Sistemul endocrin controlează procese vitale precum metabolismul, creșterea, dezvoltarea și echilibrul hormonal.
La copii, dereglările acestui sistem pot afecta serios sănătatea fizică și emoțională, de aceea recomandarea unui consult endocrinologic este esențială în cazul în care apar simptome suspecte.

Hipotiroidismul congenital și infantil

Hipotiroidismul este o afecțiune frecventă, provocată de producția insuficientă a hormonilor tiroidieni.
La nou-născuți, această tulburare poate provoca icter, somnolență, constipație și retard mental dacă nu este diagnosticată și tratată prompt prin screening neonatal.
La copii mai mari, hipotiroidismul se manifestă prin creștere lentă, intoleranță la frig, oboseală și piele uscată.

Diabetul zaharat tip 1 și tip 2

Diabetul zaharat tip 1 este o boală autoimună, diagnosticată cel mai frecvent în copilărie.
Este caracterizat prin insuficiența producerii insulinei, ceea ce conduce la hiperglicemie. Simptomele includ sete excesivă, urinare frecventă, scădere în greutate și oboseală.
Diabetul de tip 2, odată asociat doar adulților, devine tot mai frecvent și la copii, în special în contextul obezității infantile.

Tulburările de creștere

Deficitul sau excesul hormonului de creștere (GH) determină probleme semnificative de statură. Deficitul de GH poate cauza statură mică și întârziere a maturării osoase, în timp ce excesul hormonal poate duce la gigantism.
Aceste afecțiuni necesită diagnostic și tratament specializat endocrinologic.

Afecțiuni ale glandei suprarenale

Hiperplazia adrenală congenitală este o boală genetică relativ frecventă la copii, care afectează sinteza hormonilor cortizol și androgeni, provocând dezechilibre electrolitice și pubertate precoce.
De asemenea, boala Addison – insuficiența suprarenală primară, duce la oboseală severă, hipotensiune și slăbiciune musculară.

Pubertatea precoce și întârziată

Pubertatea precoce constă în apariția caracterelor sexuale secundare înaintea vârstei considerate normale (înainte de 8 ani la fete și 9 ani la băieți).
În schimb, pubertatea întârziată poate fi un semnal al unor probleme endocrine, afectând dezvoltarea sexuală și creșterea.

Obezitatea infantilă și tulburările metabolice

Obezitatea în copilărie este tot mai des diagnosticată și poate fi însoțită de tulburări endocrine și metabolice, cum ar fi rezistența la insulină și diabetul zaharat tip 2, constituind un risc major pentru sănătatea pe termen lung.

Aceste afecțiuni endocrine sunt cele mai frecvente și au un impact important asupra sănătății copiilor.
Este importantă recunoașterea timpurie a simptomelor și consultul endocrinologic pentru un diagnostic corect și un tratament adecvat.

La Novus Medical, doamna Dr. Mincan Oana, medic specialist endocrinolog acordă consultații atât pentru adulți, cât și pentru copii, pentru orice patologie endocrinologică pediatrică, începând cu vârsta de 5 ani.

Surse:

1.Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – prevalență, ghiduri de prevenție

2.Studii – Léger J. et al. European Society for Paediatric Endocrinology consensus guidelines on screening, diagnosis and management of congenital hypothyroidism.

3.Endocrine Society – Guidelines for the evaluation and treatment of precocious puberty

EVENIMENT ANULAT!

Infertilitatea reprezintă o realitate tot mai frecventă a cuplurilor, dar și una care poate fi tratată cu succes în majoritatea cazurilor.
Se estimează că 1 din 6 cupluri întâmpină dificultăți în a obține o sarcină.
Deși acest drum poate fi încărcat emoțional, vestea bună este că medicina modernă oferă soluții eficiente pentru multe dintre cauze.

Călătoria spre o sarcină reușită poate fi lungă, dar fiecare pas contează.

Pentru că știm că apar o serie de întrebări atunci când te confrunți cu această situație medicala, am pregătit un eveniment special.

Clinica Novus Medical Ploiești, prin Dr. Andreea Elena Dumitru și alături de parteneri de încredere, organizează un eveniment special cu tema: “De la prevenție la fertilitate: paşi esențiali pentru cuplurile moderne”.

Detalii:
📆  04.12, ora 18:00
📍Clinica Novus Medical Ploiești, B-dul. Republicii, nr. 143
GRATUIT, cu înscriere prealabilă

Vei afla informații esentiale despre: momentul potrivit pentru a cere ajutor de specialitate; pașii de bază în evaluarea fertilității; cum funcționează fertilitatea feminină și masculină; opțiunile care există atnci când concepția întârzie să apară spontan și ce mituri poți evita.

Evenimentul include surprize pentru toți participanții!
Locurile sunt limitate.

Infertilitatea este o realitate tot mai frecventă a cuplurilor, dar și una care poate fi tratată cu succes în majoritatea cazurilor. Se estimează că 1 din 6 cupluri întâmpină dificultăți în a obține o sarcină.
Deși acest drum poate fi încărcat emoțional, vestea bună este că medicina modernă oferă soluții eficiente pentru multe dintre cauze.

Ce este infertilitatea

Infertilitatea este definită ca imposibilitatea de a obține o sarcină după 12 luni de contact sexual regulat, neprotejat, în cazul femeilor sub 35 de ani, sau după 6 luni dacă femeia are peste 35 de ani, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Este important de știut că infertilitatea nu este o problemă exclusivă „a femeii” sau „a bărbatului”,  cauzele fiind împărțite aproximativ egal, respectiv 20-35% cauze feminine, 20-30% cauze masculine, 20-30% cauze feminine și masculine și 10% de cauză necunoscută.
Deoarece este o problemă ce vizează cuplul, se recomandă ca evaluarea să fie realizată împreună.

Când este momentul să te adresezi medicului

• Femei sub 35 de ani: dacă nu apare o sarcină după 12 luni de încercări regulate.
• Femei între 35 și 40 de ani: după 6 luni fără rezultat.
• Femei peste 40 de ani: este indicat un control imediat.

Chiar și fără intenția imediată de a concepe, este util un control al sănătății reproductive dacă:

• ciclurile menstruale sunt neregulate sau absente;
• există antecedente de infecții pelvine sau intervenții chirurgicale ginecologice;
• au fost diagnosticate boli endocrine (tiroidiene, diabet, sindrom de ovar polichistic);
• există un istoric familial de menopauză precoce;
• există un diagnostic de cancer personal sau familial
• partenerul are varicocel, traumatisme testiculare sau expuneri toxice profesionale.

Ce analize se recomandă în evaluarea fertilității

Pentru femeie:

• Profil hormonal: FSH, LH, estradiol, AMH, prolactină, TSH; freeT4 (FT4), T3, ATPO – recoltate între zilele 2-5 ale ciclului menstrual
• Ecografie transvaginală – pentru evaluarea ovarelor și a uterului;
• Histerosalpingografie (HSG) sau sono-HSG – pentru verificarea permeabilității trompelor uterine;
• Testări infecțioase (Clamidia, Mycoplasma, Ureaplasma etc.), dacă este cazul.
• Histeroscopie diagnostică pentru a evalua cavitatea uterină, ostiile tubare

Pentru bărbat:

• Spermogramă completă și spermocultură – pentru analiza numărului, mobilității și morfologiei spermatozoizilor (cu o abstinență prealabilă recoltării între 2 – 4zile);
• În cazuri speciale – teste hormonale (FSH, LH, testosteron) sau evaluare genetică.
• Un consult de urologie și andrologie pentru a exclude probleme ejaculatorii, erectile, existența unui varicocel sau altor afecțiuni genitale

Care sunt factorii care influențează fertilitatea

Fertilitatea poate fi influențată de o combinație de factori:

• Vârsta – cel mai important factor, mai ales pentru femei, deoarece calitatea şi cantitatea ovocitelor scade semnificativ după 35 de ani;
• Stilul de viață – fumatul, consumul excesiv de alcool, stresul cronic, lipsa somnului, greutatea prea mică sau prea mare pot afecta fertilitatea;
• Afecțiuni ginecologice – endometrioza, sindromul de ovar polichistic, fibroamele uterine, infecțiile pelvine;
• Factori masculini – calitatea redusă a spermei, varicocelul, infecțiile genitale, disfuncțiile hormonale;
• Factori imunologici și genetici, mai rar întâlniți, dar importanți în unele cazuri.

Ce soluții există pentru infertilitate

În funcție de cauză, tratamentul poate fi personalizat. Printre opțiunile moderne se numără:

• Stimulare hormonală pentru reglarea ovulației;
• Inseminare intrauterină (IUI) – potrivită în cazurile ușoare de infertilitate;
• Fertilizare in vitro (FIV) și ICSI (injectarea directă a spermatozoidului în ovul) – în cazurile mai complexe;
• Crioprezervare de ovocite sau embrioni – pentru femeile care doresc să-și păstreze fertilitatea pentru viitor;
• Consiliere psihologică, o parte esențială a procesului, care ajută cuplurile să depășească stresul emoțional al tratamentelor.

Sănătatea emoțională – un element cheie

Infertilitatea nu afectează doar corpul, ci și sufletul.

Este normal să apară tristețe, frustrare sau vinovăție. Important este să știți că nu sunteți singuri — există medici, psihologi și grupuri de sprijin dedicate acestei etape.
Călătoria spre o sarcină reușită poate fi lungă, dar fiecare pas contează.

Infertilitatea reprezintă o problemă medicală complexă, dar tratabilă. Cu un diagnostic corect, tratament personalizat și suport emoțional, majoritatea cuplurilor reușesc să-și împlinească visul de a deveni părinți.
Primul pas este să ceri ajutorul specialiștilor — cu cât mai devreme, cu atât mai mari sunt șansele de succes.

Clinica Novus Medical Ploiești, prin Dr. Andreea Elena Dumitru și alături de parteneri de încredere, organizează un eveniment special cu tema: “De la prevenție la fertilitate: paşi esențiali pentru cuplurile moderne”.

Detalii (EVENIMENT FINALIZAT):
📆  04.12, ora 18:00
📍Clinica Novus Medical Ploiești, B-dul. Republicii, nr. 143
GRATUIT, cu înscriere prealabilă

Autor: Dr. Andreea-Elena Dumitru, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie, supraspecializat în infertilitatea cuplului și reproducere umană asistată

Referințe științifice

1. American Society for Reproductive Medicine (ASRM) – Definition of infertility: a committee opinion (2023). asrm.org
2. Kamel RM. Management of the infertile couple: an evidence-based protocol. Reproductive Biology and Endocrinology. 2010;8:21. rbej.biomedcentral.com
3. Hagen CP et al. Fertility and ageing. Human Reproduction Update. 2005;11(3):261–276. academic.oup.com
4. Mechanisms of ovarian aging in women: a review. Journal of Ovarian Research. 2023;16(1):52. ovarianresearch.biomedcentral.com
5. Steiner AZ et al. Anti-Müllerian Hormone for screening, diagnosis, evaluation, and prediction: A systematic review and expert opinions. Fertility and Sterility. 2023. pubmed.ncbi.nlm.nih.gov

Obezitatea reprezintă acumularea în exces a țesutului adipos care prezintă un risc pentru sănătate.

Indicele de masă corporală se calculează împărțind greutatea (kg) de 2 ori la înălțime (metri). Valoarea lui ajută la încadrarea statusului pacientului.
IMC (kg/m2 ) status:

•  <18.5 Subpondere
•  18.5‐24.9 Greutate normală
• 25‐29.9 Suprapondere
• 30‐34.9 Obezitate gr. I
• 35‐39.9 Obezitate gr. II
• >40 Obezitate gr. III

Circumferința abdominală ajută la aprecierea gradului de depunere a grăsimii în jurul organelor abdominale.

O valoare mai mare de 88 cm la femei, respectiv 102 cm la bărbați este factor de risc pentru diabet zaharat, dislipidemie, HTA, sindrom metabolic.

Există mai multe tipuri constituționale și modele de distribuție a țesutului adipos.

Distribuția cu precădere abdominal a grăsimii crește semnificativ riscul de boli cardiovasculare.

Determinarea greutății corporale prin bioimpedanță este o metodă de aproximare a compoziției corporale. Rezultatele nu au 100% acuratețe și diferă în funcție de producător.

Osteodensitomatria DXA este metoda cea mai fiabilă pentru analiza compoziției corporale.

Ce reprezintă metabolismul?

Metabolismul reprezintă totalitatea reacțiilor chimice din interiorul organismului menite să mențină viața.

Scopurile principale ale metabolismului sunt:

-conversia energiei venite din mâncare în energie pentru funcțiile principale ale celulelor

-conversia macronutrienților din mâncare în micronutrienți necesari dezvoltării și menținerii organismului

-eliminarea reziduurilor toxice din corp

Creierul, ficatul și mușchiul striat sunt componentele cele mai active din punct de vedere al consumului de energie.

Creșterea activității mușchilor și a tonusului muscular va duce la un consum mai mare de energie.

Ficatul este uzina energetică a organismului. Funcțiile sale sunt numeroase, printre care procesarea nutrienților veniți de la nivel intestinal sau detoxifierea corpului.

Bolile ficatului vor afecta atât funcția, dar vor avea impact și pe energia consumată de acesta.

Intestinul subțire și intestinul gros conțin mușchi netezi care prin contracțiile peristaltice ajută la propagarea mâncării și ulterior a bolului fecal.

Mesele rare vor scădea peristaltismul, pe când mesele regulate vor menține undele peristaltice relativ constante, crescând astfel consumul de energie.

Metabolismul este astfel concentrat pe consum maxim de energie dimineața, cu scădere progresivă pe parcursul zilei până la funcție minimă pe timpul nopții, concentrată pe furnizarea de energie organelor vitale.

Aportul de alimente este bine să respecte fluctuația zi‐noapte a metabolismului.

Un aport alimentar concentrat seara va duce la stocarea energiei din mâncare în țesutul adipos de depozit.

Persoanele care au un ritm somn‐veghe dereglat (de exemplu șoferii care conduc mult noaptea, persoanele cu insomnie) pot suferi și dereglări ale metabolismului.

Înaintarea în vârstă vine cu scăderea capacității și vitezei de regenerare a țesuturilor, element ce vine firesc și cu alterarea proceselor și structurilor din corp.

Degradarea colagenului duce la scăderea tonusului pielii cu accentuarea ridurilor, alterarea structurii osoase, care contribuie la osteoporoza și scăderea masei și tonusului muscular.

Acest lucru duce automat la scăderea metabolismului și la o tendință fiziologică de câștig în greutate.

Creșterea în greutate și hipotiroidismul

Creșterea în greutate din hipotiroidism nu este pe baza țesutului adipos, ci pe acumularea de mucopolizaharide în piele, care atrag după ele apa.

Aspectul este mai degrabă unul edematiat.

În general prin această acumulare nu se crește mai mult de câteva kilograme.

O creștere în greutate mai mare (de ex. 10 kg) este în general determinată de mai multe cauze.

Nodulii tiroidieni sunt modificări în structura glandei tiroide, nu în funcția ei, prin urmare ei nu contribuie la modificarea greutății daca funcția este în limite normale.

Ce este insulinorezistența?

Insulinorezistența este un fenomen în care țesuturile asupra cărora insulina acționează nu mai răspund la acțiunea ei.

Acest lucru obligă pancreasul să producă mai multa insulină în efortul de a menține glicemia în limite normale.

Excesul de insulină atrage după sine depunerea mai mare de țesut adipos.

Efectele insulinorezistentei se văd în timp, fiind necesari ani de zile până să se dezvolte diabetul zaharat.

Acesta apare în momentul în care rezerva de insulină a pancreasului scade.

Cum ajută dietele?

Dietele drastice/înfometarea pot duce pe termen scurt la probleme de adaptare ale corpului ( ex: starea de leșin).

Pe termen mediu se pierde din masa musculară (deci scade metabolismul), iar organismul va face o reducere suplimentară pentru a se adapta și a menține energia strict pentru organele vitale.

Efectul yo‐yo reprezintă serii repetate de scădere în greutate urmate de creștere ponderală.

Majoritatea persoanelor care trec prin această experiență pierd încrederea în sine și pot dezvolta tendințe depresive.

Prin abordarea unor diete care nu corespund cerințelor corpului în timp se pierde din rata metabolică și se ajunge în punctul în care nu se mai poate obține scăderea în greutate decât cu eforturi mari.

De asemenea , acest efect crește riscul de boli cardiovasculare.

Tinerii care din diverse motive sunt paralizați și vârstnicii care sunt imobilizați o perioadă de timp sau pe viață pierd masa musculară prin atrofie, acest lucru afectând și metabolismul.

Vârstnicii au riscul de a rămâne imobilizați la pat chiar dacă nu sunt paralizați deoarece atrofia musculară este rapidă și ireversibilă în cazul lor.

Dieta înseamnă un stil de a ne hrăni, nu cură de slăbire. Fiecare trebuie să își găsească un stil pe care să îl poată aborda pe termen lung.

Dieta este ceva unicat, personalizat pentru nevoile fiecăruia din noi.

Nu există o rețetă secretă. În momentul în care nu vom mai căuta excepționalul vom descoperi că în lucrurile care ne înconjoară găsim de fapt mai mult sprijin.

Dacă aportul de energie depășește consumul, excesul se va depune.

Dacă aportul de energie este mai mic decât consumul, se va slabi.

Dietele nu funcționează la fel pentru toți. Nu suntem identici, prin urmare nici corpurile noastre nu vor avea aceeași reacție la același factor.

Pe măsură ce înaintam în vârstă nevoile corpului se schimbă, la fel ca și consumul de energie.

Dieta trebuie să respecte acele nevoi pentru a nu duce la schimbări majore de greutate.

Dieta poate fi medicament daca se adaptează problemelor de sănătate cu care ne confruntăm.

Legătura dintre sport și dietă

Sportul are ca și scopuri principale:

• promovarea sănătății generale
• menținerea tonusului muscular
• menținerea densității osoase
• creșterea sănătății cardiovasculare

Se poate slăbi și dacă persoana este sedentară însă, pentru menținerea masei musculare este importantă mișcarea.

Odată cu înaintarea în vârstă mișcarea se transformă din opțiune în indicație clară.

Rolul specialistului în nutriție este stabilirea unui regim alimentar care să permită scăderea în greutate fară a fi extrem de restrictiv, cu stabilirea unor ținte.

În același timp, dieta trebuie să respecte și profilul medical al persoanei.

Cu ajutorul unui specialist în nutriție este posibilă și urmărirea în timp și adaptarea regimului în așa fel încât să se facă tranziția din faza de slăbire în faza de menținere a greutății.

Este mai important să se scadă lent în greutate într‐un mod nepericulos pentru corp decât să se facă yo‐yo.

Când se poate apela la medicamente?

Medicația are rol adjuvant în procesul de slăbire.
Nu se administrează de prima intenție. Nu scutește persoana care o ia de la regim alimentar și nu se administrează pe termen lung.

Se poate apela la acestea în cazul pacienților care suferă de obezitate minim grad II și prezintă boli asociate (cardiopatie ischemică, diabet zaharat, gută, dislipidemie mixtă etc).

Se mai poate apela la medicamente dacă schimbarea nutriției nu a adus rezultate.

Surse:
Rezumat curs efectuat de As. Diana Drăghici
https://www.oamr.ro/,  “Cand si cat ne ingrasa hormonii?”, autor: Dr. Alexandra Cazan, medic specialist endocrinolog

Ce este colonul iritabil?

Colonul iritabil, cunoscut și ca sindromul de intestin iritabil, este o afecțiune comună ce afectează funcționarea normală a intestinului gros (colonului).

Această tulburare funcțională provoacă dureri abdominale, crampe, modificări ale frecvenței și aspectului scaunului, fără să producă leziuni structurale evidente.

Sindromul de intestin iritabil este o condiție cronică, cu o evoluție variabilă, ce necesită adesea gestionare pe termen lung.

Deși intestinul arată normal din punct de vedere structural, contracțiile musculaturii colonului pot fi neregulate: prea puternice sau prea slabe, ceea ce determină simptome ca diareea, constipația sau alternanța celor două.

Totodată, hipersensibilitatea nervoasă a tractului gastrointestinal generează dureri și disconfort intens, chiar și la stimuli normali, cum ar fi gazele intestinale.

Cauze și factori care contribuie la sindromul colonului iritabil

Cauzele exacte ale colonului iritabil nu sunt încă pe deplin înțelese, însă se consideră că mai mulți factori interacționează pentru a declanșa și a menține boala:

• Contracțiile musculare anormale ale intestinului, care pot accelera sau încetini tranzitul intestinal
• Disfuncții ale sistemului nervos care amplifică senzațiile normale din intestin în durere și disconfort
• Infecțiile intestinale severe anterioare (gastroenterite virale sau bacteriene) pot favoriza apariția sindromului
• Modificări ale microbiotei intestinale (echilibrul bacteriilor din intestin) care influențează procesul digestiv
• Stresul precoce în copilărie și stresul cronic în viața adultă
• Factori dietetici: consumul unor alimente ce fermentază sau care sunt greu de digerat (varză, fasole, lactate, băuturi carbogazoase)
• Alți factori: sedentarismul, fluctuații hormonale, consumul excesiv de anumite medicamente (antibiotice, antiacide, laxative)

Simptomele colonului iritabil

Simptomele comune ale sindromului de colon iritabil sunt:

• Dureri sau crampe abdominale recurente, în general ameliorate după defecație
• Balonare și acumulare excesivă de gaze
• Modificări ale tranzitului intestinal: diaree, constipație sau alternanța dintre ele
• Senzația de golire incompletă a intestinului
• Prezența mucusului în scaun
• Flatulență crescută

Simptomele pot varia în intensitate și pot afecta semnificativ calitatea vieții, producând disconfort fizic și stres emoțional.

Cum se stabilește diagnosticul de colon iritabil?

Diagnosticul sindromului colonului iritabil este clinic, bazat pe criterii specifice (criteriile Roma IV), care includ prezența durerilor abdominale recurente legate de modificările scaunului, cu o durată de cel puțin 3 luni.

Este esențială excluderea altor afecțiuni mai grave prin investigații suplimentare precum:

• Analize de sânge și teste pentru markeri inflamatori (calprotectina, lactoferina)
• Colonoscopie și/sau sigmoidoscopie
• Ecografie abdominală

Aceste teste ajută la diferențierea sindromului de colon iritabil de boli inflamatorii intestinale, infecții sau cancer colorectal.

Tratamentul și ameliorarea simptomelor

Tratamentul colonului iritabil este complex și se adaptează individual pacientului, cu scopul de a reduce simptomele și de a îmbunătăți calitatea vieții.

Modificări ale stilului de viață și diete recomandate

• Creșterea consumului de fibre, în special fibre solubile, ajută în cazurile cu constipație
• Evitarea alimentelor care provoacă balonare și gaz, cum ar fi varza, fasolea, conopida, băuturile carbogazoase
• Regimul alimentar personalizat, recomandat de către medicul nutriționist
• Consumul regulat de lichide și mese la ore fixe, în cantități moderate
• Exercițiile fizice regulate pentru stimularea motilității intestinale și reducerea stresului
• Gestionarea stresului prin tehnici de relaxare, yoga, meditație sau hipnoză

Tratament medicamentos, conform recomandării medicului

• Antispastice pentru reducerea crampelor intestinale
• Laxative sau antidiareice, în funcție de tipul simptomelor predominante
• Probiotice pentru restabilirea echilibrului florei intestinale

Terapie psihologică

Terapia cognitiv-comportamentală și alte metode psihologice pot ajuta la reducerea severității simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții.

Când să consulți un medic gastroenterolog?

Este important să consulți medicul specialist dacă simptomele persistă, se agravează sau apar semne de alarmă precum:

• Pierdere în greutate neintenționată
• Diaree nocturnă
• Sângerări rectale
• Anemie
• Vărsături nejustificate
• Durere abdominală care nu se ameliorează după defecație

Un medic gastroenterolog efectuează investigațiile necesare, stabilește un diagnostic corect și un plan terapeutic adaptat nevoilor și simptomelor tale.

Surse:
1.Irritable bowel syndrome – Symptoms and causes – Mayo Clinic: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/irritable-bowel-syndrome/symptoms-causes/syc-20360016)
2.Irritable Bowel Syndrome (IBS): Symptoms, Causes & Treatment:  https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4342-irritable-bowel-syndrome-ibs
3.Irritable Bowel Syndrome – Harvard Health: https://www.health.harvard.edu/topics/Irritable-Bowel-Syndrome
4.Irritable Bowel Syndrome (IBS) – Digestive Disorders – MSD Manual Consumer
Version: https://www.msdmanuals.com/home/digestive-disorders/irritable-bowel-syndrome-ibs/irritable-bowel-syndrome-ibs)

Vitaminele sunt substanțe organice esențiale, necesare în cantități mici pentru funcționarea optimă a organismului. Ele nu pot fi sintetizate în corp și trebuie obținute prin alimentație.

Vitaminele se împart în două mari categorii:

• liposolubile (A, D, E, K)
• hidrosolubile (complexul B și vitamina C)

Vitaminele hidrosolubile

Vitaminele hidrosolubile au ca și caracteristici următoarele:

– sunt esențiale în metabolism, sinteza de enzime, producerea de energie și funcționarea sistemului nervos
– se dizolvă în apă
– nu se stochează în organism (cu excepția vitaminei B12)
– sunt eliminate prin urină
– carențele apar rapid, iar aportul trebuie reînnoit constant prin alimentație.

Complexul de vitamine B include 8 vitamine cu roluri interconectate: B1 (tiamină), B2 (riboflavină), B3 (niacină), B5 (acid pantotenic), B6 (piridoxină) , B7 (biotină) , B9 (acid folic)  și B12 (cobalamină).

Deficiențele de vitamine B afectează sistemul nervos, imunitar și metabolismul celular.

Excesul este rar, dar posibile efecte adverse pot apărea la administrare în doze mari (injectabil, terapeutic).

Vitamina C este un puternic antioxidant și este implicată în imunitate, absorbția fierului și sinteza colagenului.
Aceasta se distruge ușor prin procesare termică.

Carența de vitamina C duce la scorbut, o boală severă a țesutului conjunctiv.

Absorbția vitaminelor

Absorbția vitaminelor depinde de factori precum:

– starea sistemului digestiv
– prezența altor nutrienți
– forma în care sunt administrate
– momentul din zi când sunt administrate.

Vitaminele hidrosolubile se absorb mai bine pe stomacul gol, dar se recomandă consumul cu apă.

Deficiențe și toxicitate

Hipovitaminoza reprezintă un aport insuficient de vitamine și duce la simptome precum oboseală, anemie, tulburări neurologice.

Avitaminoza reprezintă lipsă totală  si cauzează boli severe precum Beri-Beri ( vitamina B1), pelagra (vitamina B3).

Hipervitaminoza (aport foarte ridicat) este rară pentru vitaminele hidrosolubilă și este posibilă doar în doze terapeutice mari.

Recomandări referitoare la vitamine

• Alimentația echilibrată rămâne cea mai bună sursă de vitamine.
• Suplimentele nu înlocuiesc mâncarea și pot avea interacțiuni sau efecte adverse.
• Absorbția este optimă dacă se respectă combinațiile alimentare și orele de administrare.
• Este necesar ca suplimentele să fie administrate responsabil, doar la recomandarea medicului.

Complexul de vitamine B

În continuarea articolului îți prezentăm informatii detaliate despre vitaminele hidrosolubile din complexul B.

Vitamina B1 – Tiamina

Roluri principale:

• Esențială pentru metabolismul glucidic și producerea de energie.
• Participă la funcționarea sistemului nervos, muscular și cardiovascular.
• Ajută la producția de acetilcolină (neurotransmițător important).

Sursele naturale de vitamina B1 sunt : drojdia de bere, germeni de grâu, pâine integrală, semințe, carne de porc, ficat.

Deficitul de vitamina B1 provoacă boala Beri-Beri (uscată = neuropatii, umedă = insuficiență cardiacă).
Atunci când în corp există un deficit te confrunți cu urmatoarele simptome: oboseală, pierdere în greutate, afectare nervoasă și musculară.

Excesul de vitamina B1 este rar și aceasta se elimină prin urină. În doză foarte mare injectabilă poate da reacții anafilactice.

Vitamina B2 – Riboflavina

Roluri principale:

• Implicată în reacții de oxido-reducere (respirația celulară)
• Susține vederea, sănătatea pielii și dezvoltarea organismului
• Are efect benefic asupra metabolismului energetic

Sursele naturale de vitamina B2 sunt: lactate, ouă, carne, ficat, legume verzi, cereale integrale, ciuperci, drojdie.

Deficitul de vitamina  B2 provoacă cheiloză (fisuri buze), stomatită, fotosensibilitate, erupții cutanate.
De asemenea deficitul este asociat cu afecțiuni digestive, hepatice sau consum excesiv de alcool.

Excesul de vitamina B2 este eliminat prin urină (culoare galben intens) și este foarte rar toxic.

Vitamina B3 – Niacina (acid nicotinic / nicotinamidă)  

Roluri principale:

• Esențială în peste 400 reacții enzimatice (oxido-reducere)
• Ajută la metabolismul glucidelor, proteinelor și lipidelor
• Contribuie la sănătatea pielii, a sistemului nervos și cardiovascular

Sursele naturale de vitamina B3 sunt: drojdia de bere, carne slabă (pui, vită), ficat, pește, arahide, cereale integrale.

Organismul o poate sintetiza din triptofan (aminoacid din proteine).

Deficitul de vitamina B3 provoacă pelagra – caracterizată prin cele 3 „D”: dermatită, diaree, demență (și, netratată, moarte).

Alte simptome ale deficitului de vitamina B3 sunt: oboseală, iritabilitate, pierderea apetitului.

Referitor la excesul de vitamina B3: doze mari terapeutice cauzează înroșirea pielii (flush), mâncărimi, tulburări digestive, afectare hepatică.

Vitamina B5 – Acid pantothenic

Roluri principale:

• Componentă a coenzimei A, implicată în metabolismul energetic și sinteza acizilor grași, colesterolului, hormonilor steroidieni și neurotransmițătorilor.

Sursele naturale de vitamina B5 sunt: ouă, lactate, carne de pui, organe (ficat, rinichi), cereale integrale, leguminoase, avocado.

Deficitul de vitamina B5 este rar, dar poate provoca oboseală, insomnie, iritabilitate, greață, crampe musculare, parestezii (arsuri la nivelul picioarelor).

Excesul de vitamina B5 este foarte rar toxic. Doze foarte mari pot cauza diaree.

Vitamina B6 – Piridoxină

Roluri principale:

• Coenzimă pentru metabolismul aminoacizilor.
• Implicată în sinteza neurotransmițătorilor (serotonină, dopamină, GABA).
• Necesara formării hemoglobinei.

Sursele naturale de vitamina B6 sunt: carne de pui, banane, cartofi, cereale integrale, nuci, leguminoase.

Deficitul de vitamina B6 cauzează dermatită seboreică, glosită, iritabilitate, depresie, confuzie, anemie microcitară.

Excesul de vitamina B6, în doze mari, atunci când se administrează suplimente prelungite determină neuropatie periferică reversibilă.

Vitamina B7 – Biotină

Roluri principale:

• Cofactor pentru enzime implicate în metabolismul acizilor grași, glucidelor și aminoacizilor
• Sprijină sănătatea pielii, părului și unghiilor

Sursele naturale de vitamina B7 sunt: gălbenuș de ou, nuci, soia, legume verzi, ficat.

Deficitul de vitamina B7 cauzează căderea părului, erupții cutanate, oboseală, depresie, furnicături la nivelul extremităților.
Deficitul poate fi cauzat de consum excesiv de albuș crud (conține avidină, care blochează absorbția biotinei).

Excesul de vitamina B7 este foarte rar, nu s-au raportat efecte toxice semnificative.

Vitamina B9 – Acid folic / Folat

Roluri principale:

• Esențial în sinteza ADN și ARN
• Implicat în diviziunea celulară și formarea hematiilor
• Previne defectele de tub neural în sarcină

Sursele naturale de vitamina B9 sunt: legume verzi (spanac, broccoli), citrice, leguminoase, ficat.

Deficitul de vitamina B9 cauzează:

▪ Anemie megaloblastică, oboseală, iritabilitate, tulburări de memorie

▪ În sarcină: risc crescut de defecte congenitale

Referitor la excesul de vitamina B9, doze mari pot masca deficitul de vitamina B12 și pot întârzia astfel diagnosticul.

Vitamina B12 – Cobalamină

Roluri principale:

• Formarea hematiilor
• Funcționarea normală a sistemului nervos
• Metabolismul acizilor grași și aminoacizilor

Sursele naturale de vitamina B12 sunt exclusiv animale: carne, lactate, ouă. Astfel, vegetarienii stricți este necesar sa administreze suplimente de vitamina B 12.

Deficitul de vitamina B12 cauzează anemie pernicioasă, tulburări neurologice (amorțeală, pierdere echilibru), oboseală severă.

Excesul de vitamina B12 este rar toxic, doze mari pot provoca acnee, rozacee.

Vitamina C

Vitamina C poartă și denumirea de acid ascorbic.

Roluri principale:

• Antioxidant puternic, protejează celulele
• Sinteza colagenului: sănătatea pielii, vaselor de sânge, oaselor, cartilajelor.
• Crește absorbția fierului non-hemic
• Sprijină imunitatea

Sursele naturale de vitamina C sunt: citrice, kiwi, căpșuni, ardei gras, roșii, broccoli.

Deficitul de vitamina C cauzează scorbut: gingii sângerânde, pierderea dinților, vindecare lentă a rănilor, oboseală.

Excesul de vitamina C cauzează tulburări digestive, risc de calculi renali oxalici.

La Novus Medical, ne dedicăm sănătății tale în totalitate. Echipa noastră este constant implicată în formare continuă medicală pentru a asigura tratamente și abordări terapeutice optime.
Îți sunt necesare și alte sfaturi alimentare sau te confrunți cu un deficit nutrițional pe care ai nevoie să îl depășești? Specialiștii în nutriție îți stau la dispoziție. Stabilește o programare prin formularul de mai jos sau prin click aici.

Surse:
Rezumat curs efectuat de As. Diana Vasii
https://www.oamr.ro/, autor: TIBREA MICHAELA CORINA PHD, ASIST MED PR S ȘEFĂ, IRGH O FODOR CLUJ NAPOCA

Tot ce trebuie să știi despre Testul Babeș-Papanicolau

Testul Babeș-Papanicolau reprezintă o piatră de temelie în medicina preventivă feminină.
Prin această procedură simplă, medicii pot identifica precoce cancerul de col uterin și modificări celulare cu potențial evolutiv malign, alături de infecții comune.

Acest articol își propune să te ghideze prin toate aspectele relevante ale testului Papanicolau:
-definiție
-cine ar trebui să-l efectueze
-modalitatea de desfășurare a examinării
-interpretarea rezultatelor obținute

Ce este testul Papanicolau?

Testul Babeș-Papanicolau este o metodă de screening utilizată pe scară largă pentru a depista anomalii la nivelul celulelor colului uterin.
Acesta are capacitatea de a semnala prezența cancerului de col uterin, a leziunilor precanceroase, a dezechilibrelor florei vaginale și a diverselor infecții.
Examinarea este rapidă, minim invazivă și nedureroasă și are o importanță crucială pentru menținerea sănătății reproductive a femeilor.

Diferențele esențiale: Testul Papanicolau convențional versus cel în mediu lichid

În practica medicală, sunt utilizate două tipuri principale de teste Papanicolau. Diferența fundamentală dintre cele două tipuri constă în tehnica de colectare și procesare a probelor celulare.

Testul Papanicolau convențional

Aceasta este metoda clasică de screening pentru cancerul de col uterin.
În cadrul acestei proceduri, celulele prelevate de pe suprafața colului uterin sunt întinse direct pe o lamă de sticlă. Aceasta este apoi analizată microscopic în laborator.
Deși eficientă, această metodă poate avea limitări, deoarece distribuția celulelor pe lamă nu este întotdeauna uniformă, ceea ce poate influența acuratețea rezultatelor.

Testul Papanicolau în mediu lichid

Această variantă modernă a testului tradițional implică plasarea celulelor colectate într-un mediu lichid special, în loc de a fi întinse imediat pe o lamă.
Această etapă suplimentară de procesare permite eliminarea mucusului și a altor impurități. Astfel rezultă o imagine microscopică mai clară și, implicit, o acuratețe sporită a rezultatelor.

Cine trebuie să efectueze testul Papanicolau?

Testul Papanicolau este un analiză esențială pentru toate femeile cu vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.
Testarea ar trebui inițiată la vârsta de 21 de ani. După vârsta de 30 de ani, există opțiunea de a efectua testul Papanicolau împreună cu testarea HPV.
Această abordare permite detectarea prezenței virusului papiloma uman, principalul factor etiologic al cancerului de col uterin.

O întrebare frecventă este dacă testul Papanicolau mai este necesar după o histerectomie totală.

În această situație, este crucială o discuție detaliată cu medicul curant pentru a evalua necesitatea continuării testelor de screening. Decizia este luată în funcție de motivul histerectomiei și de istoricul medical individual.

În timpul sarcinii testul Papanicolau este de obicei efectuat în primul trimestru și este parte integrantă a examinărilor de rutină pentru sănătatea reproductivă. Procedura nu prezintă riscuri semnificative pentru mamă sau făt. Sensibilitatea crescută a zonei cervicale în timpul sarcinii poate cauza totuși un disconfort ușor pentru unele femei.

Persoanele cu factori de risc crescut: cu un sistem imunitar compromis (inclusiv infecția cu HIV) sau cu antecedente de leziuni precanceroase, necesită o frecvență mai mare a testării Papanicolau.

Cum se desfășoară examinarea Papanicolau?

Recoltarea probei pentru testul Papanicolau implică prelevarea delicată a unei mostre de celule de pe suprafața colului uterin. Pacienta se poziționează pe masa ginecologică, cu picioarele sprijinite în suporturi speciale.

Medicul introduce cu grijă un specul vaginal pentru a vizualiza clar colul uterin.

Ulterior, utilizând o periuță sau o spatulă mică, medicul colectează celulele cervicale, care sunt apoi transferate într-un mediu adecvat și trimise către laboratorul de analize.

Pregătirea esențială pentru un test Papanicolau precis

Pentru a asigura acuratețea maximă a rezultatelor testului Papanicolau, este importantă o pregătire adecvată, similară cu cea pentru un examen ginecologic de rutină.
În intervalul de 24-48 de ore anterior programării, este recomandat să se evite contactul sexual, utilizarea tampoanelor interne, spălăturile vaginale și aplicarea oricăror produse vaginale (creme, ovule, lubrifianți).  Acestea pot altera pH-ul vaginal și influența rezultatele testului.

Este indicat să se efectueze igienă locală înainte de programare. Se recomandă de asemenea evitarea utilizarii săpunurilor parfumate sau a altor produse agresive în zona intimă. În ziua consultației, se recomandă purtarea unor haine comode, care să faciliteze dezbrăcarea pentru examinare.

Momentul optim pentru recoltarea Papanicolau

Perioada ideală pentru recoltarea probei este cuprinsă între zilele 10 și 20 ale ciclului menstrual, ceea ce corespunde aproximativ cu o săptămână după încheierea menstruației.

Testul Papanicolau în timpul menstruației: este posibil?

În mod ideal, testul Papanicolau ar trebui programat în afara perioadei menstruale, deoarece prezența sângelui poate interfera cu interpretarea rezultatelor.
În cazul unei menstruații ușoare, se recomandă consultarea prealabilă a medicului pentru a evalua necesitatea reprogramării testului.

Interpretarea rezultatelor testului Papanicolau

Interpretarea rezultatelor testului Papanicolau este realizată de către medicul ginecolog în cadrul unei consultații ulterioare. Rezultatele sunt de obicei clasificate în trei categorii principale: normal, neclar și anormal.

Timpul de așteptare pentru rezultate

Rezultatele testului Papanicolau sunt de obicei disponibile în aproximativ 7 zile lucratoare, interval care poate varia în funcție de laboratorul care procesează proba și ziua recoltării.

Ce indică valorile normale la Papanicolau?

Un rezultat normal al testului Papanicolau indică absența celulelor anormale sau precanceroase. În această situație, nu este necesară o testare suplimentară până la următoarea programare de screening recomandată.

Un astfel de rezultat este adesea denumit “test Papanicolau negativ”.

În cazul în care rezultatele nu sunt concludente, medicul poate recomanda repetarea testului sau efectuarea unor investigații suplimentare.

Termenul “ASCUS” (celule scuamoase atipice de semnificație nedeterminată) este utilizat pentru a descrie celule care prezintă aspecte neobișnuite, dar care nu sunt în mod clar precanceroase.

Implicațiile rezultatelor anormale

Un rezultat anormal al testului Papanicolau semnalează prezența unor modificări celulare care ar putea fi precanceroase.
Medicul poate clasifica aceste celule anormale ca fiind de grad scăzut sau de grad înalt.
Un astfel de rezultat este denumit “test Papanicolau pozitiv”. Pentru o investigare amănunțită, pot fi necesare teste suplimentare, cum ar fi colposcopia și biopsia.

Semnificația unor termeni care pot apărea în rezultatele testului sau care pot fi menționați de medic:

• Cocobacili: Prezența cocobacililor sugerează un dezechilibru al florei vaginale, adesea asociat cu infecții bacteriene, cum ar fi vaginoza bacteriană.
• Inflamație nespecifică: Acest rezultat indică prezența unei iritații sau infecții la nivelul colului uterin, fără a fi clar definită cauza specifică și fără a fi neapărat legată de cancerul de col uterin.
• Modificări celulare reactive asociate cu inflamația: Aceste modificări apar ca răspuns al celulelor cervicale la inflamație sau iritație, dar nu sunt neapărat precursori ai cancerului.
• Celule epiteliale scuamoase: Acestea sunt celulele normale care acoperă suprafața colului uterin și sunt analizate în testul Papanicolau pentru a detecta orice anomalie.
• Metaplazie scuamoasă: Reprezintă o transformare benignă a celulelor colului uterin și este considerată o modificare fiziologică normală.
• Frotiu inflamator: Un frotiu inflamator indică prezența inflamației la nivelul colului uterin, care poate fi cauzată de o infecție sau de alți factori iritanți.
• Celule metaplaziate prezente: Prezența acestor celule semnifică faptul că celulele normale ale colului uterin au fost înlocuite cu celule noi, un proces obișnuit de regenerare.

Testul Babeș-Papanicolau este un instrument valoros în prevenția și depistarea precoce a cancerului de col uterin.
Respectarea recomandărilor medicale privind frecvența testării, în funcție de istoricul medical și factorii de risc individuali, este esențială pentru menținerea sănătății tale.

La Novus Medical Ploiești se recoltează testul Babeș Papanicolau în cadrul consultației de ginecologie, de către unul dintre medicii specialiști ginecologi.

Surse:
1.Mayo clinic:Testul Papanicolau – Mayo Clinic
2.https://www.webmd.com/:  Testul Papanicolau (testul Papanicolau): scop, procedură, rezultate, frecvență

Ce este candidoza vaginală?

Candidoza vaginală reprezintă o infecție fungică frecventă cauzată de înmulțirea excesivă a ciupercii ce se numeste Candida Albicans.
Candida Albicans este cea mai des întâlnită specie de candida dintre speciile care pot cauza infecții.
Aceasta afectează echilibrul florei vaginale și poate provoca simptome neplăcute, precum mâncărimi, arsuri și secreții anormale. Majoritatea femeilor se confruntă cu cel puțin un episod de candidoză vaginală pe parcursul vieții, iar unele experimentează infecții recurente.

De ce apare candidoza vaginală?

Candida Albicans este prezentă în mod normal în flora vaginală, dar anumite condiții pot favoriza dezvoltarea excesivă a acesteia și duc astfel la infecție. Printre cele mai frecvente cauze se numără:

• Utilizarea antibioticelor – acestea pot distruge bacteriile benefice care mențin echilibrul florei vaginale și permit dezvoltarea excesivă a Candida.
• Sistem imunitar slăbit – persoanele cu un sistem imunitar compromis, cum ar fi cele cu diabet necontrolat sau afecțiuni autoimune, sunt mai predispuse la infecții fungice.
• Dezechilibre hormonale – fluctuațiile hormonale din timpul sarcinii, menstruației sau utilizarea contraceptivelor orale pot favoriza apariția candidozei.
• Diabet zaharat – nivelurile ridicate de zahăr din sânge creează un mediu propice pentru dezvoltarea fungilor.
• Igienă necorespunzătoare – folosirea excesivă a săpunurilor parfumate, dușurile vaginale sau lenjeria sintetică pot irita zona vaginală și favoriza apariția infecției.
• Stresul și oboseala – aceste factori pot afecta imunitatea și favoriza dezechilibrul florei vaginale.

Simptomele candidozei vaginale

Semnele și simptomele candidozei vaginale pot varia ca intensitate, însă cele mai comune includ:

• Mâncărimi intense în zona vaginală și vulvară
• Senzație de arsură, mai ales în timpul urinării sau contactului sexual
• Secreții vaginale albicioase, cu aspect brânzos
• Roșeață și umflare în zona vaginală
• Disconfort sau durere în timpul actului sexual

Diagnosticarea candidozei vaginale

Diagnosticul se bazează pe simptomele raportate de pacientă și pe un examen clinic efectuat de medicul ginecolog. În unele cazuri, medicul poate recomanda recoltarea unei probe de secreție vaginală pentru analiză de laborator, mai ales dacă infecțiile sunt recurente sau simptomele nu sunt clare.

Tratamentul candidozei vaginale

Tratamentul candidozei vaginale depinde de severitatea infecției și de frecvența episoadelor de recurență:

• Antifungice locale – majoritatea cazurilor ușoare până la moderate pot fi tratate cu creme, ovule sau comprimate vaginale antifungice, precum clotrimazol, miconazol sau econazol.
• Medicamente antifungice orale – în cazurile mai severe sau recurente, medicul poate recomanda administrarea de fluconazol (o doză unică sau tratament pe mai multe zile).
• Măsuri de prevenție – adoptarea unor obiceiuri sănătoase, cum ar fi evitarea lenjeriei strâmte din materiale sintetice și menținerea unei igiene intime corespunzătoare, poate contribui la prevenirea recurenței infecțiilor.

Candidoza vaginală recurentă: ce trebuie să știi?

Dacă ai patru sau mai multe episoade de candidoză vaginală pe an, este posibil să suferi de candidoză recurentă. În acest caz, medicul poate recomanda un tratament antifungic de lungă durată și identificarea factorilor predispozanți, cum ar fi diabetul sau utilizarea antibioticelor frecvente.

Poate fi prevenită candidoza vaginală?

Deși nu există o metodă sigură de prevenire, câteva măsuri pot reduce riscul apariției acesteia:

• Evitarea produselor de igienă intimă agresive
• Schimbarea frecventă a lenjeriei intime și utilizarea materialelor naturale
• Evitarea dușurilor vaginale
• Adoptarea unei diete echilibrate, cu un consum redus de zahăr
• Gestionarea stresului și menținerea unui sistem imunitar sănătos

Candidoza vaginală este o afecțiune comună, dar tratabilă, care poate fi prevenită prin menținerea unui stil de viață echilibrat și a unei igiene intime corespunzătoare. Dacă simptomele persistă sau infecțiile reapar frecvent, este recomandat să consulți un medic ginecolog pentru un diagnostic și tratament adecvat.

Diabetul zaharat este cauzat atunci când pancreasul produce o cantitate insuficientă de insulină (hormon produs de pancreas pentru a controla glicemia) sau corpul are rezistență la insulină (nu poate utiliza eficient insulina produsă).

Diabetul zaharat dezechilibrat determină în timp complicații, cum ar fi leziuni ale nervilor picioarelor.

Despre piciorul diabetic

Piciorul diabetic include una sau mai multe dintre următoarele afecţiuni ale piciorului la o persoană cu diabet zaharat recent sau anterior diagnosticat:

• neuropatie periferică
• boală arterială periferică
• infecţie
• ulcer(e)
• neuro-osteoartropatie
• gangrenă
• amputaţie

Ulceraţia piciorului se numără printre cele mai grave complicaţii ale diabetului, se asociază cu reducerea calităţii vieţii persoanelor afectate și constituie o sursă importantă pentru costurile financiare ale acestor persoane.

Din ce cauze apare ulcerația piciorului?

Circulație slabă. Nivelul ridicat al glicemiei poate afecta vasele de sânge,  cu scăderea fluxului sanguin la nivelul piciorului. Această circulație deficitară poate afecta pielea, contribuind la formarea ulcerelor, împiedicând în același timp vindecarea rănilor.

Unele bacterii și fungi se dezvoltă foarte ușor atunci când sunt valorile glicemiilor crescute. Infectille bacteriene și fungice mențin un mediu septic și complică ulcerele.

Gangrena este o complicație foarte gravă, care poate duce la necesitatea amputării piciorului pentru a salva viața persoanei.

Leziunile nervilor (neuropatie)

Nivelul crescut al glicemiei poate deteriora, în timp, nervii piciorului, prin diminuarea capacității unei persoane de a percepe durerea și presiunea.

Astfel, este ușor să se dezvolte calusuri din cauza presiunii, și să rănească accidental pielea, țesutul moale, oasele și articulațiile. De-a lungul timpului, deteriorarea oaselor și a articulaților poate modifica dramatic forma piciorului.
Leziunile nervilor, respectiv neuropatia, pot slăbi, de asemenea, anumiți mușchi ai piciorului, contribuind și mai mult la deformarea acestuia.

Ulcere apar de obicei la o persoană cu diabet zaharat care prezintă simultan unul sau mai mulţi factori de risc, cum ar fi neuropatia diabetică periferică și/sau boala arterială periferică  în asociere cu un eveniment/factor precipitant.

Simptome

Pe măsură ce pacientul pierde capacitatea de a sesiza durerea, senzația de cald sau rece, riscul de rănire a picioarelor crește. Leziuni care ar cauza în mod normal durere (de exemplu, pășind pe o așchie, purtând pantofi care provoacă bășici, dezvoltând o unghie încarnată) pot să nu fie simțite de care persoanele cu neuropatie, astfel încât o rană mică are potențialul de a se dezvolta într-un ulcer mare.

Se observă de obicei mai întâi la degete, dar pe măsură ce boala progresează, simptomele pot urca, treptat, spre gambe. Pe parcurs, se poate pierde capacitatea de a simți durerea, ceea ce crește foarte mult riscul de rănire.

Deteriorarea vaselor de sânge de la nivelul picioarelor poate provoca leziuni tisulare, cum ar fi ulcerațiile sau rănile.

Unele dintre cele mai grave complicații sunt ulcerele piciorului care pot progresa pana la nevoia de amputare a unui deget, în cazuri extreme talpa sau întregul picior pentru a salva viata pacientului.

Diagnostic

Medicul stabilește diagnosticul de neuropatie diabetică pe baza simptomelor și a unui examen fizic, în timpul căruia poate observa leziuni, ulcere și răni la nivelul piciorului.

Se recomandă ca toate persoanele cu diabet să beneficieze de un consult amănunțit al picioarelor cel puțin o dată pe an.

Cu ocazia controalelor periodice, medicul verifică picioarele pentru a depista eventualele inflamații, piele crăpată, bășici și probleme osteo-articulare.

Testele diagnostic pentru neuropatia diabetica sunt:

• Testul cu filamentul

Medicul va trece un fir moale de nailon (monofilament) peste anumite zone ale corpului pentru a îți verifica sensibilitatea la atingere.

• Testul cu diapazonul

Medicul plasează un diapazon pe picioarele pacientului, în tip ce acesta vibrează, pentru a verifica percepţia vibratorie.

• Testarea sensibilităţii termice

Cu ajutorul unui dispozitiv care prezintă două capete de temperaturi diferite medicul verifică percepţia termică de la nivelul picioarelor.

• Testarea sensibilităţii dureroase

În cadrul acestei testări medicul va verifica percepţia dureroasă cu ajutorul unui obiect ascuţit.

• Teste de conducere nervoasă

Acest test măsoară viteza cu care nervii din brațe și picioare conduc semnale electrice, fiind folosit frecvent pentru diagnosticarea sindromului de tunel carpian.

• Electromiografie (EMG)

Realizat frecvent împreună cu testele de conducere nervoasă, EMG măsoară descărcările electrice produse în mușchii tăi.

• Teste neurovegetative

Dacă prezinți simptome de neuropatie vegetativă, se pot efectua teste speciale pentru a determina modul în care se schimbă tensiunea arterială în diferite poziții ale corpului și dacă transpiri normal.

Tratament pentru piciorul diabetic

Tratamentul piciorului diabetic se adresează atât factorilor de risc, cât și leziunii propriu zise:

• Optimizează controlul glicemic, utilizând insulinoterapia, dacă este necesar
• Tratează edemul sau malnutriţia, dacă sunt prezente
• Tratează factorii de risc cardiovascular
• Tratează depresia sau alte afecţiuni psiho-sociale

Tratamentul ulcerelor superficiale (care implică doar straturile superioare ale pielii) include curățarea ulcerului realizată de un cadru medical.

Dacă piciorul este infectat, sunt prescrise antibiotice iar zona ulcerată este curățată și tratată local, de două ori pe zi.

La nivelul zonei afectate nu este recomandată presiune mecanică, de aceea este indicat repausul la pat sau în caz de necesitate, utilizarea unor talonete personalizate în zona ulcerată a piciorului.

Ulcerele care se extind în straturile profunde ale piciorului, care implică mușchi și oase necesită, de obicei, spitalizare.

Chirurgia poate fi necesară pentru a elimina osul infectat sau pentru a stabiliza zona afectată si a prelua din presiunea exercitată pe ulcer.

În cazul în care o parte a degetelor, sau chiar piciorul, devin grav deteriorate, cu zone de țesut mort (gangrenă), poate fi necesară amputarea parțială sau totală.
Amputarea este indicată pacienților care nu se vindecă în ciuda tratamentului adecvat sau a căror sănătate este amenințat de gangrenă. Gangrenă netratată poate pune viața în pericol.

Piciorul diabetic – Prevenție

În scopul evitării complicațiilor piciorului diabetic recomandăm:

• Evită să umbli desculţ, doar în șosete și fără încălţăminte sau în papuci cu talpă subţire, fie acasă, fie afară
• Nu purta pantofi prea strâmţi, cu margini aspre sau cusături neuniforme
• Inspectează vizual și pipăie manual interiorul tuturor pantofilor înainte de a-i încălţa
• Poartă șosete/ ciorapi fără cusături (sau cu cusăturile pe dos); nu purta șosete strâmte sau până la genunchi (ciorapii compresivi ar trebui să fie prescrisi numai în colaborare cu echipa de îngrijire a picioarelor) și schimbă șosetele zilnic
• Spălă picioarele zilnic (cu o temperatură a apei întotdeauna sub 37°C) și usucă-le cu grijă, în special zona dintre degetele de la picioare
• Verifică întreaga suprafață a ambelor picioare. Verifică dacă sunt crăpături, bășici, umflături sau roseată, inclusiv între și sub degetele de la picioare, unde se pot ascunde rani. Utilizează o oglindă în cazul în care este dificil sa vezi toate părțile de la picioare sau cere ajutorul unui membru al familiei sau al unui îngrijitor
• Nu folosi nici un fel de încălzitor sau sticle cu apă fierbinte pentru a-ți încălzi picioarele
• Nu folosi agenţi chimici sau plasturi pentru a îndepărta bătăturile și calusurile; consultă un cadru medical adecvat pentru rezolvarea acestor probleme
• Folosește emolienţi pentru a hidrata pielea uscată, dar nu între degetele de la picioare
• Tăie unghiile de la picioare în linie dreaptă
• Folosește incălțăminte ortopedică – fabricată pentru a se adapta la deformări și pentru a ușura presiunea pe locurile cu risc de pe suprafeţele plantară și dorsală ale piciorului.

Consultă regulat un cadru medical specializat pentru examinarea picioarelor.