Vitaminele sunt substanțe organice esențiale, necesare în cantități mici pentru funcționarea optimă a organismului. Ele nu pot fi sintetizate în corp și trebuie obținute prin alimentație.

Vitaminele se împart în două mari categorii:

• liposolubile (A, D, E, K)
• hidrosolubile (complexul B și vitamina C)

Vitaminele hidrosolubile

Vitaminele hidrosolubile au ca și caracteristici următoarele:

– sunt esențiale în metabolism, sinteza de enzime, producerea de energie și funcționarea sistemului nervos
– se dizolvă în apă
– nu se stochează în organism (cu excepția vitaminei B12)
– sunt eliminate prin urină
– carențele apar rapid, iar aportul trebuie reînnoit constant prin alimentație.

Complexul de vitamine B include 8 vitamine cu roluri interconectate: B1 (tiamină), B2 (riboflavină), B3 (niacină), B5 (acid pantotenic), B6 (piridoxină) , B7 (biotină) , B9 (acid folic)  și B12 (cobalamină).

Deficiențele de vitamine B afectează sistemul nervos, imunitar și metabolismul celular.

Excesul este rar, dar posibile efecte adverse pot apărea la administrare în doze mari (injectabil, terapeutic).

Vitamina C este un puternic antioxidant și este implicată în imunitate, absorbția fierului și sinteza colagenului.
Aceasta se distruge ușor prin procesare termică.

Carența de vitamina C duce la scorbut, o boală severă a țesutului conjunctiv.

Absorbția vitaminelor

Absorbția vitaminelor depinde de factori precum:

– starea sistemului digestiv
– prezența altor nutrienți
– forma în care sunt administrate
– momentul din zi când sunt administrate.

Vitaminele hidrosolubile se absorb mai bine pe stomacul gol, dar se recomandă consumul cu apă.

Deficiențe și toxicitate

Hipovitaminoza reprezintă un aport insuficient de vitamine și duce la simptome precum oboseală, anemie, tulburări neurologice.

Avitaminoza reprezintă lipsă totală  si cauzează boli severe precum Beri-Beri ( vitamina B1), pelagra (vitamina B3).

Hipervitaminoza (aport foarte ridicat) este rară pentru vitaminele hidrosolubilă și este posibilă doar în doze terapeutice mari.

Recomandări referitoare la vitamine

• Alimentația echilibrată rămâne cea mai bună sursă de vitamine.
• Suplimentele nu înlocuiesc mâncarea și pot avea interacțiuni sau efecte adverse.
• Absorbția este optimă dacă se respectă combinațiile alimentare și orele de administrare.
• Este necesar ca suplimentele să fie administrate responsabil, doar la recomandarea medicului.

Complexul de vitamine B

În continuarea articolului îți prezentăm informatii detaliate despre vitaminele hidrosolubile din complexul B.

Vitamina B1 – Tiamina

Roluri principale:

• Esențială pentru metabolismul glucidic și producerea de energie.
• Participă la funcționarea sistemului nervos, muscular și cardiovascular.
• Ajută la producția de acetilcolină (neurotransmițător important).

Sursele naturale de vitamina B1 sunt : drojdia de bere, germeni de grâu, pâine integrală, semințe, carne de porc, ficat.

Deficitul de vitamina B1 provoacă boala Beri-Beri (uscată = neuropatii, umedă = insuficiență cardiacă).
Atunci când în corp există un deficit te confrunți cu urmatoarele simptome: oboseală, pierdere în greutate, afectare nervoasă și musculară.

Excesul de vitamina B1 este rar și aceasta se elimină prin urină. În doză foarte mare injectabilă poate da reacții anafilactice.

 

Vitamina B2 – Riboflavina

Roluri principale:

• Implicată în reacții de oxido-reducere (respirația celulară)
• Susține vederea, sănătatea pielii și dezvoltarea organismului
• Are efect benefic asupra metabolismului energetic

Sursele naturale de vitamina B2 sunt: lactate, ouă, carne, ficat, legume verzi, cereale integrale, ciuperci, drojdie.

Deficitul de vitamina  B2 provoacă cheiloză (fisuri buze), stomatită, fotosensibilitate, erupții cutanate.
De asemenea deficitul este asociat cu afecțiuni digestive, hepatice sau consum excesiv de alcool.

Excesul de vitamina B2 este eliminat prin urină (culoare galben intens) și este foarte rar toxic.

 

Vitamina B3 – Niacina (acid nicotinic / nicotinamidă)  

Roluri principale:

• Esențială în peste 400 reacții enzimatice (oxido-reducere)
• Ajută la metabolismul glucidelor, proteinelor și lipidelor
• Contribuie la sănătatea pielii, a sistemului nervos și cardiovascular

Sursele naturale de vitamina B3 sunt: drojdia de bere, carne slabă (pui, vită), ficat, pește, arahide, cereale integrale.

Organismul o poate sintetiza din triptofan (aminoacid din proteine).

Deficitul de vitamina B3 provoacă pelagra – caracterizată prin cele 3 „D”: dermatită, diaree, demență (și, netratată, moarte).

Alte simptome ale deficitului de vitamina B3 sunt: oboseală, iritabilitate, pierderea apetitului.

Referitor la excesul de vitamina B3: doze mari terapeutice cauzează înroșirea pielii (flush), mâncărimi, tulburări digestive, afectare hepatică.

 

Vitamina B5 – Acid pantothenic

Roluri principale:

• Componentă a coenzimei A, implicată în metabolismul energetic și sinteza acizilor grași, colesterolului, hormonilor steroidieni și neurotransmițătorilor.

Sursele naturale de vitamina B5 sunt: ouă, lactate, carne de pui, organe (ficat, rinichi), cereale integrale, leguminoase, avocado.

Deficitul de vitamina B5 este rar, dar poate provoca oboseală, insomnie, iritabilitate, greață, crampe musculare, parestezii (arsuri la nivelul picioarelor).

Excesul de vitamina B5 este foarte rar toxic. Doze foarte mari pot cauza diaree.

 

Vitamina B6 – Piridoxină

Roluri principale:

• Coenzimă pentru metabolismul aminoacizilor.
• Implicată în sinteza neurotransmițătorilor (serotonină, dopamină, GABA).
• Necesara formării hemoglobinei.

Sursele naturale de vitamina B6 sunt: carne de pui, banane, cartofi, cereale integrale, nuci, leguminoase.

Deficitul de vitamina B6 cauzează dermatită seboreică, glosită, iritabilitate, depresie, confuzie, anemie microcitară.

Excesul de vitamina B6, în doze mari, atunci când se administrează suplimente prelungite determină neuropatie periferică reversibilă.

 

Vitamina B7 – Biotină

Roluri principale:

• Cofactor pentru enzime implicate în metabolismul acizilor grași, glucidelor și aminoacizilor
• Sprijină sănătatea pielii, părului și unghiilor

Sursele naturale de vitamina B7 sunt: gălbenuș de ou, nuci, soia, legume verzi, ficat.

Deficitul de vitamina B7 cauzează căderea părului, erupții cutanate, oboseală, depresie, furnicături la nivelul extremităților.
Deficitul poate fi cauzat de consum excesiv de albuș crud (conține avidină, care blochează absorbția biotinei).

Excesul de vitamina B7 este foarte rar, nu s-au raportat efecte toxice semnificative.

 

Vitamina B9 – Acid folic / Folat

Roluri principale:

• Esențial în sinteza ADN și ARN
• Implicat în diviziunea celulară și formarea hematiilor
• Previne defectele de tub neural în sarcină

Sursele naturale de vitamina B9 sunt: legume verzi (spanac, broccoli), citrice, leguminoase, ficat.

Deficitul de vitamina B9 cauzează:

▪ Anemie megaloblastică, oboseală, iritabilitate, tulburări de memorie

▪ În sarcină: risc crescut de defecte congenitale

Referitor la excesul de vitamina B9, doze mari pot masca deficitul de vitamina B12 și pot întârzia astfel diagnosticul.

 

Vitamina B12 – Cobalamină

Roluri principale:

• Formarea hematiilor
• Funcționarea normală a sistemului nervos
• Metabolismul acizilor grași și aminoacizilor

Sursele naturale de vitamina B12 sunt exclusiv animale: carne, lactate, ouă. Astfel, vegetarienii stricți este necesar sa administreze suplimente de vitamina B 12.

Deficitul de vitamina B12 cauzează anemie pernicioasă, tulburări neurologice (amorțeală, pierdere echilibru), oboseală severă.

Excesul de vitamina B12 este rar toxic, doze mari pot provoca acnee, rozacee.

Vitamina C

Vitamina C poartă și denumirea de acid ascorbic.

Roluri principale:

• Antioxidant puternic, protejează celulele
• Sinteza colagenului: sănătatea pielii, vaselor de sânge, oaselor, cartilajelor.
• Crește absorbția fierului non-hemic
• Sprijină imunitatea

Sursele naturale de vitamina C sunt: citrice, kiwi, căpșuni, ardei gras, roșii, broccoli.

Deficitul de vitamina C cauzează scorbut: gingii sângerânde, pierderea dinților, vindecare lentă a rănilor, oboseală.

Excesul de vitamina C cauzează tulburări digestive, risc de calculi renali oxalici.

La Novus Medical, ne dedicăm sănătății tale în totalitate. Echipa noastră este constant implicată în formare continuă medicală pentru a asigura tratamente și abordări terapeutice optime.
Îți sunt necesare și alte sfaturi alimentare sau te confrunți cu un deficit nutrițional pe care ai nevoie să îl depășești? Specialiștii în nutriție îți stau la dispoziție. Stabilește o programare prin formularul de mai jos sau prin click aici.

Surse:
Rezumat curs efectuat de As. Diana Vasii
https://www.oamr.ro/, autor: TIBREA MICHAELA CORINA PHD, ASIST MED PR S ȘEFĂ, IRGH O FODOR CLUJ NAPOCA

Tot ce trebuie să știi despre Testul Babeș-Papanicolau

Testul Babeș-Papanicolau reprezintă o piatră de temelie în medicina preventivă feminină.
Prin această procedură simplă, medicii pot identifica precoce cancerul de col uterin și modificări celulare cu potențial evolutiv malign, alături de infecții comune.

Acest articol își propune să te ghideze prin toate aspectele relevante ale testului Papanicolau:
-definiție
-cine ar trebui să-l efectueze
-modalitatea de desfășurare a examinării
-interpretarea rezultatelor obținute

Ce este testul Papanicolau?

Testul Babeș-Papanicolau este o metodă de screening utilizată pe scară largă pentru a depista anomalii la nivelul celulelor colului uterin.
Acesta are capacitatea de a semnala prezența cancerului de col uterin, a leziunilor precanceroase, a dezechilibrelor florei vaginale și a diverselor infecții.
Examinarea este rapidă, minim invazivă și nedureroasă și are o importanță crucială pentru menținerea sănătății reproductive a femeilor.

Diferențele esențiale: Testul Papanicolau convențional versus cel în mediu lichid

În practica medicală, sunt utilizate două tipuri principale de teste Papanicolau. Diferența fundamentală dintre cele două tipuri constă în tehnica de colectare și procesare a probelor celulare.

Testul Papanicolau convențional

Aceasta este metoda clasică de screening pentru cancerul de col uterin.
În cadrul acestei proceduri, celulele prelevate de pe suprafața colului uterin sunt întinse direct pe o lamă de sticlă. Aceasta este apoi analizată microscopic în laborator.
Deși eficientă, această metodă poate avea limitări, deoarece distribuția celulelor pe lamă nu este întotdeauna uniformă, ceea ce poate influența acuratețea rezultatelor.

Testul Papanicolau în mediu lichid

Această variantă modernă a testului tradițional implică plasarea celulelor colectate într-un mediu lichid special, în loc de a fi întinse imediat pe o lamă.
Această etapă suplimentară de procesare permite eliminarea mucusului și a altor impurități. Astfel rezultă o imagine microscopică mai clară și, implicit, o acuratețe sporită a rezultatelor.

Cine trebuie să efectueze testul Papanicolau?

Testul Papanicolau este un analiză esențială pentru toate femeile cu vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.
Testarea ar trebui inițiată la vârsta de 21 de ani. După vârsta de 30 de ani, există opțiunea de a efectua testul Papanicolau împreună cu testarea HPV.
Această abordare permite detectarea prezenței virusului papiloma uman, principalul factor etiologic al cancerului de col uterin.

O întrebare frecventă este dacă testul Papanicolau mai este necesar după o histerectomie totală.

În această situație, este crucială o discuție detaliată cu medicul curant pentru a evalua necesitatea continuării testelor de screening. Decizia este luată în funcție de motivul histerectomiei și de istoricul medical individual.

În timpul sarcinii testul Papanicolau este de obicei efectuat în primul trimestru și este parte integrantă a examinărilor de rutină pentru sănătatea reproductivă. Procedura nu prezintă riscuri semnificative pentru mamă sau făt. Sensibilitatea crescută a zonei cervicale în timpul sarcinii poate cauza totuși un disconfort ușor pentru unele femei.

Persoanele cu factori de risc crescut: cu un sistem imunitar compromis (inclusiv infecția cu HIV) sau cu antecedente de leziuni precanceroase, necesită o frecvență mai mare a testării Papanicolau.

Cum se desfășoară examinarea Papanicolau?

Recoltarea probei pentru testul Papanicolau implică prelevarea delicată a unei mostre de celule de pe suprafața colului uterin. Pacienta se poziționează pe masa ginecologică, cu picioarele sprijinite în suporturi speciale.

Medicul introduce cu grijă un specul vaginal pentru a vizualiza clar colul uterin.

Ulterior, utilizând o periuță sau o spatulă mică, medicul colectează celulele cervicale, care sunt apoi transferate într-un mediu adecvat și trimise către laboratorul de analize.

Pregătirea esențială pentru un test Papanicolau precis

Pentru a asigura acuratețea maximă a rezultatelor testului Papanicolau, este importantă o pregătire adecvată, similară cu cea pentru un examen ginecologic de rutină.
În intervalul de 24-48 de ore anterior programării, este recomandat să se evite contactul sexual, utilizarea tampoanelor interne, spălăturile vaginale și aplicarea oricăror produse vaginale (creme, ovule, lubrifianți).  Acestea pot altera pH-ul vaginal și influența rezultatele testului.

Este indicat să se efectueze igienă locală înainte de programare. Se recomandă de asemenea evitarea utilizarii săpunurilor parfumate sau a altor produse agresive în zona intimă. În ziua consultației, se recomandă purtarea unor haine comode, care să faciliteze dezbrăcarea pentru examinare.

Momentul optim pentru recoltarea Papanicolau

Perioada ideală pentru recoltarea probei este cuprinsă între zilele 10 și 20 ale ciclului menstrual, ceea ce corespunde aproximativ cu o săptămână după încheierea menstruației.

Testul Papanicolau în timpul menstruației: este posibil?

În mod ideal, testul Papanicolau ar trebui programat în afara perioadei menstruale, deoarece prezența sângelui poate interfera cu interpretarea rezultatelor.
În cazul unei menstruații ușoare, se recomandă consultarea prealabilă a medicului pentru a evalua necesitatea reprogramării testului.

Interpretarea rezultatelor testului Papanicolau

Interpretarea rezultatelor testului Papanicolau este realizată de către medicul ginecolog în cadrul unei consultații ulterioare. Rezultatele sunt de obicei clasificate în trei categorii principale: normal, neclar și anormal.

Timpul de așteptare pentru rezultate

Rezultatele testului Papanicolau sunt de obicei disponibile în aproximativ 7 zile lucratoare, interval care poate varia în funcție de laboratorul care procesează proba și ziua recoltării.

Ce indică valorile normale la Papanicolau?

Un rezultat normal al testului Papanicolau indică absența celulelor anormale sau precanceroase. În această situație, nu este necesară o testare suplimentară până la următoarea programare de screening recomandată.

Un astfel de rezultat este adesea denumit “test Papanicolau negativ”.

În cazul în care rezultatele nu sunt concludente, medicul poate recomanda repetarea testului sau efectuarea unor investigații suplimentare.

Termenul “ASCUS” (celule scuamoase atipice de semnificație nedeterminată) este utilizat pentru a descrie celule care prezintă aspecte neobișnuite, dar care nu sunt în mod clar precanceroase.

Implicațiile rezultatelor anormale

Un rezultat anormal al testului Papanicolau semnalează prezența unor modificări celulare care ar putea fi precanceroase.
Medicul poate clasifica aceste celule anormale ca fiind de grad scăzut sau de grad înalt.
Un astfel de rezultat este denumit “test Papanicolau pozitiv”. Pentru o investigare amănunțită, pot fi necesare teste suplimentare, cum ar fi colposcopia și biopsia.

Semnificația unor termeni care pot apărea în rezultatele testului sau care pot fi menționați de medic:

• Cocobacili: Prezența cocobacililor sugerează un dezechilibru al florei vaginale, adesea asociat cu infecții bacteriene, cum ar fi vaginoza bacteriană.
• Inflamație nespecifică: Acest rezultat indică prezența unei iritații sau infecții la nivelul colului uterin, fără a fi clar definită cauza specifică și fără a fi neapărat legată de cancerul de col uterin.
• Modificări celulare reactive asociate cu inflamația: Aceste modificări apar ca răspuns al celulelor cervicale la inflamație sau iritație, dar nu sunt neapărat precursori ai cancerului.
• Celule epiteliale scuamoase: Acestea sunt celulele normale care acoperă suprafața colului uterin și sunt analizate în testul Papanicolau pentru a detecta orice anomalie.
• Metaplazie scuamoasă: Reprezintă o transformare benignă a celulelor colului uterin și este considerată o modificare fiziologică normală.
• Frotiu inflamator: Un frotiu inflamator indică prezența inflamației la nivelul colului uterin, care poate fi cauzată de o infecție sau de alți factori iritanți.
• Celule metaplaziate prezente: Prezența acestor celule semnifică faptul că celulele normale ale colului uterin au fost înlocuite cu celule noi, un proces obișnuit de regenerare.

Testul Babeș-Papanicolau este un instrument valoros în prevenția și depistarea precoce a cancerului de col uterin.
Respectarea recomandărilor medicale privind frecvența testării, în funcție de istoricul medical și factorii de risc individuali, este esențială pentru menținerea sănătății tale.

La Novus Medical Ploiești se recoltează testul Babeș Papanicolau în cadrul consultației de ginecologie, de către unul dintre medicii specialiști ginecologi.

Surse:
1.Mayo clinic:Testul Papanicolau – Mayo Clinic
2.https://www.webmd.com/:  Testul Papanicolau (testul Papanicolau): scop, procedură, rezultate, frecvență

Ce este candidoza vaginală?

Candidoza vaginală reprezintă o infecție fungică frecventă cauzată de înmulțirea excesivă a ciupercii ce se numeste Candida Albicans.
Candida Albicans este cea mai des întâlnită specie de candida dintre speciile care pot cauza infecții.
Aceasta afectează echilibrul florei vaginale și poate provoca simptome neplăcute, precum mâncărimi, arsuri și secreții anormale. Majoritatea femeilor se confruntă cu cel puțin un episod de candidoză vaginală pe parcursul vieții, iar unele experimentează infecții recurente.

De ce apare candidoza vaginală?

Candida Albicans este prezentă în mod normal în flora vaginală, dar anumite condiții pot favoriza dezvoltarea excesivă a acesteia și duc astfel la infecție. Printre cele mai frecvente cauze se numără:

• Utilizarea antibioticelor – acestea pot distruge bacteriile benefice care mențin echilibrul florei vaginale și permit dezvoltarea excesivă a Candida.
• Sistem imunitar slăbit – persoanele cu un sistem imunitar compromis, cum ar fi cele cu diabet necontrolat sau afecțiuni autoimune, sunt mai predispuse la infecții fungice.
• Dezechilibre hormonale – fluctuațiile hormonale din timpul sarcinii, menstruației sau utilizarea contraceptivelor orale pot favoriza apariția candidozei.
• Diabet zaharat – nivelurile ridicate de zahăr din sânge creează un mediu propice pentru dezvoltarea fungilor.
• Igienă necorespunzătoare – folosirea excesivă a săpunurilor parfumate, dușurile vaginale sau lenjeria sintetică pot irita zona vaginală și favoriza apariția infecției.
• Stresul și oboseala – aceste factori pot afecta imunitatea și favoriza dezechilibrul florei vaginale.

Simptomele candidozei vaginale

Semnele și simptomele candidozei vaginale pot varia ca intensitate, însă cele mai comune includ:

• Mâncărimi intense în zona vaginală și vulvară
• Senzație de arsură, mai ales în timpul urinării sau contactului sexual
• Secreții vaginale albicioase, cu aspect brânzos
• Roșeață și umflare în zona vaginală
• Disconfort sau durere în timpul actului sexual

Diagnosticarea candidozei vaginale

Diagnosticul se bazează pe simptomele raportate de pacientă și pe un examen clinic efectuat de medicul ginecolog. În unele cazuri, medicul poate recomanda recoltarea unei probe de secreție vaginală pentru analiză de laborator, mai ales dacă infecțiile sunt recurente sau simptomele nu sunt clare.

Tratamentul candidozei vaginale

Tratamentul candidozei vaginale depinde de severitatea infecției și de frecvența episoadelor de recurență:

• Antifungice locale – majoritatea cazurilor ușoare până la moderate pot fi tratate cu creme, ovule sau comprimate vaginale antifungice, precum clotrimazol, miconazol sau econazol.
• Medicamente antifungice orale – în cazurile mai severe sau recurente, medicul poate recomanda administrarea de fluconazol (o doză unică sau tratament pe mai multe zile).
• Măsuri de prevenție – adoptarea unor obiceiuri sănătoase, cum ar fi evitarea lenjeriei strâmte din materiale sintetice și menținerea unei igiene intime corespunzătoare, poate contribui la prevenirea recurenței infecțiilor.

Candidoza vaginală recurentă: ce trebuie să știi?

Dacă ai patru sau mai multe episoade de candidoză vaginală pe an, este posibil să suferi de candidoză recurentă. În acest caz, medicul poate recomanda un tratament antifungic de lungă durată și identificarea factorilor predispozanți, cum ar fi diabetul sau utilizarea antibioticelor frecvente.

Poate fi prevenită candidoza vaginală?

Deși nu există o metodă sigură de prevenire, câteva măsuri pot reduce riscul apariției acesteia:

• Evitarea produselor de igienă intimă agresive
• Schimbarea frecventă a lenjeriei intime și utilizarea materialelor naturale
• Evitarea dușurilor vaginale
• Adoptarea unei diete echilibrate, cu un consum redus de zahăr
• Gestionarea stresului și menținerea unui sistem imunitar sănătos

Candidoza vaginală este o afecțiune comună, dar tratabilă, care poate fi prevenită prin menținerea unui stil de viață echilibrat și a unei igiene intime corespunzătoare. Dacă simptomele persistă sau infecțiile reapar frecvent, este recomandat să consulți un medic ginecolog pentru un diagnostic și tratament adecvat.

Diabetul zaharat este cauzat atunci când pancreasul produce o cantitate insuficientă de insulină (hormon produs de pancreas pentru a controla glicemia) sau corpul are rezistență la insulină (nu poate utiliza eficient insulina produsă).

Diabetul zaharat dezechilibrat determină în timp complicații, cum ar fi leziuni ale nervilor picioarelor.

Despre piciorul diabetic

Piciorul diabetic include una sau mai multe dintre următoarele afecţiuni ale piciorului la o persoană cu diabet zaharat recent sau anterior diagnosticat:

• neuropatie periferică
• boală arterială periferică
• infecţie
• ulcer(e)
• neuro-osteoartropatie
• gangrenă
• amputaţie

Ulceraţia piciorului se numără printre cele mai grave complicaţii ale diabetului, se asociază cu reducerea calităţii vieţii persoanelor afectate și constituie o sursă importantă pentru costurile financiare ale acestor persoane.

Din ce cauze apare ulcerația piciorului?

Circulație slabă. Nivelul ridicat al glicemiei poate afecta vasele de sânge,  cu scăderea fluxului sanguin la nivelul piciorului. Această circulație deficitară poate afecta pielea, contribuind la formarea ulcerelor, împiedicând în același timp vindecarea rănilor.

Unele bacterii și fungi se dezvoltă foarte ușor atunci când sunt valorile glicemiilor crescute. Infectille bacteriene și fungice mențin un mediu septic și complică ulcerele.

Gangrena este o complicație foarte gravă, care poate duce la necesitatea amputării piciorului pentru a salva viața persoanei.

Leziunile nervilor (neuropatie)

Nivelul crescut al glicemiei poate deteriora, în timp, nervii piciorului, prin diminuarea capacității unei persoane de a percepe durerea și presiunea.

Astfel, este ușor să se dezvolte calusuri din cauza presiunii, și să rănească accidental pielea, țesutul moale, oasele și articulațiile. De-a lungul timpului, deteriorarea oaselor și a articulaților poate modifica dramatic forma piciorului.
Leziunile nervilor, respectiv neuropatia, pot slăbi, de asemenea, anumiți mușchi ai piciorului, contribuind și mai mult la deformarea acestuia.

Ulcere apar de obicei la o persoană cu diabet zaharat care prezintă simultan unul sau mai mulţi factori de risc, cum ar fi neuropatia diabetică periferică și/sau boala arterială periferică  în asociere cu un eveniment/factor precipitant.

Simptome

Pe măsură ce pacientul pierde capacitatea de a sesiza durerea, senzația de cald sau rece, riscul de rănire a picioarelor crește. Leziuni care ar cauza în mod normal durere (de exemplu, pășind pe o așchie, purtând pantofi care provoacă bășici, dezvoltând o unghie încarnată) pot să nu fie simțite de care persoanele cu neuropatie, astfel încât o rană mică are potențialul de a se dezvolta într-un ulcer mare.

Se observă de obicei mai întâi la degete, dar pe măsură ce boala progresează, simptomele pot urca, treptat, spre gambe. Pe parcurs, se poate pierde capacitatea de a simți durerea, ceea ce crește foarte mult riscul de rănire.

Deteriorarea vaselor de sânge de la nivelul picioarelor poate provoca leziuni tisulare, cum ar fi ulcerațiile sau rănile.

Unele dintre cele mai grave complicații sunt ulcerele piciorului care pot progresa pana la nevoia de amputare a unui deget, în cazuri extreme talpa sau întregul picior pentru a salva viata pacientului.

Diagnostic

Medicul stabilește diagnosticul de neuropatie diabetică pe baza simptomelor și a unui examen fizic, în timpul căruia poate observa leziuni, ulcere și răni la nivelul piciorului.

Se recomandă ca toate persoanele cu diabet să beneficieze de un consult amănunțit al picioarelor cel puțin o dată pe an.

Cu ocazia controalelor periodice, medicul verifică picioarele pentru a depista eventualele inflamații, piele crăpată, bășici și probleme osteo-articulare.

Testele diagnostic pentru neuropatia diabetica sunt:

• Testul cu filamentul

Medicul va trece un fir moale de nailon (monofilament) peste anumite zone ale corpului pentru a îți verifica sensibilitatea la atingere.

• Testul cu diapazonul

Medicul plasează un diapazon pe picioarele pacientului, în tip ce acesta vibrează, pentru a verifica percepţia vibratorie.

• Testarea sensibilităţii termice

Cu ajutorul unui dispozitiv care prezintă două capete de temperaturi diferite medicul verifică percepţia termică de la nivelul picioarelor.

• Testarea sensibilităţii dureroase

În cadrul acestei testări medicul va verifica percepţia dureroasă cu ajutorul unui obiect ascuţit.

• Teste de conducere nervoasă

Acest test măsoară viteza cu care nervii din brațe și picioare conduc semnale electrice, fiind folosit frecvent pentru diagnosticarea sindromului de tunel carpian.

• Electromiografie (EMG)

Realizat frecvent împreună cu testele de conducere nervoasă, EMG măsoară descărcările electrice produse în mușchii tăi.

• Teste neurovegetative

Dacă prezinți simptome de neuropatie vegetativă, se pot efectua teste speciale pentru a determina modul în care se schimbă tensiunea arterială în diferite poziții ale corpului și dacă transpiri normal.

Tratament pentru piciorul diabetic

Tratamentul piciorului diabetic se adresează atât factorilor de risc, cât și leziunii propriu zise:

• Optimizează controlul glicemic, utilizând insulinoterapia, dacă este necesar
• Tratează edemul sau malnutriţia, dacă sunt prezente
• Tratează factorii de risc cardiovascular
• Tratează depresia sau alte afecţiuni psiho-sociale

Tratamentul ulcerelor superficiale (care implică doar straturile superioare ale pielii) include curățarea ulcerului realizată de un cadru medical.

Dacă piciorul este infectat, sunt prescrise antibiotice iar zona ulcerată este curățată și tratată local, de două ori pe zi.

La nivelul zonei afectate nu este recomandată presiune mecanică, de aceea este indicat repausul la pat sau în caz de necesitate, utilizarea unor talonete personalizate în zona ulcerată a piciorului.

Ulcerele care se extind în straturile profunde ale piciorului, care implică mușchi și oase necesită, de obicei, spitalizare.

Chirurgia poate fi necesară pentru a elimina osul infectat sau pentru a stabiliza zona afectată si a prelua din presiunea exercitată pe ulcer.

În cazul în care o parte a degetelor, sau chiar piciorul, devin grav deteriorate, cu zone de țesut mort (gangrenă), poate fi necesară amputarea parțială sau totală.
Amputarea este indicată pacienților care nu se vindecă în ciuda tratamentului adecvat sau a căror sănătate este amenințat de gangrenă. Gangrenă netratată poate pune viața în pericol.

Piciorul diabetic – Prevenție

În scopul evitării complicațiilor piciorului diabetic recomandăm:

• Evită să umbli desculţ, doar în șosete și fără încălţăminte sau în papuci cu talpă subţire, fie acasă, fie afară
• Nu purta pantofi prea strâmţi, cu margini aspre sau cusături neuniforme
• Inspectează vizual și pipăie manual interiorul tuturor pantofilor înainte de a-i încălţa
• Poartă șosete/ ciorapi fără cusături (sau cu cusăturile pe dos); nu purta șosete strâmte sau până la genunchi (ciorapii compresivi ar trebui să fie prescrisi numai în colaborare cu echipa de îngrijire a picioarelor) și schimbă șosetele zilnic
• Spălă picioarele zilnic (cu o temperatură a apei întotdeauna sub 37°C) și usucă-le cu grijă, în special zona dintre degetele de la picioare
• Verifică întreaga suprafață a ambelor picioare. Verifică dacă sunt crăpături, bășici, umflături sau roseată, inclusiv între și sub degetele de la picioare, unde se pot ascunde rani. Utilizează o oglindă în cazul în care este dificil sa vezi toate părțile de la picioare sau cere ajutorul unui membru al familiei sau al unui îngrijitor
• Nu folosi nici un fel de încălzitor sau sticle cu apă fierbinte pentru a-ți încălzi picioarele
• Nu folosi agenţi chimici sau plasturi pentru a îndepărta bătăturile și calusurile; consultă un cadru medical adecvat pentru rezolvarea acestor probleme
• Folosește emolienţi pentru a hidrata pielea uscată, dar nu între degetele de la picioare
• Tăie unghiile de la picioare în linie dreaptă
• Folosește incălțăminte ortopedică – fabricată pentru a se adapta la deformări și pentru a ușura presiunea pe locurile cu risc de pe suprafeţele plantară și dorsală ale piciorului.

Consultă regulat un cadru medical specializat pentru examinarea picioarelor.

Boala inflamatorie pelvină reprezintă o infecție a organelor genitale feminine superioare (uter, trompe uterine și ovare). Aceasta este cauzată, în principal, de bacterii care ajung din vagin și col uterin la nivelul organelor reproductive interne.
Netratată la timp poate duce la complicații grave, inclusiv infertilitate și dureri pelvine cronice.

Din ce cauze apare boala inflamatorie pelvină?

Principala cauză a bolii inflamatorii pelvine este infecția cu bacterii cu transmitere sexuală, cum ar fi Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae.
Alte bacterii care trăiesc în mod natural în vagin pot, de asemenea, să contribuie la apariția infecției.

Alți factori de risc din cauza cărora poate să apară boala inflamatorie pelvină sunt:

• Contactul sexual neprotejat cu parteneri multipli
• Utilizarea dispozitivelor intrauterine (DIU), cu risc mai mare în primele săptămâni după inserare
• Istoricul de boli cu transmitere sexuală sau contact sexual cu un partener care are o boală cu transmitere sexuală (BTS)
• Dușurile vaginale frecvente, care pot perturba echilibrul bacterian
• Stresul
• Expunerea la temperaturi foarte scăzute
• Manevrele invazive (chiuretajul uterin, sonohisterografia, histerosalpingografia, histeroscopia, fertilizarea în vitro)

Incidenţa maximă a bolii inflamatorii pelvine se regăsește la femeia tânără, activă sexual, astfel:

-anual, 1,5% dintre femeile aparţinând decadei a treia de vârstă prezintă un episod  de boală inflamatorie pelvină;
-10 – 15% dintre femeile aflate în perioada reproductivă prezintă în antecedente un episod de boala inflamatorie pelvină;
-în cazul femeilor de peste 35 de ani, 3.5% prezintă sterilitate sau au avut o sarcină extrauterină în antecedente, consecutiv unui episod de boală inflamatorie pelvină

Ce simptome are boala inflamatorie pelvină?

Simptomele bolii inflamatorii pelvine pot varia de la ușoare la severe, iar unele femei pot fi complet asimptomatice.
Printre cele mai frecvente simptome se numără:

• Durere sau disconfort în timpul actului sexual
• Dureri pelvine sau abdominale inferioare
• Sângerări între perioadele menstruale sau după actul sexual
• Secreții vaginale anormale, cu miros neplăcut
• Febră, frisoane și stare generală de rău
• Urinări frecvente și dureroase

Diagnosticul bolii inflamatorii pelvine

Pentru a stabili un diagnostic, medicul specialist ginecolog efectuează un examen clinic și va recomanda, în funcție de starea de sănătate a pacientei, investigații suplimentare precum:

• Analize de secreție vaginală și cervicală, pentru identificarea bacteriilor;
• Analize de sânge si urină pentru a depista modificări cauzate de infecție;
• Ecografie transvaginală pentru vizualizarea organelor reproducătoare și a eventualelor modificări structurale care pot să apară.

Complicațiile bolii inflamatorii pelvine

Nediagnosticată la timp si netratată corespunzător, boala inflamatorie pelvină poate duce la complicații serioase, printre care se numără:

• Infertilitate: prin afectarea trompelor uterine (organe situate între ovare și uter, reprezentând canale pentru transportul și fecundarea ovocitelor)
• Sarcină extrauterină: Trompele uterine afectate pot crește riscul de sarcină ectopică și astfel viața poate fi pusă în pericol
• Durere pelvină cronică: Inflamația prelungită poate duce la dureri persistente și afectează astfel calitatea vieții
• Abces tubo-ovarian: O infecție severă poate duce la formarea unui abces ce necesită tratament medical urgent

Medicul specialist ginecolog este cel care indică tratamentul adecvat pentru această problemă de sănătate.

Prevenirea bolii inflamatorii pelvine

Pentru a reduce riscul ca boala inflamatorie pelvină să apară se recomandă:

• Utilizarea prezervativului la fiecare contact sexual
• Evitarea partenerilor multipli
• Testarea regulată pentru boli cu transmitere sexuală
• Evitarea dușurilor vaginale, care pot crește riscul de infecții, prin dezechilibru creat la nivelul florei vaginale
• Respectarea regulilor de igienă și consultul medical periodic

Când să consulți un medic?

Trebuie să consulți un medic imediat dacă ai oricare dintre simptomele specifice pentru boala inflamatorie pelvină. Consultarea unui medic la primele simptome poate face diferența între o recuperare completă și probleme de sănătate pe termen lung. Detectarea timpurie și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Boala inflamatorie pelvină este o afecțiune gravă care poate avea consecințe serioase asupra sănătății reproductive.

 

Sursă text:

SOGR – https://sogr.ro/

 

Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune digestivă frecventă, caracterizată prin refluxul acidului gastric în esofag.
Practic, sfincterul gastric nu se mai închide corespunzător, iar conținutul stomacului se întoarce către esofag.

Boala de reflux gastroesofagian are simptome ce sunt relativ ușor de recunoscut de către pacient și este foarte important ca aceasta să fie tratată din timp.

Dacă este lăsată netratată, boala de reflux gastroesofagian poate duce la complicații grave, precum: esofag Barrett, ulcerații, stenoze și chiar cancer esofagian.

În articolul de mai jos găsești informații detaliate despre cauzele și simptomele acestei afecțiuni.

Din ce cauze apare boala de reflux gastroesofagian?

Boala de reflux gastroesofagian apare atunci când sfincterul esofagian inferior (SEI) nu funcționează adecvat și permite conținutului gastric să se intoarcă în esofag. Printre cauzele principale se numără:

• Relaxarea anormală a sfincterului esofagian inferior  și modificari în “traseul alimentar” – Poate fi cauzată de anumite alimente, fumat, alcool sau anumite medicamente.
• Hernia hiatală – Proeminența unei porțiuni a stomacului prin diafragmă poate slăbi sfincterul esofagian inferior.
• Obezitatea – Presiunea crescută în abdomen poate favoriza refluxul gastroesofagian
• Alimente și băuturi iritante – Ciocolata, cafeaua, alimentele prăjite, citricele și băuturile carbogazoase pot declanșa refluxul gastroesofagian.
• Sarcina – Schimbările hormonale și presiunea exercitată de făt pot agrava simptomele.

Modificări în „traseul alimentar”

În timp ce mâncăm, după ce alimentele sunt mestecate si înghițite, acestea trec printr-un tub care se numește esofag și care are rolul de a face legătura între gură și stomac.

Alimentele solide sau lichide trec în stomac, fără a le mai fi permis să se întoarcă pe traseul pe care l-au parcurs deja, prin sfincterul esofagian inferior care este un inel muscular și care functioneaza ca o valvă.

Sfincterul esofagian inferior se află la trecerea dintre esofag și stomac.

Ca și completare a traseului alimentar, alimentele pleacă din stomac printr-un alt sfincter care se numește pilor și care reprezintă limita dintre stomac și duoden.

Atunci când acest circuit al alimentelor este perturbat din varii motive, poate să apară boala de reflux gastroesofagian.

Astfel, sunt implicate:

• Peristaltica esofagiană slabă – înseamnă că esofagul nu mai impinge corespunzător alimentele către stomac.
• Sfincterul esofagian inferior ineficient – care functioneaza ca o valvă și care nu se închide bine sau se relaxează des și permite asfel întorcerea conținutului gastric în esofag.
• Evacuarea gastrică slabă – ceea ce înseamnă că stomacul nu se golește de conținut.

Hernia hiatală

O alta cauză care favorizează ca boala de reflux gastroesofagian sa apară este prezența herniei hiatale.

Hernia hiatală reprezintă o afecțiune în care partea superioară a stomacului trece în torace din cauza lărgirii orificiului diafragmatic care face legătură dintre esofag și stomac și se mai numește și hernie gastrică transhiatală.

Hernia hiatală este frecvent întâlnită mai ales la pacientii supraponderali sau cu obezitate. Pana la 50% dintre pacienții care suferă de obezitate suferă de hernie hiatală!

Ce simptome are boala de reflux gastroesofagian?

Simptomele bolii de reflux gastroesofagian variază ca intensitate și frecvență. Cele mai comune simptome includ:

• Pirozis (arsuri retrosternale) – Senzație de arsură în piept, mai ales după mese sau noaptea.
• Regurgitație acidă – Reflux de conținut gastric în gură, însoțit de un gust acru sau amar.
• Dificultăți la înghițire (disfagie) – Poate indica o complicație precum esofagita.
• Durere toracică (în piept) – Uneori confundată cu durerea de inimă.
• Tuse cronică și răgușeală – Iritarea esofagului și a corzilor vocale de către acidul gastric.
• Senzație de nod în gât – Disconfort persistent la înghițire.

Boala de reflux gastroesofagian are și cateva simptome mai putin cunoscute. Dintre acestea amintim:

• Voce răgușită – vocea care sună mai profund după ce servești masa poate însemna că suferi de boala de reflux gastroesofagian.
• Dureri în gât – acest simptom este cauzat de cantitatea anormală de acid gastric care se întoarce către esofag.
• Astm – tusea și respirația șuierătoare pot fi cauzate de acidul din stomac care ajunge la plămâni.
• Saliva în exces – saliva suplimentara este produsă de glandele salivare pentru a “spăla” acidul din esofag.

Complicații ale bolii de reflux gastroesofagian

Netratată sau nediagnosticată la timp boala de reflux gastroesofian poate cauza:

• Esofagita erozivă – Inflamația și eroziunea mucoasei esofagiene.
• Stricturi esofagiene – Îngustarea esofagului din cauza cicatrizării.
• Esofagul Barrett – O afecțiune precanceroasă care poate crește riscul de cancer esofagian.

Anumite modificări ale stilului de viață ajută atunci când te confrunți cu aceasta afecțiune.

Specialistul gastroenterolog recomandă:

• Redu consumul de grăsimi
• Evită mesele copioase și consumul de alimente cu 3 ore înainte de culcare
• Evită consumul de ciocolată, cafea în exces sau consumul de iritanţi cunoscuţi, spre exemplu: alcool, mentă, băuturi carbogazoase, sucuri de citrice şi produse pe bază de roşii
• Evită clinostatismul (poziția culcat) în timpul şi după masă. De asemenea este recomandată o plimbare după o masa copioasă deoarece poate să diminueze cantitatea de suc gastric şi să grăbească procesul digestiei
• Renunţă la fumat
• Evită purtarea hainelor strâmte în regiunea abdominală
• Redu stresul pe cât de mult posibil

Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune comună care poate afecta calitatea vieții pacienților.

Recunoașterea simptomelor și adoptarea unui stil de viață adecvat, împreună cu tratamentul corespunzător, recomandat de către medicul gastroenterolog, sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Pentru diagnosticarea bolii de reflux gastroesofagian la Novus Medical efectuezi consultatie gastroenterologie și endoscopie digestivă superioară (care permite vizualizarea esofagului și depistarea inflamațiilor sau leziunilor).

Prin dureri abdominale înțelegem durerile care apar oriunde în regiunea cuprinsă între marginea inferioară a toracelui și marginea superioară a pelvisului. Acestea reprezintă o problemă frecventă de sănătate.

Durerile abdominale pot avea diverse cauze gastrointestinale și variază de la afecțiuni inflamatorii la infecții și tulburări funcționale.
Deși uneori pot fi rezultatul unor factori minori, cum ar fi o indigestie temporară, durerile abdominale persistente sau severe pot indica afecțiuni gastroenterologice serioase care impun vizita la medicul specialist.

Regăsești în acest articol principalele cauze ale durerilor abdominale, simptomele asociate și modalitatea prin care te ajută medicul specialist gastroenterolog de la Novus Medical în rezolvarea acestora.

Cauze gastroenterologice pentru dureri abdominale

1. Gastrita

Gastrita reprezintă inflamația mucoasei stomacului și poate fi cauzată de infecția cu Helicobacter pylori, stresul, utilizarea prelungită a antiinflamatoarelor non-steroidiene sau consumul excesiv de alcool.

Simptomele gastritei includ:

• Durere în partea superioară a abdomenului
• Balonare
• Greață și vărsături
• Pierderea apetitului

2. Ulcerul peptic

Ulcerul peptic este o leziune care se dezvoltă în urma distrugerii mucoasei gastrice (ulcer gastric) sau duodenale (ulcer duodenal) de către acidul gastric sau sucurile digestive.

Cele mai frecvente cauze pentru ulcerul peptic sunt infecția cu Helicobacter pylori sau utilizarea excesivă a antiinflamatoarelor nonsteroidiene.

Principalul simptom al ulcerului peptic este durerea de stomac („în capul pieptului”).

Durerea de stomac poate fi percepută ca o arsură de cele mai multe ori, ca o senzație de apăsare sau ca una de „roadere”, ori de „gol în stomac”.

Ulcerul peptic se manifestă prin:

• Durere epigastrică, accentuată pe stomacul gol
• Disconfort epigastric
• Grețuri și vărsături
• Scaune de culoare neagră (melena) în cazurile severe

3. Boala de reflux gastroesofagian (BRGE)

Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune cronică ce apare atunci când acidul gastric refluează în esofag (tubul care leagă faringele de stomac) cauzand iritație și inflamație.

Boala de reflux gastroesofagian apare datorita: consumului de alimente grase, consumului de băuturi acidulate sau care conțin cofeină, alcoolului, fumatului, administrarii unor medicamente,.

Simptomele bolii de reflux gastroesofagian includ:

• Arsuri retrosternale (pirozis), cu sau fără regurgitarea conținutului gastric
• Regurgitații acide,
• Dificultăți la înghițire
• Senzație de nod în gât
• Tuse seacă
• Răgușeală, dureri de gât

4. Sindromul de colon iritabil (SCI)

Sindromul de colon iritabil este o tulburare funcțională a intestinului, caracterizată prin dureri abdominale recurente, asociate cu modificări ale tranzitului intestinal (constipație, diaree sau alternanța acestora).

Sindromul de colonul iritabil afectează adultii, cu o frecventa mai mare in cazul persoanelor de sex feminin.

Simptomele specifice pentru sindromul de colon iritabil sunt:

• Dureri sau crampe abdominale
• Balonare
• Diaree sau constipație
• Senzație de golire incompletă a intestinelor

Pe lângă acestea exista o serie de simptome care pot indica prezența sindromului și care afectează starea generală a pacientului în aceeași măsură cu cele specifice tractului gastrointestinal:

• Anxietate sau depresie
• Tulburări de somn
• Oboseală cronică
• Cefalee (durere de cap)

5. Boala Crohn și colita ulcerativă

Aceste boli inflamatorii intestinale afectează tractul digestiv și pot cauza dureri abdominale severe, alături de alte simptome:

• Diaree cronică
• Sânge în scaun
• Pierdere în greutate
• Oboseală accentuată

6. Infecții gastrointestinale

Infecțiile cauzate de bacterii, virusuri sau paraziți pot provoca dureri abdominale intense, însoțite de prezenta altor simptome precum:

• Febră
• Greață și vărsături
• Diaree apoasă sau cu sânge
• Deshidratare

7. Calculi biliari și colecistită

Pietrele la vezica biliară pot bloca fluxul bilei și astfel cauzează inflamație și dureri abdominale severe, mai ales după mese bogate în grăsimi.

Simptomele includ:

• Durere intensă în partea dreaptă superioară a abdomenului
• Greață și vărsături
• Icter în cazurile severe

8. Pancreatita

Pancreatita este o afecțiune caracterizată prin inflamarea pancreasului.

Pancreatita nu se tratează şi nu se vindecă, dar evoluează în timp şi poate afecta iremediabil pancreasul, în cazurile avansate de boală. In acel moment organismul pacientului nu va mai putea digera alimentele sau produce hormoni specifici.

În funcție de modul de instalare al bolii exista două tipuri de pancreatită:

• Acută
• Cronică

Pancreatita acută reprezintă inflamația bruscă a pancreasului și este caracterizată prin durere abdominală și creșterea nivelului enzimelor pancreatice în ser.

Cele mai frecvente cauze responsabile de apariția acesteia sunt consumul de alcool și  litiaza veziculară biliară (popular numită „pietre la fiere”).

Pancreatita cronică  reprezintă afectarea pancreasului prin expunerea organismului la factori de risc (genetici sau de mediu). Este afectată funcția pancreatică (digestivă sau de secreție de insulină) și se remarcă prin modificări structurale ale glandei.
Aceste modificari pot fi evidențiate prin metode imagistice.

Pancreatita cronică poate rezulta și după episoade repetate de pancreatită acută de orice cauză.

Simptomele pancreatitei sunt:

• Dureri abdominale severe, ce iradiază spre spate
• Durere severă în capul pieptului sau în partea stângă superioară a abdomenului, mai rar în partea dreaptă.
• Greață și vărsături
• Dispnee (dificultăți de respirație)
• Febră
• Scăderea tensiunii arteriale

9. Intoleranțele alimentare

Intoleranța la lactoză sau la gluten poate provoca dureri abdominale asociate cu balonare, diaree sau constipație.

Eliminarea alimentelor problematice poate ameliora simptomele.

10. Obstrucția intestinală

Blocajele intestinale pot cauza dureri abdominale severe, balonare și absența tranzitului intestinal. Această afecțiune necesită asistență medicală de urgență.

Când să mergi la medicul gastroenterolog?

Este recomandat să consulți un medic gastroenterolog dacă experimentezi următoarele simptome ce însoțesc sau nu durerea abdominală severă și persistentă:

• Febră asociată durerilor abdominale
• Pierdere inexplicabilă în greutate
• Sânge în scaun sau scaune negre
• Greață și vărsături persistente
• Dificultăți la înghițire

Identificarea cauzei corecte atunci când te confrunți cu dureri abdominale și un tratament adecvat sunt esențiale pentru ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor.

Constipația este o problemă digestivă frecventă caracterizată prin dificultăți la eliminarea scaunului sau prin scaune rare, de obicei mai puțin de trei ori pe săptămână. Aceasta poate afecta persoane de toate vârstele și poate fi ocazională sau cronică.

Desi constipația ocazională este foarte frecvent întâlnită, unele persoane experimentează constipația cronică care influențează activitatea cotidiană.

Pentru ca afecțiunea să fie considerată cronică, constipația trebuie să fie prezentă în ultimele 3 luni, cu debut cu cel puțin 6 luni înaintea diagnosticului (conform criteriilor Comitetului Internațional ROMA IV).

Diferentierea tipurilor, ințelegerea cauzelor si simptomelor este esențială pentru a gestiona eficient această problemă de sănătate.

Din ce cauze apare constipația?

Există numeroase cauze care determină apariția constipației, inclusiv:

• Dietă săracă în fibre: Lipsa de fructe, legume și cereale integrale poate afecta tranzitul intestinal.
• Hidratare insuficientă: Apa ajută la menținerea scaunului moale și ușor de eliminat.
• Lipsa de activitate fizică: Un stil de viață sedentar poate influența motilitatea intestinală.
• Ignorarea senzației de defecație: Amânarea mersului la toaletă poate duce la acumularea scaunului și la dificultăți de eliminare.
• Medicamente: Anumite medicamente, cum ar fi analgezicele opioide, antihistaminicele și antidepresivele, pot cauza constipație.
• Afecțiuni medicale: Probleme precum hipotiroidismul, diabetul și afecțiunile neurologice pot afecta digestia.
• Schimbări de rutină: Călătoriile, schimbările de dietă sau stresul pot influența tranzitul intestinal.

Constipația cronică are de asemenea drept posibile cauze următoarele:

• Blocaje la nivelul colonului sau rectului. Acestea pot fi cauzate de catre: blocaj la nivelul intestinelor (obstrucție intestinală), îngustarea colonului (strictuă intestinală), traumatisme minore ale pielii din jurul anusului (fisură anală), cancer de colon,rectal sau alte tipuri de cancer abdominal care apasă pe colon

• Probleme ale nervilor de la nivelul colonului si rectului. Problemele neurologice care afectează nervii responsabili de contractarea mușchilor colonului și rectului pentru a mișca fecalele in intestin pot fi: boala Parkinson, scleroza multiplă, accident vascular cerebral, deteriorarea nervilor care controlează funcțiile corpului (neuropatie autonomă)
• Afecțiuni care afectează activitatea hormonală din organism. Printre bolile si afecțiunile care perturbă echilibrul hormonal și pot determina constipația sunt: diabetul, glanda paratiroidă hiperactivă (hiperparatiroidism), tiroida hipoactivă (hipotiroidism)

Factorii care pot crește riscul de constipație cronică sunt:

• O afecțiune mentală precum depresia sau o tulburare alimentară
• Anumite medicamente: antidepresive sau antihipertensive, sedative, medicamente opioide pentru durere
• Lipsa mișcării sau sedentarismul
• Alimentație scăzută în fibre
• Deshidratarea
• Vârsta

Simptomele constipației

Constipația poate fi recunoscută prin următoarele simptome:

• Scaune rare sau dificile – sub 3 scaune pe săptămână
• Scaune tari și uscate
• Dureri abdominale sau crampe
• Senzația de evacuare incompletă de la nivelul rectului
• Balonare
• Gaze intestinale

Complicațiile constipației

Nediagnosticată și netratată constipația poate duce la complicații precum:

• Hemoroizi: Din cauza împingerii excesive la defecație.
• Fisuri anale: Leziuni ale mucoasei anale cauzate de scaune tari.
• Impactare fecală: Acumularea scaunului în rect, necesitând intervenție medicală.
• Sindrom de colon iritabil: Constipația cronică poate contribui la apariția acestui sindrom.

Modalități de prevenire a constipației

Pentru a preveni sau ameliora constipația, este important să urmezi câteva reguli esențiale:

• Adoptă o dietă bogată în fibre.
  Fibrele sunt esențiale pentru un tranzit intestinal regulat. Include în alimentație:
• Evită consumul excesiv de alimente procesate
  Fast-food-ul, dulciurile și produsele bogate în grăsimi saturate pot agrava constipația.
• Hidratează-te corespunzător.
  Consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi ajută la menținerea unui scaun moale și la prevenirea constipației.
• Fă mișcare regulat
  Exercițiile fizice stimulează digestia și reduc timpul de tranzit intestinal. Plimbările zilnice, yoga sau alte forme de mișcare sunt recomandate.
• Stabilește o rutină intestinală
  Mergi la toaletă la aceeași oră în fiecare zi pentru a obișnui organismul cu un program regulat.
• Utilizează laxative doar la nevoie
  Laxativele pot fi utile pe termen scurt, dar utilizarea frecventă poate duce la dependență.ț

Consultă mai multe sfaturi legate de alimentația recomandată în articolul dedicat din site-ul Novus Medical.

Când să consulți un medic?

Dacă simptomele persistă mai mult de trei săptămâni sau dacă apar semne precum sângerări rectale, dureri severe sau pierdere inexplicabilă în greutate, este esențial să consulți un medic specialist pentru a exclude afecțiuni mai grave.

Un diagnostic corect este stabilit în cadrul consultului gastroenterologic și prin alte investigatii disponibile in clinică ce pot fi recomandate de către medicul gastroenterolog, precum colonoscopia. https://novusmedical.ro/investigatii-medicale/colonoscopia/

Simptomele vor persista în lipsa unei acțiuni din partea ta!

Surse: www.mayoclinic.org

Durerea de ureche, cunoscută și sub denumirea medicală de otalgie, este un simptom frecvent întâlnit atât la copii, cât și la adulți. Aceasta poate fi rezultatul unei afecțiuni localizate la nivelul urechii sau poate avea o cauză referită, adică durerea să provină din alte structuri ale capului și gâtului. În acest articol, vom explora cauzele posibile ale otalgiei, tipurile de durere și afecțiunile ORL pe care le poate semnala, precum și metodele de diagnostic utilizate.

Cauze posibile ale durerii de ureche

Otalgia poate avea multiple cauze, iar acestea se împart în două mari categorii: cauze primare și cauze secundare.

• Cauze primare (afecțiuni direct legate de ureche):
  • Otita externă (infecția conductului auditiv extern)
  • Otita medie acută sau cronică
  • Acumularea excesivă de cerumen
• Cauze secundare (afecțiuni din afara urechii care pot provoca otalgie):
  • Afecțiuni dentare (carii, abcese, probleme ale articulației temporomandibulare)
  • Faringita sau amigdalita
  • Tumori ale faringelui sau zonei cervicale
  • Infecții virale, cum ar fi herpesul zoster otic
  • Afecțiuni ale coloanei cervicale, care pot influența nervii responsabili de inervația urechii

Tipuri de durere de ureche

Durerea de ureche poate varia în funcție de intensitate, localizare și durata simptomelor. Principalele tipuri de durere includ:

• Durere acută – Apare brusc și este intensă, fiind adesea cauzată de infecții bacteriene sau virale.
• Durere cronică – Persistă timp îndelungat și poate indica o afecțiune mai gravă, precum otita medie cronică supurată.
• Durere pulsatilă – Poate indica o infecție activă sau o problemă vasculară.
• Durere referită – Resimțită în ureche, dar având originea în altă parte a capului sau gâtului.
• Durere ascuțită, înțepătoare – Poate fi cauzată de leziuni ale nervilor sau inflamații acute.

Ce afecțiuni ORL poate semnala durerea de ureche?

Datorită interconectării structurilor ORL, durerea de ureche poate fi un simptom al unor afecțiuni precum:

• Otita externă – Inflamație sau infecție a conductului auditiv extern, frecvent cauzată de bacterii sau fungi.
• Otita medie – Infecție a urechii medii, mai des întâlnită la copii, care poate duce la acumularea de lichid în spatele timpanului.
• Nevralgia de trigemen – Durere severă care poate iradia spre ureche și alte părți ale feței.
• Herpes zoster otic (Sindromul Ramsay Hunt) – O infecție virală care poate provoca dureri severe de ureche și afectarea nervilor faciali.
• Disfuncția articulației temporomandibulare (ATM) – Poate determina durere referită către ureche și senzația de presiune auriculară.
• Afecțiuni ale coloanei cervicale – Aceste afecțiuni pot genera nevralgie Arnold.

Cum diagnosticăm durerea de ureche

Pentru a determina cauza exactă a durerii de ureche (otalgiei), medicul ORL va efectua un consult detaliat, care poate include:

• Anamneza medicală – Identificarea simptomelor asociate, durata și intensitatea durerii, istoricul pacientului.
• Examen clinic ORL – Inspectarea conductului auditiv extern și a timpanului cu ajutorul unui otoscop.
• Audiogramă și timpanogramă (impendasmetrie) – Evaluarea auzului pentru a detecta eventualele deficiențe.
• Endoscopia nazala și endoscopia faringiană– Pentru a investiga afecțiuni din zona nazofaringelui care ar putea provoca durere referită.
• Analize de laborator – Dacă există suspiciuni de infecție bacteriană sau virală.

Dacă se suspectează o problemă structurală sau tumorală medicul poate recomanda metode de investigație imagistică de înaltă precizie,precum CT sau RMN.

Când să mergi la medic?

Deși multe cauze ale durerii de ureche sunt benigne și pot trece de la sine, există situații în care este absolut necesar un consult medical:

• Durerea este intensă și nu cedează la analgezice obișnuite
• Se observă scurgeri de lichid sau sânge din ureche
• Se asociază cu febră mare și stare generală alterată
• Apar simptome neurologice precum amorțeală facială sau dificultăți de vorbire
• Există o pierdere bruscă sau progresivă a auzului
• Apar tumefacții în zona auriculară sau cervicală

Durerea de ureche poate avea numeroase cauze, de la infecții minore la afecțiuni mai serioase ale urechii sau altor structuri ORL.
Diagnosticul corect este esențial pentru a identifica sursa problemei și a preveni eventualele complicații.
Dacă te confrunți cu durere de ureche (otalgie) persistentă sau severă, este recomandat să consulți un specialist ORL pentru investigații amănunțite.
Ignorarea simptomelor sau administrarea de tratamente necorespunzătoare poate duce la complicații serioase, inclusiv pierderea ireversibilă a auzului.

La Novus Medical efectuezi o gamă variată de servicii ORL, prin aparatură medicală modernă și performantă, medici empatici și un ambient modern.

Despre otita medie cronică seroasă

Otita medie cronică seroasă, o afecțiune subtilă și care poate fi trecută cu vederea uneori, influențează negativ dezvoltarea unui copil dacă nu este tratată corespunzător și la timp!
Dr. Mihai Condrat, medic specialist ORL pediatrie, competență în endoscopie bronșică, explică simptomele acestei afecțiuni, importanța diagnosticării corecte și rolul unui specialist dedicat copiilor.

Ce este otita medie cronică seroasă?

În sezonul rece, afecțiunile respiratorii sunt foarte frecvente. Copiii merg în colectivitate și sunt expuși la o multitudine de bacterii și virusuri. Sistemul lor imunitar, aflat încă în dezvoltare, este vulnerabil la contactul cu acești agenți patogeni. Frigul și schimbările bruște de temperatură accentuează acest aspect.
Otita medie cronică seroasă este o afecțiune care poate afecta un copil mic, care nu are capacitatea de a-și exprima clar disconfortul. Netratată la timp, această afecțiune îi poate influența dezvoltarea pe termen lung.

Cunoscută și sub denumirea de “glue ear”, otita medie cronica seroasă implică acumularea unui lichid vâscos în spatele timpanului, pe termen lung, fără să fie prezentă o infecție activă.
Cauza acesteia este, de multe ori, reprezentată de ventilația defectuoasă a urechii medii prin trompa lui Eustachio, dată de obstrucția nazală persistentă (ex: hipertrofia adenoidă, rinita alergică).

Ce simptome are otita medie cronică seroasă?

Cum pot identifica părinții simptomele?

Această afecțiune poate fi mai greu de identificat la copiii mici, care nu pot exprima clar ceea ce simt. De multe ori, simptomele nu sunt cele clasice ale unei otite acute: durere de ureche, febră. Astfel, părinții observă uneori o scădere temporară a acuității auditive asociată cu tendința copilului de a vorbi mai tare.
Aceste aspecte pot fi însoțite de o serie de efecte secundare date de respirația nazală dificilă pe termen lung:

• somn agitat
• stertor nocturn (respirație zgomotoasă, uneori cu apnee)
• modificări ale comportamentului
• întarziere în dezvoltarea limbajului
• dificultăți în concentrare

Aceste semne pot fi ușor confundate cu alte probleme legate de sănătatea copilului.

Din păcate, părinții nu recunosc întotdeauna legătura dintre aceste simptome și o problemă ORL.

Ce complicații poate avea otita medie cronică seroasă?

Deseori, deoarece micuții nu se pot concentra la activitățile zilnice, fie că este vorba de activități educaționale, fie de jocuri, care sunt esențiale pentru învățarea timpurie, copiii ajung sa fie trimiși la terapeut, fără a primi un diagnostic corect.

Fără un diagnostic și tratament adecvat, această afecțiune poate avea repercusiuni pe termen lung, astfel încat acesti copii se pot confrunta cu problemele de fonetică și articulare a vorbirii, precum și dificultăți în înțelegerea textului citit.

Otita medie cronică seroasă poate afecta dezvoltarea limbajului dacă nu este tratată din timp.

Care sunt pașii pe care ar trebui să îi urmeze părinții dacă suspectează că micuțul lor ar putea suferi de otită medie cronică seroasă?

Primul pas este observarea atentă a comportamentului copilului.

Reprezintă indicii importante semne precum:

• lipsa reacțiilor la anumite sunete
• vorbirea mai tare decât de obicei
• modificări comportamentale
• dificultăți de concentrare
• respirație nazală dificilă cronică
• sforăitul
• somnul neodihnitor

Dacă părinții remarcă astfel de simptome se recomandă consultul la un medic specialist ORL pediatru cât mai curând.

Diagnosticarea acestei afecțiuni implică un consult asociat deseori cu o serie de investigații complementare, precum fibroscopia nazală si timpanograma (un test care evaluează funcția urechii medii).

După diagnostic, tratamentul variază în funcție de severitatea afecțiunii:

• În cazurile ușoare, de obicei, se recomandă tratamente medicamentoase pentru reducerea inflamației și ameliorarea drenajului lichidului din urechea medie.
• În situațiile mai complicate sau cronice, poate fi necesară intervenția chirurgicală, care implica drenajul lichidului din urechea medie si plasarea unui tub de ventilație la nivelul timpanului, pentru a facilita aerisirea urechii medii.

De multe ori însă, aceste intervenții la nivelul urechii se asociază, în aceeași etapă, cu o serie de intervenții la nivel oro-nazal: îndepărtarea țesutului adenoidian, ablația / reducerea amigdalelor palatine.

Aceste intervenții sunt menite să amelioreze respirația dificilă și să reducă frecvența și durata episoadelor infecțioase din această sferă.

Cel mai important este ca părinții să nu ignore aceste simptome și să nu încerce tratamente fără supraveghere medicală. Diagnosticarea și tratamentul precoce pot preveni complicațiile și îi pot oferi copilului șansa unei dezvoltări armonioase.

Importanța unui medic ORL pediatru

Medicul ORL pediatru are experiența necesară pentru a recunoaște această afecțiune și dispune de echipamente de investigație adecvate acestei vârste. De exemplu, utilizarea unui fibroscop pediatric subțire permite examinarea cavității nazale inclusiv a copiilor mai mici de un an.

Această abordare completă, de la diagnostic la tratament medicamentos și/sau chirurgical, precum și recuperarea ulterioară, asigură copilului șansa de a se dezvolta armonios, de aceea alegerea medicului este esențială.

Sursă text: Dr. Condrat Mihai, Medic specialist ORL și Chirurgie Cervico-facială, Competență endoscopie bronșică