Cu toții știm că alimentația este extrem de importantă, mai ales în perioada preșcolară. Copiii mici au nevoie de o nutriție echilibrată pentru a-și susține creșterea și dezvoltarea în mod sănătos.

Este esențial că alimentația preșcolarilor să fie bogată în nutrienți esențiali precum proteine, carbohidrați, grăsimi sănătoase, vitamine și minerale.

Un meniu variat ce include fructe proaspete, legume colorate, cereale integrale și proteine de calitate va asigura copiilor o sursă adecvată de energie pentru a-și desfășura activitățile zilnice.

De asemenea, este important să evităm consumul excesiv de zahăr rafinat, alimente procesate sau fast-food-uri nesănătoase. Încurajarea obiceiurilor alimentare sănătoase încă din copilărie va contribui la formarea unor alegeri bune în materie de nutriție pe termen lung.

Pentru a asigura o alimentație corespunzătoare preșcolarilor, este recomandat că părinții și educatoarele să colaboreze împreună pentru a crea un mediu propice pentru adoptarea obiceiurilor alimentare sănătoase. Prin educarea celor mici despre importanța unei alimentații echilibrate și prin oferirea unor opțiuni nutritive variate, putem contribui la creșterea unei generații cu un stil de viață cât mai sănătos posibil.

Cum putem organiza alimentația sănătoasă a copiilor?

Primii ani din viața unui copil sunt esențiali pentru formarea unor obiceiuri sănătoase, atât în ceea ce privește alimentația, cât și activitatea fizică. În această perioadă, ei își dezvoltă preferințele alimentare, învață să aprecieze gusturile și să își formeze atitudini legate de mâncare și mișcare. Experiențele pe care le trăiesc în acești ani vor influența obiceiurile pe care le vor avea în viața adultă și stilul lor de viață.

Este esențial că cei mici să fie expuși la experiențe plăcute și educative în ceea ce privește alimentația și activitatea fizică, pentru a învăța să trăiască sănătos. Acest lucru înseamnă să încurajăm copiii să consume fructe și legume, să ia micul dejun în fiecare zi, să bea suficientă apă și să se miște în mod regulat. Aceste comportamente sunt cruciale pentru creșterea și dezvoltarea lor armonioasă, precum și pentru menținerea unei stări de sănătate pe termen lung.

Prevenția obezității la copii

Pentru a preveni obezitatea și alte probleme de sănătate asociate, este important să adoptăm anumite recomandări precum:

• Creșterea consumului de fructe, legume și cereale integrale;
• Limitarea consumului de grăsimi, favorizând consumul de grăsimi nesaturate;
• Limitarea consumului de carbohidrați;
• Asigurarea unui consum adecvat de apă în funcție de greutatea corporală a copilului;
• Stimularea activității fizice de cel puțin 60 de minute pe zi.

Utilizarea alimentelor și a dulciurilor ca recompensă sau pedeapsă pentru comportamente inadecvate poate duce la obiceiuri alimentare nesănătoase și trebuie evitată pe cât posibil.

Deși copiii pot deveni mofturoși în ceea ce privește mâncarea și pot fi descriși ca fiind “consumatori dificili”, prevenirea acestui comportament depinde în mare măsură de alimentația sănătoasă adoptată în întreaga familie. Copiii urmează de obicei modelul pe care îl văd în familie, așadar este important ca adulții să ofere un exemplu pozitiv în ceea ce privește alegerile alimentare.

Persistă și insistă: continuă să oferi alimente sănătoase copiilor tăi chiar dacă par reticenți. Poate fi necesar să le prezinți un aliment de mai multe ori înainte ca ei să-l accepte.

Încurajează comportamentele sănătoase: laudă-i pe cei mici atunci când aleg să consume alimente sănătoase, chiar și pentru o mică gustare.

Fii un model de urmat: lasă-i pe copii să te vadă pe tine, adultul, savurând alimente sănătoase și implică-i în procesul de achiziționare și pregătire a hranei.

Păstrează regularitatea: stabilește ore fixe pentru mesele principale și pentru gustări și respectă-le cu consecvență.

Păstrează-ți calmul: evită stresul atunci când copiii tăi refuză anumite alimente. Evită hrănirea cu forța și evită să te simți rănit sau frustrat de refuzul lor.

Varietatea este cheia: oferă o gamă largă de alimente sănătoase pe farfurie și lasă-i pe copii să aleagă și să consume ceea ce doresc.

Împărțiți responsabilitățile: Adulții stabilesc ce/când/unde copiii mănâncă, în timp ce copiii decid dacă/cât mănâncă.

Fără griji în privința refuzului: dacă copilul refuză alimentele, evită să te îngrijorezi. Poți păstra alimentele pentru mai târziu, când le va fi foame.

Aceste sfaturi simple pot face ca procesul de a-i învăța pe copii să adopte obiceiuri sănătoase mai ușor și mai plăcut atât pentru părinți, cât și pentru cei mici.

Alimentația sănătoasă și activitatea fizică regulată sunt esențiale pentru dezvoltarea copiilor și pentru menținerea unei stări de sănătate optime pe termen lung. Prin oferirea unui exemplu pozitiv și prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase în întreaga familie, putem contribui la creșterea copiilor noștri într-un mod sănătos și echilibrat.

Sursa – edu.ro/ OMS

În domeniul medical, procedurile de colonoscopie și endoscopie sunt două proceduri esențiale pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor digestive. Există numeroase mituri și concepții greșite care înconjoară aceste proceduri.

Află mai jos adevărul din spatele acestor mituri comune precum: simți durere la efectuarea colonoscopiei? endoscopia îți poate perfora tractul digestiv? colonoscopia este necesară doar pentru persoane în vârstă? endoscopia poate fi evitată prin alte metode de diagnostic, precum teste de sânge sau imagistică medicală?

Mit: Colonoscopia este dureroasă și inconfortabilă.

Realitate: În realitate, colonoscopia este o procedură relativ nedureroasă, mai ales dacă este efectuată de un medic experimentat, într-un mediu corespunzător. Înainte de procedură, este suficientă analgezie ușoară și nu sedare pentru a reduce disconfortul. Majoritatea pacienților experimentează doar o presiune ușoară sau senzația de umflare în timpul procedurii.

Mit: Endoscopia implică riscul de perforare a tractului digestiv.

Realitate: Cu tehnologia modernă și experiența medicală adecvată, riscul de perforare a tractului digestiv în timpul endoscopiei este extrem de scăzut. Medicii care efectuează aceste proceduri sunt instruiți să monitorizeze cu atenție și să evite eventualele complicații. Perforările sunt rare și pot fi gestionate în mod corespunzător atunci când apar.

Mit: Colonoscopia este necesară doar pentru persoanele în vârstă sau cu simptome digestive severe.

Realitate: Screeningul pentru cancerul colorectal este un motiv comun pentru care persoanele cu vârsta peste 50 de ani trebuie să facă o colonoscopie regulat. Persoanele mai tinere cu factori de risc și istoric familial sugestiv au recomandare de a efectua această procedura imediat după vârsta de 20 ani.

Mit: Nu este necesar să urmați pregătirea adecvată înainte de colonoscopie.

Realitate: Pregătirea adecvată înainte de colonoscopie este esențială pentru a asigura un colon curat care permite medicului să examineze în mod corespunzător interiorul acestuia. Aceasta implică adesea consumul de lichide clare și administrarea de laxative pentru a goli colonul. Urmați întotdeauna instrucțiunile medicului cu privire la pregătirea preoperatorie.

Mit: Endoscopia poate fi evitată prin alte metode de diagnostic, precum teste de sânge sau imagistică medicală.

Realitate: Deși există alte metode de diagnosticare a unor afecțiuni digestive, precum teste de sânge sau imagistică medicală, endoscopia rămâne adesea cea mai precisă metodă de examinare a tractului digestiv superior sau inferior. Endoscopia permite medicilor să examineze direct interiorul tractului digestiv, să preleveze mostre de țesut și să efectueze proceduri terapeutice, cum ar fi îndepărtarea polipilor.

Concluzie

Colonoscopia și endoscopia sunt proceduri medicale esențiale pentru diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor digestive. Este important să ne bazăm pe informații corecte și să avem încredere în aceste proceduri vitale, fără a fi influențați de mituri și preocupări nejustificate. Prin înțelegerea adevărului din spatele miturilor, putem lua decizii informate pentru sănătatea noastră digestivă. Discută cu medicul dumneavoastră despre orice întrebări sau îngrijorări legate de colonoscopie și endoscopie.

Ce reprezintă arteriopatia?

Arteriopatia este o afecțiune a vaselor arteriale, ateroscleroza fiind cea mai frecventă cauză. Alte denumiri pentru această patologie sunt arteriopatia obliterantă, boala arterială periferică sau ” arterita” (cum este cunoscută în popor).

În urma acestei afecțiuni se poate ajunge la amputație: amputație de degete, până la amputație de gambă sau de coapsă.
Această condiție poate afecta diverse tipuri de artere, cum ar fi:

– arterele renale (responsabile de vascularizarea rinichilor);

– arterele mezenterice (responsabile de vascularizarea intestinului);

– arterele membrelor superioare, arterele carotide și vertebrale (responsabile de vascularizarea creierului).

Cu toate acestea, cel mai adesea, se manifestă la nivelul arterelor membrelor inferioare.

Afectarea aterosclerotică a arterelor implică formarea de plăci de aterom (“depuneri de grăsime”) pe pereții arterelor, conducând la îngustarea acestora.

Acest fenomen afectează circulația sângelui prin artere, determinând o furnizare redusă de oxigen către țesuturile alimentate de respectiva arteră, ceea ce duce la suferința acestora.

Cum se manifestă arteriopatia?

Afectarea aterosclerotică se dezvoltă progresiv. Inițial, există o perioadă asimptomatică, în care pacientul nu prezintă simptome, chiar dacă plăcile de aterom sunt prezente. Mai târziu, odată cu progresia bolii, apar simptomele, care variază în funcție de arterele afectate.

– Afectarea arterelor renale poate cauza hipertensiune arterială și/sau insuficiență renală;

– Afectarea arterelor mezenterice poate provoca durere abdominală după masă;

– Afectarea arterelor membrelor superioare poate genera durere în acea zonă după efort fizic;

– Afectarea arterelor carotide și vertebrale poate determina simptome diverse, cum ar fi amețeli, tulburări de vedere, amorțeli și alte simptome asociate cu insuficiența de irigare cerebrală.

Cu toate că toate arterele din organism pot fi afectate de boala aterosclerotică, prezentarea frecventă la medic se referă la simptomele de la nivelul membrelor inferioare. În acest context, în timpul mersului, pot apărea crampe musculare dureroase și involuntare la nivelul gambei, coapsei și chiar la nivelul feselor. Aceste crampe determină pacientul să se oprească și să se odihnească. La început, simptomele se manifestă la distanțe mari de mers, urmând ca durerea să apară la distanțe tot mai mici și chiar în repaus. În cazurile severe, pot apărea răni la nivelul picioarelor, cu vindecare lentă sau deloc.

Care sunt factorii de risc?

Factorii de risc pentru afectarea aterosclerotică a arterelor periferice sunt în principal aceiași cu cei pentru afectarea aterosclerotică a arterelor coronare (responsabile de vascularizarea inimii), cunoscută și sub denumirea de boală ischemică coronariană sau cardiopatie ischemică.

Acești factori comuni includ:

– fumatul;

– dislipidemia (nivele crescute ale grăsimilor din sânge);

– hipertensiunea arterială;

– diabetul zaharat.

Obezitatea, recunoscută ca factor de risc pentru afectarea aterosclerotică a arterelor coronare, nu este clar asociată cu afectarea arterelor periferice. Având în vedere factorii de risc comuni, pacienții cu afectare aterosclerotică a arterelor periferice (membrelor superioare, inferioare, renale, mezenterice, carotide și vertebrale) prezintă adesea și afectare concomitentă a arterelor coronare.

Cum se tratează?

Tratamentul este predominant medicamentos, iar în anumite situații, se poate recomanda asocierea tratamentului medicamentos cu tratament intervențional (implantare de stent) sau chirurgical.

Tratamentul medicamentos se concentrează, în primul rând, pe controlul factorilor de risc.
Este esențial ca pacientul să renunțe la fumat, să trateze corespunzător hipertensiunea arterială, dislipidemia (nivel crescut al grăsimilor din sânge) și diabetul zaharat.

În cazul afectării predominante a arterelor membrelor inferioare, exercițiul fizic este crucial, inclusiv mersul până la apariția durerilor, urmat de o pauză și reluarea mersului. Această favorizează apariția vaselor colaterale (vase care ocolesc porțiunea afectată, contribuind la oxigenarea țesuturilor periferice).

Tratamentul medicamentos, cu dovezi de îmbunătățire a prognosticului pacienților, include antiagregante și statine (medicamente care reduc colesterolul). Există și medicamente care îmbunătățesc calitatea vieții pacienților și extind distanța de mers fără apariția durerii.

În cazul pacienților la care simptomele nu răspund la tratamentul medicamentos sau cei cu limitări semnificative ale activității fizice, se poate apela la tratament intervențional (implantare de stent) sau la tratament chirurgical.

Cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul bolii arteriale periferice necesită, în primul rând, examinarea fizică a pacientului și având discuții detaliate pentru a evidenția simptomele tipice ale bolii.

Ulterior, în cazul bolii arteriale a membrelor inferioare, se poate utiliza măsurarea indicelui gleznă-braț (raportul între tensiunea măsurată la membrul inferior și cea măsurată la membrul superior) sau ecografia Doppler arterial, o metodă non-invazivă și ușor accesibilă.

La Novus Medical  beneficiezi de consultație amănunțită, ecografie Doppler arterial, recomandări de analize specifice, tratament personalizat și susținere din partea întregii echipe.

În evoluția fiecărei tinere, există un moment semnificativ care aduce cu sine necesitatea de a efecua primul consult ginecologic.

Este cu totul firesc să consulți un medic ginecolog. Consultația constă în principal într-o discuție deschisă, orientată să răspundă întrebărilor tale.
În ceea ce privește evaluarea pe masa ginecologică, aceasta nu este o procedură dureroasă, ci mai degrabă o investigație rapidă, care are loc doar dacă ți-ai început deja viața sexuală.

Când să efectuezi o consultație de ginecologie?

Este recomandat ca primul consult ginecologic să fie efectuat  între 13 și 15 ani. Acest demers are scopul de a iniția o relație deschisă și de încredere, oferindu-ți posibilitatea să discuți lber cu medicul ginecolog despre aspecte sensibile, precum:

– actul sexual
– bolile cu transmitere sexuală
– sângerarea menstruală
– modificările aspectului secreției vaginale

În cadrul consultației, primești informații detaliate privind modificările corpului în perioada pubertății, evoluția organelor genitale externe și interne, dezvoltarea sânilor, precum și caracteristicile ciclului menstrual. Medicul ginecolog este în măsură să te consilieze cu privire la metodele de prevenție a bolilor cu transmitere sexuală și la opțiunile de contracepție disponibile.

Conștientizarea acestor schimbări majore este esențială, iar informațiile corecte furnizate în cadrul consultației vor contribui la facilitarea acestei perioade delicate din viața fiecărei femei.

Gestionarea emoțiilor înainte de consult

Este firește să simți emoții și poate chiar o oarecare teamă înaintea primei vizite la ginecolog.
Există multiple motive pentru care îți recomandăm să eviți să-ți faci griji: investigația este rapidă, nu este dureroasă, iar medicul ginecolog este familiarizat cu discuții despre subiecte pe care, deocamdată, le poți considera tabu.
Totul se desfășoară într-un mod relaxat, iar tu trebuie doar să fii sinceră și să ridici toate întrebările pe care le ai în minte. Este posibil să uiți câteva dintre aceste întrebări din cauza emoțiilor, așa că este util să le notezi înainte de consultație.

Întrebarea cea mai frecventă în rândul tinerelor este: trebuie să vin însoțită la consult?

Răspunsul este: dacă ai sub 18 ani trebuie să fii însoțită de unul dintre părinți.

Dacă ai peste 18 ani este doar decizia ta dacă vrei sau nu să ai pe cineva alături în cabinet. Unele paciente se simt mai în siguranță dacă sunt însoțite de mame, în schimb altele sunt stânjenite de prezența mamei. Întotdeauna medicul va ține cont de dorința pacientei.

Dacă ești la menstruație, reprogramează consultația ginecologică

Dacă scopul consultației este doar o discuție cu medicul ginecolog, atunci nu este necesar să reprogramezi vizită. Însă uneori este indicat și consultul pe masa ginecologică, iar faptul că ești la menstruație te poate face să te simți stânjenită iar pe medicul ginecolog îl poate împiedica să te evalueze complet. De asemenea, probele vaginale (secreție vaginală, cultură din col, test Babeș Papanicolau) nu se pot recolta în timpul menstruației. Sunt necesare minim 2 zile de la finalizarea menstruației pentru a putea recolta în condiții optime probele vaginale. Așa că dacă nu ești presată de timp și te afli la menstruație, reprogramează consultația.

Igiena înaintea consultului

Deși multe femei consideră epilarea zonei intime că fiind o parte importantă a rutinei lor de îngrijire personală, este esențial să înțelegi că nu este un aspect obligatoriu în contextul consultației medicale. Procedură medicală nu va fi afectată negativ dacă nu ai epilat zona respectivă.

Totuși, un aspect crucial înaintea consultației este igienă personală adecvată. Un duș înainte de a pleca de acasă este recomandat pentru a asigura un mediu curat și confortabil în timpul consultului.

Pregătire prealabilă

Pentru asigurarea unei evaluări precise, evită activități precum raporturile sexuale, spălăturile intravaginale, și administrarea de ovule cu cel puțin 48 de ore înainte de consultație. Respectarea acestor reguli contribuie la rezultatele exacte ale testelor.

Un alt aspect important este să golești vezica urinară înainte de consult.

În eventualitatea unui consult ginecologic, este esențial să ai vezica goală pentru a evita disconfortul. Pentru efectuarea cu succes a unei ecografii transvaginale, golirea vezicii asigură o vizualizare clară a organelor genitale interne.

Întrebări frecvente pe care medicul ți le va adresa

Medicul ginecolog are rolul de a se asigura că starea ta de sănătate este optimă, și de aceea, vei fi întrebată despre diverse aspecte. Printre întrebările obișnuite se numără: la ce vârstă ai avut prima menstruație, dacă ciclul menstrual este regulat, dacă experimentezi dureri în timpul menstruației, cât durează sângerarea, și dacă aceasta este considerată normală, redusă sau abundentă. De asemenea, medicul va aborda subiecte precum debutul vieții sexuale și utilizarea metodelor de contracepție. Răspunsurile sincere asigură o evaluare corectă și îți stau la dispoziție pentru a te sprijini în orice ai nevoie.

Când este necesar consultul pe masa ginecologică?

Consultul pe masa ginecologică este recomandat atunci când resimți disconfort în zona intimă sau există nevoia de evaluare a organelor genitale externe. Utilizarea speculului vaginal pentru evaluarea vaginului se face în mod obișnuit după debutul vieții sexuale. Este important de menționat că această procedură nu este dureroasă, iar relaxarea ta pentru câteva secunde este singurul aspect necesar.

Informații pe care le vei afla în urma consultului

– Consultul ginecologic reprezintă o rutină necesară în viața fiecărei femei.

– Modificările în dezvoltarea sânilor și a vulvei, împreună cu debutul menstruației, sunt perfect normale la vârsta ta.

– Odată cu prima menstruație, devii aptă să rămâi însărcinată, motiv pentru care este esențial să utilizezi metode de contracepție atunci când îți începi viața sexuală.

– Prezervativul este eficient în prevenirea transmiterii unor infecții virale sau bacteriene care pot avea consecințe grave în viitor.

– La doi ani de la debutul vieții sexuale, este necesar să efectuezi primul test PAP.

– Între 11 și 18 ani, se recomandă vaccinarea anti-HPV – o campanie gratuită în România. Vaccinul te protejează împotriva apariției cancerului de col uterin. Chiar dacă ai primit vaccinul, consultul ginecologic și testul PAP trebuie să continue pe tot parcursul vieții.

Echipa noastră medicală este aici pentru a facilita acest proces și pentru a te asigura că fiecare aspect al consultului este tratat cu profesionalism și respect.

ENDOSCOPIE – Endoscopie Digestivă Superioară si COLONOSCOPIE – Endoscopie Digestivă Inferioară

Adenoidectomia (scoaterea polipilor) reprezintă ablația completă a țesutului adenoidian de la nivelul rinofaringelui (zona din spatele nasului).

De-a lungul timpului au apărut diverse mituri în legătură cu această intervenție:

1. Polipii recidivează după ce sunt scoși. FALS!
   Înlăturarea completă a țesutului adenoidian (scoaterea polipilor) nu determină recidivă (studiile arată că mai puțin de 1,3% din pacienți au recidivă, care de multe ori este asimptomatică). Scoaterea parțială sau reducerea țesutului adenoidian determină reapariția, însă la scurt timp, a simptomatologiei.
2. Copilul răcește mai des după operație.  FALS!
   Eliminarea focarului infecțios adenoidian reduce frecvența și durata virozelor. Nu afectează imunitatea!
3. Intervenția se realizează sub anestezie generală. Copilul nu simte dureri în timpul intervenției. ADEVĂRAT!
   Postoperator copilul simte un disconfort ușor în gât care se remite în câteva zile.

Vârsta medie la care se efectuează intervenția este de 2‑4 ani! Sunt copii care au o patologie asociată (otite seroase cronice, refractare la tratament; sindrom de apnee în somn) și implică intervenția chiar și înainte de 2 ani!

Bine de știut! Îndepărtarea țesutului adenoidian (scoaterea polipilor) se poate realiza prin următoarele metode:

– Instrumente reci (chiurete/ autochiurete)

– Instrumente calde (radiofrecvență/coblație)

Indiferent de metoda aleasă nu se folosește LASER deoarece, prin această tehnică nu se poate elimina complet țesutul, ci doar se poate reduce acesta. LASERUL poate fi folosit uneori doar pentru reducerea amigdalelor.

Medicul ORL-ist pediatru stabilește dacă și când este indicat tratamentul medicamentos sau chirurgical in cazul polipilor.

Sursa text: Dr. Condrat Mihai – Medic specialist ORL și Chirurgie Cervico-facială – pediatrie și adulți

Ecografia Doppler de carotidă: importanța și rolul în diagnosticul afecțiunilor vasculare

În lumea modernă a medicinii, ecografia Doppler carotidiană reprezintă un instrument vital pentru diagnosticarea și evaluarea afecțiunilor vasculare. Această investigație joacă un rol crucial în specialitatea chirurgiei vasculare, oferind informații esențiale despre sănătatea și funcționarea vaselor de sânge care alimentează creierul.

Când este necesară ecografia doppler de carotidă?

Această investigație este recomandată în diverse situații clinice, precum:

• Prevenția și evaluarea riscului de accident vascular cerebral (AVC): persoanele cu factori de risc cardiovascular sau cu antecedente familiale de boli vasculare pot beneficia de această investigație pentru a evalua riscul de formare a plăcilor de aterom în arterele carotide, care pot duce la AVC.
• Monitorizarea pacienților cu stenoză carotidiană: persoanele diagnosticate anterior cu îngustări (stenoză) ale arterelor carotide sunt supuse unor evaluări regulate pentru a monitoriza progresul bolii și pentru a interveni la momentul potrivit, prevenind astfel complicațiile grave.
• Investigații în cazul unor simptome specifice: dacă pacientul prezintă simptome precum amețeli frecvente, tulburări de vorbire sau vederea afectată, medicul poate recomanda ecografia Doppler carotidiană pentru a investiga cauza acestor simptome.

Ce depistează ecografia Doppler carotidiană?

Investigația permite evaluarea fluxului sanguin în arterele carotide prin utilizarea undelor sonore de înaltă frecvență. Astfel, se poate identifica:

• Prezența plăcilor de aterom: detectarea acumulărilor de colesterol și alte substanțe în interiorul peretelui arterial.
• Gradul de îngustare a arterelor: măsurarea gradului de stenoză sau restricționare a fluxului sanguin.
• Fluxul sanguin: evaluarea vitezei și direcției fluxului sanguin, ceea ce poate indica obstrucții sau anomalii ale circulației sanguine.

Modalitatea de efectuare a ecografiei Doppler carotidiene

Procedura este nedureroasă și non-invazivă. Un gel special este aplicat pe pielea din zona gâtului, iar un dispozitiv care emite și înregistrează unde sonore (transductorul) este plasat peste această zonă. Imaginile și sunetele rezultate sunt apoi transmise pe ecran, iar medicul interpretează aceste informații și poate efectua astfel evaluările necesare.

Importanța diagnosticului precoce

Identificarea precoce a problemelor vasculare în arterele carotide este esențială pentru prevenirea complicațiilor grave precum accidentul vascular cerebral. Odată depistate, anumite afecțiuni pot fi gestionate eficient cu ajutorul tratamentului medicamentos, modificării stilului de viață sau intervențiilor chirurgicale.

Ecografia Doppler carotidiană reprezintă un instrument vital în diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor arterelor carotide, oferind posibilitatea unui tratament precoce și eficient pentru prevenirea complicațiilor vasculare majore.

Consultă un specialist în chirurgie vasculară pentru evaluarea corectă și pentru îngrijirea optimă a sănătății venelor și arterelor tale.

Retinopatia diabetică reprezintă o complicație cronică a diabetului.

Diabetul poate produce complicații pe termen lung, cu un impact major atât asupra vieții personale, cât și asupra celei sociale. Printre complicațiile diabetului zaharat, se numără cele oftalmologice precum: anomalii ale corneei, glaucom, cataractă și afectarea nervilor de la nivelul ochiului. Dintre acestea, cea mai frecventă complicație este retinopatia diabetică.

Retinopatia diabetică constituie unul dintre primele semne de afectare vasculară care, dacă nu este depistat și tratat la timp, poate duce la scăderea și chiar la pierderea vederii. Este bine de știut că, în funcție de modificările identificate la examenul fundului de ochi, retinopatia diabetică are mai multe stadii de gravitate. O formă specială de afectare a retinei este maculopatia diabetică, ce afectează zona centrală a retinei.

Care sunt factorii de risc pentru retinopatia diabetică?

• Menținerea unor valori glicemice mari pe termen lung (hiperglicemia cronică);
• Hipertensiunea arterială cu valori necontrolate;
• Durata diabetului;
• Diverse modificări hormonale, cum sunt cele care apar în sarcină sau pubertate.

Depistarea retinopatiei diabetice

Cea mai simplă metodă de depistare a retinopatiei diabetice este examenul fundului de ochi, realizat cu ajutorul oftalmoscopului de către medicul oftalmolog. De asemenea, se poate folosi un aparat special de fotografiere a retinei (retinofotograf), imaginile fiind interpretate ulterior tot de către medicul oftalmolog.

Controlul oftalmologic pentru depistarea retinopatiei este OBLIGATORIU pentru toți pacienții cu diabet, cu o anumită periodicitate:

• În diabetul zaharat tip 1 începe la pubertate sau la 5 ani după diagnosticare;
• În diabetul zaharat tip 2, se face în momentul diagnosticării diabetului;
• În lipsa retinopatiei, controlul se repetă o dată pe an;
• Dacă a fost deja depistată o formă de retinopatie, frecvența controalelor se stabilește pentru fiecare pacient în parte de către medicul oftalmolog.

Respectarea acestor recomandări permite depistarea în faze ușoare a retinopatiei.

Simptomele retinopatiei diabetice

Retinopatia diabetică poate evolua o lungă perioadă fară niciun simptom. Este totuși necesar să te prezenți la un consult oftalmologic atunci când apar:

• Vederea încețoșată
• Dificultăți la citit
• Vederea dublă
• Dureri la nivelul ochilor
• Senzația de presiune la nivelul ochilor
• Puncte luminoase sau pete în câmpul vizual
• Pierderea vederii periferice.

Retinopatia diabetică poate fi clasificată astfel:

• Retinopatie neproliferativă formă ușoară:microanevrisme, microhemoragii, exudate dure;
• Retinopatie neproliferativă formă severă (preproliferativă).: exudate ,,moi”, anomalii ale microcirculației intraretiniene, anomalii venoase;
• Retinopatie proliferativă.: vase de neoformație, hemoragii vitreene;
• Maculopatie: edem macular, hemoragii sau exudate la nivel macular.

Tratamentul retinopatiei diabetice

Chiar daca retinopatia nu se poate vindeca, tratamentele moderne pot opri sau, cel putin, întârzia progresia bolii. La acestea, trebuie adăugate obligatoriu un bun control glicemic și un bun control al tensiunii arteriale, oprirea fumatului, alcoolului, precum și tratamentul și controlul unor factori asociați precum: obezitatea, dislipidemiile și stresul.

În unele forme de retinopatie, se practică fotocoagularea laser în mai multe ședinte, acest tratament având ca scop prevenirea agravării retinopatiei.

În cazul maculopatiei diabetice, există tratamente injectabile care se administrează intraocular și care pot îmbunătăți semnificativ acuitatea vizuală.

În unele cazuri, este nevoie de intervenții chirurgicale. Extragerea chirurgicală a corpului vitros ( vitrectomia) se face atunci când apar hemoragii intravitroase, iar în alte intervenții se indică în cazul dezlipirii de retină.

Medicul oftalmolog stabilește dacă și când este nevoie de tratamentul cu laser sau de intervenția chirurgicală.

Rețineți! Este posibil să aveți retinopatie proliferativă (cea mai severă formă de retinopatie) și să nu aveți simptome foarte supărătoare. În această formă, există riscul pierderii bruște a vederii (prin hemoragie în corpul vitros din interiorul ochiului sau prin dezlipirea retinei).

Ecografia mamară sau ecografia de sân reprezintă o investigație non-invazivă, realizată cu ajutorul ultrasunetelor. Rolul ei este de a depista afecțiunile mamare în stadiu incipient și de a monitoriza anumite afecțiuni la nivelul sânului. Procedura nu este dureroasă și reprezintă prima metodă de examinare a sânilor pentru femeile sub 40 de ani, femeile gravide sau pentru cele care alăptează.

După vârsta de 40 ani, ecografia mamară devine o investigație complementară mamografiei. În acest moment, examenul mamografic este esențial pentru depistarea focarelor de microcalcificari suspecte.

Investigațiile medicale anuale reprezintă cea mai bună metodă de screening a unor boli grave, cum este cancerul. De aceea, este indicat ca femeile să facă regulat, pe lângă consultația ginecologică, ecografia mamară. În acest fel, cancerul de sân sau alte afecțiuni ale glandei mamare vor fi descoperite și tratate din timp, înainte să apară complicații.

Când este recomandată ecografia mamară?

Ecografia mamară este indicată în următoarele cazuri:

• pentru investigarea inflamațiilor/infecțiilor mamare acute (mastite, abcese mamare) sau posttraumatic;
• pentru diferențierea formațiunilor mamare benigne (necanceroase) de cele maligne (canceroase);
• în ghidarea biopsiilor/puncțiilor mamare;
• sânii examinați au structură densă și de aceea țesutul se vede mai bine la examenul ecografic decât la cel mamografic;
• pacienta are implant mamar;
• există contraindicații pentru radiografie mamară (de exemplu, în timpul sarcinii);
• prezintă modificări ale mărimii sau formei sânului observate prin autopalpare, modificări de consistență ale sânului necunoscute anterior sau noduli;
• Sunt identificate modificări de culoare sau de textură ale pielii la nivelul unui sân (ulcerații, roșeață, îngroșare localizată);
• În cazul scurgerilor din mamelon;
• Când apar modificări la nivelul mamelonului (cruste, retracție sau inversie de mamelon);
• Noduli la axile (adenopatii);
• În cazul unui risc crescut pentru cancer de sân (istoric familial, istoric personal de cancer mamar, rezultat biopsic incert);
• Patologie benignă a sânului, care trebuie monitorizata în timp (displazie mamară etc.);
• Evaluarea răspunsului la chimioterapie;
• Ca metodă de screening pentru detectarea și diagnosticul afecțiunilor sânului la femeile sub 40 ani sau la femeile gravide și cele care alăptează;
• Investigație complementară pentru mamografie la femeile care au peste 40 ani.

 În ce constă ecografia mamară?

Investigația standard presupune o ecografie mamară bilaterală, la ambii sâni, plus examinarea axilelor. Se poate efectua și ecografie mamară unilaterală, dacă se realizează un control asupra unei modificări unilaterale deja cunoscute sau dacă pacienta are un sân extirpat.

Pentru efectuarea unei ecografii mamare, se aplică pe piept o substanță de consistența unui gel. Ultrasunetele captate de transductor sunt prelucrate sub forma unor imagini care redau structura țesutului mamar, iar aceste imagini pot fi observate pe un monitor special. Rezultatul acestor investigații este disponibil pe loc, fără să fie nevoie de o perioadă de așteptare.

Dacă la analizarea imaginilor se observă leziuni ale sânului, medicul senolog poate recomanda efectuarea unor investigații suplimentare (sonoelastografie, mamografie digitală, mamografie cu tomosinteză).

Pentru un diagnostic sigur, care să stabilească dacă formațiunea este benignă sau malignă, este necesar un examen histopatologic, prin puncție biopsie sau biopsia excizională a leziunii suspecte. După stabilirea unui diagnostic clar, medicul va recomanda pașii necesari pentru tratament: mastectomie (extirparea completă a sânului afectat) sau lumpectomie (îndepărtarea tumorii, cu păstrarea sânului).

Ecografia mamară poate completa parcursul diagnostic în:

• Completarea mamografiei, în cazul unui diagnostic neclar;
• Ecografia poate fi folosită pentru a investiga în detaliu o anomalie suspectă, identificată în timpul mamografiei;
• Diferențierea unui chist de o masă solidă. Chistul este o formațiune benignă în formă de sac, umplut cu lichid. Undele sonore trec mai ușor prin lichid decât printr-o masă solidă, așadar prin intermediul ecografiei se poate determina dacă formațiunea este un chist sau o masă solidă, care poate fi de origine malignă;
• Evaluarea țesutului mamar dens;
• La femeile tinere, în special la cele cu vârsta sub 30 de ani, țesutul mamar este mai dens, iar această densitate crescută a sânului poate ascunde formațiuni suspecte, care nu pot fi observate pe o mamografie. În asemenea cazuri, ecografia poate oferi o imagine mai detaliată și mai clară;
• Evaluarea sânilor cu implanturi;
• Ecografiile pot distinge între materialele folosite pentru implanturi și țesutul mamar, iar acest lucru le face utile în evaluarea femeilor care au implanturi mamare. În cazul lor, ecografia este cea mai sigură metodă de investigație pentru screeningul de cancer mamar, dar și pentru alte probleme care pot să apară, cum ar fi spargerea sau fisurarea unui implant.

Ecografie mamară cu sonoelastrografie (Elastografie)

Elastografia este o metodă ecografică modernă, cu ajutorul căreia se pot diagnostica în mod diferențiat tumorile maligne față de cele benigne, fără efectuarea prealabilă a unei biopsii. Investigația se bazează pe faptul că tumorile maligne sunt mai dure și mai puțin elastice, comparativ cu cele benigne și cu țesutul sănătos. Spre exemplu, o tumoră canceroasă poate fi de până la 28 de ori mai rigidă, comparativ cu țesutul din vecinătate. Astfel, când se aplică o compresiune sau o vibrație, tumora se deformează mai puțin față de țesutul din jur. Astfel, examenul ecografic, completat de o elastografie, contribuie la un diagnostic corect și precoce al cancerului mamar.

Mamografie sau ecografie mamară?

Ecografia mamară se realizează cu ajutorul ultrasunetelor, care nu iradiază corpul, în timp ce mamografia se realizează prin raze X, care au un nivel mediu de iradiere. De aceea, ecografie mamară este recomandată la orice vârstă, în schimb mamografia este indicată anual doar pentru femeile care au peste 40 de ani sau care au formațiuni suspecte la nivelul sânului si anual la femei peste 30 ani cu antecedente oncologice in familie (neoplasm mamar sau ovarian) sau la femei cu anomalii palpatorii, modificari cutanate mamare. În plus, ecografia mamară permite vizualizarea ganglionilor axilari, sub și supraclaviculari și a leziunilor fine, nespecifice, care sunt incerte mamografic.

Cele doua investigații nu se exclud reciproc și se pot efectua una în completarea celeilalte.

Data celei mai recente actualizări a informațiilor: 17.02.2025

Bolile cu transmitere sexuală(BTS)  sau infecțiile cu transmitere sexuală(ITS) sunt, în general, dobândite prin contact sexual. Bacteriile, virusurile sau paraziții care provoacă boli cu transmitere sexuală se pot transmite de la o persoană la alta prin sânge, spermă sau fluide vaginale sau corporale.

Uneori, aceste infecții pot fi transmise nonsexual, cum ar fi de la mame la copiii lor în timpul sarcinii sau al nașterii, sau prin transfuzii de sânge sau ace comune.

Bolile cu transmitere sexuală nu provoacă întotdeauna simptome. Este posibil să contactați infecții cu transmitere sexuală de la persoane care par perfect sănătoase și care nici măcar nu știu că au o infecție

Simptome

Bolile cu transmitere sexuală pot avea o serie de semne și simptome, inclusiv fără simptome. De aceea, pot trece neobservate până când apar complicații sau este diagnosticat un partener.

Semnele și simptomele care ar putea indica o boală cu transmitere sexuală includ:

• Leziuni sau umflături pe organele genitale, în zona bucală sau rectală
• Urinare dureroasă sau arzătoare
• Secreție din penis
• Secreții vaginale neobișnuite sau mirositoare
• Sângerare vaginală neobișnuită
• Durere în timpul actului sexual
• Ganglioni limfatici palpabili mai ales în zona inghinala
• Durere în abdomenul inferior
• Febră
• Erupție cutanată la nivelul trunchiului, membrelor inferioare sau superioare

Semnele și simptomele pot apărea la câteva zile după expunere. Cu toate acestea, pot dura ani înainte să aveți probleme vizibile, în funcție de organismul care provoacă ITS.

Cauze

Bolile cu transmitere sexuală pot fi cauzate de:

• Bacterii – Gonoreea, Sifilisul și Chlamydia sunt exemple de ITS care sunt cauzate de bacterii.
• Paraziți – Trichomonaza este o ITS cauzată de un parazit.
• Viruși – ITS-urile cauzate de viruși includ HPV, herpesul genital și HIV.
• Alte tipuri de infecții – virusurile hepatitei A, B și C, infecția cu Shigella și infecția cu Giardia – se pot răspândi prin activitatea sexuală, dar este posibil să fii infectat fără contact sexual.

Factori de risc

Oricine este activ sexual riscă un anumit grad de expunere la o BTS sau ITS.

Factorii care pot crește acest risc includ:

• A face sex neprotejat. Penetrarea vaginală sau anală a unui partener infectat care nu poartă prezervativ din latex crește semnificativ riscul de a obține o ITS. Utilizarea necorespunzătoare sau inconsecventă a prezervativelor poate crește, de asemenea, riscul.
• Sexul oral poate fi mai puțin riscant, dar infecțiile se pot transmite în continuare fără un prezervativ din latex sau un baraj dentar – o bucată subțire, pătrată de cauciuc, făcută din latex sau silicon.
• A avea contact sexual cu mai mulți parteneri. Cu cât aveți mai multe persoane cu care aveți contact sexual, cu atât riscul este mai mare.
• Având antecedente de ITS. Având o ITS, este mult mai ușor să se instaleze pentru o altă ITS.
• A fi forțat să se angajeze în activități sexuale. Confruntarea cu violul sau agresiunea este dificilă, dar este important să consultați un medic cât mai curând posibil pentru a primi screening, tratament și sprijin emoțional.
• Injectarea drogurilor. Distribuirea acelor răspândește multe infecții grave, inclusiv HIV, hepatita B și hepatita C.

Jumătate din noile ITS apar la persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.

Complicații

Deoarece multe persoane aflate în stadiile incipiente ale unei BTS sau ITS nu prezintă simptome, screening-ul pentru ITS este important pentru a preveni complicațiile.

Complicațiile posibile includ:

• Dureri pelvine
• Complicații ale sarcinii
• Inflamația ochilor
• Artrită
• Boală inflamatorie pelvină
• Infertilitate
• Boala de inimă
• Anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerele de col uterin și rectale asociate cu HPV

Transmiterea de la mame la sugari

Anumite boli cu transmitere sexuală- cum ar fi gonoreea, chlamydia, HIV și sifilisul – pot fi transmise de la mame la copiii lor în timpul sarcinii sau al nașterii. ITS la sugari pot provoca probleme grave sau chiar decesul. Toate femeile însărcinate trebuie testate pentru aceste infecții și tratate acolo unde este cazul.

Prevenția bolilor cu transmitere sexuală

Există mai multe modalități de a evita sau de a reduce riscul de BTS sau ITS.

• Abstinență. Cea mai eficientă modalitate de a evita ITS este să nu faci (să te abții de la) sex.
• Relația cu un partener neinfectat. Rămâi într-o relație de lungă durată în care ambele persoane fac sex doar între ele și niciun partener nu este infectat.
• Așteptați și testați. Evitați actul sexual vaginal și anal cu noi parteneri până când acestia au fost testați pentru ITS. Sexul oral este mai puțin riscant, dar folosește un prezervativ din latex sau un baraj dentar pentru a preveni contactul piele cu piele între mucoasele orale și genitale.
• Vaccineaza-te. Vaccinarea devreme, înainte de expunerea sexuală, este, de asemenea, eficientă în prevenirea anumitor tipuri de ITS. Sunt disponibile vaccinuri pentru a preveni papilomavirusul uman (HPV), hepatita A și hepatita B.
• Utilizați prezervative și barajele dentare în mod constant și corect. Utilizați un nou prezervativ din latex sau un baraj dentar pentru fiecare act sexual, fie oral, vaginal sau anal. Nu utilizați niciodată un lubrifiant pe bază de ulei, cum ar fi vaselina, cu un prezervativ din latex sau un baraj dentar.

Prezervativele fabricate din membrane naturale nu sunt recomandate deoarece nu sunt eficiente în prevenirea ITS. De asemenea, rețineți că, în timp ce prezervativele din latex vă reduc riscul de expunere la majoritatea ITS, ele oferă mai puțină protecție pentru ITS care implică răni genitale expuse, cum ar fi HPV sau herpesul.

De asemenea, formele de contracepție fără barieră, cum ar fi pilulele contraceptive sau dispozitivele intrauterine (DIU), nu protejează împotriva ITS.

• Înainte de orice contact sexual serios, comunicați cu partenerul dumneavoastră despre practicarea unui sex mai sigur. Asigurați-vă că sunteți de acord în mod specific asupra activităților care vor fi și nu vor fi OK.
• Luați în considerare circumcizia masculină. Pentru bărbați, există dovezi că circumcizia poate ajuta la reducerea riscului de a dobândi HIV de la o femeie cu HIV cu până la 60%. Circumcizia masculină poate ajuta, de asemenea, la prevenirea transmiterii HPV genital și a herpesului genital.

Consultă imediat un medic înainte de a începe să faci sex cu un nou partener sau dacă:

• Ești activ sexual și este posibil să fi fost expus la o ITS
• Prezinți semne și simptome ale unei ITS
• Te gândești să devii activ sexual sau ai 21 de ani – oricare dintre acestea survine mai întâi