Ce este candidoza vaginală?

Candidoza vaginală reprezintă o infecție fungică frecventă cauzată de înmulțirea excesivă a ciupercii ce se numeste Candida Albicans.
Candida Albicans este cea mai des întâlnită specie de candida dintre speciile care pot cauza infecții.
Aceasta afectează echilibrul florei vaginale și poate provoca simptome neplăcute, precum mâncărimi, arsuri și secreții anormale. Majoritatea femeilor se confruntă cu cel puțin un episod de candidoză vaginală pe parcursul vieții, iar unele experimentează infecții recurente.

De ce apare candidoza vaginală?

Candida Albicans este prezentă în mod normal în flora vaginală, dar anumite condiții pot favoriza dezvoltarea excesivă a acesteia și duc astfel la infecție. Printre cele mai frecvente cauze se numără:

• Utilizarea antibioticelor – acestea pot distruge bacteriile benefice care mențin echilibrul florei vaginale și permit dezvoltarea excesivă a Candida.
• Sistem imunitar slăbit – persoanele cu un sistem imunitar compromis, cum ar fi cele cu diabet necontrolat sau afecțiuni autoimune, sunt mai predispuse la infecții fungice.
• Dezechilibre hormonale – fluctuațiile hormonale din timpul sarcinii, menstruației sau utilizarea contraceptivelor orale pot favoriza apariția candidozei.
• Diabet zaharat – nivelurile ridicate de zahăr din sânge creează un mediu propice pentru dezvoltarea fungilor.
• Igienă necorespunzătoare – folosirea excesivă a săpunurilor parfumate, dușurile vaginale sau lenjeria sintetică pot irita zona vaginală și favoriza apariția infecției.
• Stresul și oboseala – aceste factori pot afecta imunitatea și favoriza dezechilibrul florei vaginale.

Simptomele candidozei vaginale

Semnele și simptomele candidozei vaginale pot varia ca intensitate, însă cele mai comune includ:

• Mâncărimi intense în zona vaginală și vulvară
• Senzație de arsură, mai ales în timpul urinării sau contactului sexual
• Secreții vaginale albicioase, cu aspect brânzos
• Roșeață și umflare în zona vaginală
• Disconfort sau durere în timpul actului sexual

Diagnosticarea candidozei vaginale

Diagnosticul se bazează pe simptomele raportate de pacientă și pe un examen clinic efectuat de medicul ginecolog. În unele cazuri, medicul poate recomanda recoltarea unei probe de secreție vaginală pentru analiză de laborator, mai ales dacă infecțiile sunt recurente sau simptomele nu sunt clare.

Tratamentul candidozei vaginale

Tratamentul candidozei vaginale depinde de severitatea infecției și de frecvența episoadelor de recurență:

• Antifungice locale – majoritatea cazurilor ușoare până la moderate pot fi tratate cu creme, ovule sau comprimate vaginale antifungice, precum clotrimazol, miconazol sau econazol.
• Medicamente antifungice orale – în cazurile mai severe sau recurente, medicul poate recomanda administrarea de fluconazol (o doză unică sau tratament pe mai multe zile).
• Măsuri de prevenție – adoptarea unor obiceiuri sănătoase, cum ar fi evitarea lenjeriei strâmte din materiale sintetice și menținerea unei igiene intime corespunzătoare, poate contribui la prevenirea recurenței infecțiilor.

Candidoza vaginală recurentă: ce trebuie să știi?

Dacă ai patru sau mai multe episoade de candidoză vaginală pe an, este posibil să suferi de candidoză recurentă. În acest caz, medicul poate recomanda un tratament antifungic de lungă durată și identificarea factorilor predispozanți, cum ar fi diabetul sau utilizarea antibioticelor frecvente.

Poate fi prevenită candidoza vaginală?

Deși nu există o metodă sigură de prevenire, câteva măsuri pot reduce riscul apariției acesteia:

• Evitarea produselor de igienă intimă agresive
• Schimbarea frecventă a lenjeriei intime și utilizarea materialelor naturale
• Evitarea dușurilor vaginale
• Adoptarea unei diete echilibrate, cu un consum redus de zahăr
• Gestionarea stresului și menținerea unui sistem imunitar sănătos

Candidoza vaginală este o afecțiune comună, dar tratabilă, care poate fi prevenită prin menținerea unui stil de viață echilibrat și a unei igiene intime corespunzătoare. Dacă simptomele persistă sau infecțiile reapar frecvent, este recomandat să consulți un medic ginecolog pentru un diagnostic și tratament adecvat.

Diabetul zaharat este cauzat atunci când pancreasul produce o cantitate insuficientă de insulină (hormon produs de pancreas pentru a controla glicemia) sau corpul are rezistență la insulină (nu poate utiliza eficient insulina produsă).

Diabetul zaharat dezechilibrat determină în timp complicații, cum ar fi leziuni ale nervilor picioarelor.

Despre piciorul diabetic

Piciorul diabetic include una sau mai multe dintre următoarele afecţiuni ale piciorului la o persoană cu diabet zaharat recent sau anterior diagnosticat:

• neuropatie periferică
• boală arterială periferică
• infecţie
• ulcer(e)
• neuro-osteoartropatie
• gangrenă
• amputaţie

Ulceraţia piciorului se numără printre cele mai grave complicaţii ale diabetului, se asociază cu reducerea calităţii vieţii persoanelor afectate și constituie o sursă importantă pentru costurile financiare ale acestor persoane.

Din ce cauze apare ulcerația piciorului?

Circulație slabă. Nivelul ridicat al glicemiei poate afecta vasele de sânge,  cu scăderea fluxului sanguin la nivelul piciorului. Această circulație deficitară poate afecta pielea, contribuind la formarea ulcerelor, împiedicând în același timp vindecarea rănilor.

Unele bacterii și fungi se dezvoltă foarte ușor atunci când sunt valorile glicemiilor crescute. Infectille bacteriene și fungice mențin un mediu septic și complică ulcerele.

Gangrena este o complicație foarte gravă, care poate duce la necesitatea amputării piciorului pentru a salva viața persoanei.

Leziunile nervilor (neuropatie)

Nivelul crescut al glicemiei poate deteriora, în timp, nervii piciorului, prin diminuarea capacității unei persoane de a percepe durerea și presiunea.

Astfel, este ușor să se dezvolte calusuri din cauza presiunii, și să rănească accidental pielea, țesutul moale, oasele și articulațiile. De-a lungul timpului, deteriorarea oaselor și a articulaților poate modifica dramatic forma piciorului.
Leziunile nervilor, respectiv neuropatia, pot slăbi, de asemenea, anumiți mușchi ai piciorului, contribuind și mai mult la deformarea acestuia.

Ulcere apar de obicei la o persoană cu diabet zaharat care prezintă simultan unul sau mai mulţi factori de risc, cum ar fi neuropatia diabetică periferică și/sau boala arterială periferică  în asociere cu un eveniment/factor precipitant.

Simptome

Pe măsură ce pacientul pierde capacitatea de a sesiza durerea, senzația de cald sau rece, riscul de rănire a picioarelor crește. Leziuni care ar cauza în mod normal durere (de exemplu, pășind pe o așchie, purtând pantofi care provoacă bășici, dezvoltând o unghie încarnată) pot să nu fie simțite de care persoanele cu neuropatie, astfel încât o rană mică are potențialul de a se dezvolta într-un ulcer mare.

Se observă de obicei mai întâi la degete, dar pe măsură ce boala progresează, simptomele pot urca, treptat, spre gambe. Pe parcurs, se poate pierde capacitatea de a simți durerea, ceea ce crește foarte mult riscul de rănire.

Deteriorarea vaselor de sânge de la nivelul picioarelor poate provoca leziuni tisulare, cum ar fi ulcerațiile sau rănile.

Unele dintre cele mai grave complicații sunt ulcerele piciorului care pot progresa pana la nevoia de amputare a unui deget, în cazuri extreme talpa sau întregul picior pentru a salva viata pacientului.

Diagnostic

Medicul stabilește diagnosticul de neuropatie diabetică pe baza simptomelor și a unui examen fizic, în timpul căruia poate observa leziuni, ulcere și răni la nivelul piciorului.

Se recomandă ca toate persoanele cu diabet să beneficieze de un consult amănunțit al picioarelor cel puțin o dată pe an.

Cu ocazia controalelor periodice, medicul verifică picioarele pentru a depista eventualele inflamații, piele crăpată, bășici și probleme osteo-articulare.

Testele diagnostic pentru neuropatia diabetica sunt:

• Testul cu filamentul

Medicul va trece un fir moale de nailon (monofilament) peste anumite zone ale corpului pentru a îți verifica sensibilitatea la atingere.

• Testul cu diapazonul

Medicul plasează un diapazon pe picioarele pacientului, în tip ce acesta vibrează, pentru a verifica percepţia vibratorie.

• Testarea sensibilităţii termice

Cu ajutorul unui dispozitiv care prezintă două capete de temperaturi diferite medicul verifică percepţia termică de la nivelul picioarelor.

• Testarea sensibilităţii dureroase

În cadrul acestei testări medicul va verifica percepţia dureroasă cu ajutorul unui obiect ascuţit.

• Teste de conducere nervoasă

Acest test măsoară viteza cu care nervii din brațe și picioare conduc semnale electrice, fiind folosit frecvent pentru diagnosticarea sindromului de tunel carpian.

• Electromiografie (EMG)

Realizat frecvent împreună cu testele de conducere nervoasă, EMG măsoară descărcările electrice produse în mușchii tăi.

• Teste neurovegetative

Dacă prezinți simptome de neuropatie vegetativă, se pot efectua teste speciale pentru a determina modul în care se schimbă tensiunea arterială în diferite poziții ale corpului și dacă transpiri normal.

Tratament pentru piciorul diabetic

Tratamentul piciorului diabetic se adresează atât factorilor de risc, cât și leziunii propriu zise:

• Optimizează controlul glicemic, utilizând insulinoterapia, dacă este necesar
• Tratează edemul sau malnutriţia, dacă sunt prezente
• Tratează factorii de risc cardiovascular
• Tratează depresia sau alte afecţiuni psiho-sociale

Tratamentul ulcerelor superficiale (care implică doar straturile superioare ale pielii) include curățarea ulcerului realizată de un cadru medical.

Dacă piciorul este infectat, sunt prescrise antibiotice iar zona ulcerată este curățată și tratată local, de două ori pe zi.

La nivelul zonei afectate nu este recomandată presiune mecanică, de aceea este indicat repausul la pat sau în caz de necesitate, utilizarea unor talonete personalizate în zona ulcerată a piciorului.

Ulcerele care se extind în straturile profunde ale piciorului, care implică mușchi și oase necesită, de obicei, spitalizare.

Chirurgia poate fi necesară pentru a elimina osul infectat sau pentru a stabiliza zona afectată si a prelua din presiunea exercitată pe ulcer.

În cazul în care o parte a degetelor, sau chiar piciorul, devin grav deteriorate, cu zone de țesut mort (gangrenă), poate fi necesară amputarea parțială sau totală.
Amputarea este indicată pacienților care nu se vindecă în ciuda tratamentului adecvat sau a căror sănătate este amenințat de gangrenă. Gangrenă netratată poate pune viața în pericol.

Piciorul diabetic – Prevenție

În scopul evitării complicațiilor piciorului diabetic recomandăm:

• Evită să umbli desculţ, doar în șosete și fără încălţăminte sau în papuci cu talpă subţire, fie acasă, fie afară
• Nu purta pantofi prea strâmţi, cu margini aspre sau cusături neuniforme
• Inspectează vizual și pipăie manual interiorul tuturor pantofilor înainte de a-i încălţa
• Poartă șosete/ ciorapi fără cusături (sau cu cusăturile pe dos); nu purta șosete strâmte sau până la genunchi (ciorapii compresivi ar trebui să fie prescrisi numai în colaborare cu echipa de îngrijire a picioarelor) și schimbă șosetele zilnic
• Spălă picioarele zilnic (cu o temperatură a apei întotdeauna sub 37°C) și usucă-le cu grijă, în special zona dintre degetele de la picioare
• Verifică întreaga suprafață a ambelor picioare. Verifică dacă sunt crăpături, bășici, umflături sau roseată, inclusiv între și sub degetele de la picioare, unde se pot ascunde rani. Utilizează o oglindă în cazul în care este dificil sa vezi toate părțile de la picioare sau cere ajutorul unui membru al familiei sau al unui îngrijitor
• Nu folosi nici un fel de încălzitor sau sticle cu apă fierbinte pentru a-ți încălzi picioarele
• Nu folosi agenţi chimici sau plasturi pentru a îndepărta bătăturile și calusurile; consultă un cadru medical adecvat pentru rezolvarea acestor probleme
• Folosește emolienţi pentru a hidrata pielea uscată, dar nu între degetele de la picioare
• Tăie unghiile de la picioare în linie dreaptă
• Folosește incălțăminte ortopedică – fabricată pentru a se adapta la deformări și pentru a ușura presiunea pe locurile cu risc de pe suprafeţele plantară și dorsală ale piciorului.

Consultă regulat un cadru medical specializat pentru examinarea picioarelor.

Boala inflamatorie pelvină reprezintă o infecție a organelor genitale feminine superioare (uter, trompe uterine și ovare). Aceasta este cauzată, în principal, de bacterii care ajung din vagin și col uterin la nivelul organelor reproductive interne.
Netratată la timp poate duce la complicații grave, inclusiv infertilitate și dureri pelvine cronice.

Din ce cauze apare boala inflamatorie pelvină?

Principala cauză a bolii inflamatorii pelvine este infecția cu bacterii cu transmitere sexuală, cum ar fi Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae.
Alte bacterii care trăiesc în mod natural în vagin pot, de asemenea, să contribuie la apariția infecției.

Alți factori de risc din cauza cărora poate să apară boala inflamatorie pelvină sunt:

• Contactul sexual neprotejat cu parteneri multipli
• Utilizarea dispozitivelor intrauterine (DIU), cu risc mai mare în primele săptămâni după inserare
• Istoricul de boli cu transmitere sexuală sau contact sexual cu un partener care are o boală cu transmitere sexuală (BTS)
• Dușurile vaginale frecvente, care pot perturba echilibrul bacterian
• Stresul
• Expunerea la temperaturi foarte scăzute
• Manevrele invazive (chiuretajul uterin, sonohisterografia, histerosalpingografia, histeroscopia, fertilizarea în vitro)

Incidenţa maximă a bolii inflamatorii pelvine se regăsește la femeia tânără, activă sexual, astfel:

-anual, 1,5% dintre femeile aparţinând decadei a treia de vârstă prezintă un episod  de boală inflamatorie pelvină;
-10 – 15% dintre femeile aflate în perioada reproductivă prezintă în antecedente un episod de boala inflamatorie pelvină;
-în cazul femeilor de peste 35 de ani, 3.5% prezintă sterilitate sau au avut o sarcină extrauterină în antecedente, consecutiv unui episod de boală inflamatorie pelvină

Ce simptome are boala inflamatorie pelvină?

Simptomele bolii inflamatorii pelvine pot varia de la ușoare la severe, iar unele femei pot fi complet asimptomatice.
Printre cele mai frecvente simptome se numără:

• Durere sau disconfort în timpul actului sexual
• Dureri pelvine sau abdominale inferioare
• Sângerări între perioadele menstruale sau după actul sexual
• Secreții vaginale anormale, cu miros neplăcut
• Febră, frisoane și stare generală de rău
• Urinări frecvente și dureroase

Diagnosticul bolii inflamatorii pelvine

Pentru a stabili un diagnostic, medicul specialist ginecolog efectuează un examen clinic și va recomanda, în funcție de starea de sănătate a pacientei, investigații suplimentare precum:

• Analize de secreție vaginală și cervicală, pentru identificarea bacteriilor;
• Analize de sânge si urină pentru a depista modificări cauzate de infecție;
• Ecografie transvaginală pentru vizualizarea organelor reproducătoare și a eventualelor modificări structurale care pot să apară.

Complicațiile bolii inflamatorii pelvine

Nediagnosticată la timp si netratată corespunzător, boala inflamatorie pelvină poate duce la complicații serioase, printre care se numără:

• Infertilitate: prin afectarea trompelor uterine (organe situate între ovare și uter, reprezentând canale pentru transportul și fecundarea ovocitelor)
• Sarcină extrauterină: Trompele uterine afectate pot crește riscul de sarcină ectopică și astfel viața poate fi pusă în pericol
• Durere pelvină cronică: Inflamația prelungită poate duce la dureri persistente și afectează astfel calitatea vieții
• Abces tubo-ovarian: O infecție severă poate duce la formarea unui abces ce necesită tratament medical urgent

Medicul specialist ginecolog este cel care indică tratamentul adecvat pentru această problemă de sănătate.

Prevenirea bolii inflamatorii pelvine

Pentru a reduce riscul ca boala inflamatorie pelvină să apară se recomandă:

• Utilizarea prezervativului la fiecare contact sexual
• Evitarea partenerilor multipli
• Testarea regulată pentru boli cu transmitere sexuală
• Evitarea dușurilor vaginale, care pot crește riscul de infecții, prin dezechilibru creat la nivelul florei vaginale
• Respectarea regulilor de igienă și consultul medical periodic

Când să consulți un medic?

Trebuie să consulți un medic imediat dacă ai oricare dintre simptomele specifice pentru boala inflamatorie pelvină. Consultarea unui medic la primele simptome poate face diferența între o recuperare completă și probleme de sănătate pe termen lung. Detectarea timpurie și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Boala inflamatorie pelvină este o afecțiune gravă care poate avea consecințe serioase asupra sănătății reproductive.

Sursă text:

SOGR – https://sogr.ro/

Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune digestivă frecventă, caracterizată prin refluxul acidului gastric în esofag.
Practic, sfincterul gastric nu se mai închide corespunzător, iar conținutul stomacului se întoarce către esofag.

Boala de reflux gastroesofagian are simptome ce sunt relativ ușor de recunoscut de către pacient și este foarte important ca aceasta să fie tratată din timp.

Dacă este lăsată netratată, boala de reflux gastroesofagian poate duce la complicații grave, precum: esofag Barrett, ulcerații, stenoze și chiar cancer esofagian.

În articolul de mai jos găsești informații detaliate despre cauzele și simptomele acestei afecțiuni.

Din ce cauze apare boala de reflux gastroesofagian?

Boala de reflux gastroesofagian apare atunci când sfincterul esofagian inferior (SEI) nu funcționează adecvat și permite conținutului gastric să se intoarcă în esofag. Printre cauzele principale se numără:

• Relaxarea anormală a sfincterului esofagian inferior  și modificari în “traseul alimentar” – Poate fi cauzată de anumite alimente, fumat, alcool sau anumite medicamente.
• Hernia hiatală – Proeminența unei porțiuni a stomacului prin diafragmă poate slăbi sfincterul esofagian inferior.
• Obezitatea – Presiunea crescută în abdomen poate favoriza refluxul gastroesofagian
• Alimente și băuturi iritante – Ciocolata, cafeaua, alimentele prăjite, citricele și băuturile carbogazoase pot declanșa refluxul gastroesofagian.
• Sarcina – Schimbările hormonale și presiunea exercitată de făt pot agrava simptomele.

Modificări în „traseul alimentar”

În timp ce mâncăm, după ce alimentele sunt mestecate si înghițite, acestea trec printr-un tub care se numește esofag și care are rolul de a face legătura între gură și stomac.

Alimentele solide sau lichide trec în stomac, fără a le mai fi permis să se întoarcă pe traseul pe care l-au parcurs deja, prin sfincterul esofagian inferior care este un inel muscular și care functioneaza ca o valvă.

Sfincterul esofagian inferior se află la trecerea dintre esofag și stomac.

Ca și completare a traseului alimentar, alimentele pleacă din stomac printr-un alt sfincter care se numește pilor și care reprezintă limita dintre stomac și duoden.

Atunci când acest circuit al alimentelor este perturbat din varii motive, poate să apară boala de reflux gastroesofagian.

Astfel, sunt implicate:

• Peristaltica esofagiană slabă – înseamnă că esofagul nu mai impinge corespunzător alimentele către stomac.
• Sfincterul esofagian inferior ineficient – care functioneaza ca o valvă și care nu se închide bine sau se relaxează des și permite asfel întorcerea conținutului gastric în esofag.
• Evacuarea gastrică slabă – ceea ce înseamnă că stomacul nu se golește de conținut.

Hernia hiatală

O alta cauză care favorizează ca boala de reflux gastroesofagian sa apară este prezența herniei hiatale.

Hernia hiatală reprezintă o afecțiune în care partea superioară a stomacului trece în torace din cauza lărgirii orificiului diafragmatic care face legătură dintre esofag și stomac și se mai numește și hernie gastrică transhiatală.

Hernia hiatală este frecvent întâlnită mai ales la pacientii supraponderali sau cu obezitate. Pana la 50% dintre pacienții care suferă de obezitate suferă de hernie hiatală!

Ce simptome are boala de reflux gastroesofagian?

Simptomele bolii de reflux gastroesofagian variază ca intensitate și frecvență. Cele mai comune simptome includ:

• Pirozis (arsuri retrosternale) – Senzație de arsură în piept, mai ales după mese sau noaptea.
• Regurgitație acidă – Reflux de conținut gastric în gură, însoțit de un gust acru sau amar.
• Dificultăți la înghițire (disfagie) – Poate indica o complicație precum esofagita.
• Durere toracică (în piept) – Uneori confundată cu durerea de inimă.
• Tuse cronică și răgușeală – Iritarea esofagului și a corzilor vocale de către acidul gastric.
• Senzație de nod în gât – Disconfort persistent la înghițire.

Boala de reflux gastroesofagian are și cateva simptome mai putin cunoscute. Dintre acestea amintim:

• Voce răgușită – vocea care sună mai profund după ce servești masa poate însemna că suferi de boala de reflux gastroesofagian.
• Dureri în gât – acest simptom este cauzat de cantitatea anormală de acid gastric care se întoarce către esofag.
• Astm – tusea și respirația șuierătoare pot fi cauzate de acidul din stomac care ajunge la plămâni.
• Saliva în exces – saliva suplimentara este produsă de glandele salivare pentru a “spăla” acidul din esofag.

Complicații ale bolii de reflux gastroesofagian

Netratată sau nediagnosticată la timp boala de reflux gastroesofian poate cauza:

• Esofagita erozivă – Inflamația și eroziunea mucoasei esofagiene.
• Stricturi esofagiene – Îngustarea esofagului din cauza cicatrizării.
• Esofagul Barrett – O afecțiune precanceroasă care poate crește riscul de cancer esofagian.

Anumite modificări ale stilului de viață ajută atunci când te confrunți cu aceasta afecțiune.

Specialistul gastroenterolog recomandă:

• Redu consumul de grăsimi
• Evită mesele copioase și consumul de alimente cu 3 ore înainte de culcare
• Evită consumul de ciocolată, cafea în exces sau consumul de iritanţi cunoscuţi, spre exemplu: alcool, mentă, băuturi carbogazoase, sucuri de citrice şi produse pe bază de roşii
• Evită clinostatismul (poziția culcat) în timpul şi după masă. De asemenea este recomandată o plimbare după o masa copioasă deoarece poate să diminueze cantitatea de suc gastric şi să grăbească procesul digestiei
• Renunţă la fumat
• Evită purtarea hainelor strâmte în regiunea abdominală
• Redu stresul pe cât de mult posibil

Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune comună care poate afecta calitatea vieții pacienților.

Recunoașterea simptomelor și adoptarea unui stil de viață adecvat, împreună cu tratamentul corespunzător, recomandat de către medicul gastroenterolog, sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Pentru diagnosticarea bolii de reflux gastroesofagian la Novus Medical efectuezi consultatie gastroenterologie și endoscopie digestivă superioară (care permite vizualizarea esofagului și depistarea inflamațiilor sau leziunilor).

Prin dureri abdominale înțelegem durerile care apar oriunde în regiunea cuprinsă între marginea inferioară a toracelui și marginea superioară a pelvisului. Acestea reprezintă o problemă frecventă de sănătate.

Durerile abdominale pot avea diverse cauze gastrointestinale și variază de la afecțiuni inflamatorii la infecții și tulburări funcționale.
Deși uneori pot fi rezultatul unor factori minori, cum ar fi o indigestie temporară, durerile abdominale persistente sau severe pot indica afecțiuni gastroenterologice serioase care impun vizita la medicul specialist.

Regăsești în acest articol principalele cauze ale durerilor abdominale, simptomele asociate și modalitatea prin care te ajută medicul specialist gastroenterolog de la Novus Medical în rezolvarea acestora.

Cauze gastroenterologice pentru dureri abdominale

1. Gastrita

Gastrita reprezintă inflamația mucoasei stomacului și poate fi cauzată de infecția cu Helicobacter pylori, stresul, utilizarea prelungită a antiinflamatoarelor non-steroidiene sau consumul excesiv de alcool.

Simptomele gastritei includ:

• Durere în partea superioară a abdomenului
• Balonare
• Greață și vărsături
• Pierderea apetitului

2. Ulcerul peptic

Ulcerul peptic este o leziune care se dezvoltă în urma distrugerii mucoasei gastrice (ulcer gastric) sau duodenale (ulcer duodenal) de către acidul gastric sau sucurile digestive.

Cele mai frecvente cauze pentru ulcerul peptic sunt infecția cu Helicobacter pylori sau utilizarea excesivă a antiinflamatoarelor nonsteroidiene.

Principalul simptom al ulcerului peptic este durerea de stomac („în capul pieptului”).

Durerea de stomac poate fi percepută ca o arsură de cele mai multe ori, ca o senzație de apăsare sau ca una de „roadere”, ori de „gol în stomac”.

Ulcerul peptic se manifestă prin:

• Durere epigastrică, accentuată pe stomacul gol
• Disconfort epigastric
• Grețuri și vărsături
• Scaune de culoare neagră (melena) în cazurile severe

3. Boala de reflux gastroesofagian (BRGE)

Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune cronică ce apare atunci când acidul gastric refluează în esofag (tubul care leagă faringele de stomac) cauzand iritație și inflamație.

Boala de reflux gastroesofagian apare datorita: consumului de alimente grase, consumului de băuturi acidulate sau care conțin cofeină, alcoolului, fumatului, administrarii unor medicamente,.

Simptomele bolii de reflux gastroesofagian includ:

• Arsuri retrosternale (pirozis), cu sau fără regurgitarea conținutului gastric
• Regurgitații acide,
• Dificultăți la înghițire
• Senzație de nod în gât
• Tuse seacă
• Răgușeală, dureri de gât

4. Sindromul de colon iritabil (SCI)

Sindromul de colon iritabil este o tulburare funcțională a intestinului, caracterizată prin dureri abdominale recurente, asociate cu modificări ale tranzitului intestinal (constipație, diaree sau alternanța acestora).

Sindromul de colonul iritabil afectează adultii, cu o frecventa mai mare in cazul persoanelor de sex feminin.

Simptomele specifice pentru sindromul de colon iritabil sunt:

• Dureri sau crampe abdominale
• Balonare
• Diaree sau constipație
• Senzație de golire incompletă a intestinelor

Pe lângă acestea exista o serie de simptome care pot indica prezența sindromului și care afectează starea generală a pacientului în aceeași măsură cu cele specifice tractului gastrointestinal:

• Anxietate sau depresie
• Tulburări de somn
• Oboseală cronică
• Cefalee (durere de cap)

5. Boala Crohn și colita ulcerativă

Aceste boli inflamatorii intestinale afectează tractul digestiv și pot cauza dureri abdominale severe, alături de alte simptome:

• Diaree cronică
• Sânge în scaun
• Pierdere în greutate
• Oboseală accentuată

6. Infecții gastrointestinale

Infecțiile cauzate de bacterii, virusuri sau paraziți pot provoca dureri abdominale intense, însoțite de prezenta altor simptome precum:

• Febră
• Greață și vărsături
• Diaree apoasă sau cu sânge
• Deshidratare

7. Calculi biliari și colecistită

Pietrele la vezica biliară pot bloca fluxul bilei și astfel cauzează inflamație și dureri abdominale severe, mai ales după mese bogate în grăsimi.

Simptomele includ:

• Durere intensă în partea dreaptă superioară a abdomenului
• Greață și vărsături
• Icter în cazurile severe

8. Pancreatita

Pancreatita este o afecțiune caracterizată prin inflamarea pancreasului.

Pancreatita nu se tratează şi nu se vindecă, dar evoluează în timp şi poate afecta iremediabil pancreasul, în cazurile avansate de boală. In acel moment organismul pacientului nu va mai putea digera alimentele sau produce hormoni specifici.

În funcție de modul de instalare al bolii exista două tipuri de pancreatită:

• Acută
• Cronică

Pancreatita acută reprezintă inflamația bruscă a pancreasului și este caracterizată prin durere abdominală și creșterea nivelului enzimelor pancreatice în ser.

Cele mai frecvente cauze responsabile de apariția acesteia sunt consumul de alcool și  litiaza veziculară biliară (popular numită „pietre la fiere”).

Pancreatita cronică  reprezintă afectarea pancreasului prin expunerea organismului la factori de risc (genetici sau de mediu). Este afectată funcția pancreatică (digestivă sau de secreție de insulină) și se remarcă prin modificări structurale ale glandei.
Aceste modificari pot fi evidențiate prin metode imagistice.

Pancreatita cronică poate rezulta și după episoade repetate de pancreatită acută de orice cauză.

Simptomele pancreatitei sunt:

• Dureri abdominale severe, ce iradiază spre spate
• Durere severă în capul pieptului sau în partea stângă superioară a abdomenului, mai rar în partea dreaptă.
• Greață și vărsături
• Dispnee (dificultăți de respirație)
• Febră
• Scăderea tensiunii arteriale

9. Intoleranțele alimentare

Intoleranța la lactoză sau la gluten poate provoca dureri abdominale asociate cu balonare, diaree sau constipație.

Eliminarea alimentelor problematice poate ameliora simptomele.

10. Obstrucția intestinală

Blocajele intestinale pot cauza dureri abdominale severe, balonare și absența tranzitului intestinal. Această afecțiune necesită asistență medicală de urgență.

Când să mergi la medicul gastroenterolog?

Este recomandat să consulți un medic gastroenterolog dacă experimentezi următoarele simptome ce însoțesc sau nu durerea abdominală severă și persistentă:

• Febră asociată durerilor abdominale
• Pierdere inexplicabilă în greutate
• Sânge în scaun sau scaune negre
• Greață și vărsături persistente
• Dificultăți la înghițire

Identificarea cauzei corecte atunci când te confrunți cu dureri abdominale și un tratament adecvat sunt esențiale pentru ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor.