februarie 26, 2024 by Novus Medical 2 Comentarii

Programul de fidelitate Novus Medical este conceput pentru a oferi beneficii multiple și a recompensa loialitatea pacienților clinicii.

Prin intermediul programului de fidelitate se acumulează puncte de fidelitate în funcție de valoarea serviciilor medicale efectuate. Punctele pot fi ulterior folosite pentru efectuarea de consultații, ecografii, investigații sau analize medicale cu discount în cadrul clinicii Novus Medical, în limita a 10% din contravaloarea sumei de achitat la fiecare plată

Fiecare 5% din valoarea serviciilor medicale efectuate reprezintă puncte care se acumulează în cont, ceea ce permite pacienților să economisească pe viitor.

Pacienții înscriși în programul de fidelitate pot beneficia de puncte prin transfer de la un membru al familiei/cunoștință înscris/ă în Programul de fidelitate Novus Medical.

Un alt aspect important al programului nostru de fidelitate este că punctele acumulate nu expiră. Asta înseamnă că pacienții pot lua decizia de a le utiliza imediat sau le pot păstra pentru momentele când au nevoie de servicii medicale suplimentare.

Suntem dedicați satisfacției și îngrijirii pacienților noștri, iar programul de fidelitate Novus Medical este unul dintre modurile prin care dorim să le arătăm recunoștința față de accesarea serviciilor noastre și să le oferim o experiență personalizată și exclusivă.

Vă încurajăm să vă alăturați programului și să beneficiați de toate avantajele pe care le oferă.

Mai multe informații pot fi aflate din Regulamentul Oficial https://novusmedical.ro/fidelizare sau urmărind video explicativ  https://youtu.be/xW5f7UkAUBw?feature=shared  

februarie 24, 2024 by Novus Medical 0 Comentarii

În evoluția fiecărei tinere, există un moment semnificativ care aduce cu sine necesitatea de a efecua primul consult ginecologic.

Este cu totul firesc să consulți un medic ginecolog. Consultația constă în principal într-o discuție deschisă, orientată să răspundă întrebărilor tale.
În ceea ce privește evaluarea pe masa ginecologică, aceasta nu este o procedură dureroasă, ci mai degrabă o investigație rapidă, care are loc doar dacă ți-ai început deja viața sexuală.

Când să efectuezi o consultație de ginecologie?

Este recomandat ca primul consult ginecologic să fie efectuat  între 13 și 15 ani. Acest demers are scopul de a iniția o relație deschisă și de încredere, oferindu-ți posibilitatea să discuți lber cu medicul ginecolog despre aspecte sensibile, precum:

– actul sexual
– bolile cu transmitere sexuală
– sângerarea menstruală
– modificările aspectului secreției vaginale

În cadrul consultației, primești informații detaliate privind modificările corpului în perioada pubertății, evoluția organelor genitale externe și interne, dezvoltarea sânilor, precum și caracteristicile ciclului menstrual. Medicul ginecolog este în măsură să te consilieze cu privire la metodele de prevenție a bolilor cu transmitere sexuală și la opțiunile de contracepție disponibile.

Conștientizarea acestor schimbări majore este esențială, iar informațiile corecte furnizate în cadrul consultației vor contribui la facilitarea acestei perioade delicate din viața fiecărei femei.

Gestionarea emoțiilor înainte de consult

Este firește să simți emoții și poate chiar o oarecare teamă înaintea primei vizite la ginecolog.
Există multiple motive pentru care îți recomandăm să eviți să-ți faci griji: investigația este rapidă, nu este dureroasă, iar medicul ginecolog este familiarizat cu discuții despre subiecte pe care, deocamdată, le poți considera tabu.
Totul se desfășoară într-un mod relaxat, iar tu trebuie doar să fii sinceră și să ridici toate întrebările pe care le ai în minte. Este posibil să uiți câteva dintre aceste întrebări din cauza emoțiilor, așa că este util să le notezi înainte de consultație.

Întrebarea cea mai frecventă în rândul tinerelor este: trebuie să vin însoțită la consult?

Răspunsul este: dacă ai sub 18 ani trebuie să fii însoțită de unul dintre părinți.

Dacă ai peste 18 ani este doar decizia ta dacă vrei sau nu să ai pe cineva alături în cabinet. Unele paciente se simt mai în siguranță dacă sunt însoțite de mame, în schimb altele sunt stânjenite de prezența mamei. Întotdeauna medicul va ține cont de dorința pacientei.

Dacă ești la menstruație, reprogramează consultația ginecologică

Dacă scopul consultației este doar o discuție cu medicul ginecolog, atunci nu este necesar să reprogramezi vizită. Însă uneori este indicat și consultul pe masa ginecologică, iar faptul că ești la menstruație te poate face să te simți stânjenită iar pe medicul ginecolog îl poate împiedica să te evalueze complet. De asemenea, probele vaginale (secreție vaginală, cultură din col, test Babeș Papanicolau) nu se pot recolta în timpul menstruației. Sunt necesare minim 2 zile de la finalizarea menstruației pentru a putea recolta în condiții optime probele vaginale. Așa că dacă nu ești presată de timp și te afli la menstruație, reprogramează consultația.

Igiena înaintea consultului

Deși multe femei consideră epilarea zonei intime că fiind o parte importantă a rutinei lor de îngrijire personală, este esențial să înțelegi că nu este un aspect obligatoriu în contextul consultației medicale. Procedură medicală nu va fi afectată negativ dacă nu ai epilat zona respectivă.

Totuși, un aspect crucial înaintea consultației este igienă personală adecvată. Un duș înainte de a pleca de acasă este recomandat pentru a asigura un mediu curat și confortabil în timpul consultului.

Pregătire prealabilă

Pentru asigurarea unei evaluări precise, evită activități precum raporturile sexuale, spălăturile intravaginale, și administrarea de ovule cu cel puțin 48 de ore înainte de consultație. Respectarea acestor reguli contribuie la rezultatele exacte ale testelor.

Un alt aspect important este să golești vezica urinară înainte de consult.

În eventualitatea unui consult ginecologic, este esențial să ai vezica goală pentru a evita disconfortul. Pentru efectuarea cu succes a unei ecografii transvaginale, golirea vezicii asigură o vizualizare clară a organelor genitale interne.

Întrebări frecvente pe care medicul ți le va adresa

Medicul ginecolog are rolul de a se asigura că starea ta de sănătate este optimă, și de aceea, vei fi întrebată despre diverse aspecte. Printre întrebările obișnuite se numără: la ce vârstă ai avut prima menstruație, dacă ciclul menstrual este regulat, dacă experimentezi dureri în timpul menstruației, cât durează sângerarea, și dacă aceasta este considerată normală, redusă sau abundentă. De asemenea, medicul va aborda subiecte precum debutul vieții sexuale și utilizarea metodelor de contracepție. Răspunsurile sincere asigură o evaluare corectă și îți stau la dispoziție pentru a te sprijini în orice ai nevoie.

Când este necesar consultul pe masa ginecologică?

Consultul pe masa ginecologică este recomandat atunci când resimți disconfort în zona intimă sau există nevoia de evaluare a organelor genitale externe. Utilizarea speculului vaginal pentru evaluarea vaginului se face în mod obișnuit după debutul vieții sexuale. Este important de menționat că această procedură nu este dureroasă, iar relaxarea ta pentru câteva secunde este singurul aspect necesar.

Informații pe care le vei afla în urma consultului

– Consultul ginecologic reprezintă o rutină necesară în viața fiecărei femei.

– Modificările în dezvoltarea sânilor și a vulvei, împreună cu debutul menstruației, sunt perfect normale la vârsta ta.

– Odată cu prima menstruație, devii aptă să rămâi însărcinată, motiv pentru care este esențial să utilizezi metode de contracepție atunci când îți începi viața sexuală.

– Prezervativul este eficient în prevenirea transmiterii unor infecții virale sau bacteriene care pot avea consecințe grave în viitor.

– La doi ani de la debutul vieții sexuale, este necesar să efectuezi primul test PAP.

– Între 11 și 18 ani, se recomandă vaccinarea anti-HPV – o campanie gratuită în România. Vaccinul te protejează împotriva apariției cancerului de col uterin. Chiar dacă ai primit vaccinul, consultul ginecologic și testul PAP trebuie să continue pe tot parcursul vieții.

Echipa noastră medicală este aici pentru a facilita acest proces și pentru a te asigura că fiecare aspect al consultului este tratat cu profesionalism și respect.

februarie 21, 2024 by novusadmin 2 Comentarii

ENDOSCOPIE – Endoscopie Digestivă Superioară si COLONOSCOPIE – Endoscopie Digestivă Inferioară

februarie 8, 2024 by Novus Medical 0 Comentarii

Adenoidectomia (scoaterea polipilor) reprezintă ablația completă a țesutului adenoidian de la nivelul rinofaringelui (zona din spatele nasului).

De-a lungul timpului au apărut diverse mituri în legătură cu această intervenție:

  1. Polipii recidivează după ce sunt scoși. FALS!
    Înlăturarea completă a țesutului adenoidian (scoaterea polipilor) nu determină recidivă (studiile arată că mai puțin de 1,3% din pacienți au recidivă, care de multe ori este asimptomatică). Scoaterea parțială sau reducerea țesutului adenoidian determină reapariția, însă la scurt timp, a simptomatologiei.
  2. Copilul răcește mai des după operație.  FALS!
    Eliminarea focarului infecțios adenoidian reduce frecvența și durata virozelor. Nu afectează imunitatea!
  3. Intervenția se realizează sub anestezie generală. Copilul nu simte dureri în timpul intervenției. ADEVĂRAT!
    Postoperator copilul simte un disconfort ușor în gât care se remite în câteva zile.

Vârsta medie la care se efectuează intervenția este de 2‑4 ani! Sunt copii care au o patologie asociată (otite seroase cronice, refractare la tratament; sindrom de apnee în somn) și implică intervenția chiar și înainte de 2 ani!

Bine de știut! Îndepărtarea țesutului adenoidian (scoaterea polipilor) se poate realiza prin următoarele metode:

– Instrumente reci (chiurete/ autochiurete)

– Instrumente calde (radiofrecvență/coblație)

Indiferent de metoda aleasă nu se folosește LASER deoarece, prin această tehnică nu se poate elimina complet țesutul, ci doar se poate reduce acesta. LASERUL poate fi folosit uneori doar pentru reducerea amigdalelor.

Medicul ORL-ist pediatru stabilește dacă și când este indicat tratamentul medicamentos sau chirurgical in cazul polipilor.

Sursa text: Dr. Condrat Mihai – Medic specialist ORL și Chirurgie Cervico-facială – pediatrie și adulți