Ulcerul peptic reprezintă o rană deschisă care se dezvoltă pe mucoasa interioară a stomacului și în partea superioară a intestinului subțire. Cel mai frecvent simptom al ulcerului peptic este durerea.

Ulcerul peptic include:

• Ulcer gastric care apare în interiorul stomacului
• Ulcer duodenal care apare în interiorul porțiunii superioare a intestinului subțire (duoden)

Cele mai frecvente cauze ale ulcerului peptic sunt infecția cu bacteria Helicobacter pylori (H. pylori) și utilizarea pe termen lung a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofenul și naproxenul sodic. Stresul și alimentele condimentate nu provoacă ulcer peptic. Cu toate acestea, ele pot agrava simptomele.

Simptome ulcer peptic

• Dureri de stomac
• Senzație de plenitudine, balonare sau eructație
• Intoleranță la alimentele bogate in grasimi
• Arsuri
• Greaţă

Cel mai frecvent simptom al ulcerului peptic este durerea de stomac. Acidul gastric agravează durerea, la fel ca și starea de stomac gol. Durerea poate fi ameliorată adesea prin consumul anumitor alimente care tamponează acidul din stomac sau prin luarea unui medicament care reduce aciditatea, dar apoi poate reveni. Durerea poate fi mai accentuată între mese și pe timpul noptii.

Mulți oameni cu ulcer peptic nici măcar nu au simptome.

Mai rar, ulcerele pot provoca semne sau simptome severe, cum ar fi:

• Vărsături
• Scaune negre lucioase, urat mirositoare (melena)
• Probleme de respirație
• Senzație de leșin
• Senzatie de greata
• Schimbări ale apetitului

Cauze ulcer peptic

Ulcerele peptice apar atunci când acidul din tractul digestiv mănâncă suprafața interioară a stomacului sau a intestinului subțire. Acidul poate crea o rană deschisă dureroasă care poate sângera.

Tractul tău digestiv este acoperit cu un strat de mucus care protejează în mod normal împotriva acidului. Creșterea cantității de acid sau cantitatea de mucus scăzută, ar putea dezvolta un ulcer.

Cauzele comune includ:

–  Bacteriile Helicobacter pylori care trăiesc de obicei în stratul mucos si care acoperă și protejează țesuturile ce căptușesc stomacul și intestinul subțire. Adesea, bacteria H. pylori nu provoacă probleme, dar poate provoca inflamarea stratului interior al stomacului, producând un ulcer.

– Utilizarea regulată a anumitor analgezice. Utilizarea aspirinei, precum și a unor medicamente pentru durere fără prescripție medicală (antiinflamatoare nesteroidiene) pot irita sau inflama mucoasa stomacului și a intestinului subțire.

Factori de risc ulcer peptic

• Fumatul poate crește riscul de ulcer peptic la persoanele infectate cu H. pylori.
• Alcoolul poate eroda mucoasa stomacului prin creșterea cantitatii de acid gastric
• Stresul
• Mancarea condimentata

Acești factori nu provoacă ulcere, dar pot agrava un ulcer preexistent si impiedica vindecarea lui.

Complicații

Lăsat netratat, ulcerul peptic poate duce la:

•     Hemoragie internă. Sângerarea poate apărea ca pierdere lentă , cronica de sânge sub forma unei anemii feriprive sau ca pierdere severă de sânge , cu debut brusc ce poate necesita spitalizare si transfuzii repetate de sânge. O pierdere severa de sange se poate manifesta ca vărsături „in zat de cafea” , varsaturi cu sange proaspat sau ca scaune negre „ca smoala”, urat mirositoare (melena)
•     O gaură (perforatie) în peretele stomacului. Ulcerele peptice pot duce la aparitia unei gauri in peretele stomacului sau intestinului subțire, expunându-vă la riscul unei infecții grave a cavității abdominale (peritonită).
•     Obstrucţie. Ulcerele peptice pot bloca trecerea alimentelor prin tractul digestiv, determinându-vă să vă saturați cu ușurință, să vărsați și să pierdeți în greutate .
•     Cancer gastric. Studiile au arătat că persoanele infectate cu H. pylori au un risc crescut de cancer gastric.

Prevenție

• Protejați-vă de infecții. Nu este clar cum se răspândește H. pylori, dar există unele dovezi că ar putea fi transmis de la o persoană la alta, prin alimente și apă. Ajută să ne protejăm prin spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun și consumând alimente care au fost gătite corespunzator.

• Atenție la analgezice! Dacă utilizați în mod regulat analgezice care cresc riscul de ulcer peptic, luați măsuri pentru a reduce riscul de apariție a problemelor de stomac. De exemplu, luați medicamentele dupa mese.

• Cereti sfatul unui medic specialist gastroenterolog pentru a găsi cea mai mică doză posibilă care să vă ofere în continuare ameliorarea durerii. Evitați să beți alcool atunci când vă luați medicamentele, deoarece cele două se pot combina iar riscul tulburarilor de stomac crește.

Sănătatea vaginului are o importanță deosebită în ceea ce privește calitatea vieții femeii. Actul sexual si fertilitatea pot fi afectate de catre diverse patologii vaginale.

Vaginita reprezintă inflamația vaginului = cea mai întâlnită patologie vaginală.

Flora normală a vaginului include stafilococi, streptococi, enterococi, lactobacili, difteroizi, E. coli, streptococi anaerobi, specii de Bacteroides și Fusobacterium.

Vaginoza bacteriană este determinată de creșterea excesivă a florei vaginale anaerobe care devine potențial patogenă în detrimentul lactobacililor= flora vaginală normală.

Specific vaginozei bacteriene este mirosul „de pește„ al secreției care devine mai pregnant după actul sexual. Creșterea secreției vaginale este de obicei ușoară până la moderată, cu aspect gri-albicios, subțire sau apoasă și pot asocia iritația locală, disuria (urinarea dureroasă) și dispareunia (durerea în timpul actului sexual).

Factorii ce duc la apariția vaginozei bacteriene sunt:

• Utilizarea recentă a antibioticelor
• Modificări hormonale
• Dușurile intravaginale sau igiena excesivă
• Utilizarea unui dispozitiv intrauterin (DIU)
• Utilizarea tampoanelor interne / diafragmei / cupei menstruale

Folosirea toaletelor sau a piscinelor publice nu reprezintă un risc semnificativ pentru vaginoza bacteriană. Contracepția hormonală este asociată, de asemenea, cu un risc scăzut de apariție a bolii.

Candidoza vulvovaginală. Cauze și simptome.

Candidoza vulvovaginală nu este considerată o boală cu transmitere sexuală deoarece apare și la femeile celibatare iar Candida însăși este considerată parte a florei vaginale normale; cu toate acestea, este mai frecventă în rândul femeilor active sexual.

Simptomele candidozei vaginale sunt:

• pruritul (mâncărime) sau / și iritația la nivel vulvovaginal
• eritem (roseață ) și edem (umflatură) la nivelul vulvei
• secreție modificată – apoasă sau cu aspect brânzos, fără miros
• disurie (micțiuni dureroase) sau dispareunie (contactul sexual dureros)

Cauzele candidozei vaginale sunt:

• Antibioticele, în general cele cu spectru larg – deoarece ele afecteaza ph-ul vaginal și determină scăderea lactibacililor
• Diabetul necontrolat
• Niveluri crescute de estrogen – sarcina, contraceptivele orale sau subtituția hormonală în perioada menopauzei
• Tampoanele intravaginale, lenjeria strâmtă, umezeala
• Imunitatea scazută

 Candidoza în sarcină:

Este destul de frecventă și este datorată nivelului crescut de estrogen însă trebuie subliniat că ea nu afectează cursul sarcinii; vaginita candidozică netratată în ultimul trimestru de sarcină poate determina însă infecții bucale sau esofagiene ale fătului drept urmare se recomandă tratamentul în ultimul trimestru de sarcină.

Candidoza vaginală complicată – recidivantă:

• semne și simpome severe care determină pe lângă edem marcat și prurit, fisuri sau chiar ulcerații
• mai mult de 4 episoade pe an

Tratamentul :

• terapie vaginală: ovule locale pentru 3-7 zile
• terapie orală: administraea unei doze unice de antifungic oral, în sarcină medicația va fi prescrisă exclusiv de medicul ginecolog
• tratamentul partenerului NU este necesar având în vedere că nu discutăm de o boală cu transmitere sexuală însă în cazul infecțiior recidivante medicul ginecolog va aprecia oportunitatea tratamentului partenerului.

Prolapsul organelor pelvine. Când se produce și cum îl tratăm.

Prolapsul organelor pelvine este coborârea/ hernierea organelor pelvine din pelvis prin vagin. Organele implicate sunt uterul sau uterul împreuna cu colul uterin, peretele vaginal anterior (cistocel) ori perete vaginal posterior (rectocel).

Femeile care au nascut natural pot avea un anumit grad de prolaps atunci când sunt examinate; cu toate acestea, cele mai multe dintre acestea sunt asimptomatice și nu necesită intervenții. Aproximativ 3% dintre pacientele cu prolaps genital sunt simptomatice.

Simptomele prolapsului organelor pelvine pot include:

• Incontinența urinară
• Senzație de plenitudine sau presiune vaginală
• Dureri de spate localizate sacral sau la statul în picioare
• Spotting = mici sângerări cauzate de ulcerații ale colului uterin sau vaginului
• Disconfort în timpul actului sexual
• Disconfort abdominal inferior
• Constipația / incontinența materiilor fecale

Metodele nonchirurgicale de tratament sunt: exercițiile musculaturii planseului pelvin sau pesarele care sunt niște dispozitive medicale din silicon care susțin planseul pelvin.

Metoda chirurgicală de tratament este recomandată în cazul prolapsului sever al organelor pelvine cu simptomatologie asociată ori al celor care refuză sau la care pesarul eșuează.

Ce alte patologii vaginale există?

Cancerul vaginal

Afecțiunile maligne ale vaginului sunt fie cancere cu punct de plecare vaginal – rare – sau determinari secundare – metastaze – ale altor cancere cu localizare fie la nivelul colului uterin, endometrului, ovarului sau chiar ale cancerelor de colon, sân ori melanoamelor.

Sângerarea vaginală neasociată cu durerea este cel mai frecvent simptom.

Metroragiile (sângerare între menstruații) sau sângerările postcoitale (după contactul sexual) sunt alte simptome asociate cancerului vaginal.

Scurgerile vaginale apar la aproximativ o treime dintre pacienți. Unii pacienți raportează simptome urinare, care sunt cauzate de o leziune anterioară care comprimă sau invadează vezica urinară, uretra sau ambele. Acest lucru provoacă dureri ale vezicii urinare, disurie și hematurie. Pacienții pot avea, de asemenea, dureri pelvine.

Leziunile posterioare comprimă sau invadează rectosigmoidul, care provoacă tenesmus sau constipație.

Un sfert dintre pacienți sunt asimptomatici; diagnosticul se face în timpul examinării pelvine de rutină.

Tricomoniaza

Este o boală cu transmitere sexuală fiind determinată de Trichomonas vaginalis.

Infecția cu acest protozoar poate crește riscul de infecție cu HPV, herpes genital,  gonoree și mai ales HIV. De asemnea poate fi asociat cu infertilitatea, avortul spontan, infecții postoperatorii sau cancerul cervical.

Simptomele acestei infecții sunt: leucoree urât mirosiotoare cu aspect spumos, cu aspect purulent, striuri de sânge, disconfort vaginal, disurie (durere în timpul actului micțional) sau dispareunie (durere la contact sexual), sângerare după actul sexual sau durere pelvină. De asemenea această infecție poate fi total asimptomatică.

Diagnosticul de trichomoniază se face prin teste de laborator: examen secreții vaginale.

După un diagnostic pozitiv, tratamentul trebuie instituit imediat dacă este posibil, împreună cu toți partenerii sexuali.

Sursă: Medscape

Prin ecografia abdominală se pot aprecia forma, dimensiunea, pozitionarea și structura majorității organelor abdominale sau pelviene dar și posibile disfunctii sau afecțiuni ale acestora:

• pancreas (chiste, calcificări, calculi, tumori)
• ficat (chiste, hemangioame, tumori, calcificări)
• rinichi (tumori, pietre, mărimea și forma rinichilor)
• uter (tumori) și ovare (chiste, tumori)
• prostată (tumori, calcificări)
• splină (tumori, chiste, hemangioame, splina accesorie)
• ganglioni abdominali
• veziculă biliară (colecist) și căile biliare (tumori, pietre, malformații, dilatări)
• vezică urinară (tumori, pietre, conturul prostatei)
• uretere (dilatare)
• apendice

O examinare cu ultrasunete (ecografia abdominală) durează aproximativ 15 minute și este o procedură nedureroasă și neinvazivă.

Respectă următoarea pregătire prealabilă pentru ecografia abdominală pentru a obține un rezultat cât mai corect:

• Nu mânca cu 3-4 ore înainte (pentru ecografia ce se realizează după-amiază) iar pentru cea care se realizează în prima parte a zilei ultima masă va fi seara;
• În seara/dimineața dinaintea efectuării ecografiei se ia un comprimat cărbune medicinal;
• Cu 1-2 ore înainte de ecografia abdominală trebuie să urinezi pentru eliberare vezică, după care să consumi 250 ml apă plată;
• Vezica urinară va fi golită doar după finalizarea ecografiei;
• Nu fuma cu 1-2 ore înainte de efectuarea ecografiei.

Verifică-ți starea de sănătate prin ecografia de abdomen total!

Litiaza renală, cunoscută popular ca „pietre la rinichi”, este o afecțiune frecventă a tractului urinar, asociată cu dureri intense și risc de complicații atunci când diagnosticul este întârziat.

La Novus Medical Ploiești, litiaza renală este evaluată în cadrul consultațiilor de urologie, prin metode de diagnostic orientate către identificarea cauzei și prevenirea recurenței.

Ce este litiaza renală?

Litiaza renală reprezintă formarea unor depozite solide, numite pietre sau calculi, la nivelul rinichilor sau tractului urinar. Acestea sunt formate din cristale minerale care se acumulează în urină.

Pietrele la rinichi variază ca dimensiune:

• foarte mici, eliminate uneori fără simptome;
• mari, cu risc de blocare a fluxului urinar și durere severă.

Calculii se localizează la nivelul:

• rinichilor;
• ureterului, canalul dintre rinichi și vezică;
• vezicii urinare.

Cât de frecventă este litiaza renală?

Litiaza renală este o afecțiune frecventă, care afectează un procent semnificativ din populație, atât femei, cât și bărbați.

Un aspect important este tendința de recurență. Multe persoane dezvoltă din nou pietre la rinichi atunci când cauzele nu sunt identificate și corect gestionate.

Simptome litiază renală

Simptomele litiazei renale apar mai ales atunci când piatra începe să se deplaseze sau blochează tractul urinar.

Cele mai frecvente simptome sunt:

• durere intensă în zona lombară, cunoscută drept colică renală;
• durere care iradiază spre abdomen sau zona inghinală;
• urinări frecvente;
• senzație de arsură la urinare;
• sânge în urină, numit hematurie;
• greață și vărsături.

Alte simptome asociate includ:

• urină tulbure sau cu miros neplăcut;
• febră, în cazul unei infecții asociate;
• stare generală alterată.

Important: durerea din litiaza renală este una dintre cele mai intense dureri și necesită evaluare rapidă de către medicul urolog.

Cauzele litiazei renale

Litiaza renală apare atunci când urina conține concentrații mari de substanțe care formează cristale.

Printre cauzele frecvente se numără:

• deshidratarea;
• alimentația bogată în sare sau proteine;
• excesul de calciu, oxalați sau acid uric;
• infecțiile urinare repetate.

Tipuri de pietre la rinichi

Există mai multe tipuri de calculi renali:

• pietre de calciu, cele mai frecvente;
• pietre de acid uric;
• pietre de struvit, asociate infecțiilor;
• pietre de cistină, rare, cu origine genetică.

Identificarea tipului de calcul este importantă pentru prevenirea recurenței și pentru stabilirea recomandărilor potrivite.

Factori de risc

Riscul de a dezvolta litiază renală crește în anumite situații, precum:

• consum redus de lichide;
• dietă dezechilibrată;
• istoric familial;
• obezitate;
• anumite afecțiuni metabolice.

Diagnosticul litiazei renale

La Novus Medical Ploiești, diagnosticul litiazei renale se realizează printr-o evaluare urologică adaptată simptomelor și istoricului medical.

Etapele diagnosticului includ:

1. Consultație la medicul urolog

În cadrul consultației, medicul analizează simptomele, istoricul medical și caracteristicile durerii.

2. Analize de urină și sânge

Analizele ajută la identificarea infecțiilor urinare, dezechilibrelor metabolice sau modificărilor care influențează formarea calculilor.

3. Ecografie renală

Ecografia renală este o investigație importantă pentru depistarea calculilor.

Litiaza renală și complicațiile

Fără diagnostic și monitorizare, litiaza renală duce la complicații precum:

• blocaj urinar;
• infecții urinare severe;
• afectarea funcției rinichilor;
• durere cronică.

Evaluarea la timp are rol important în reducerea riscului de complicații și în stabilirea conduitei medicale potrivite.

Întrebări frecvente despre litiaza renală

Ce este litiaza renală?

Litiaza renală este o afecțiune în care se formează pietre la nivelul rinichilor sau tractului urinar, prin acumularea de cristale minerale.

Care sunt simptomele litiazei renale?

Cele mai frecvente simptome sunt durerea lombară severă, sângele în urină, greața și urinările dureroase.

Cum îmi dau seama dacă am pietre la rinichi?

Simptomele tipice includ colica renală și disconfortul urinar. Diagnosticul se confirmă prin consultație urologică și investigații recomandate de medic.

Când trebuie să merg la urolog?

Dacă apar dureri intense, sânge în urină sau simptome urinare persistente, este recomandată programarea la un consult de urologie în Ploiești.

Litiaza renală revine?

Da. Litiaza renală are risc crescut de recurență, mai ales atunci când factorii favorizanți nu sunt identificați și monitorizați.

Este litiaza renală periculoasă?

Litiaza renală devine periculoasă atunci când provoacă blocaje urinare sau infecții.

Există tratament pentru litiaza renală?

Da, există mai multe opțiuni de tratament, în funcție de dimensiunea și localizarea pietrelor. Alegerea conduitei terapeutice se face de către medicul urolog.

Când trebuie să mergi la urolog?

Programează-te la un consult de urologie Ploiești dacă ai:

• durere lombară severă;
• sânge în urină;
• urinări dureroase;
• simptome urinare persistente.

Aceste simptome necesită evaluare medicală, mai ales atunci când durerea este intensă sau apar semne sugestive pentru infecție.

Urologie Ploiești – Novus Medical

La Novus Medical Ploiești, consultațiile de urologie sunt orientate către diagnostic corect, evaluare atentă și recomandări personalizate pentru sănătatea rinichilor și a tractului urinar.

Litiaza renală este o afecțiune frecventă, cu evoluție diferită de la un pacient la altul. Recunoașterea simptomelor și prezentarea la medic sunt importante pentru prevenirea complicațiilor.

Dacă ai simptome sugestive pentru pietre la rinichi, programează un consult de urologie. Evaluarea corectă ajută la stabilirea diagnosticului și la prevenirea problemelor pe termen lung.

Surse:

• Mayo Clinic – Kidney stones: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/kidney-stones/symptoms-causes/syc-20355755 
• Cleveland Clinic – Kidney Stones: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15604-kidney-stones
• NHS – Kidney stones: https://www.nhs.uk/conditions/kidney-stones/
• World Health Organization – Urological health: https://www.who.int
• Wikipedia – Kidney stone disease: https://en.wikipedia.org/wiki/Kidney_stone_disease

Articol revizuit medical de Dr. Brăgaru Marius, medic primar urologie, Doctor în Științe Medicale, Novus Medical Ploiești

👨‍⚕️ Endometrioza este una dintre principalele cauze de infertilitate feminină și este o afecțiune cu frecvență mare mai ales la femeile tinere!

👉 Principalul simptom al endometriozei este durerea pelvină (la nivelul abdomenului inferior, independent de ciclul menstrual) iar alte simptome specifice sunt:

📌 Dureri menstruale intense și dureroase iar sângerarea menstruală devine din ce în ce mai lungă;
📌 Durere în timpul contactului sexual;
📌 Dureri în timpul urinării și a scaunului.

Pentru că poate fi confundată cu alte afecțiuni ginecologice, principala modalitate prin care poate fi diagnosticată endometrioza este ecografia endovaginală.

❗ Deși nu se cunoaște cauza exactă pentru endometrioza, există câteva posibile explicații medicale: o disfuncție a sistemului imunitar, menstruație retrogradă, transformarea celulelor peritoneale sau embrionice, transportul celulelor endometriale.

📅 Programează-te acum la o ecografie și o consultație, la medicii noștri specialiști.

Ziua Mondială fără Tutun, marcată anual la data de 31 Mai, ne reamintește de pericolele grave asociate consumului de tutun.

Deși statisticile arată o scădere a numărului de fumători în ultimii ani, impactul tutunului asupra sănătății individuale și publice rămâne alarmant.

Înțelegerea efectelor nocive ale tutunului este primul pas crucial spre renunțare și spre o viață mai sănătoasă.

Fumatul convențional expune organismul la un amestec complex de peste 7.000 de substanțe chimice toxice. Dintre acestea, cel puțin 70 sunt agenți cancerigeni dovediți, capabili să deterioreze aproape fiecare sistem de organe.

Cum afectează fumatul organismul?

Efectele negative ale acestor compuși chimici sunt diverse și profunde:

Afectarea intregului organismului: Tutunul reduce capacitatea respiratorie, afectează auzul și vederea și provoacă dificultăți de respirație.

Deteriorări structurale: Fumatul crește riscul de cataractă, boală parodontală (afecțiune gravă a gingiilor) și edentație (pierderea dinților).

Carcinogeneză (dezvoltarea cancerului): Consumul de tutun este principala cauză a numeroase tipuri de cancer. Riscul de cancer pulmonar este de 20-25 de ori mai mare la fumători comparativ cu nefumătorii. Acest risc crește direct proporțional cu durata fumatului, numărul de țigarete fumate zilnic și vârsta la care s-a început fumatul.

În Europa, aproximativ 82% dintre cazurile de cancer pulmonar sunt atribuite fumatului.
Mai mult, fumul de tutun este periculos și pentru nefumători, cauzând cancer prin fumatul pasiv, inclusiv la copii ai părinților fumători.

Dincolo de riscul de cancer, tutunul este un factor de risc major pentru alte trei categorii de boli netransmisibile:

Boli Cardiovasculare: Fumatul este strâns legat de apariția bolilor de inimă și a accidentului vascular cerebral, principalele cauze de deces la nivel global.

Diabet: Consumul de tutun crește riscul de a dezvolta diabet de tip 2.

Boli Respiratorii: Fumatul este cauza principală a Bolii Pulmonare Obstructive Cronice (BPOC), o afecțiune gravă și progresivă care limitează fluxul de aer către plămâni.

BPOC (bronhopneumonie cronică obstructivă) a fost asociată de-a lungul timpului cu diferite complicații, precum:
➡️ insuficiență respiratorie (care poate devini oxigenodependență)
➡️ cord pulmonar cronic
➡️ cancer pulmonar, mai ales dacă se menține statutul de fumător.
Mortalitatea cauzată de BPOC este în creștere la nivel mondial, iar 65% dintre decese sunt atribuite fumatului.

Riscuri suplimentare asociate fumatului

Studii recente au identificat riscuri suplimentare asociate fumatului:

Complicații COVID-19: Fumătorii infectați cu COVID-19 prezintă un risc mai mare de spitalizare și deces.

Boală Parodontală: Fumatul crește semnificativ riscul de afecțiuni gingivale severe.

Boală de Reflux Gastro-Esofagian: Fumatul poate agrava simptomele refluxului acid.

Este important de menționat că efectele nocive ale tutunului încep încă din viața intrauterină. Femeile însărcinate care fumează expun copiii la un risc crescut de tulburări congenitale, cancer, boli pulmonare, greutate mică la naștere și moarte subită.

Produsele de tutun încălzit, deși prezentate uneori ca alternative mai sigure, conțin tutun și eliberează emisii toxice, inclusiv substanțe asociate cu cancerul.
Nivelurile de nicotină pot fi similare cu cele ale țigărilor convenționale, iar utilizarea acestor produse expune atât fumătorul, cât și persoanele din jur la substanțe dăunătoare. Creșterea popularității acestor produse, în special în rândul tinerilor, reprezintă un motiv de îngrijorare.

Totodată, tutunul are un impact semnificativ și asupra mediului. Efectele nocive ale acestuia se răsfrâng asupra solului (sunt necesare defrișări masive pentru susținerea industriei), surselor de apă (poluarea apelor cu resturile țigărilor și consumul mare de apă în procesul de cultivare, prelucrare, distribuție și utilizare a unei singure țigări) și asupra aerului (tutunul contribuie la poluarea aerului).

 Alege sănătatea! Informează-te, caută sprijin și acționează pentru un viitor mai bun.

Surse text:
SRP
OMS

Hipotiroidismul este o disfuncție a glandei tiroide, care este caracterizată de deficitul de hormoni tiroidieni. Conform studiilor, 5% din populația generală globală suferă de hipotiroidism, iar un procent de 5% au deja boala, însă nu este diagnosticată.

Cum apare hipotiroidismul?

Tiroida Hasimoto este cea mai frecventă cauză a hipotiroidismului dobândit. De asemenea, există o multitudine de substanțe ce sunt cunoscute pentru declanșarea hipotiroidismului:

Substanța de contrast iodată
Amiodaronă
Interferon alfa
Litiu
Interleukină 2
Rifampicină
Fenitoină
Carbamazepină
Fenobarbital

Printre alte cauze ale hipotiroidismului regăsim:

Tiroidita post-partum
Tiroidita subacută (granulomatoasă, de asemenea cunoscută sub numele de tiroidita de Quervain)
Hipotiroidismul iatrogen (post operație).

Care sunt simptomele hipotiroidismului?

Hipotiroidismul se manifestă de obicei printr-o încetinire a activității fizice și mentale, dar poate fi și asimptomatic. Semnele și simptomele acestei afecțiuni sunt deseori subtile, rareori specifice. Cele clasice, precum intoleranța la frig, umflare, transpirație redusă și piele aspră nu sunt atât de frecvente la cazurile descoperite în ultima perioadă de timp, arată studiile.

Simptomele hipotiroidismului pot fi:

Oboseală, astenie, letargie
Apetit scăzut
Somnolență
Durere musculară, articulară, slăbiciune a extremităților
Depresie
Labilitate emoțională, tulburări mentale
Afecțiuni ale memoriei, incapacitate de concentrare
Constipație
Tulburări menstruale, afectare a fertilității
Parestezie (sindrom de compresie nervoasă)
Vedere încețoșată
Scădere a auzului (hipoacuzie)

Semne fizice ale hipotiroidismului includ:

Creștere în greutate
Încetinire a vorbirii și a mișcărilor
Piele uscată (rareori cu tentă galbenă de la Ccaroten)
Icter (colorația în galben a pielii)
Paloare
Păr uscat, fragil, asemănător paielor
Căderea părului scalpului, a părului axilar, a părului pubian sau o combinație
Inexpresivitatea feței
Gușă (simplă sau nodulară)
Răgușeală
Scăderea tensiunii arteriale sistolice și creșterea tensiunii arteriale diastolice
Frecvența redusă a pulsului
Creșterea în volum a abdomenului prin acumularea anormală de lichid
Scăderea temperaturii corpului sub 36 de grade (doar în cazuri hipotiroidiene severe)
Edem al extremităților inferioare
Diminuarea reflexelor tendinoase, lipsa controlului mușchilor sau ambele

Nivel crescut al TSH. Cum procedăm?

Pacienții cu hipotiroidism primar au niveluri crescute de TSH și niveluri scăzute de hormoni liberi. Pacienții cu valori crescute ale TSH (de obicei 4.5-10 mUI/l), dar niveluri normale ale hormonilor liberi sunt considerați a avea hipotiroidism ușor sau subclinic.

Hipotiroidismul primar este practic singura boală care se caracterizează prin creșteri susținute ale nivelurilor de TSH. Pe măsură ce nivelul TSH crește în parcursul bolii, conversia T4 la triiodotironină (T3) crește, menținând nivelurile T3. În hipotiroidismul timpuriu, nivelurile de TSH sunt ridicate, nivelurile de T4 sunt normale spre scăzute, iar nivelurile de T3 sunt normale.

Dacă nivelul de TSH este deasupra intervalului de referință, următorul pas este măsurarea indicelui T4 liber (tiroxină liberă), conform standardului acceptat.

Hipotiroidismul în sarcină. Cum procedăm?

Testarea Free T4 poate fi neconcludentă în cazul unor afecțiuni grave sau a sarcinii. În timpul sarcinii, variația în rezultatele testărilor comerciale a indicelui T4 liber a făcut Asociația Internațională a Tiroidei să recomande utilizarea unor intervale de referință specifice metodei și trimestrului pentru această analiză. Dacă aceste intervale specifice nu sunt disponibile, TSH, T4 total și indicele T4 liber pot fi utilizate pentru monitorizarea pacientei gravide.

Pentru femeile gravide, pot fi necesare doze de levotiroxină a hormonului tiroidian cu aproximativ 25% mai mari. Tratamentul trebuie să înceapă cu un sfert până la jumătate din doza anticipate la cei cu boală cardiacă ischemică cunoscută și la pacienții mai în vârstă, așteptând cel puțin 4-6 săptămâni pentru a ajusta doza în pași mici.

Cum tratăm hipotiroidismul?

In urma consultului realizat de către medicul specialist endocrinolog se stabilește doza necesară pentru tratamentul hipotiroidismului. Aceasta se calculează în funcție de: greutate, gradul de insuficiență tiroidiană, alți factori de risc asociați ai pacientului (afectare cardiacă, neruologică, tulburări metabolice).

Pacienții cu hipotiroidism au rareori nevoie de intervenție chirurgicală; este mai frecventă în tratamentul hipertiroidismului. Cu toate acestea, pentru gușele mari care compromit funcția traheoesofagiană, este indicată intervenția chirurgicală.

Ghidurile internaționale de tratament recomandă screening-ul la fiecare 5 ani începând cu vârsta de 35 de ani și acordarea unei atenții mai mare pacienților cu risc ridicat, inclusiv femeilor însărcinate, femeilor cu vârsta peste 60 de ani, pacienților cu diabet zaharat de tip 1 sau alte boli autoimune si pacienților cu antecedente de iradiere a gâtului.

Efectuezi în cadrul clinicii Novus Medical Ploiești investigații de screening tiroidian: consultație de specialitate, ecografie de tiroidă și analize de sânge specifice.

Fibrilația artială reprezintă un ritm neregulat și adesea rapid (tahicardic) al inimii, care poate crește riscul de accident vascular cerebral sau insuficiență cardiacă.

Unul din cinci accidente vasculare este cauzat de fibrilația atrială!

De asemenea, multe alte boli non-cardiace, precum hipertiroidia și diferite infecții și boli inflamatorii au fost asociate cu fibrilația atrială.

Inima noastră se contractă și se relaxează într-un ritm regulat. În fibrilația atrială, camerele superioare ale inimii (care poartă numele de atrii) se contractă haotic și neregulat și nu mai pot funcționa eficient pentru a împinge sângele mai departe. Stagnarea (staza) sângelui în aceste camere poate duce la formarea de cheaguri de sânge, care pot migra spre alte organe și pot bloca curgerea sângelui (ischemie).

Episoadele de fibrilație atrială pot să treacă de la sine sau aceasta afecțiune poate deveni permanentă. Totodată, fibrilația atrială poate fi tratată.

Cum recunoaștem fibrilația atrială?

90% dintre episoadele de fibrilație atrială nu sunt asociate cu simptome. Cu toate acestea, pacienții care sunt simptomatici prezintă o varietate largă de simptome, precum:

palpitații;
amețeli;
oboseală;
dispnee (dificultate în respirație);
insuficiență cardiacă decompensată (înrăutățire bruscă a semnelor și simptomelor insuficienței cardiace).

Pacienții cu fibrilație atrială prezintă un puls neregulat și sunt tahicardici, cu un ritm cardiac de obicei în intervalul 110-140 și rareori peste 160-170.

Diagnosticul de fibrilație atrială

Diagnosticul de fibrilaţie atrială se pune în urma consultului cardiologic și a efectuării electrocardiogramei (EKG). Este util de asemenea Holterul ECG, un aparat care monitorizează ritmul cardiac pentru 24 ore, indicat în caz de palpitaţii sau dilatare de atriu stâng la examenul ecocardiografic.

Dacă recunoști parte din simptomele de mai sus și ai o bănuială că e posibil să suferi de fibrilație atrială, programează-te la domnul doctor Pandia, pentru a putea preveni din timp această afecțiune.

Evaluarea biomarkerilor cardiaci serici și a peptidului natriuretic de tip B (BNP) sunt necesare pentru a investiga orice altă boală cardiacă subiacentă, după ce diagnosticul de fibrilație atrială este confirmat prin intermediul EKG, deoarece acestui diagnostic îi sunt asociate și alte boli cardiace precum: boala cardiacă ischemică, bolile valvulare și cardiomiopatia.

În cazul în care fibrilația atrială durează mai mult de 48 de ore sau are o durată necunoscută, este necesară efectuarea unei ecocardiografii transesofagiene înainte de cardioversia electrică, pentru a identifica tromboza atrială secundară fibrilației atriale și structurii inimii și pentru a minimiza riscul de accident vascular cerebral.

Ecocardiografia transesofagiană este utilă pentru:
Evaluarea trombozei atriale (în special în apendicele atrial stâng);
Ghidarea cardioversiei (dacă se observă tromboză, cardioversia ar trebui întârziată).

Ce alte teste se pot face pentru a depista boala?

radiografie toracică. Aceasta poate oferi dovezi de insuficiență cardiacă congestivă, precum și semne de patologie pulmonară sau vasculară ( ex: boală pulmonară obstructivă cronică, embolie pulmonară, pneumonie).
analize de sânge: hormoni tiroidinei, hemoleucogramă completă, ionogramă serică.

Investigațiile se completează la recomandarea medicului, în funcție de contextul clinic.

Este recomandat ca persoanele ce prezintă oricare dintre aceste simptome să efectueze de urgență o evaluare de specialitate.

Sursă text: Medscape

Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer la nivel global și una dintre principalele cauze de deces provocate de cancer în rândul femeilor.

Statistic, la finalul anului 2020, 7.8 milioane de femei din întreaga lume sufereau de cancer de sân. În cazul acestei boli, prevenția este esențială. În țările unde femeile beneficiază de programe de screening pentru cancerul de sân, majoritatea cazurilor sunt depistate în stadii incipiente, fiind asimptomatice.

Cancerul de sân simptomatic. Statistică internațională:

În cazul cancerului de sân simptomatic, un studiu recent efectuat pe un eșantion de 2300 de femei care au această afecțiune a arătat faptul că simptomele variază în mai multe moduri, fapt ce evidențiază încă o dată importanța unei evaluări amănunțite atunci când există suspiciuni de cancer de sân.

Cercetătorii au găsit un total de 56 simptome prezente, precum: noduli mamari (la 83% din cazuri), anomalii ale mamelonului (la 7% din cazuri), durere de sân (la 6% din cazuri), anomalii ale pielii sânului (la 2% din cazuri), și simptome non-mamare precum: dureri de spate (1%) și pierderi în greutate (0.3%), acestea din urmă fiind indicatori ai bolii metastatice.

Faptul că femeile cu simptome non-mamare (ex: dureri de spate, pierderi în greutate) amână efectuarea unui control de specialitate este extrem de îngrijorător, deoarece intervalul lung de diagnosticare este asociat cu o rată de supraviețuire mai mică de 5 ani. O altă cauză a agravării bolii este alegerea unui tratament alternativ în locul tratamentului medical care este dovedit a fi eficient și sigur.

Conform directivelor NICE, atunci când femeile cu vârsta de peste 50 de ani prezintă scurgeri mamare, retracție a unui singur mamelon sau oricare alte semne ce provoacă îngrijorare, acestea trebuie să meargă de urgență pentru un control de specialitate.

Când este recomandat controlul în cazul cancerului de sân simptomatic?

De asemenea, este recomandat controlul de urgență și pentru următoarele categorii de femei:
 cu vârsta peste 30 de ani, care prezintă noduli mamari inexplicabili, cu sau fără durere;
 cu vârsta peste 30 de ani, care prezintă schimbări ale pielii care sunt sugestive cancerului mamar;
 cu vârsta peste 30 de ani, care prezintă noduli axilari inexplicabili;
 cu vârsta sub 30 de ani, care prezintă umflături nejustificate în zona sânului, dureroase sau nedureroase.

Cancerul de sân inflamator. Ce este și cum îl recunoaștem?

Dintre formele de cancer de sân, o formă rară dar extrem de periculoasă este cancerul de sân inflamator, al cărui diagnostic clinic necesită intervenție și tratament de urgență. Acesta diferă de alte forme clasice de cancer mamar, întrucât în până la 30% din cazuri, pacientele pot prezenta eritem cu creștere rapidă, fără a avea însă o masă subiacentă palpabilă.

Cel mai întâlnit simptom la cancerul de sân inflamator este schimbarea de culoare a pielii sânului, evoluând de la roz la roșu închis, într-un model cu pete.

Semnele ce avertizează probabilitatea apariției cancerului de sân inflamator la o pacientă cu sânul roșu includ:
 antecedentele de cancer de sân;
 simptome de mastită (la femeile care nu alăptează)
 adenopatie palpabilă.

Probabilitatea existenței bolii metastatice în momentul diagnosticării cancerului de sân inflamator fiind mare, se recomandă efectuarea unui PET-CT sau CT al întregului corp (torace, abdomen și pelvis) dar și o scanare osoasă, pentru a putea determina stadiul bolii.

În cazul în care nu este metastatic, cancerul de sân inflamator se tratează cu chimioterapie, pentru a reduce amploarea acestuia înainte de intervenția chirurgicală. Acest tip de cancer se extinde prin canalele limfatice dermice. De asemenea, ca simptome, există posibilitatea apariției crustelor pe mamelon sau retracția acestuia.

Prezența cancerului de sân inflamator este sigură atunci când sunt prezente următoarele criterii:
 debutul rapid al eritemului mamar, edemului și/sau „piele de portocală”;
 temperatură anormală a sânului cu/fără o masă subiacentă palpabilă;
 eritemul ocupă cel puțin o treime din sân;
 confirmarea patologică a carcinomului invaziv.

Este recomandat ca persoanele ce prezintă oricare dintre aceste simptome să efectueze de urgență o evaluare de specialitate.
Una dintre cele mai bune metode de prevenție este ecografia de sân. Vă așteptăm în clinica noastră pentru a efectua această investigație non-invazivă.

Sursă informații: MedScape