Hipotiroidismul este o disfuncție a glandei tiroide, care este caracterizată de deficitul de hormoni tiroidieni. Conform studiilor, 5% din populația generală globală suferă de hipotiroidism, iar un procent de 5% au deja boala, însă nu este diagnosticată.

Cum apare hipotiroidismul?

Tiroida Hasimoto este cea mai frecventă cauză a hipotiroidismului dobândit. De asemenea, există o multitudine de substanțe ce sunt cunoscute pentru declanșarea hipotiroidismului:

Substanța de contrast iodată
Amiodaronă
Interferon alfa
Litiu
Interleukină 2
Rifampicină
Fenitoină
Carbamazepină
Fenobarbital

Printre alte cauze ale hipotiroidismului regăsim:

Tiroidita post-partum
Tiroidita subacută (granulomatoasă, de asemenea cunoscută sub numele de tiroidita de Quervain)
Hipotiroidismul iatrogen (post operație).

Care sunt simptomele hipotiroidismului?

Hipotiroidismul se manifestă de obicei printr-o încetinire a activității fizice și mentale, dar poate fi și asimptomatic. Semnele și simptomele acestei afecțiuni sunt deseori subtile, rareori specifice. Cele clasice, precum intoleranța la frig, umflare, transpirație redusă și piele aspră nu sunt atât de frecvente la cazurile descoperite în ultima perioadă de timp, arată studiile.

Simptomele hipotiroidismului pot fi:

Oboseală, astenie, letargie
Apetit scăzut
Somnolență
Durere musculară, articulară, slăbiciune a extremităților
Depresie
Labilitate emoțională, tulburări mentale
Afecțiuni ale memoriei, incapacitate de concentrare
Constipație
Tulburări menstruale, afectare a fertilității
Parestezie (sindrom de compresie nervoasă)
Vedere încețoșată
Scădere a auzului (hipoacuzie)

Semne fizice ale hipotiroidismului includ:

Creștere în greutate
Încetinire a vorbirii și a mișcărilor
Piele uscată (rareori cu tentă galbenă de la Ccaroten)
Icter (colorația în galben a pielii)
Paloare
Păr uscat, fragil, asemănător paielor
Căderea părului scalpului, a părului axilar, a părului pubian sau o combinație
Inexpresivitatea feței
Gușă (simplă sau nodulară)
Răgușeală
Scăderea tensiunii arteriale sistolice și creșterea tensiunii arteriale diastolice
Frecvența redusă a pulsului
Creșterea în volum a abdomenului prin acumularea anormală de lichid
Scăderea temperaturii corpului sub 36 de grade (doar în cazuri hipotiroidiene severe)
Edem al extremităților inferioare
Diminuarea reflexelor tendinoase, lipsa controlului mușchilor sau ambele

Nivel crescut al TSH. Cum procedăm?

Pacienții cu hipotiroidism primar au niveluri crescute de TSH și niveluri scăzute de hormoni liberi. Pacienții cu valori crescute ale TSH (de obicei 4.5-10 mUI/l), dar niveluri normale ale hormonilor liberi sunt considerați a avea hipotiroidism ușor sau subclinic.

Hipotiroidismul primar este practic singura boală care se caracterizează prin creșteri susținute ale nivelurilor de TSH. Pe măsură ce nivelul TSH crește în parcursul bolii, conversia T4 la triiodotironină (T3) crește, menținând nivelurile T3. În hipotiroidismul timpuriu, nivelurile de TSH sunt ridicate, nivelurile de T4 sunt normale spre scăzute, iar nivelurile de T3 sunt normale.

Dacă nivelul de TSH este deasupra intervalului de referință, următorul pas este măsurarea indicelui T4 liber (tiroxină liberă), conform standardului acceptat.

Hipotiroidismul în sarcină. Cum procedăm?

Testarea Free T4 poate fi neconcludentă în cazul unor afecțiuni grave sau a sarcinii. În timpul sarcinii, variația în rezultatele testărilor comerciale a indicelui T4 liber a făcut Asociația Internațională a Tiroidei să recomande utilizarea unor intervale de referință specifice metodei și trimestrului pentru această analiză. Dacă aceste intervale specifice nu sunt disponibile, TSH, T4 total și indicele T4 liber pot fi utilizate pentru monitorizarea pacientei gravide.

Pentru femeile gravide, pot fi necesare doze de levotiroxină a hormonului tiroidian cu aproximativ 25% mai mari. Tratamentul trebuie să înceapă cu un sfert până la jumătate din doza anticipate la cei cu boală cardiacă ischemică cunoscută și la pacienții mai în vârstă, așteptând cel puțin 4-6 săptămâni pentru a ajusta doza în pași mici.

Cum tratăm hipotiroidismul?

In urma consultului realizat de către medicul specialist endocrinolog se stabilește doza necesară pentru tratamentul hipotiroidismului. Aceasta se calculează în funcție de: greutate, gradul de insuficiență tiroidiană, alți factori de risc asociați ai pacientului (afectare cardiacă, neruologică, tulburări metabolice).

Pacienții cu hipotiroidism au rareori nevoie de intervenție chirurgicală; este mai frecventă în tratamentul hipertiroidismului. Cu toate acestea, pentru gușele mari care compromit funcția traheoesofagiană, este indicată intervenția chirurgicală.

Ghidurile internaționale de tratament recomandă screening-ul la fiecare 5 ani începând cu vârsta de 35 de ani și acordarea unei atenții mai mare pacienților cu risc ridicat, inclusiv femeilor însărcinate, femeilor cu vârsta peste 60 de ani, pacienților cu diabet zaharat de tip 1 sau alte boli autoimune si pacienților cu antecedente de iradiere a gâtului.

Poți efectua în cadrul clinicii Novus Medical Ploiești investigații de screening tiroidian: consultație de specialitate, ecografie de tiroidă și analize de sânge specifice.

Fibrilația atrială reprezintă un ritm neregulat și adesea rapid (tahicardic) al inimii, care poate crește riscul de accident vascular cerebral sau insuficiență cardiacă

Unul din cinci accidente vasculare este cauzat de fibrilația atrială!

De asemenea, multe alte boli non-cardiace, precum hipertiroidia și diferite infecții și boli inflamatorii au fost asociate cu fibrilația atrială.

Inima noastră se contractă și se relaxează într-un ritm regulat. În fibrilația atrială, camerele superioare ale inimii (care poartă numele de atrii) se contractă haotic și neregulat și nu mai pot funcționa eficient pentru a împinge sângele mai departe. Stagnarea (staza) sângelui în aceste camere poate duce la formarea de cheaguri de sânge, care pot migra spre alte organe și pot bloca curgerea sângelui (ischemie).

Episoadele de fibrilație atrială pot să treacă de la sine sau aceasta afecțiune poate deveni permanentă. Totodată, fibrilația atrială poate fi tratată.

Cum recunoaștem fibrilația atrială?

90% dintre episoadele de fibrilație atrială nu sunt asociate cu simptome. Cu toate acestea, pacienții care sunt simptomatici prezintă o varietate largă de simptome, precum:

palpitații;
amețeli;
oboseală;
dispnee (dificultate în respirație);
insuficiență cardiacă decompensată (înrăutățire bruscă a semnelor și simptomelor insuficienței cardiace).

Pacienții cu fibrilație atrială prezintă un puls neregulat și sunt tahicardici, cu un ritm cardiac de obicei în intervalul 110-140 și rareori peste 160-170.

Diagnosticul de fibrilație atrială

Diagnosticul de fibrilaţie atrială se pune în urma consultului cardiologic și a efectuării electrocardiogramei (EKG). Este util de asemenea Holterul ECG, un aparat care monitorizează ritmul cardiac pentru 24 ore, indicat în caz de palpitaţii sau dilatare de atriu stâng la examenul ecocardiografic.

Dacă recunoști parte din simptomele de mai sus și ai o bănuială că e posibil să suferi de fibrilație atrială, programează-te la domnul doctor Pandia, pentru a putea preveni din timp această afecțiune.

Evaluarea biomarkerilor cardiaci serici și a peptidului natriuretic de tip B (BNP) sunt necesare pentru a investiga orice altă boală cardiacă subiacentă, după ce diagnosticul de fibrilație atrială este confirmat prin intermediul EKG, deoarece acestui diagnostic îi sunt asociate și alte boli cardiace precum: boala cardiacă ischemică, bolile valvulare și cardiomiopatia.

În cazul în care fibrilația atrială durează mai mult de 48 de ore sau are o durată necunoscută, este necesară efectuarea unei ecocardiografii transesofagiene înainte de cardioversia electrică, pentru a identifica tromboza atrială secundară fibrilației atriale și structurii inimii și pentru a minimiza riscul de accident vascular cerebral.

Ecocardiografia transesofagiană este utilă pentru:
Evaluarea trombozei atriale (în special în apendicele atrial stâng);
Ghidarea cardioversiei (dacă se observă tromboză, cardioversia ar trebui întârziată).

Ce alte teste se pot face pentru a depista boala?

radiografie toracică. Aceasta poate oferi dovezi de insuficiență cardiacă congestivă, precum și semne de patologie pulmonară sau vasculară ( ex: boală pulmonară obstructivă cronică, embolie pulmonară, pneumonie).
analize de sânge: hormoni tiroidinei, hemoleucogramă completă, ionogramă serică. Investigațiile se completează la recomandarea medicului, în funcție de contextul clinic.

Este recomandat ca persoanele ce prezintă oricare dintre aceste simptome să efectueze de urgență o evaluare de specialitate.
Vă așteptăm în clinica noastră pentru a efectua această investigație.

Sursă text: Medscape

 Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer la nivel global și una dintre principalele cauze de deces provocate de cancer în rândul femeilor.

Statistic, la finalul anului 2020, 7.8 milioane de femei din întreaga lume sufereau de cancer de sân. În cazul acestei boli, prevenția este esențială. În țările unde femeile beneficiază de programe de screening pentru cancerul de sân, majoritatea cazurilor sunt depistate în stadii incipiente, fiind asimptomatice.

Cancerul de sân simptomatic. Statistică internațională:

În cazul cancerului de sân simptomatic, un studiu recent efectuat pe un eșantion de 2300 de femei care au această afecțiune a arătat faptul că simptomele variază în mai multe moduri, fapt ce evidențiază încă o dată importanța unei evaluări amănunțite atunci când există suspiciuni de cancer de sân.

Cercetătorii au găsit un total de 56 simptome prezente, precum: noduli mamari (la 83% din cazuri), anomalii ale mamelonului (la 7% din cazuri), durere de sân (la 6% din cazuri), anomalii ale pielii sânului (la 2% din cazuri), și simptome non-mamare precum: dureri de spate (1%) și pierderi în greutate (0.3%), acestea din urmă fiind indicatori ai bolii metastatice.

Faptul că femeile cu simptome non-mamare (ex: dureri de spate, pierderi în greutate) amână efectuarea unui control de specialitate este extrem de îngrijorător, deoarece intervalul lung de diagnosticare este asociat cu o rată de supraviețuire mai mică de 5 ani. O altă cauză a agravării bolii este alegerea unui tratament alternativ în locul tratamentului medical care este dovedit a fi eficient și sigur.

Conform directivelor NICE, atunci când femeile cu vârsta de peste 50 de ani prezintă scurgeri mamare, retracție a unui singur mamelon sau oricare alte semne ce provoacă îngrijorare, acestea trebuie să meargă de urgență pentru un control de specialitate.

Când este recomandat controlul în cazul cancerului de sân simptomatic?

De asemenea, este recomandat controlul de urgență și pentru următoarele categorii de femei:
 cu vârsta peste 30 de ani, care prezintă noduli mamari inexplicabili, cu sau fără durere;
 cu vârsta peste 30 de ani, care prezintă schimbări ale pielii care sunt sugestive cancerului mamar;
 cu vârsta peste 30 de ani, care prezintă noduli axilari inexplicabili;
 cu vârsta sub 30 de ani, care prezintă umflături nejustificate în zona sânului, dureroase sau nedureroase.

Cancerul de sân inflamator. Ce este și cum îl recunoaștem?

Dintre formele de cancer de sân, o formă rară dar extrem de periculoasă este cancerul de sân inflamator, al cărui diagnostic clinic necesită intervenție și tratament de urgență. Acesta diferă de alte forme clasice de cancer mamar, întrucât în până la 30% din cazuri, pacientele pot prezenta eritem cu creștere rapidă, fără a avea însă o masă subiacentă palpabilă.

Cel mai întâlnit simptom la cancerul de sân inflamator este schimbarea de culoare a pielii sânului, evoluând de la roz la roșu închis, într-un model cu pete.

Semnele ce avertizează probabilitatea apariției cancerului de sân inflamator la o pacientă cu sânul roșu includ:
 antecedentele de cancer de sân;
 simptome de mastită (la femeile care nu alăptează)
 adenopatie palpabilă.

Probabilitatea existenței bolii metastatice în momentul diagnosticării cancerului de sân inflamator fiind mare, se recomandă efectuarea unui PET-CT sau CT al întregului corp (torace, abdomen și pelvis) dar și o scanare osoasă, pentru a putea determina stadiul bolii.

În cazul în care nu este metastatic, cancerul de sân inflamator se tratează cu chimioterapie, pentru a reduce amploarea acestuia înainte de intervenția chirurgicală. Acest tip de cancer se extinde prin canalele limfatice dermice. De asemenea, ca simptome, există posibilitatea apariției crustelor pe mamelon sau retracția acestuia.

Prezența cancerului de sân inflamator este sigură atunci când sunt prezente următoarele criterii:
 debutul rapid al eritemului mamar, edemului și/sau „piele de portocală”;
 temperatură anormală a sânului cu/fără o masă subiacentă palpabilă;
 eritemul ocupă cel puțin o treime din sân;
 confirmarea patologică a carcinomului invaziv.

Este recomandat ca persoanele ce prezintă oricare dintre aceste simptome să efectueze de urgență o evaluare de specialitate.
Una dintre cele mai bune metode de prevenție este ecografia de sân. Vă așteptăm în clinica noastră pentru a efectua această investigație non-invazivă.

Sursă informații: MedScape

Ce este HPV?

HPV (human papillomavirus) este un virus cu răspândire largă în întreaga lume, responsabil pentru cea mai frecventă infecție transmisă pe cale sexuală, aproximativ 43 milioane de infectii HPV au fost înregistrate global în 2018.

La femei, principalul risc oncologic asociat infecției cu HPV este dezvoltarea cancerului de col uterin. Alte tipuri de cancer, inclusiv cancerul anal, vaginal, vulvar și orofaringian (partea din spate a gâtului), au fost legate de infecția cu HPV.

Infecția cu HPV este transmisă prin contact sexual neprotejat de către o persoană infectată care poate fi simptomatică sau nu. Transmiterea poate fi realizată și dacă există un singur partener sexual, la distanță de momentul infectării.

Există diferite tipuri de tulpini HPV, unele din acestea cauzează probleme majore de sănătate cum ar fi cancerul de col uterin, veruci și negi  genital. Tulpinile 16 si 18 sunt responsabile  de ~70% dintre cancerele corelate cu infecția HPV, iar tulpinile 31, 33, 45, 52 și  58 de ~ 20%. Leziunile genitale sunt cauzate de tipurile 6 și 11 – HPV cu risc scăzut care  nu determină cancer .

În România sunt depistate anual peste 4.300 de cazuri noi de boală, iar 1.900 de femei pierd anual lupta cu boala.

Care sunt cauzele apariției?

HPV se răspândește prin contact direct (piele pe piele) cu o suprafaţă infectată. Infectarea are loc prin contact intim, fie prin relaţie sexuală, fie prin atingerea organelor genitale.

Factorii principali care cresc riscul infectării cu HPV includ:

număr crescut de parteneri sexuali

sex vaginal, oral sau anal neprotejat

un sistem imunitar slăbit

un partener sexual care are deja HPV

Care sunt simptomele?

Leziunile genitale apar sub formă de veruci, negi în zona genitală, însă se pot dezvolta și în zona vulvară, vaginală sau anală. Leziunile din alte zone cu transmitere prin infecția cu HPV cel mai des se localizează la nivelul cavității bucale (cancer orofaringian).

Le găsim sub formă de :

• negi cutanați
• veruci plantare
• veruci filiforme (în jurul nasului sau gurii)
• condiloame genitale

Cum este diagnosticată infecția cu HPV?

Testarea HPV face parte din screeningul cervical, neexistând teste de sânge specifice.

Screeningul este oferit tuturor femeilor care au o viață sexuală activă, ajutându-le la prevenirea cancerului de col uterin.

      Ce teste pot contribui la prevenirea sau depistarea timpurie a cancerului de col uterin?

Testul Babeș – Papanicolau ajută la depistarea celulelor precanceroase și a modificărilor celulare la nivelul colului uterin.
Genotiparea HPV este un test cu rol în depistarea infecției cu HPV, precum și a tulpinei/tulpinilor virale care sunt prezente, prin determinarea materialului genetic (ADN) al HPV.

Cum se tratează HPV?

Nu există un tratament specific pentru infecția virală HPV.

În procent de 70-90% din cazuri, infecția HPV este inactivată cu ajutorul propriului sistem imun. În cazul unei leziuni specifice, medicul ginecolog este cel care aplică planul terapeutic personalizat.

Metode de prevenție

Prin folosirea corectă a prezervativului de fiecare dată în timpul actului sexual se poate reduce riscul de infecție cu HPV. Unei persoane cu leziuni genitale i se recomandă tratarea acestora chiar în condițiile de sex protejat pentru diminuarea riscului de transmitere.

De asemenea este recomandată limitarea numărului de parteneri sexuali.

Alte metode de prevenție sunt:

• Efectuarea regulată de Test Babeș Papanicolau cu evidențierea leziunilor anormale;
• Vaccinarea cu unul din cele 3 tipuri de vaccinuri HPV: Gardasil, Gardasil 9 și Cervarix.

Cea mai întâlnită întrebare când vine vorba despre recoltarea analizelor de sânge este dacă acestea necesită o pregătire specială înainte de prelevare. De multe ori, personalul medical se lovește de preconcepții și temeri, care nu fac altceva decât să antreneze starea de neliniște și stresul pacientului.

Pentru a face cât mai placută experiența prelevării de analize, am creat  ghidul de pași pe care fiecare pacient ar trebui să îl urmeze, fără a se supune unui stres intens. De asemenea, acest ghid este important de urmat pentru a nu influența rezultatele analizelor și acuratețea lor.

1. Evitați consumarea alimentelor înainte de a preleva probele de sânge.

Pentru a evita interpretarea eronată a rezultatul analizelor de laborator, procedura standard de recoltare a probelor de sânge prevede 10-12 ore de repaus alimentar. Ingerarea de alimente înainte de recoltare duce la valori crescute:

• cu până la 50% ale trigliceridelor;
• până la 15-20% ale glicemiei, transaminazelor, bilirubinei, fosfatilor anorganici;
• până la 10 % ale potasiului;
• cu până la 5% ale aminioacizilor, proteinelor, ureei, acidului uric, sodiului, cacliului, fierului, colesterolului.

2. Evitați fumatul și consumul de cafea înaintea analizelor.

Nicotina și cofeina consumate în dimineața recoltării pot accelera ritmul cardiac, care, pe fondul lipsei unui mic dejun, poate crea stări de discomfort și stres.  Duc la creșteri ale concetrației multor hormoni (adrenalină, aldosteron, cortizol), acizilor grași.

3. Beți apă.

Înainte de recoltare, ar trebui să beți apă. Mulți oameni fac greșeala de a nu bea apă înainte de un test de sânge, deoarece se tem că acest lucru ar putea complica procesul. Este recomandat din punct de vedere medical să fiți hidratat adecvat înainte de testele de sânge pentru a vă asigura că recoltarea merge fără probleme. Când beți apă crește concentrația de apă din sânge, hidratând-o și făcând venele pline și mai ușor de localizat.

4. Evitați efortul fizic intens.

Este recomandat să evitați orice exercițiu fizic intens cu o zi înainte de recoltare, de asemenea, este o idee bună să nu stați în picioare pentru perioade lungi de timp. Testele de sânge trebuie efectuate după o activitate standard în timpul zilei și o noapte odihnitoare. După efort, din cauza consumului crescut de substanțe energetice, nivelul de glucoză și trigliceride scade.

Prea mult efort fizic cu o zi înainte de recoltare poate duce, de asemenea, la creșterea unor parametri precum: testele funcției hepatice, activitatea LDH și nivelul CK (proteina eliberată în sânge de la mușchi). Statul în picioare mai mult decât de obicei în aceeași poziție se manifestă adesea prin proteinurie ortostatică, adică o cantitate crescută de proteine în urină.

5. Dacă luați medicamente, discutați cu medicul dumneavoastră.

Este posibil ca acestea să modifice testele de sânge, ducând la un diagnostic incorect. Asigurați-vă că discutați cu medicul dumneavoastră despre toate medicamentele administrate, nu numai că vă va ajuta să evitați modificarea testelor de sânge, dar vă poate salva și de eventualele complicații de sănătate în timpul recoltării de sânge.  Unele medicamente precum antibioticele, antidepresivele, beta-blocantele, steroizii, vă pot afecta rezultatele testelor. Remediile pe bază de plante, vitaminele și suplimentele pot afecta funcția hepatică și pot modifica rezultatele testelor de sânge.

6. Evitați consumul de alcool, dulciuri concentrate, alimente bogate în grăsimi.

Chiar dacă vă aflați în ziua premergătoare zilei recoltării, recomandăm un meniu cât mai dietetic, meniu care să nu conțină alimente cu un aport mare de zahăr, bogate în grăsimi sau alcool. Inclusiv consumul cu o zi înainte a acestui tip de alimente poate modifica rezultatele analizelor.

7. Cereți toate informațiile de care aveți nevoie!

Înainte de a vă recolta analizele, cereți personalului medical toate informațiile de care aveți nevoie. Fie că sunt curiozități medicale sau frici personale în legătură cu prelevarea de analize, vă recomandăm să vă expuneți nelămuririle. Având o imagine cât mai clară în legătură cu întreg procesul prelevării, puteți diminua semnificativ stresul și îngrijorarea legate de acest act medical.

Echipa Novus Medical vă stă la dispoziție pentru orice nelămurire sau curiozitate aveți despre întreg procesul prelevării analizelor la numărul de telefon: +40 244 595 038 și pe chat-ul nostru!

Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC) afectează 8,3% din populaţia României cu vârsta peste 40 de ani, potrivit unui studiu realizat de Societatea Română de Pneumologie în anul 2019.

Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) reprezintă un grup de boli (bronșita și emfizemul pulmonar), ce pot provoca blocarea căilor respiratorii, probleme de respirație sau chiar pierderea în greutate.

Aproximativ 25-40% dintre persoanele care trăiesc cu BPOC se confruntă și cu pierderea în greutate. Pierderea în greutate poate duce la reducerea masei musculare și la scăderea calității vieții.

Când o persoană slăbește involuntar din cauza BPOC, acest efect este cunoscut drept ”declinul” BPOC și face referire la faptul că persoana afectată se va confrunta cu pierderea progresivă a masei musculare și reducerea forței musculare asociate acesteia (distrofia musculară).

Pierderea în greutate apare în principal datorită lipsei poftei de mâncare, cauza principală a acesteia fiind dificultatea de respirație. Alte cauze posibile identificate la persoanele cu BPOC sunt:

Potrivit specialiştilor, afecţiunea BPOC este, totuşi, prevenibilă şi poate fi ţinută sub control, daca este depistată, însă doar mai puţin de jumătate dintre persoanele afectate de BPOC sunt diagnosticate. Principalul motiv este faptul că simptomele timpurii ale bolii sunt uşor de confundat cu efectele fumatului excesiv sau ale înaintării în vârstă.

BPOC este o boală care în lipsa diagnosticării şi a unui tratament care să asigure controlul simptomelor poate afecta, pe rând, toate organele. Astfel, pacienţii cu BPOC pot prezenta şi numeroase alte afecţiuni asociate, precum:

• boli cardiovasculare,
• diabet zaharat,
• hipertensiune arterială,
• osteoporoză ,
• depresie-anxietate.

Simptomele BPOC includ:

• tuse cronică,
• producţie cronică de spută,
• şuierat,
• gâfâit,
• senzaţie de sufocare, apărută de regulă brusc, pe fondul unei oboseli accentuate,
• toleranţă la efort din ce în ce mai redusă.

Expunerea la factori poluanţi, precum fum de tutun, şi la alte particule şi gaze toxice, care pot fi inhalate, sunt principalii factori de risc pentru BPOC. Astfel, profilul persoanelor cu risc de BPOC este: vârsta de peste 40 ani, fumători sau foşti fumători, expunere îndelungată la alte tipuri de fum – pulberi, poluare, noxe. De asemenea BPOC poate fi cauzată și de deficitul unei anumite substanţe din organism (poate fi o cauză genetică).

Un prim pas important pentru diagnosticarea acestei afecțiuni este vizita la medicul pneumolog. Acesta este în măsură să stabilească diagnosticul, gradul în care este afectat organismul și să recomande un tratament.

Cancerul de prostată este în creștere, reprezentând cel mai frecvent tip de cancer și este a treia cea mai comună cauză de deces la bărbați în Europa, având consecințe importante pentru sistemele de sănătate.

Cu toate că vârstă medie pentru diagnosticul de cancer de prostată este de 69 de ani, există o concepție greșită prin faptul că acesta este o boală care nu pune în pericol viața bărbaților de vârstă medie. Astăzi, peste 10% din diagnosticele noi din Statele Unite sunt prezente la bărbații tineri cu vârste mai mici sau egale de 55 de ani. În prezent, în Europa, 1 din 7 bărbați va dezvolta cancerul de prostată înainte de vârstă de 85 de ani.
Cancerul de prostată este o tumoare malignă la nivelul prostatei și cel mai des se dezvoltă lent și nu provoacă niciun simptom. În cele mai multe cazuri, simptome precum problemele la urinat sunt cauzate de o infecție sau de hiperplaxia benignă de prostată ce reprezintă o mărire non-canceroasă a prostatei.
Simptomele cancerului de prostată avansat includ: debutul rapid al simptomelor locale sau dureri de șold, spate, piept, picioare de la cancerul care s-a extins la oase și prezența sângelui în spermă.
O dietă scăzută în grăsimi animale și bogată în fructe, cereale și legume – în special soia cu conținut de izoflavone, un grup de compuși fenolici care sunt considerați a fi bioactivi – poate contribui la un risc scăzut al cancerului de prostată.

Teste de diagnosticare

Testul PSA este un test care măsoară cantitatea de antigen specific prostatic în sânge, iar valorile acestuia pot fi folosite pentru a estima riscul de apariție a cancerului de prostată la bărbați. Alte investigații pentru determinarea afecțiunilor prostatei sunt examenul digital rectal (tușeul rectal) și ultrasonografia transrectală, aceasta din urmă fiind cea mai frecvent folosită.

O biopsie a prostatei este indicată atunci când valorile de PSA sunt prea mari, dacă există un rezultat suspect al examenului digital rectal sau o creștere rapidă a valorii de PSA. Biopsia prostatei este singurul test care poate confirma diagnosticul de cancer de prostată.

Cum poate fi tratat cancerul de prostata?

Prostactonemia radicală – o intervenție chirurgicală în care prostata și veziculele seminale sunt eliminate.

Terapia de privare androgenică – prin folosirea unei mari varietăți de medicamente disponibile.
Terapie continuă cu agoniști sau antagoniști ai hormonului eliberator de gonatroponină (GnRH) – tratament injectabil
Blocadă androgenică maximală: combinarea de hormon eliberator de gonatroponină cu antiandrogeni – administrare orala
Terapie prin deprivare androgenică intermitentă

Rolul Asociației Europene de Urologie

Îndrumările actualizate ale Asociației Europene de Urologie recomandă depistarea precoce a cancerului de prostată, și anume:

• Depistarea precoce reduce mortalitatea asociată cu cancerul de prostată (în combinație cu tratamentul indicat);
• Depistarea precoce reduce riscul de a fi diagnosticat sau de a dezvolta cancer de prostată avansat sau metastatic;
• Screeningul pentru testul PSA ar trebui făcut de toți bărbații cu vârsta cuprinsă între 40 și 45 de ani pentru a iniția abordarea de monitorizare în funcție de risc, cu scopul de a reduce cancerul de prostată – asociat cu mortalitatea și dezvoltarea bolii avansate sau metastatice;
• Intervalul efectuării screeningului ar trebui să fie la fiecare 2 sau 4 ani dacă valoarea PSA a pacientului este mai mare de 1ng/ml la vârstă de 45-59 de ani, și la fiecare 8 ani dacă valoarea PSA este mai mică sau egală cu 1ng/ml;
• Screeningul de PSA ar trebui făcut de bărbații cu o speranță de viață de 10 ani sau mai mulți, independent de vârstă lor cronologică;
• Utilizarea instrumentelor multivariate de predicție a riscului trebuie integrată în procedurile de luare a deciziilor pentru a îmbunătăți acuratețea screeningului PSA și pentru a preveni supra-diagnosticarea și supra-tratamentul.

Recomandări actuale ale Asociației Europene de Urologie:

• Bărbații să nu efectueze testul PSA fără consilierea cu privire la potențialele riscuri și beneficii;
• Oferirea unei strategii de risc individualizată pentru depistarea precoce;

Testarea timpurie de PSA la bărbații cu risc crescut de a avea cancer de prostată și care au:

• vârsta peste 50 ani;
• vârsta peste 45 de ani și au avut cazuri în familie de cancer de prostată;
• PSA mai mare de 1 ng/mL la vârsta de 40 de ani;
• PSA mai mare de 2 ng/mL la vârsta de 60 de ani;

Oferirea unei strategii bazată pe nivelul iniţial de PSA cu intervale de urmărire de 2 ani pentru cei inițial expuși riscului și care prezintă PSA mai mare de 1ng/ml la vârsta de 40 de ani și PSA mai mare de 2 ng/ml la vârsta de 60 de ani;

Amânarea urmăririi de până la 8 ani la cei care nu prezintă risc de cancer de prostată.

La Novus Medical puteți beneficia de investigații urologice constând în consultație de specialitate, ecografie a aparatului urinar și analize de laborator specifice.
Fie că preveniți sau tratați o boală, specialiștii noștri vă stau mereu la dispoziție. Nu ezitați să ne contactați!

Sursa: EAU (European Association of Urology) – White Paper Prostate Cancer
Articol publicat la data de 17.05.2018

Disfuncția erectilă, învăluită odată în mister, este acum în centrul atenției datorită reclamelor de mare profil pentru medicamente, cum ar fi Cialis, Viagra, Levitra sau Stendra. Este tentant să credem că tratamentul pentru disfuncția erectilă începe și se termină cu aceste pastile, însă, este important să se conștientizeze faptul că mulți bărbați pot ușura, sau chiar inversa disfuncția erectilă, făcând schimbări simple ale stilului de viață – precum pierderea excesului de greutate și renunțarea la fumat – care sunt, de asemenea, de natură să sporească sănătatea lor generală și să le reducă șansele de a dezvolta diabet, boli cardiovasculare și sindrom metabolic.

Ce este Apneea Obstructivă de Somn?

Îmbătrânirea normală conduce la schimbări graduale în mai multe competențe asociate cu gândirea și memoria. De exemplu, ați putea întâmpina dificultăți în ceea ce privește concentrarea atenției și preluarea rapidă a informației. Încetinirea ritmului de procesare poate duce la o diminuare a informațiilor memorate pe termen scurt, reducând cantitatea de informații care pot fi dobândite și codificate în memoria pe termen lung.

Pierderea de memorie legată de vârstă poate reprezenta o pierdere de sine. De asemenea, afectează aspectul practic al vieții. Uitând cum să ajungeți de la casă la magazinul alimentar, cum să faceți treburile zilnice sau cum sunteți conectat cu membrii familiei, cu prietenii și cu alți oameni, poate însemna să va pierdeți capacitatea de a trăi independent. Nu este surprinzător faptul că preocupările legate de scăderea capacității de gândire și de memorie se situează printre temerile cele mai importante pe care le au oamenii pe măsură ce îmbătrânesc.

Următoarele 4 strategii pot contribui la îmbunătățirea concentrării și capacitatea de a participa la informațiile primite:

• Când cineva vă vorbește, uitați-vă la persoana respectivă și ascultați cu atenție. Dacă ați omis ceva din ce a fost spus, rugați persoana să repete sau să vorbească mai rar.
• Exprimați prin cuvinte proprii ce se spune pentru a vă asigura că ați înțeles și pentru a consolida informațiile. De exemplu, dacă cineva spune:  “Putem vedea filmul fie la Afi Cotroceni la ora 19:30, ori la Cinema Patria la ora 19:50”, ați putea răspunde: “Pe care îl preferați, 19:30 la Afi Cotroceni sau 19:50 la Cinema Patria?”.
• Dacă observați că aveți tendința de a deveni distras în timpul conversațiilor, încercați să fiți în medii liniștite împreună cu oamenii. De exemplu, puteți sugera o întâlnire la cineva acasă, în loc de un restaurant zgomotos. Atunci când va întâlniți cu oameni la un restaurant, stați la o masă în aproprierea unui perete. Dacă aceștia stau cu spatele la perete, iar dumneavoastră cu fața către ei, veți fi capabil să vă concentraţi asupra lor, fără a avea atenția rătăcită către alți meseni.
• Vă puteți îmbunănăți capacitatea de concentrare asupra unei sarcini și să excludeți distragerea atenției dacă faceți un singur lucru la un moment dat. Încercați să evitați întreruperile. De exemplu, dacă cineva vă întreabă ceva în timp ce citiți sau lucrați, întrebați persoana dacă poate aștepta până când terminați acțiunea. Nu răspundeți la telefon până nu terminați ceea ce faceți – lăsăți mesageria vocală să preia apelul.

În multe feluri, amintirile noastre constituie cine suntem. Ele compun biografiile noastre interne – poveștile pe care le spunem despre ceea ce am făcut cu viețile noastre. Ele ne spun cu cine am fost conectați, cu cine am interacționat în timpul vieții noastre și cine ne-a emoționat. Pe scurt, amintirile noastre sunt cruciale pentru esența a ceea ce suntem că ființe umane.

Concentrarea nu trebuie să fie mai complicată decât să învățați să acordați atenție la ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Dar acest „simplu” sfat este adesea dificil de susținut într-o lume aglomerată. Încercați să depuneți efort pentru a deveni mai conștienți și puteți dobândi rezultate care să-l merite.

Problemele de memorie, momentele de confuzie sau modificările de personalitate sunt simptome care ar putea fi cauzate de tulburări sau probleme la nivelul creierului, nervilor sau coloanei vertebrale. Prin colaborarea cu un medic neurolog, puteți confirma sau infirma faptul că simptomele pe care le aveţi sunt într-adevăr prezente într-o boală ce vă poate afecta traiul în continuare. De asemenea, neurologul vă poate sfătui ce trebuie să faceți pentru a vă îmbunătăți calitatea vieții.

Sursă: Harvad Health Publications

Articol publicat pe data de : 09-04-2018