Bronșita reprezintă inflamația mucoasei bronhiilor, căile aeriene care conduc aerul către și dinspre plămâni.
Această afecțiune determină îngustarea căilor respiratorii și creșterea secreției de mucus, ceea ce duce la apariția tusei și a dificultăților de respirație.
Din punct de vedere clinic, bronșita este clasificată în bronșită acută și bronșită cronică. Cele două forme au cauze, evoluție și abordare terapeutică diferite.

Bronșita acută

Bronșita acută este cea mai frecventă formă și apare, de regulă, ca urmare a unei infecții virale a tractului respirator superior, similare răcelii sau gripei.
Virusurile responsabile includ rinovirusurile, virusul gripal și virusul sincițial respirator.
Mai rar, bronșita acută poate fi cauzată de bacterii sau de expunerea la factori iritanți, precum fumul de țigară, poluarea sau substanțele chimice.

Simptomele principale sunt tusea persistentă (inițial uscată, apoi productivă), expectorația de mucus clar, galben sau verzui, senzația de presiune toracică, respirația șuierătoare, oboseala și, uneori, febra ușoară. În majoritatea cazurilor, bronșita acută este o afecțiune autolimitantă, care se remite în 7–14 zile, deși tusea poate persista câteva săptămâni.

Tratamentul este simptomatic și include repaus, hidratare adecvată, antitermice și, la nevoie, medicamente antitusive sau bronhodilatatoare. Antibioticele nu sunt recomandate de rutină, deoarece etiologia este predominant virală.

Bronșita cronică

Bronșita cronică este o afecțiune respiratorie de lungă durată, definită prin tuse productivă prezentă cel puțin trei luni pe an, timp de doi ani consecutivi.
Aceasta face parte din spectrul bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC). Principalul factor de risc este fumatul, însă expunerea profesională la praf, noxe sau poluanți atmosferici joacă, de asemenea, un rol important.

Pacienții cu bronșită cronică prezintă tuse persistentă cu spută, dispnee progresivă, wheezing și infecții respiratorii frecvente.
Netratată, boala poate duce la scăderea semnificativă a funcției pulmonare și la complicații cardiovasculare.

Tratamentul bronșitei cronice presupune renunțarea definitivă la fumat, utilizarea bronhodilatatoarelor și a corticosteroizilor inhalatori, vaccinarea antigripală și antipneumococică, precum și programe de reabilitare pulmonară.

Diagnostic și prevenție

Diagnosticul bronșitei se bazează pe anamneză, examen clinic. La recomandarea medicului pneumolog pot fi recomandate investigații precum spirometria, radiografia toracică sau analizele de spută.
Prevenția bronșitei include evitarea fumatului, reducerea expunerii la poluanți, igiena riguroasă a mâinilor și vaccinarea anuală antigripală.

Surse:

•  Mayo Clinic – Bronchitis: symptoms, causes & treatment: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bronchitis/symptoms-causes/syc-20355566
• Cleveland Clinic – Chronic Bronchitis https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/24645-chronic-bronchitis
• World Health Organization (OMS) – Chronic respiratory diseases; https://www.who.int/health-topics/chronic-respiratory-diseases
• National Heart, Lung, and Blood Institute (NHLBI – NIH): https://www.nhlbi.nih.gov/health/bronchitis

Ce este lupusul eritematos sistemic?

Lupusul eritematos sistemic (LES), cunoscut simplu ca lupus, este o boală autoimună cronică în care sistemul imunitar atacă propriile țesuturi.
Boala determină inflamații care afectează diferite organe ale corpului.

Lupusul poate cauza simptome variate: de la dureri articulare și oboseală până la leziuni grave la nivelul rinichilor, inimii sau plămânilor.

Boala evoluează în episoade, alternând între perioade în care simptomele se intensifică și perioade în care acestea se ameliorează sau dispar temporar.

Cauzele lupusului

Apariția lupusului este cauzată de un cumul de factori:

• Predispoziția genetică
• Expunerea la factorii de mediu, cum ar fi lumina solară și infecțiile
• Dereglări ale sistemului imunitar care determină atacarea propriilor celule

Femeile tinere sunt cele mai frecvent afectate, iar diagnosticul precoce este esențial pentru o terapie eficientă.

Simptomele lupusului

Simptomele lupusului pot varia, însă cele mai întâlnite sunt:

• Oboseală persistentă și febră ușoară
• Dureri și inflamații articulare, mai ales la mâini și încheieturi
• Erupții cutanate caracteristice pe față, în formă de „fluture”
• Fotosensibilitate și leziuni ale pielii
• Probleme respiratorii sau cardiace cauzate de inflamație
• Tulburări hematologice (anemie, scăderea globulelor albe sau trombocitelor)

Cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul de lupus este stabilit de către medicul reumatolog pe baza unui set de simptome clinice și analize de sânge speciale, cum ar fi:

• Testul anticorpilor antinucleari (ANA)
• Anticorpi specifici lupusului (anti-dsDNA, anti-Sm)
• Investigarea funcției rinichilor și a altor organe
• Alte teste imagistice sau biopsii, când este cazul

Tratamentul lupusului

La Novus Medical Ploiești, medicul reumatolog stabilește planuri terapeutice personalizate pentru pacienți, care includ:

• Medicamente antiinflamatoare și imunosupresoare pentru reducerea activității bolii
• Antimalarice și tratamente biologice moderne, când este necesar
• Recomandări privind evitarea factorilor declanșatori, inclusiv protecția solară
• Monitorizare regulată pentru prevenirea complicațiilor

Dacă te confrunți cu simptome ce pot sugera lupus sau ai fost diagnosticat cu această afecțiune și ai nevoie de un plan de tratament personalizat, programează o consultație la medicul reumatolog.

Medicul specialist reumatolog îți susține starea de sănătate printr-un diagnostic corect și tratamente adaptate nevoilor tale medicale.

Surse:

• Lupus – Symptoms & causes — https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/lupus/symptoms-causes/syc-20365789
• Lupus – Diagnosis & treatment — https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/lupus/diagnosis-treatment/drc-20365790
• Lupus – What It Is, Symptoms, Causes & Treatment — https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4875-lupus
• Systemic Lupus Erythematosus – Clinical Guidelines – https://rheumatology.org/

Ce reprezintă infecția de tract urinar?

Infecția de tract urinar (ITU) este o infecție foarte comună care afectează sistemul urinar.
Sistemul urinar este alcătuit din rinichi, uretere, vezică urinară și uretră.

Rinichii filtrează apa și produsele reziduale din sânge și astfel se formează urina. Urina circulă, în mod normal, fără contaminare prin sistem.

Infecția de tract urinar poate afecta orice parte a acestui sistem:

• Tractul urinar inferior implică vezica urinară (numită cistită – cel mai frecvent tip de ITU) sau uretra (uretrită).
• Tractul urinar superior implică rinichii (pielonefrită). Infecțiile localizate mai sus în tractul urinar sunt, de regulă, mai grave.

Cauze și factori de risc

Infecțiile de tract urinar apar atunci când bacteriile pătrund în tractul urinar, de obicei prin uretră și încep să se înmulțească în vezica urinară.
Sistemul urinar are mecanisme de apărare pentru a ține bacteriile la distanță, dar acestea pot eșua.

Principala cauză a acestor infecții, în special a celor necomplicate, este bacteria Escherichia coli (E. coli), care provoacă peste 90% din infecțiile vezicii urinare și 80-85% din ITU dobândite în comunitate.
E. coli se găsește în mod obișnuit în intestinul gros (tractul gastrointestinal) și în jurul anusului.

Factorii de risc pentru dezvoltarea infecției de tract urinar includ:

1. Anatomia feminină: Femeile au uretra mai scurtă decât bărbații și mai aproape de anus, facilitând astfel pătrunderea bacteriilor.
2. Activitatea sexuală: Raportul sexual poate introduce un număr mare de bacterii în vezică. Urinarea imediat după actul sexual ajută la eliminarea bacteriilor.
3. Metode contraceptive: Utilizarea diafragmelor și a agenților spermicizi crește riscul unei infecții de tract urinar.
4. Menopauza și perimenopauza: Scăderea nivelului de estrogen face tractul urinar mai vulnerabil la infecții de tract urinar.
5. Factori legați de urină/vezică: Golirea incompletă a vezicii permite bacteriilor să persiste și să se dezvolte. De asemenea, blocajele din tractul urinar (cum ar fi pietrele la rinichi sau prostata mărită la bărbați) pot crește riscul.
6. Sistemul imunitar slăbit: Afecțiuni precum diabetul (care este, de asemenea, un factor de risc) sau utilizarea medicamentelor imunosupresoare cresc vulnerabilitatea.
7. Utilizarea cateterelor: Pacienții spitalizați sau cei care nu pot urina singuri și folosesc un cateter urinar (tub subțire introdus în uretră pentru a drena urina din vezică) prezintă un risc crescut.
8. Igienă: Mâinile pot transporta bacterii către uretră. Ștergerea din spate spre față după defecație facilitează intrarea E. coli.

Simptomele infecției de tract urinar

Simptomele infecției de tract urinar variază în funcție de partea tractului urinar afectată.
În general, o infecție de tract urinar provoacă inflamație în mucoasa tractului urinar.

Simptomele ITU inferioare (cistită sau uretrită):

• Durere sau senzație de arsură la urinare (disurie)
• Nevoia de a urina mai des decât de obicei
• Nevoia puternică și persistentă de a urina, care nu dispare, chiar dacă vezica este goală
• Durere în zona pelvină inferioară, abdomen sau presiune în partea de jos a pelvisului
• Urină tulbure sau urât mirositoare
• Sânge în urină (hematurie), ce face urina să pară roșie, roz intens sau culoare închisă
• Incontinență urinară sau agravarea incontinenței
• Oboseală extremă

Simptomele ITU superioare (pielonefrită/infecție renală)

Simptomele se dezvoltă rapid și sunt mai severe. Acestea pot sau nu să includă simptomele ITU inferioare.

• Febră mare (peste 38,3°C)
• Frisoane și tremurături
• Durere în flanc (spate sau lateral, de obicei pe o singură parte, sub coaste)
• Greață și vărsături

Simptome vârstnici și copii

În cazul vârstnicilor sau copiilor simptomele clasice pot lipsi.

Vârstinicii pot prezenta modificări mentale sau confuzie (delir), letargie, febră sau temperatură scăzută (hipotermie), sau incontinență urinară mai gravă decât de obicei.

La copii se remarcă simptome precum iritabilitate, febră inexplicabilă, alimentație slabă, vărsături, diaree sau pierderea controlului vezicii urinare (enurezis nou apărut).

Infecțiile de tract urinar recurente

Infecțiile recurente sunt definite ca două sau mai multe ITU în decurs de șase luni sau trei sau mai multe în decurs de un an. Acestea sunt mai frecvente la femei.

Managementul infecțiilor recurente:

Medicul poate recomanda:

• Antibiotice în doză mică luate zilnic, la două zile, sau timp de până la șase luni.
• Antibiotice luate imediat după actul sexual.
• Antibiotice luate la primul semn al simptomelor.
• La femeile aflate în perimenopauză sau post-menopauză, poate fi sugerată o cremă vaginală care conține estrogen, care poate reduce riscul de ITU prin modificarea pH-ului vaginal.
• Alternative non-antibiotice, cum ar fi hipuratul de metenamină.

Diagnosticul infecției de tract urinar

Atunci când apar simptome, este esențial să se consulte un medic specialist urolog.
Diagnosticul se bazează pe simptome, istoricul medical, examen fizic și teste de laborator:

• Sumarul de urină +  sediment urinar: examinarea urinei pentru semne de infecție, cum ar fi nitriți, esterază leucocitară și globule albe.
• Urocultura: Testarea unui eșantion de urină pentru a identifica tipul de bacterii prezente și sensibilitatea acestora la diferite antibiotice.
  Urocultura este importantă pentru a determina cel mai adecvat tratament.
• Teste imagistice: În cazurile de infecții frecvente, eșec al tratamentului, sau când se suspectează o boală sau leziune subiacentă, se pot efectua teste imagistice precum ecografia, tomografia computerizată (CT scan) sau cistoscopia.

Tratamentul infecției de tract urinar

Tratamentul principal pentru infecția de tract urinar, atât acută cât și complicată, îl reprezintă antibioticele.
Medicul specialist urolog va alege un antibiotic eficient împotriva bacteriei responsabile.

• Durata tratamentului: Este crucial să se urmeze integral tratamentul prescris, chiar dacă simptomele se ameliorează rapid (de obicei în câteva zile). Neterminarea tratamentului poate duce la revenirea infecției și la rezistență la antibiotice.
• Infecții minore pot trece ocazional de la sine, dar majoritatea infecțiiolor de tract urinar necesită antibiotice.
• Pielonefrita poate necesita un tratament mai lung (10-14 zile) sau antibiotice intravenoase (IV) în spital, în cazurile complicate.
• Pentru ameliorarea simptomelor de arsură la urinare și durere, se pot folosi medicamente alternative.

Complicațiile infecției de tract urinar

Prognosticul pentru infecția de tract urinar este, în general, bun și majoritatea pacienților răspund bine la tratament.
Cu toate acestea, dacă nu este tratată prompt, infecția se poate răspândi și poate provoca probleme grave de sănătate.

Complicațiile netratării includ:

• Răspândirea infecției la rinichi (pielonefrită), care poate duce la deteriorarea renală permanentă.
• Sepsis (o infecție care pune viața în pericol, care se răspândește în sânge).
• În timpul sarcinii, infecțiile de tract urinar netratate sunt asociate cu riscul de naștere prematură și greutate mică la naștere.

Prevenire

Măsurile de prevenire sunt esențiale, mai ales pentru a reduce riscul de infecții de tract urinar recurente.

Dintre cele mai importante schimbări ale stilului de viață și igienă reamintim:

• Hidratare: Consumul de lichide suplimentare, în special apă (șase până la opt pahare zilnic, conform unor recomandări), ajută la eliminarea bacteriilor din tractul urinar.
• Igienă corectă: Femeile ar trebui să se șteargă întotdeauna din față spre spate după scaun pentru a preveni mutarea bacteriei E. coli din rect în uretră.
• Urinare: Urinarea frecventă și golirea completă a vezicii reduc riscul.
  Urinarea imediat înainte și după actul sexual ajută la eliminarea bacteriilor introduse.
• Îmbrăcăminte: Îmbrăcămintea strâmtă și lenjeria de corp din materiale sintetice pot crea un mediu umed care favorizează creșterea bacteriilor.
  Se recomandă îmbrăcăminte lejeră și lenjerie de bumbac.
• Produse iritante: Evitați deodorantele sau alte produse parfumate în zona genitală.
• Contracepție: Evitați utilizarea diafragmei, a spermicidelor sau a prezervativelor cu lubrifiant spermicid, mai ales dacă aveți infecții de tract urinar frecvente.

Surse:

• European Association of Urology (EAU), EAU Guidelines on Urological Infections: https://uroweb.org/guidelines/urological-infections
• Infectious Diseases Society of America (IDSA)
  Clinical Practice Guidelines for Acute Uncomplicated Cystitis and Pyelonephritis in Women: https://www.idsociety.org/practice-guideline/urinary-tract-infection-uti/
• Mayo Clinic, Urinary tract infection (UTI): https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/urinary-tract-infection
• National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases (NIDDK – NIH), Urinary Tract Infection in Adults: https://www.niddk.nih.gov/health-information/urologic-diseases/urinary-tract-infections
• Cleveland Clinic, Urinary Tract Infection (UTI):https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9135-urinary-tract-infections

Ce este tuberculoza?

Tuberculoza (TBC) este o boală infecțioasă gravă cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis.

Aceasta afectează în principal plămânii, dar poate infecta și alte organe. Astfel, tuberculoza reprezintă o problemă majoră de sănătate la nivel mondial.

Boala se transmite prin aer, prin picăturile fine emise atunci când o persoană bolnavă tușește, strănută sau vorbește, ceea ce face esențială detectarea și tratamentul rapid pentru a limita răspândirea tuberculozei.

Cum se transmite tuberculoza?

Tuberculoza se răspândește prin inhalarea particulelor aeriene ce conțin bacili tuberculoși. Contactul apropiat și prelungit în spații închise, slab ventilate, crește considerabil riscul de infectare cu tuberculoză.

Boala nu se transmite prin atingere, obiecte sau îmbrăcăminte.

Simptomele tuberculozei pulmonare

Semnele principale care indică necesitatea unui consult pneumologic includ:

• Tuse persistentă de peste 3 săptămâni, uneori cu sânge în spută
• Durere toracică și dificultăți de respirație
• Febră cu tentă prelungită, intensificată seara
• Transpirații nocturne abundente
• Oboseală cronică, slăbiciune accentuată
• Scădere în greutate inexplicabilă și lipsa apetitului

Simptomele pot fi inițial subtile, astfel încât adresarea precoce către medic este critică pentru succesul tratamentului împotriva tuberculozei.

Tratamentul tuberculozei 

Tratamentul tuberculozei se supune unui protocol complet, gratuit și monitorizat și este structurat în două faze esențiale, toate în lupta cu tuberculoza:

• Faza intensivă (2 luni): administrarea a patru antibiotice  în doze calculate în funcție de greutatea pacientului
• Faza de întreținere (4 luni): tratament cu două antibiotice pentru prevenirea recidivei și a apariției rezistenței bacteriene

Tratamentul este gratuit în România și este obligatoriu să fie urmat integral, sub supravegherea constantă a echipei medicale, pentru a asigura vindecarea completă și a preveni formele grave, rezistente de tuberculoză.

Cât timp este contagioasă tuberculoza?

Persoanele cu tuberculoză pulmonară sunt contagioase până la începutul unui tratament corect, care reduce mult încărcătura bacteriană. În această perioadă, tuberculoza poate fi transmisă ușor.

După 2 săptămâni de terapie adecvată, riscul de transmitere scade semnificativ, astfel că răspândirea tuberculozei este diminuată rapid.

Izolarea și respectarea recomandărilor medicale în această perioadă sunt obligatorii pentru prevenirea răspândirii tuberculozei.

Prevenția tuberculozei

Măsuri importante pentru prevenirea tuberculozei includ acțiuni care vizează riscul contractării tuberculozei.

• Vaccinarea BCG în copilărie, conform calendarului național
• Evitarea contactului îndelungat cu persoane netratate
• Respectarea igienei respiratorii: acoperirea gurii/ nasului la tuse sau strănut
• Aerisirea regulată a încăperilor în spațiile închise
• Stil de viață sănătos: alimentație echilibrată, renunțarea la fumat și evitarea factorilor de risc

Diagnosticarea tuberculozei

Pentru un diagnostic concret și complet, medicii pneumologi recomandă investigarea semnelor clinice și paraclinice specifice tuberculozei.

• Examenul de sputa pentru BK (Bacili Koch)
• Analize de sânge pentru evaluarea stării generale și a răspunsului imun
• Radiografie pulmonară și tomografie computerizată pentru identificarea leziunilor specifice
• Examinarea sputei prin metode bacteriologice și moleculare rapide, considerate standardul de aur în diagnosticarea tuberculozei

Interpretarea este realizată ulterior în context clinic, în cadrul consultației de pneumologie.

Consult pneumologic la Novus Medical Ploiești

Atunci când optezi pentru o programare în cadrul clinicii Novus Medical te bucuri de avantaje precum, mai ales dacă există suspiciune de tuberculoză.

• Consultații de pneumologie pentru pacienți cu vârsta mai mare de 18 ani
• Monitorizare riguroasă și sprijin permanent pe durata tratamentului recomandat
• Medici cu experiență și abordare empatică
• Confort, siguranță, cabinete moderne, la standarde înalte, fără riscuri pentru pacienti
• Implicarea personalului medical și confidențialitate din partea clinicii

Surse:

• Organizația Mondială a Sănătății (WHO). Tuberculosis Fact Sheet https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/tuberculosis 
• Centers for Disease Control and Prevention (CDC). Tuberculosis (TB) Overview https://www.cdc.gov/tb/index.html
• CDC. Clinical and Laboratory Diagnosis for Tuberculosis https://www.cdc.gov/tb/hcp/testing-diagnosis/clinical-and-laboratory-diagnosis.html
• Mayo Clinic. Tuberculosis – Symptoms & Causes https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tuberculosis/symptoms-causes/syc-20351250

Sistemul endocrin controlează procese vitale precum metabolismul, creșterea, dezvoltarea și echilibrul hormonal.
La copii, dereglările acestui sistem pot afecta serios sănătatea fizică și emoțională, de aceea recomandarea unui consult endocrinologic este esențială în cazul în care apar simptome suspecte.

Hipotiroidismul congenital și infantil

Hipotiroidismul este o afecțiune frecventă, provocată de producția insuficientă a hormonilor tiroidieni.
La nou-născuți, această tulburare poate provoca icter, somnolență, constipație și retard mental dacă nu este diagnosticată și tratată prompt prin screening neonatal.
La copii mai mari, hipotiroidismul se manifestă prin creștere lentă, intoleranță la frig, oboseală și piele uscată.

Diabetul zaharat tip 1 și tip 2

Diabetul zaharat tip 1 este o boală autoimună, diagnosticată cel mai frecvent în copilărie.
Este caracterizat prin insuficiența producerii insulinei, ceea ce conduce la hiperglicemie. Simptomele includ sete excesivă, urinare frecventă, scădere în greutate și oboseală.
Diabetul de tip 2, odată asociat doar adulților, devine tot mai frecvent și la copii, în special în contextul obezității infantile.

Tulburările de creștere

Deficitul sau excesul hormonului de creștere (GH) determină probleme semnificative de statură. Deficitul de GH poate cauza statură mică și întârziere a maturării osoase, în timp ce excesul hormonal poate duce la gigantism.
Aceste afecțiuni necesită diagnostic și tratament specializat endocrinologic.

Afecțiuni ale glandei suprarenale

Hiperplazia adrenală congenitală este o boală genetică relativ frecventă la copii, care afectează sinteza hormonilor cortizol și androgeni, provocând dezechilibre electrolitice și pubertate precoce.
De asemenea, boala Addison – insuficiența suprarenală primară, duce la oboseală severă, hipotensiune și slăbiciune musculară.

Pubertatea precoce și întârziată

Pubertatea precoce constă în apariția caracterelor sexuale secundare înaintea vârstei considerate normale (înainte de 8 ani la fete și 9 ani la băieți).
În schimb, pubertatea întârziată poate fi un semnal al unor probleme endocrine, afectând dezvoltarea sexuală și creșterea.

Obezitatea infantilă și tulburările metabolice

Obezitatea în copilărie este tot mai des diagnosticată și poate fi însoțită de tulburări endocrine și metabolice, cum ar fi rezistența la insulină și diabetul zaharat tip 2, constituind un risc major pentru sănătatea pe termen lung.

Aceste afecțiuni endocrine sunt cele mai frecvente și au un impact important asupra sănătății copiilor.
Este importantă recunoașterea timpurie a simptomelor și consultul endocrinologic pentru un diagnostic corect și un tratament adecvat.

La Novus Medical, doamna Dr. Mincan Oana, medic specialist endocrinolog acordă consultații atât pentru adulți, cât și pentru copii, pentru orice patologie endocrinologică pediatrică, începând cu vârsta de 5 ani.

Surse:

1.Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – prevalență, ghiduri de prevenție

2.Studii – Léger J. et al. European Society for Paediatric Endocrinology consensus guidelines on screening, diagnosis and management of congenital hypothyroidism.

3.Endocrine Society – Guidelines for the evaluation and treatment of precocious puberty

Infertilitatea este o realitate tot mai frecventă a cuplurilor, dar și una care poate fi tratată cu succes în majoritatea cazurilor. Se estimează că 1 din 6 cupluri întâmpină dificultăți în a obține o sarcină.
Deși acest drum poate fi încărcat emoțional, vestea bună este că medicina modernă oferă soluții eficiente pentru multe dintre cauze.

Ce este infertilitatea

Infertilitatea este definită ca imposibilitatea de a obține o sarcină după 12 luni de contact sexual regulat, neprotejat, în cazul femeilor sub 35 de ani, sau după 6 luni dacă femeia are peste 35 de ani, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Este important de știut că infertilitatea nu este o problemă exclusivă „a femeii” sau „a bărbatului”,  cauzele fiind împărțite aproximativ egal, respectiv 20-35% cauze feminine, 20-30% cauze masculine, 20-30% cauze feminine și masculine și 10% de cauză necunoscută.
Deoarece este o problemă ce vizează cuplul, se recomandă ca evaluarea să fie realizată împreună.

Când este momentul să te adresezi medicului

• Femei sub 35 de ani: dacă nu apare o sarcină după 12 luni de încercări regulate.
• Femei între 35 și 40 de ani: după 6 luni fără rezultat.
• Femei peste 40 de ani: este indicat un control imediat.

Chiar și fără intenția imediată de a concepe, este util un control al sănătății reproductive dacă:

• ciclurile menstruale sunt neregulate sau absente;
• există antecedente de infecții pelvine sau intervenții chirurgicale ginecologice;
• au fost diagnosticate boli endocrine (tiroidiene, diabet, sindrom de ovar polichistic);
• există un istoric familial de menopauză precoce;
• există un diagnostic de cancer personal sau familial
• partenerul are varicocel, traumatisme testiculare sau expuneri toxice profesionale.

Ce analize se recomandă în evaluarea fertilității

Pentru femeie:

• Profil hormonal: FSH, LH, estradiol, AMH, prolactină, TSH; freeT4 (FT4), T3, ATPO – recoltate între zilele 2-5 ale ciclului menstrual
• Ecografie transvaginală – pentru evaluarea ovarelor și a uterului;
• Histerosalpingografie (HSG) sau sono-HSG – pentru verificarea permeabilității trompelor uterine;
• Testări infecțioase (Clamidia, Mycoplasma, Ureaplasma etc.), dacă este cazul.
• Histeroscopie diagnostică pentru a evalua cavitatea uterină, ostiile tubare

Pentru bărbat:

• Spermogramă completă și spermocultură – pentru analiza numărului, mobilității și morfologiei spermatozoizilor (cu o abstinență prealabilă recoltării între 2 – 4zile);
• În cazuri speciale – teste hormonale (FSH, LH, testosteron) sau evaluare genetică.
• Un consult de urologie și andrologie pentru a exclude probleme ejaculatorii, erectile, existența unui varicocel sau altor afecțiuni genitale

Care sunt factorii care influențează fertilitatea

Fertilitatea poate fi influențată de o combinație de factori:

• Vârsta – cel mai important factor, mai ales pentru femei, deoarece calitatea şi cantitatea ovocitelor scade semnificativ după 35 de ani;
• Stilul de viață – fumatul, consumul excesiv de alcool, stresul cronic, lipsa somnului, greutatea prea mică sau prea mare pot afecta fertilitatea;
• Afecțiuni ginecologice – endometrioza, sindromul de ovar polichistic, fibroamele uterine, infecțiile pelvine;
• Factori masculini – calitatea redusă a spermei, varicocelul, infecțiile genitale, disfuncțiile hormonale;
• Factori imunologici și genetici, mai rar întâlniți, dar importanți în unele cazuri.

Ce soluții există pentru infertilitate

În funcție de cauză, tratamentul poate fi personalizat. Printre opțiunile moderne se numără:

• Stimulare hormonală pentru reglarea ovulației;
• Inseminare intrauterină (IUI) – potrivită în cazurile ușoare de infertilitate;
• Fertilizare in vitro (FIV) și ICSI (injectarea directă a spermatozoidului în ovul) – în cazurile mai complexe;
• Crioprezervare de ovocite sau embrioni – pentru femeile care doresc să-și păstreze fertilitatea pentru viitor;
• Consiliere psihologică, o parte esențială a procesului, care ajută cuplurile să depășească stresul emoțional al tratamentelor.

Sănătatea emoțională – un element cheie

Infertilitatea nu afectează doar corpul, ci și sufletul.

Este normal să apară tristețe, frustrare sau vinovăție. Important este să știți că nu sunteți singuri — există medici, psihologi și grupuri de sprijin dedicate acestei etape.
Călătoria spre o sarcină reușită poate fi lungă, dar fiecare pas contează.

Infertilitatea reprezintă o problemă medicală complexă, dar tratabilă. Cu un diagnostic corect, tratament personalizat și suport emoțional, majoritatea cuplurilor reușesc să-și împlinească visul de a deveni părinți.
Primul pas este să ceri ajutorul specialiștilor — cu cât mai devreme, cu atât mai mari sunt șansele de succes.

Clinica Novus Medical Ploiești, prin Dr. Andreea Elena Dumitru și alături de parteneri de încredere, organizează un eveniment special cu tema: “De la prevenție la fertilitate: paşi esențiali pentru cuplurile moderne”.

Detalii (EVENIMENT FINALIZAT):
📆  04.12, ora 18:00
📍Clinica Novus Medical Ploiești, B-dul. Republicii, nr. 143
GRATUIT, cu înscriere prealabilă

Autor: Dr. Andreea-Elena Dumitru, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie, supraspecializat în infertilitatea cuplului și reproducere umană asistată

Referințe științifice

1. American Society for Reproductive Medicine (ASRM) – Definition of infertility: a committee opinion (2023). asrm.org
2. Kamel RM. Management of the infertile couple: an evidence-based protocol. Reproductive Biology and Endocrinology. 2010;8:21. rbej.biomedcentral.com
3. Hagen CP et al. Fertility and ageing. Human Reproduction Update. 2005;11(3):261–276. academic.oup.com
4. Mechanisms of ovarian aging in women: a review. Journal of Ovarian Research. 2023;16(1):52. ovarianresearch.biomedcentral.com
5. Steiner AZ et al. Anti-Müllerian Hormone for screening, diagnosis, evaluation, and prediction: A systematic review and expert opinions. Fertility and Sterility. 2023. pubmed.ncbi.nlm.nih.gov

Obezitatea reprezintă acumularea în exces a țesutului adipos care prezintă un risc pentru sănătate.

Indicele de masă corporală se calculează împărțind greutatea (kg) de 2 ori la înălțime (metri). Valoarea lui ajută la încadrarea statusului pacientului.
IMC (kg/m2 ) status:

•  <18.5 Subpondere
•  18.5‐24.9 Greutate normală
• 25‐29.9 Suprapondere
• 30‐34.9 Obezitate gr. I
• 35‐39.9 Obezitate gr. II
• >40 Obezitate gr. III

Circumferința abdominală ajută la aprecierea gradului de depunere a grăsimii în jurul organelor abdominale.

O valoare mai mare de 88 cm la femei, respectiv 102 cm la bărbați este factor de risc pentru diabet zaharat, dislipidemie, HTA, sindrom metabolic.

Există mai multe tipuri constituționale și modele de distribuție a țesutului adipos.

Distribuția cu precădere abdominal a grăsimii crește semnificativ riscul de boli cardiovasculare.

Determinarea greutății corporale prin bioimpedanță este o metodă de aproximare a compoziției corporale. Rezultatele nu au 100% acuratețe și diferă în funcție de producător.

Osteodensitomatria DXA este metoda cea mai fiabilă pentru analiza compoziției corporale.

Ce reprezintă metabolismul?

Metabolismul reprezintă totalitatea reacțiilor chimice din interiorul organismului menite să mențină viața.

Scopurile principale ale metabolismului sunt:

-conversia energiei venite din mâncare în energie pentru funcțiile principale ale celulelor

-conversia macronutrienților din mâncare în micronutrienți necesari dezvoltării și menținerii organismului

-eliminarea reziduurilor toxice din corp

Creierul, ficatul și mușchiul striat sunt componentele cele mai active din punct de vedere al consumului de energie.

Creșterea activității mușchilor și a tonusului muscular va duce la un consum mai mare de energie.

Ficatul este uzina energetică a organismului. Funcțiile sale sunt numeroase, printre care procesarea nutrienților veniți de la nivel intestinal sau detoxifierea corpului.

Bolile ficatului vor afecta atât funcția, dar vor avea impact și pe energia consumată de acesta.

Intestinul subțire și intestinul gros conțin mușchi netezi care prin contracțiile peristaltice ajută la propagarea mâncării și ulterior a bolului fecal.

Mesele rare vor scădea peristaltismul, pe când mesele regulate vor menține undele peristaltice relativ constante, crescând astfel consumul de energie.

Metabolismul este astfel concentrat pe consum maxim de energie dimineața, cu scădere progresivă pe parcursul zilei până la funcție minimă pe timpul nopții, concentrată pe furnizarea de energie organelor vitale.

Aportul de alimente este bine să respecte fluctuația zi‐noapte a metabolismului.

Un aport alimentar concentrat seara va duce la stocarea energiei din mâncare în țesutul adipos de depozit.

Persoanele care au un ritm somn‐veghe dereglat (de exemplu șoferii care conduc mult noaptea, persoanele cu insomnie) pot suferi și dereglări ale metabolismului.

Înaintarea în vârstă vine cu scăderea capacității și vitezei de regenerare a țesuturilor, element ce vine firesc și cu alterarea proceselor și structurilor din corp.

Degradarea colagenului duce la scăderea tonusului pielii cu accentuarea ridurilor, alterarea structurii osoase, care contribuie la osteoporoza și scăderea masei și tonusului muscular.

Acest lucru duce automat la scăderea metabolismului și la o tendință fiziologică de câștig în greutate.

Creșterea în greutate și hipotiroidismul

Creșterea în greutate din hipotiroidism nu este pe baza țesutului adipos, ci pe acumularea de mucopolizaharide în piele, care atrag după ele apa.

Aspectul este mai degrabă unul edematiat.

În general prin această acumulare nu se crește mai mult de câteva kilograme.

O creștere în greutate mai mare (de ex. 10 kg) este în general determinată de mai multe cauze.

Nodulii tiroidieni sunt modificări în structura glandei tiroide, nu în funcția ei, prin urmare ei nu contribuie la modificarea greutății daca funcția este în limite normale.

Ce este insulinorezistența?

Insulinorezistența este un fenomen în care țesuturile asupra cărora insulina acționează nu mai răspund la acțiunea ei.

Acest lucru obligă pancreasul să producă mai multa insulină în efortul de a menține glicemia în limite normale.

Excesul de insulină atrage după sine depunerea mai mare de țesut adipos.

Efectele insulinorezistentei se văd în timp, fiind necesari ani de zile până să se dezvolte diabetul zaharat.

Acesta apare în momentul în care rezerva de insulină a pancreasului scade.

Cum ajută dietele?

Dietele drastice/înfometarea pot duce pe termen scurt la probleme de adaptare ale corpului ( ex: starea de leșin).

Pe termen mediu se pierde din masa musculară (deci scade metabolismul), iar organismul va face o reducere suplimentară pentru a se adapta și a menține energia strict pentru organele vitale.

Efectul yo‐yo reprezintă serii repetate de scădere în greutate urmate de creștere ponderală.

Majoritatea persoanelor care trec prin această experiență pierd încrederea în sine și pot dezvolta tendințe depresive.

Prin abordarea unor diete care nu corespund cerințelor corpului în timp se pierde din rata metabolică și se ajunge în punctul în care nu se mai poate obține scăderea în greutate decât cu eforturi mari.

De asemenea , acest efect crește riscul de boli cardiovasculare.

Tinerii care din diverse motive sunt paralizați și vârstnicii care sunt imobilizați o perioadă de timp sau pe viață pierd masa musculară prin atrofie, acest lucru afectând și metabolismul.

Vârstnicii au riscul de a rămâne imobilizați la pat chiar dacă nu sunt paralizați deoarece atrofia musculară este rapidă și ireversibilă în cazul lor.

Dieta înseamnă un stil de a ne hrăni, nu cură de slăbire. Fiecare trebuie să își găsească un stil pe care să îl poată aborda pe termen lung.

Dieta este ceva unicat, personalizat pentru nevoile fiecăruia din noi.

Nu există o rețetă secretă. În momentul în care nu vom mai căuta excepționalul vom descoperi că în lucrurile care ne înconjoară găsim de fapt mai mult sprijin.

Dacă aportul de energie depășește consumul, excesul se va depune.

Dacă aportul de energie este mai mic decât consumul, se va slabi.

Dietele nu funcționează la fel pentru toți. Nu suntem identici, prin urmare nici corpurile noastre nu vor avea aceeași reacție la același factor.

Pe măsură ce înaintam în vârstă nevoile corpului se schimbă, la fel ca și consumul de energie.

Dieta trebuie să respecte acele nevoi pentru a nu duce la schimbări majore de greutate.

Dieta poate fi medicament daca se adaptează problemelor de sănătate cu care ne confruntăm.

Legătura dintre sport și dietă

Sportul are ca și scopuri principale:

• promovarea sănătății generale
• menținerea tonusului muscular
• menținerea densității osoase
• creșterea sănătății cardiovasculare

Se poate slăbi și dacă persoana este sedentară însă, pentru menținerea masei musculare este importantă mișcarea.

Odată cu înaintarea în vârstă mișcarea se transformă din opțiune în indicație clară.

Rolul specialistului în nutriție este stabilirea unui regim alimentar care să permită scăderea în greutate fară a fi extrem de restrictiv, cu stabilirea unor ținte.

În același timp, dieta trebuie să respecte și profilul medical al persoanei.

Cu ajutorul unui specialist în nutriție este posibilă și urmărirea în timp și adaptarea regimului în așa fel încât să se facă tranziția din faza de slăbire în faza de menținere a greutății.

Este mai important să se scadă lent în greutate într‐un mod nepericulos pentru corp decât să se facă yo‐yo.

Când se poate apela la medicamente?

Medicația are rol adjuvant în procesul de slăbire.
Nu se administrează de prima intenție. Nu scutește persoana care o ia de la regim alimentar și nu se administrează pe termen lung.

Se poate apela la acestea în cazul pacienților care suferă de obezitate minim grad II și prezintă boli asociate (cardiopatie ischemică, diabet zaharat, gută, dislipidemie mixtă etc).

Se mai poate apela la medicamente dacă schimbarea nutriției nu a adus rezultate.

Surse:
Rezumat curs efectuat de As. Diana Drăghici
https://www.oamr.ro/,  “Cand si cat ne ingrasa hormonii?”, autor: Dr. Alexandra Cazan, medic specialist endocrinolog

Ce este colonul iritabil?

Colonul iritabil, cunoscut și ca sindromul de intestin iritabil, este o afecțiune comună ce afectează funcționarea normală a intestinului gros (colonului).

Această tulburare funcțională provoacă dureri abdominale, crampe, modificări ale frecvenței și aspectului scaunului, fără să producă leziuni structurale evidente.

Sindromul de intestin iritabil este o condiție cronică, cu o evoluție variabilă, ce necesită adesea gestionare pe termen lung.

Deși intestinul arată normal din punct de vedere structural, contracțiile musculaturii colonului pot fi neregulate: prea puternice sau prea slabe, ceea ce determină simptome ca diareea, constipația sau alternanța celor două.

Totodată, hipersensibilitatea nervoasă a tractului gastrointestinal generează dureri și disconfort intens, chiar și la stimuli normali, cum ar fi gazele intestinale.

Cauze și factori care contribuie la sindromul colonului iritabil

Cauzele exacte ale colonului iritabil nu sunt încă pe deplin înțelese, însă se consideră că mai mulți factori interacționează pentru a declanșa și a menține boala:

• Contracțiile musculare anormale ale intestinului, care pot accelera sau încetini tranzitul intestinal
• Disfuncții ale sistemului nervos care amplifică senzațiile normale din intestin în durere și disconfort
• Infecțiile intestinale severe anterioare (gastroenterite virale sau bacteriene) pot favoriza apariția sindromului
• Modificări ale microbiotei intestinale (echilibrul bacteriilor din intestin) care influențează procesul digestiv
• Stresul precoce în copilărie și stresul cronic în viața adultă
• Factori dietetici: consumul unor alimente ce fermentază sau care sunt greu de digerat (varză, fasole, lactate, băuturi carbogazoase)
• Alți factori: sedentarismul, fluctuații hormonale, consumul excesiv de anumite medicamente (antibiotice, antiacide, laxative)

Simptomele colonului iritabil

Simptomele comune ale sindromului de colon iritabil sunt:

• Dureri sau crampe abdominale recurente, în general ameliorate după defecație
• Balonare și acumulare excesivă de gaze
• Modificări ale tranzitului intestinal: diaree, constipație sau alternanța dintre ele
• Senzația de golire incompletă a intestinului
• Prezența mucusului în scaun
• Flatulență crescută

Simptomele pot varia în intensitate și pot afecta semnificativ calitatea vieții, producând disconfort fizic și stres emoțional.

Cum se stabilește diagnosticul de colon iritabil?

Diagnosticul sindromului colonului iritabil este clinic, bazat pe criterii specifice (criteriile Roma IV), care includ prezența durerilor abdominale recurente legate de modificările scaunului, cu o durată de cel puțin 3 luni.

Este esențială excluderea altor afecțiuni mai grave prin investigații suplimentare precum:

• Analize de sânge și teste pentru markeri inflamatori (calprotectina, lactoferina)
• Colonoscopie și/sau sigmoidoscopie
• Ecografie abdominală

Aceste teste ajută la diferențierea sindromului de colon iritabil de boli inflamatorii intestinale, infecții sau cancer colorectal.

Tratamentul și ameliorarea simptomelor

Tratamentul colonului iritabil este complex și se adaptează individual pacientului, cu scopul de a reduce simptomele și de a îmbunătăți calitatea vieții.

Modificări ale stilului de viață și diete recomandate

• Creșterea consumului de fibre, în special fibre solubile, ajută în cazurile cu constipație
• Evitarea alimentelor care provoacă balonare și gaz, cum ar fi varza, fasolea, conopida, băuturile carbogazoase
• Regimul alimentar personalizat, recomandat de către medicul nutriționist
• Consumul regulat de lichide și mese la ore fixe, în cantități moderate
• Exercițiile fizice regulate pentru stimularea motilității intestinale și reducerea stresului
• Gestionarea stresului prin tehnici de relaxare, yoga, meditație sau hipnoză

Tratament medicamentos, conform recomandării medicului

• Antispastice pentru reducerea crampelor intestinale
• Laxative sau antidiareice, în funcție de tipul simptomelor predominante
• Probiotice pentru restabilirea echilibrului florei intestinale

Terapie psihologică

Terapia cognitiv-comportamentală și alte metode psihologice pot ajuta la reducerea severității simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții.

Când să consulți un medic gastroenterolog?

Este important să consulți medicul specialist dacă simptomele persistă, se agravează sau apar semne de alarmă precum:

• Pierdere în greutate neintenționată
• Diaree nocturnă
• Sângerări rectale
• Anemie
• Vărsături nejustificate
• Durere abdominală care nu se ameliorează după defecație

Un medic gastroenterolog efectuează investigațiile necesare, stabilește un diagnostic corect și un plan terapeutic adaptat nevoilor și simptomelor tale.

Surse:
1.Irritable bowel syndrome – Symptoms and causes – Mayo Clinic: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/irritable-bowel-syndrome/symptoms-causes/syc-20360016)
2.Irritable Bowel Syndrome (IBS): Symptoms, Causes & Treatment:  https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4342-irritable-bowel-syndrome-ibs
3.Irritable Bowel Syndrome – Harvard Health: https://www.health.harvard.edu/topics/Irritable-Bowel-Syndrome
4.Irritable Bowel Syndrome (IBS) – Digestive Disorders – MSD Manual Consumer
Version: https://www.msdmanuals.com/home/digestive-disorders/irritable-bowel-syndrome-ibs/irritable-bowel-syndrome-ibs)

Vitaminele sunt substanțe organice esențiale, necesare în cantități mici pentru funcționarea optimă a organismului. Ele nu pot fi sintetizate în corp și trebuie obținute prin alimentație.

Vitaminele se împart în două mari categorii:

• liposolubile (A, D, E, K)
• hidrosolubile (complexul B și vitamina C)

Vitaminele hidrosolubile

Vitaminele hidrosolubile au ca și caracteristici următoarele:

– sunt esențiale în metabolism, sinteza de enzime, producerea de energie și funcționarea sistemului nervos
– se dizolvă în apă
– nu se stochează în organism (cu excepția vitaminei B12)
– sunt eliminate prin urină
– carențele apar rapid, iar aportul trebuie reînnoit constant prin alimentație.

Complexul de vitamine B include 8 vitamine cu roluri interconectate: B1 (tiamină), B2 (riboflavină), B3 (niacină), B5 (acid pantotenic), B6 (piridoxină) , B7 (biotină) , B9 (acid folic)  și B12 (cobalamină).

Deficiențele de vitamine B afectează sistemul nervos, imunitar și metabolismul celular.

Excesul este rar, dar posibile efecte adverse pot apărea la administrare în doze mari (injectabil, terapeutic).

Vitamina C este un puternic antioxidant și este implicată în imunitate, absorbția fierului și sinteza colagenului.
Aceasta se distruge ușor prin procesare termică.

Carența de vitamina C duce la scorbut, o boală severă a țesutului conjunctiv.

Absorbția vitaminelor

Absorbția vitaminelor depinde de factori precum:

– starea sistemului digestiv
– prezența altor nutrienți
– forma în care sunt administrate
– momentul din zi când sunt administrate.

Vitaminele hidrosolubile se absorb mai bine pe stomacul gol, dar se recomandă consumul cu apă.

Deficiențe și toxicitate

Hipovitaminoza reprezintă un aport insuficient de vitamine și duce la simptome precum oboseală, anemie, tulburări neurologice.

Avitaminoza reprezintă lipsă totală  si cauzează boli severe precum Beri-Beri ( vitamina B1), pelagra (vitamina B3).

Hipervitaminoza (aport foarte ridicat) este rară pentru vitaminele hidrosolubilă și este posibilă doar în doze terapeutice mari.

Recomandări referitoare la vitamine

• Alimentația echilibrată rămâne cea mai bună sursă de vitamine.
• Suplimentele nu înlocuiesc mâncarea și pot avea interacțiuni sau efecte adverse.
• Absorbția este optimă dacă se respectă combinațiile alimentare și orele de administrare.
• Este necesar ca suplimentele să fie administrate responsabil, doar la recomandarea medicului.

Complexul de vitamine B

În continuarea articolului îți prezentăm informatii detaliate despre vitaminele hidrosolubile din complexul B.

Vitamina B1 – Tiamina

Roluri principale:

• Esențială pentru metabolismul glucidic și producerea de energie.
• Participă la funcționarea sistemului nervos, muscular și cardiovascular.
• Ajută la producția de acetilcolină (neurotransmițător important).

Sursele naturale de vitamina B1 sunt : drojdia de bere, germeni de grâu, pâine integrală, semințe, carne de porc, ficat.

Deficitul de vitamina B1 provoacă boala Beri-Beri (uscată = neuropatii, umedă = insuficiență cardiacă).
Atunci când în corp există un deficit te confrunți cu urmatoarele simptome: oboseală, pierdere în greutate, afectare nervoasă și musculară.

Excesul de vitamina B1 este rar și aceasta se elimină prin urină. În doză foarte mare injectabilă poate da reacții anafilactice.

Vitamina B2 – Riboflavina

Roluri principale:

• Implicată în reacții de oxido-reducere (respirația celulară)
• Susține vederea, sănătatea pielii și dezvoltarea organismului
• Are efect benefic asupra metabolismului energetic

Sursele naturale de vitamina B2 sunt: lactate, ouă, carne, ficat, legume verzi, cereale integrale, ciuperci, drojdie.

Deficitul de vitamina  B2 provoacă cheiloză (fisuri buze), stomatită, fotosensibilitate, erupții cutanate.
De asemenea deficitul este asociat cu afecțiuni digestive, hepatice sau consum excesiv de alcool.

Excesul de vitamina B2 este eliminat prin urină (culoare galben intens) și este foarte rar toxic.

Vitamina B3 – Niacina (acid nicotinic / nicotinamidă)  

Roluri principale:

• Esențială în peste 400 reacții enzimatice (oxido-reducere)
• Ajută la metabolismul glucidelor, proteinelor și lipidelor
• Contribuie la sănătatea pielii, a sistemului nervos și cardiovascular

Sursele naturale de vitamina B3 sunt: drojdia de bere, carne slabă (pui, vită), ficat, pește, arahide, cereale integrale.

Organismul o poate sintetiza din triptofan (aminoacid din proteine).

Deficitul de vitamina B3 provoacă pelagra – caracterizată prin cele 3 „D”: dermatită, diaree, demență (și, netratată, moarte).

Alte simptome ale deficitului de vitamina B3 sunt: oboseală, iritabilitate, pierderea apetitului.

Referitor la excesul de vitamina B3: doze mari terapeutice cauzează înroșirea pielii (flush), mâncărimi, tulburări digestive, afectare hepatică.

Vitamina B5 – Acid pantothenic

Roluri principale:

• Componentă a coenzimei A, implicată în metabolismul energetic și sinteza acizilor grași, colesterolului, hormonilor steroidieni și neurotransmițătorilor.

Sursele naturale de vitamina B5 sunt: ouă, lactate, carne de pui, organe (ficat, rinichi), cereale integrale, leguminoase, avocado.

Deficitul de vitamina B5 este rar, dar poate provoca oboseală, insomnie, iritabilitate, greață, crampe musculare, parestezii (arsuri la nivelul picioarelor).

Excesul de vitamina B5 este foarte rar toxic. Doze foarte mari pot cauza diaree.

Vitamina B6 – Piridoxină

Roluri principale:

• Coenzimă pentru metabolismul aminoacizilor.
• Implicată în sinteza neurotransmițătorilor (serotonină, dopamină, GABA).
• Necesara formării hemoglobinei.

Sursele naturale de vitamina B6 sunt: carne de pui, banane, cartofi, cereale integrale, nuci, leguminoase.

Deficitul de vitamina B6 cauzează dermatită seboreică, glosită, iritabilitate, depresie, confuzie, anemie microcitară.

Excesul de vitamina B6, în doze mari, atunci când se administrează suplimente prelungite determină neuropatie periferică reversibilă.

Vitamina B7 – Biotină

Roluri principale:

• Cofactor pentru enzime implicate în metabolismul acizilor grași, glucidelor și aminoacizilor
• Sprijină sănătatea pielii, părului și unghiilor

Sursele naturale de vitamina B7 sunt: gălbenuș de ou, nuci, soia, legume verzi, ficat.

Deficitul de vitamina B7 cauzează căderea părului, erupții cutanate, oboseală, depresie, furnicături la nivelul extremităților.
Deficitul poate fi cauzat de consum excesiv de albuș crud (conține avidină, care blochează absorbția biotinei).

Excesul de vitamina B7 este foarte rar, nu s-au raportat efecte toxice semnificative.

Vitamina B9 – Acid folic / Folat

Roluri principale:

• Esențial în sinteza ADN și ARN
• Implicat în diviziunea celulară și formarea hematiilor
• Previne defectele de tub neural în sarcină

Sursele naturale de vitamina B9 sunt: legume verzi (spanac, broccoli), citrice, leguminoase, ficat.

Deficitul de vitamina B9 cauzează:

▪ Anemie megaloblastică, oboseală, iritabilitate, tulburări de memorie

▪ În sarcină: risc crescut de defecte congenitale

Referitor la excesul de vitamina B9, doze mari pot masca deficitul de vitamina B12 și pot întârzia astfel diagnosticul.

Vitamina B12 – Cobalamină

Roluri principale:

• Formarea hematiilor
• Funcționarea normală a sistemului nervos
• Metabolismul acizilor grași și aminoacizilor

Sursele naturale de vitamina B12 sunt exclusiv animale: carne, lactate, ouă. Astfel, vegetarienii stricți este necesar sa administreze suplimente de vitamina B 12.

Deficitul de vitamina B12 cauzează anemie pernicioasă, tulburări neurologice (amorțeală, pierdere echilibru), oboseală severă.

Excesul de vitamina B12 este rar toxic, doze mari pot provoca acnee, rozacee.

Vitamina C

Vitamina C poartă și denumirea de acid ascorbic.

Roluri principale:

• Antioxidant puternic, protejează celulele
• Sinteza colagenului: sănătatea pielii, vaselor de sânge, oaselor, cartilajelor.
• Crește absorbția fierului non-hemic
• Sprijină imunitatea

Sursele naturale de vitamina C sunt: citrice, kiwi, căpșuni, ardei gras, roșii, broccoli.

Deficitul de vitamina C cauzează scorbut: gingii sângerânde, pierderea dinților, vindecare lentă a rănilor, oboseală.

Excesul de vitamina C cauzează tulburări digestive, risc de calculi renali oxalici.

La Novus Medical, ne dedicăm sănătății tale în totalitate. Echipa noastră este constant implicată în formare continuă medicală pentru a asigura tratamente și abordări terapeutice optime.
Îți sunt necesare și alte sfaturi alimentare sau te confrunți cu un deficit nutrițional pe care ai nevoie să îl depășești? Specialiștii în nutriție îți stau la dispoziție. Stabilește o programare prin formularul de mai jos sau prin click aici.

Surse:
Rezumat curs efectuat de As. Diana Vasii
https://www.oamr.ro/, autor: TIBREA MICHAELA CORINA PHD, ASIST MED PR S ȘEFĂ, IRGH O FODOR CLUJ NAPOCA

Tot ce trebuie să știi despre Testul Babeș-Papanicolau

Testul Babeș-Papanicolau reprezintă o piatră de temelie în medicina preventivă feminină.
Prin această procedură simplă, medicii pot identifica precoce cancerul de col uterin și modificări celulare cu potențial evolutiv malign, alături de infecții comune.

Acest articol își propune să te ghideze prin toate aspectele relevante ale testului Papanicolau:
-definiție
-cine ar trebui să-l efectueze
-modalitatea de desfășurare a examinării
-interpretarea rezultatelor obținute

Ce este testul Papanicolau?

Testul Babeș-Papanicolau este o metodă de screening utilizată pe scară largă pentru a depista anomalii la nivelul celulelor colului uterin.
Acesta are capacitatea de a semnala prezența cancerului de col uterin, a leziunilor precanceroase, a dezechilibrelor florei vaginale și a diverselor infecții.
Examinarea este rapidă, minim invazivă și nedureroasă și are o importanță crucială pentru menținerea sănătății reproductive a femeilor.

Diferențele esențiale: Testul Papanicolau convențional versus cel în mediu lichid

În practica medicală, sunt utilizate două tipuri principale de teste Papanicolau. Diferența fundamentală dintre cele două tipuri constă în tehnica de colectare și procesare a probelor celulare.

Testul Papanicolau convențional

Aceasta este metoda clasică de screening pentru cancerul de col uterin.
În cadrul acestei proceduri, celulele prelevate de pe suprafața colului uterin sunt întinse direct pe o lamă de sticlă. Aceasta este apoi analizată microscopic în laborator.
Deși eficientă, această metodă poate avea limitări, deoarece distribuția celulelor pe lamă nu este întotdeauna uniformă, ceea ce poate influența acuratețea rezultatelor.

Testul Papanicolau în mediu lichid

Această variantă modernă a testului tradițional implică plasarea celulelor colectate într-un mediu lichid special, în loc de a fi întinse imediat pe o lamă.
Această etapă suplimentară de procesare permite eliminarea mucusului și a altor impurități. Astfel rezultă o imagine microscopică mai clară și, implicit, o acuratețe sporită a rezultatelor.

Cine trebuie să efectueze testul Papanicolau?

Testul Papanicolau este un analiză esențială pentru toate femeile cu vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.
Testarea ar trebui inițiată la vârsta de 21 de ani. După vârsta de 30 de ani, există opțiunea de a efectua testul Papanicolau împreună cu testarea HPV.
Această abordare permite detectarea prezenței virusului papiloma uman, principalul factor etiologic al cancerului de col uterin.

O întrebare frecventă este dacă testul Papanicolau mai este necesar după o histerectomie totală.

În această situație, este crucială o discuție detaliată cu medicul curant pentru a evalua necesitatea continuării testelor de screening. Decizia este luată în funcție de motivul histerectomiei și de istoricul medical individual.

În timpul sarcinii testul Papanicolau este de obicei efectuat în primul trimestru și este parte integrantă a examinărilor de rutină pentru sănătatea reproductivă. Procedura nu prezintă riscuri semnificative pentru mamă sau făt. Sensibilitatea crescută a zonei cervicale în timpul sarcinii poate cauza totuși un disconfort ușor pentru unele femei.

Persoanele cu factori de risc crescut: cu un sistem imunitar compromis (inclusiv infecția cu HIV) sau cu antecedente de leziuni precanceroase, necesită o frecvență mai mare a testării Papanicolau.

Cum se desfășoară examinarea Papanicolau?

Recoltarea probei pentru testul Papanicolau implică prelevarea delicată a unei mostre de celule de pe suprafața colului uterin. Pacienta se poziționează pe masa ginecologică, cu picioarele sprijinite în suporturi speciale.

Medicul introduce cu grijă un specul vaginal pentru a vizualiza clar colul uterin.

Ulterior, utilizând o periuță sau o spatulă mică, medicul colectează celulele cervicale, care sunt apoi transferate într-un mediu adecvat și trimise către laboratorul de analize.

Pregătirea esențială pentru un test Papanicolau precis

Pentru a asigura acuratețea maximă a rezultatelor testului Papanicolau, este importantă o pregătire adecvată, similară cu cea pentru un examen ginecologic de rutină.
În intervalul de 24-48 de ore anterior programării, este recomandat să se evite contactul sexual, utilizarea tampoanelor interne, spălăturile vaginale și aplicarea oricăror produse vaginale (creme, ovule, lubrifianți).  Acestea pot altera pH-ul vaginal și influența rezultatele testului.

Este indicat să se efectueze igienă locală înainte de programare. Se recomandă de asemenea evitarea utilizarii săpunurilor parfumate sau a altor produse agresive în zona intimă. În ziua consultației, se recomandă purtarea unor haine comode, care să faciliteze dezbrăcarea pentru examinare.

Momentul optim pentru recoltarea Papanicolau

Perioada ideală pentru recoltarea probei este cuprinsă între zilele 10 și 20 ale ciclului menstrual, ceea ce corespunde aproximativ cu o săptămână după încheierea menstruației.

Testul Papanicolau în timpul menstruației: este posibil?

În mod ideal, testul Papanicolau ar trebui programat în afara perioadei menstruale, deoarece prezența sângelui poate interfera cu interpretarea rezultatelor.
În cazul unei menstruații ușoare, se recomandă consultarea prealabilă a medicului pentru a evalua necesitatea reprogramării testului.

Interpretarea rezultatelor testului Papanicolau

Interpretarea rezultatelor testului Papanicolau este realizată de către medicul ginecolog în cadrul unei consultații ulterioare. Rezultatele sunt de obicei clasificate în trei categorii principale: normal, neclar și anormal.

Timpul de așteptare pentru rezultate

Rezultatele testului Papanicolau sunt de obicei disponibile în aproximativ 7 zile lucratoare, interval care poate varia în funcție de laboratorul care procesează proba și ziua recoltării.

Ce indică valorile normale la Papanicolau?

Un rezultat normal al testului Papanicolau indică absența celulelor anormale sau precanceroase. În această situație, nu este necesară o testare suplimentară până la următoarea programare de screening recomandată.

Un astfel de rezultat este adesea denumit “test Papanicolau negativ”.

În cazul în care rezultatele nu sunt concludente, medicul poate recomanda repetarea testului sau efectuarea unor investigații suplimentare.

Termenul “ASCUS” (celule scuamoase atipice de semnificație nedeterminată) este utilizat pentru a descrie celule care prezintă aspecte neobișnuite, dar care nu sunt în mod clar precanceroase.

Implicațiile rezultatelor anormale

Un rezultat anormal al testului Papanicolau semnalează prezența unor modificări celulare care ar putea fi precanceroase.
Medicul poate clasifica aceste celule anormale ca fiind de grad scăzut sau de grad înalt.
Un astfel de rezultat este denumit “test Papanicolau pozitiv”. Pentru o investigare amănunțită, pot fi necesare teste suplimentare, cum ar fi colposcopia și biopsia.

Semnificația unor termeni care pot apărea în rezultatele testului sau care pot fi menționați de medic:

• Cocobacili: Prezența cocobacililor sugerează un dezechilibru al florei vaginale, adesea asociat cu infecții bacteriene, cum ar fi vaginoza bacteriană.
• Inflamație nespecifică: Acest rezultat indică prezența unei iritații sau infecții la nivelul colului uterin, fără a fi clar definită cauza specifică și fără a fi neapărat legată de cancerul de col uterin.
• Modificări celulare reactive asociate cu inflamația: Aceste modificări apar ca răspuns al celulelor cervicale la inflamație sau iritație, dar nu sunt neapărat precursori ai cancerului.
• Celule epiteliale scuamoase: Acestea sunt celulele normale care acoperă suprafața colului uterin și sunt analizate în testul Papanicolau pentru a detecta orice anomalie.
• Metaplazie scuamoasă: Reprezintă o transformare benignă a celulelor colului uterin și este considerată o modificare fiziologică normală.
• Frotiu inflamator: Un frotiu inflamator indică prezența inflamației la nivelul colului uterin, care poate fi cauzată de o infecție sau de alți factori iritanți.
• Celule metaplaziate prezente: Prezența acestor celule semnifică faptul că celulele normale ale colului uterin au fost înlocuite cu celule noi, un proces obișnuit de regenerare.

Testul Babeș-Papanicolau este un instrument valoros în prevenția și depistarea precoce a cancerului de col uterin.
Respectarea recomandărilor medicale privind frecvența testării, în funcție de istoricul medical și factorii de risc individuali, este esențială pentru menținerea sănătății tale.

La Novus Medical Ploiești se recoltează testul Babeș Papanicolau în cadrul consultației de ginecologie, de către unul dintre medicii specialiști ginecologi.

Surse:
1.Mayo clinic:Testul Papanicolau – Mayo Clinic
2.https://www.webmd.com/:  Testul Papanicolau (testul Papanicolau): scop, procedură, rezultate, frecvență