Ziua Mondială fără Tutun, marcată anual la data de 31 Mai, ne reamintește de pericolele grave asociate consumului de tutun.

Deși statisticile arată o scădere a numărului de fumători în ultimii ani, impactul tutunului asupra sănătății individuale și publice rămâne alarmant.

Înțelegerea efectelor nocive ale tutunului este primul pas crucial spre renunțare și spre o viață mai sănătoasă.

Fumatul convențional expune organismul la un amestec complex de peste 7.000 de substanțe chimice toxice. Dintre acestea, cel puțin 70 sunt agenți cancerigeni dovediți, capabili să deterioreze aproape fiecare sistem de organe.

Cum afectează fumatul organismul?

Efectele negative ale acestor compuși chimici sunt diverse și profunde:

Afectarea intregului organismului: Tutunul reduce capacitatea respiratorie, afectează auzul și vederea și provoacă dificultăți de respirație.

Deteriorări structurale: Fumatul crește riscul de cataractă, boală parodontală (afecțiune gravă a gingiilor) și edentație (pierderea dinților).

Carcinogeneză (dezvoltarea cancerului): Consumul de tutun este principala cauză a numeroase tipuri de cancer. Riscul de cancer pulmonar este de 20-25 de ori mai mare la fumători comparativ cu nefumătorii. Acest risc crește direct proporțional cu durata fumatului, numărul de țigarete fumate zilnic și vârsta la care s-a început fumatul.

În Europa, aproximativ 82% dintre cazurile de cancer pulmonar sunt atribuite fumatului.
Mai mult, fumul de tutun este periculos și pentru nefumători, cauzând cancer prin fumatul pasiv, inclusiv la copii ai părinților fumători.

Dincolo de riscul de cancer, tutunul este un factor de risc major pentru alte trei categorii de boli netransmisibile:

Boli Cardiovasculare: Fumatul este strâns legat de apariția bolilor de inimă și a accidentului vascular cerebral, principalele cauze de deces la nivel global.

Diabet: Consumul de tutun crește riscul de a dezvolta diabet de tip 2.

Boli Respiratorii: Fumatul este cauza principală a Bolii Pulmonare Obstructive Cronice (BPOC), o afecțiune gravă și progresivă care limitează fluxul de aer către plămâni.

BPOC (bronhopneumonie cronică obstructivă) a fost asociată de-a lungul timpului cu diferite complicații, precum:
➡️ insuficiență respiratorie (care poate devini oxigenodependență)
➡️ cord pulmonar cronic
➡️ cancer pulmonar, mai ales dacă se menține statutul de fumător.
Mortalitatea cauzată de BPOC este în creștere la nivel mondial, iar 65% dintre decese sunt atribuite fumatului.

Riscuri suplimentare asociate fumatului

Studii recente au identificat riscuri suplimentare asociate fumatului:

Complicații COVID-19: Fumătorii infectați cu COVID-19 prezintă un risc mai mare de spitalizare și deces.

Boală Parodontală: Fumatul crește semnificativ riscul de afecțiuni gingivale severe.

Boală de Reflux Gastro-Esofagian: Fumatul poate agrava simptomele refluxului acid.

Este important de menționat că efectele nocive ale tutunului încep încă din viața intrauterină. Femeile însărcinate care fumează expun copiii la un risc crescut de tulburări congenitale, cancer, boli pulmonare, greutate mică la naștere și moarte subită.

Produsele de tutun încălzit, deși prezentate uneori ca alternative mai sigure, conțin tutun și eliberează emisii toxice, inclusiv substanțe asociate cu cancerul.
Nivelurile de nicotină pot fi similare cu cele ale țigărilor convenționale, iar utilizarea acestor produse expune atât fumătorul, cât și persoanele din jur la substanțe dăunătoare. Creșterea popularității acestor produse, în special în rândul tinerilor, reprezintă un motiv de îngrijorare.

Totodată, tutunul are un impact semnificativ și asupra mediului. Efectele nocive ale acestuia se răsfrâng asupra solului (sunt necesare defrișări masive pentru susținerea industriei), surselor de apă (poluarea apelor cu resturile țigărilor și consumul mare de apă în procesul de cultivare, prelucrare, distribuție și utilizare a unei singure țigări) și asupra aerului (tutunul contribuie la poluarea aerului).

 Alege sănătatea! Informează-te, caută sprijin și acționează pentru un viitor mai bun.

Surse text:
SRP
OMS

Hipotiroidismul este o disfuncție a glandei tiroide, care este caracterizată de deficitul de hormoni tiroidieni. Conform studiilor, 5% din populația generală globală suferă de hipotiroidism, iar un procent de 5% au deja boala, însă nu este diagnosticată.

Cum apare hipotiroidismul?

Tiroida Hasimoto este cea mai frecventă cauză a hipotiroidismului dobândit. De asemenea, există o multitudine de substanțe ce sunt cunoscute pentru declanșarea hipotiroidismului:

Substanța de contrast iodată
Amiodaronă
Interferon alfa
Litiu
Interleukină 2
Rifampicină
Fenitoină
Carbamazepină
Fenobarbital

Printre alte cauze ale hipotiroidismului regăsim:

Tiroidita post-partum
Tiroidita subacută (granulomatoasă, de asemenea cunoscută sub numele de tiroidita de Quervain)
Hipotiroidismul iatrogen (post operație).

Care sunt simptomele hipotiroidismului?

Hipotiroidismul se manifestă de obicei printr-o încetinire a activității fizice și mentale, dar poate fi și asimptomatic. Semnele și simptomele acestei afecțiuni sunt deseori subtile, rareori specifice. Cele clasice, precum intoleranța la frig, umflare, transpirație redusă și piele aspră nu sunt atât de frecvente la cazurile descoperite în ultima perioadă de timp, arată studiile.

Simptomele hipotiroidismului pot fi:

Oboseală, astenie, letargie
Apetit scăzut
Somnolență
Durere musculară, articulară, slăbiciune a extremităților
Depresie
Labilitate emoțională, tulburări mentale
Afecțiuni ale memoriei, incapacitate de concentrare
Constipație
Tulburări menstruale, afectare a fertilității
Parestezie (sindrom de compresie nervoasă)
Vedere încețoșată
Scădere a auzului (hipoacuzie)

Semne fizice ale hipotiroidismului includ:

Creștere în greutate
Încetinire a vorbirii și a mișcărilor
Piele uscată (rareori cu tentă galbenă de la Ccaroten)
Icter (colorația în galben a pielii)
Paloare
Păr uscat, fragil, asemănător paielor
Căderea părului scalpului, a părului axilar, a părului pubian sau o combinație
Inexpresivitatea feței
Gușă (simplă sau nodulară)
Răgușeală
Scăderea tensiunii arteriale sistolice și creșterea tensiunii arteriale diastolice
Frecvența redusă a pulsului
Creșterea în volum a abdomenului prin acumularea anormală de lichid
Scăderea temperaturii corpului sub 36 de grade (doar în cazuri hipotiroidiene severe)
Edem al extremităților inferioare
Diminuarea reflexelor tendinoase, lipsa controlului mușchilor sau ambele

Nivel crescut al TSH. Cum procedăm?

Pacienții cu hipotiroidism primar au niveluri crescute de TSH și niveluri scăzute de hormoni liberi. Pacienții cu valori crescute ale TSH (de obicei 4.5-10 mUI/l), dar niveluri normale ale hormonilor liberi sunt considerați a avea hipotiroidism ușor sau subclinic.

Hipotiroidismul primar este practic singura boală care se caracterizează prin creșteri susținute ale nivelurilor de TSH. Pe măsură ce nivelul TSH crește în parcursul bolii, conversia T4 la triiodotironină (T3) crește, menținând nivelurile T3. În hipotiroidismul timpuriu, nivelurile de TSH sunt ridicate, nivelurile de T4 sunt normale spre scăzute, iar nivelurile de T3 sunt normale.

Dacă nivelul de TSH este deasupra intervalului de referință, următorul pas este măsurarea indicelui T4 liber (tiroxină liberă), conform standardului acceptat.

Hipotiroidismul în sarcină. Cum procedăm?

Testarea Free T4 poate fi neconcludentă în cazul unor afecțiuni grave sau a sarcinii. În timpul sarcinii, variația în rezultatele testărilor comerciale a indicelui T4 liber a făcut Asociația Internațională a Tiroidei să recomande utilizarea unor intervale de referință specifice metodei și trimestrului pentru această analiză. Dacă aceste intervale specifice nu sunt disponibile, TSH, T4 total și indicele T4 liber pot fi utilizate pentru monitorizarea pacientei gravide.

Pentru femeile gravide, pot fi necesare doze de levotiroxină a hormonului tiroidian cu aproximativ 25% mai mari. Tratamentul trebuie să înceapă cu un sfert până la jumătate din doza anticipate la cei cu boală cardiacă ischemică cunoscută și la pacienții mai în vârstă, așteptând cel puțin 4-6 săptămâni pentru a ajusta doza în pași mici.

Cum tratăm hipotiroidismul?

In urma consultului realizat de către medicul specialist endocrinolog se stabilește doza necesară pentru tratamentul hipotiroidismului. Aceasta se calculează în funcție de: greutate, gradul de insuficiență tiroidiană, alți factori de risc asociați ai pacientului (afectare cardiacă, neruologică, tulburări metabolice).

Pacienții cu hipotiroidism au rareori nevoie de intervenție chirurgicală; este mai frecventă în tratamentul hipertiroidismului. Cu toate acestea, pentru gușele mari care compromit funcția traheoesofagiană, este indicată intervenția chirurgicală.

Ghidurile internaționale de tratament recomandă screening-ul la fiecare 5 ani începând cu vârsta de 35 de ani și acordarea unei atenții mai mare pacienților cu risc ridicat, inclusiv femeilor însărcinate, femeilor cu vârsta peste 60 de ani, pacienților cu diabet zaharat de tip 1 sau alte boli autoimune si pacienților cu antecedente de iradiere a gâtului.

Efectuezi în cadrul clinicii Novus Medical Ploiești investigații de screening tiroidian: consultație de specialitate, ecografie de tiroidă și analize de sânge specifice.

Fibrilația artială reprezintă un ritm neregulat și adesea rapid (tahicardic) al inimii, care poate crește riscul de accident vascular cerebral sau insuficiență cardiacă.

Unul din cinci accidente vasculare este cauzat de fibrilația atrială!

De asemenea, multe alte boli non-cardiace, precum hipertiroidia și diferite infecții și boli inflamatorii au fost asociate cu fibrilația atrială.

Inima noastră se contractă și se relaxează într-un ritm regulat. În fibrilația atrială, camerele superioare ale inimii (care poartă numele de atrii) se contractă haotic și neregulat și nu mai pot funcționa eficient pentru a împinge sângele mai departe. Stagnarea (staza) sângelui în aceste camere poate duce la formarea de cheaguri de sânge, care pot migra spre alte organe și pot bloca curgerea sângelui (ischemie).

Episoadele de fibrilație atrială pot să treacă de la sine sau aceasta afecțiune poate deveni permanentă. Totodată, fibrilația atrială poate fi tratată.

Cum recunoaștem fibrilația atrială?

90% dintre episoadele de fibrilație atrială nu sunt asociate cu simptome. Cu toate acestea, pacienții care sunt simptomatici prezintă o varietate largă de simptome, precum:

palpitații;
amețeli;
oboseală;
dispnee (dificultate în respirație);
insuficiență cardiacă decompensată (înrăutățire bruscă a semnelor și simptomelor insuficienței cardiace).

Pacienții cu fibrilație atrială prezintă un puls neregulat și sunt tahicardici, cu un ritm cardiac de obicei în intervalul 110-140 și rareori peste 160-170.

Diagnosticul de fibrilație atrială

Diagnosticul de fibrilaţie atrială se pune în urma consultului cardiologic și a efectuării electrocardiogramei (EKG). Este util de asemenea Holterul ECG, un aparat care monitorizează ritmul cardiac pentru 24 ore, indicat în caz de palpitaţii sau dilatare de atriu stâng la examenul ecocardiografic.

Dacă recunoști parte din simptomele de mai sus și ai o bănuială că e posibil să suferi de fibrilație atrială, programează-te la domnul doctor Pandia, pentru a putea preveni din timp această afecțiune.

Evaluarea biomarkerilor cardiaci serici și a peptidului natriuretic de tip B (BNP) sunt necesare pentru a investiga orice altă boală cardiacă subiacentă, după ce diagnosticul de fibrilație atrială este confirmat prin intermediul EKG, deoarece acestui diagnostic îi sunt asociate și alte boli cardiace precum: boala cardiacă ischemică, bolile valvulare și cardiomiopatia.

În cazul în care fibrilația atrială durează mai mult de 48 de ore sau are o durată necunoscută, este necesară efectuarea unei ecocardiografii transesofagiene înainte de cardioversia electrică, pentru a identifica tromboza atrială secundară fibrilației atriale și structurii inimii și pentru a minimiza riscul de accident vascular cerebral.

Ecocardiografia transesofagiană este utilă pentru:
Evaluarea trombozei atriale (în special în apendicele atrial stâng);
Ghidarea cardioversiei (dacă se observă tromboză, cardioversia ar trebui întârziată).

Ce alte teste se pot face pentru a depista boala?

radiografie toracică. Aceasta poate oferi dovezi de insuficiență cardiacă congestivă, precum și semne de patologie pulmonară sau vasculară ( ex: boală pulmonară obstructivă cronică, embolie pulmonară, pneumonie).
analize de sânge: hormoni tiroidinei, hemoleucogramă completă, ionogramă serică.

Investigațiile se completează la recomandarea medicului, în funcție de contextul clinic.

Este recomandat ca persoanele ce prezintă oricare dintre aceste simptome să efectueze de urgență o evaluare de specialitate.

Sursă text: Medscape

Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer la nivel global și una dintre principalele cauze de deces provocate de cancer în rândul femeilor.

Statistic, la finalul anului 2020, 7.8 milioane de femei din întreaga lume sufereau de cancer de sân. În cazul acestei boli, prevenția este esențială. În țările unde femeile beneficiază de programe de screening pentru cancerul de sân, majoritatea cazurilor sunt depistate în stadii incipiente, fiind asimptomatice.

Cancerul de sân simptomatic. Statistică internațională:

În cazul cancerului de sân simptomatic, un studiu recent efectuat pe un eșantion de 2300 de femei care au această afecțiune a arătat faptul că simptomele variază în mai multe moduri, fapt ce evidențiază încă o dată importanța unei evaluări amănunțite atunci când există suspiciuni de cancer de sân.

Cercetătorii au găsit un total de 56 simptome prezente, precum: noduli mamari (la 83% din cazuri), anomalii ale mamelonului (la 7% din cazuri), durere de sân (la 6% din cazuri), anomalii ale pielii sânului (la 2% din cazuri), și simptome non-mamare precum: dureri de spate (1%) și pierderi în greutate (0.3%), acestea din urmă fiind indicatori ai bolii metastatice.

Faptul că femeile cu simptome non-mamare (ex: dureri de spate, pierderi în greutate) amână efectuarea unui control de specialitate este extrem de îngrijorător, deoarece intervalul lung de diagnosticare este asociat cu o rată de supraviețuire mai mică de 5 ani. O altă cauză a agravării bolii este alegerea unui tratament alternativ în locul tratamentului medical care este dovedit a fi eficient și sigur.

Conform directivelor NICE, atunci când femeile cu vârsta de peste 50 de ani prezintă scurgeri mamare, retracție a unui singur mamelon sau oricare alte semne ce provoacă îngrijorare, acestea trebuie să meargă de urgență pentru un control de specialitate.

Când este recomandat controlul în cazul cancerului de sân simptomatic?

De asemenea, este recomandat controlul de urgență și pentru următoarele categorii de femei:
 cu vârsta peste 30 de ani, care prezintă noduli mamari inexplicabili, cu sau fără durere;
 cu vârsta peste 30 de ani, care prezintă schimbări ale pielii care sunt sugestive cancerului mamar;
 cu vârsta peste 30 de ani, care prezintă noduli axilari inexplicabili;
 cu vârsta sub 30 de ani, care prezintă umflături nejustificate în zona sânului, dureroase sau nedureroase.

Cancerul de sân inflamator. Ce este și cum îl recunoaștem?

Dintre formele de cancer de sân, o formă rară dar extrem de periculoasă este cancerul de sân inflamator, al cărui diagnostic clinic necesită intervenție și tratament de urgență. Acesta diferă de alte forme clasice de cancer mamar, întrucât în până la 30% din cazuri, pacientele pot prezenta eritem cu creștere rapidă, fără a avea însă o masă subiacentă palpabilă.

Cel mai întâlnit simptom la cancerul de sân inflamator este schimbarea de culoare a pielii sânului, evoluând de la roz la roșu închis, într-un model cu pete.

Semnele ce avertizează probabilitatea apariției cancerului de sân inflamator la o pacientă cu sânul roșu includ:
 antecedentele de cancer de sân;
 simptome de mastită (la femeile care nu alăptează)
 adenopatie palpabilă.

Probabilitatea existenței bolii metastatice în momentul diagnosticării cancerului de sân inflamator fiind mare, se recomandă efectuarea unui PET-CT sau CT al întregului corp (torace, abdomen și pelvis) dar și o scanare osoasă, pentru a putea determina stadiul bolii.

În cazul în care nu este metastatic, cancerul de sân inflamator se tratează cu chimioterapie, pentru a reduce amploarea acestuia înainte de intervenția chirurgicală. Acest tip de cancer se extinde prin canalele limfatice dermice. De asemenea, ca simptome, există posibilitatea apariției crustelor pe mamelon sau retracția acestuia.

Prezența cancerului de sân inflamator este sigură atunci când sunt prezente următoarele criterii:
 debutul rapid al eritemului mamar, edemului și/sau „piele de portocală”;
 temperatură anormală a sânului cu/fără o masă subiacentă palpabilă;
 eritemul ocupă cel puțin o treime din sân;
 confirmarea patologică a carcinomului invaziv.

Este recomandat ca persoanele ce prezintă oricare dintre aceste simptome să efectueze de urgență o evaluare de specialitate.
Una dintre cele mai bune metode de prevenție este ecografia de sân. Vă așteptăm în clinica noastră pentru a efectua această investigație non-invazivă.

Sursă informații: MedScape

Ce este HPV?

Virusul HPV (human papillomavirus) este un virus cu răspândire largă în întreaga lume, responsabil pentru cea mai frecventă infecție transmisă pe cale sexuală, aproximativ 43 milioane de infectii HPV au fost înregistrate global în 2018.

La femei, principalul risc oncologic asociat infecției cu HPV este dezvoltarea cancerului de col uterin. Alte tipuri de cancer, inclusiv cancerul anal, vaginal, vulvar și orofaringian (partea din spate a gâtului), au fost legate de infecția cu HPV.

Infecția cu HPV este transmisă prin contact sexual neprotejat de către o persoană infectată care poate fi simptomatică sau nu. Transmiterea poate fi realizată și dacă există un singur partener sexual, la distanță de momentul infectării.

Există diferite tipuri de tulpini HPV, unele din acestea cauzează probleme majore de sănătate cum ar fi cancerul de col uterin, veruci și negi  genital. Tulpinile 16 si 18 sunt responsabile  de ~70% dintre cancerele corelate cu infecția HPV, iar tulpinile 31, 33, 45, 52 și  58 de ~ 20%. Leziunile genitale sunt cauzate de tipurile 6 și 11 – HPV cu risc scăzut care  nu determină cancer .

În România sunt depistate anual peste 4.300 de cazuri noi de boală, iar 1.900 de femei pierd anual lupta cu boala.

Care sunt cauzele infecției cu HPV?

HPV se răspândește prin contact direct (piele pe piele) cu o suprafaţă infectată. Infectarea are loc prin contact intim, fie prin relaţie sexuală, fie prin atingerea organelor genitale.

Factorii principali care cresc riscul infectării cu HPV includ:

număr crescut de parteneri sexuali

sex vaginal, oral sau anal neprotejat

un sistem imunitar slăbit

un partener sexual care are deja HPV

Care sunt simptomele infecției cu HPV?

Leziunile genitale apar sub formă de veruci, negi în zona genitală, însă se pot dezvolta și în zona vulvară, vaginală sau anală. Leziunile din alte zone cu transmitere prin infecția cu HPV cel mai des se localizează la nivelul cavității bucale (cancer orofaringian).

Le găsim sub formă de :

• negi cutanați
• veruci plantare
• veruci filiforme (în jurul nasului sau gurii)
• condiloame genitale

Cum este diagnosticată infecția cu HPV?

Testarea HPV face parte din screeningul cervical, neexistând teste de sânge specifice.

Genotiparea HPV este un test cu rol în depistarea infecției cu HPV, precum și a tulpinei/tulpinilor virale care sunt prezente, prin determinarea materialului genetic (ADN) al HPV.

Screeningul este oferit tuturor femeilor care au o viață sexuală activă, ajutându-le la prevenirea cancerului de col uterin.

Cum se tratează HPV?

Nu există un tratament specific pentru infecția virală HPV.

În procent de 70-90% din cazuri, infecția HPV este inactivată cu ajutorul propriului sistem imun. În cazul unei leziuni specifice, medicul ginecolog este cel care aplică planul terapeutic personalizat.

Metode de prevenție

Prin folosirea corectă a prezervativului de fiecare dată în timpul actului sexual se poate reduce riscul de infecție cu HPV. Unei persoane cu leziuni genitale i se recomandă tratarea acestora chiar în condițiile de sex protejat pentru diminuarea riscului de transmitere.

De asemenea este recomandată limitarea numărului de parteneri sexuali.

Alte metode de prevenție sunt:

• Efectuarea regulată de Test Babeș Papanicolau cu evidențierea leziunilor anormale, depistarea celulelor precanceroase și a modificărilor celulare la nivelul colului uterin.
• Vaccinarea cu unul din cele 3 tipuri de vaccinuri HPV: Gardasil, Gardasil 9 și Cervarix.

Cea mai întâlnită întrebare când vine vorba despre recoltarea analizelor de sânge este dacă acestea necesită o pregătire specială înainte de prelevare.

Pentru a face cât mai placută experiența prelevării de analize, am creat un ghid pe care îl recomandăm fiecărui pacient să îl urmeze înainte de recoltare.
In plus, respectarea pașilor de mai jos este importantă de urmat pentru acuratețea rezultatelor.

1. Evită consumul de alimente înainte de recoltare

Pentru a evita interpretarea eronată a rezultatelor, procedura standard de recoltare a probelor de sânge prevede 10-12 ore de repaus alimentar. Ingerarea de alimente înainte de recoltare duce la valori crescute:

• cu până la 50% ale trigliceridelor;
• până la 15-20% ale glicemiei, transaminazelor, bilirubinei, fosfatilor anorganici;
• până la 10 % ale potasiului;
• cu până la 5% ale aminioacizilor, proteinelor, ureei, acidului uric, sodiului, cacliului, fierului, colesterolului.

2. Evită fumatul și consumul de cafea înaintea recoltării

Nicotina și cofeina consumate în dimineața recoltării pot accelera ritmul cardiac și pot determina creșteri ale concentrației multor hormoni (adrenalină, aldosteron, cortizol) sau a acizilor grași.

3. Bea apă

Este recomandat din punct de vedere medical să fii hidratat înainte de recoltare. Hidratarea face venele pline și mai ușor de localizat.

4. Evită efortul fizic intens

Este recomandat să eviți orice exercițiu fizic intens cu o zi înainte de recoltare, de asemenea, este o idee bună să nu stai în picioare pentru perioade lungi de timp.
Efortul fizic intens, din cauza consumului crescut de substanțe energetice, scade nivelul de glucoză și trigliceride.
Este recomandată o activitate standard în timpul zilei și o noapte odihnitoare, anterior recoltării.

Prea mult efort fizic cu o zi înainte de recoltare poate duce, de asemenea, la creșterea unor parametri precum: testele funcției hepatice, activitatea LDH și nivelul CK (proteina eliberată în sânge de la mușchi). Statul în picioare mai mult decât de obicei în aceeași poziție se manifestă adesea prin proteinurie ortostatică, adică o cantitate crescută de proteine în urină.

5. Dacă urmezi un tratament, discută cu medicul tău

Este posibil ca anumite medicamente să influențeze rezultatele analizelor. Asigură-te că discuți cu medicul tău despre toate medicamentele administrate, pentru a evita un diagnostic incorent și eventuale complicații. Unele medicamente precum antibioticele, antidepresivele, beta-blocantele, steroizii, vă pot afecta rezultatele testelor. Remediile pe bază de plante, vitaminele și suplimentele pot afecta funcția hepatică și pot modifica rezultatele testelor de sânge.

6. Evită consumul de alcool, dulciuri, alimente bogate în grăsimi

Se recomandă un meniu cât mai sănătos și echilibrat, care să excludă alimente cu un conținut ridicat de zahăr și grăsimi sau alcool.

7. Solicită toate informațiile de care ai nevoie!

Personalul medical este instruit să îți ofere toate informațiile de care ai nevoie. O imagine cât mai clară despre întregul proces al recoltării puteți diminua semnificativ stresul și îngrijorarea legate de acest act medical.

Echipa Novus Medical vă stă la dispoziție pentru orice nelămurire sau curiozitate aveți despre întreg procesul prelevării analizelor la numărul de telefon: +40 244 595 038 sau prin formularul de contact.