia se realizează prin raze X, care au un nivel mediu de iradiere. De aceea, ecografie mamară este recomandată la orice vârstă, în schimb mamografia este indicată anual doar pentru femeile care au peste 40 de ani sau care au formațiuni suspecte la nivelul sânului si anual la femei peste 30 ani cu antecedente oncologice in familie (neoplasm mamar sau ovarian) sau la femei cu anomalii palpatorii, modificari cutanate mamare. În plus, ecografia mamară permite vizualizarea ganglionilor axilari, sub și supraclaviculari și a leziunilor fine, nespecifice, care sunt incerte mamografic.

Cele doua investigații nu se exclud reciproc și se pot efectua una în completarea celeilalte.

Pentru mai multe informații te așteptăm pe chatul din site, sau poți completa formularul de aici: